Chateauneuf-du-Pape la Corks

    Fiindu-se declarate inchise adunarile vinoase de seara devreme, am decis sa poposim la Corks Cozy Bar, in speranta ca mai prindem ceva din meciul Real - Manchester. Ne-am obisnuit, din pacate, ca wine-bar-urile sa fie de obicei goale, dar aici nu e cazul niciodata, pentru ca abia am prins 3 scaune cu altii la masa, asa ca ne-am apucat repede de un rose provensal importat de Alma Tim, facut  din nu mai putin de 5 soiuri: Grenache, Cinsault, Clairette, Mourvedre si Syrah. Are 13,5% alcool, perfect integrat, ceea ce-i garanteaza o cursivitate lina, dar si abrupta daca iau in calcul timpul de golire al sticlei "pe de trei". Diferenta fata de majoritatea vinurilor romanesti de culoare rozalie este in primul rand numarul de soiuri inghesuite in sticla, dar si modul cum se prezinta la ora asta un 2011, pentru ca din cate - putine - mai exista pe piata, sunt ofilite bine ale noastre. Mai notam asa: aciditate superba, rest de zahar nerecomandat domnisoarelor neinitiate in vin, arome medii spre intens de capsuni proaspete, zmeura, zici ca-i facut ieri, corp pliat pe schema, post gust, vinul perfect de baut la local, la meci sau cand stai seara pe Facebook. Ne-a placut. De la 84pct in sus si 60 de lei pe strada Bacani nr. 1. Poza furata de la Henningswine UK.

    Si n-am vrut sa plecam. Pentru ca a aterizat la noi pe masa un Chateauneuf-du-Pape, Domaine Barville, de la Brotte, an de productie 2007. Modul de preparare a acestui vin e cel putin la fel de dificil precum rememorarea celor 13 soiuri acceptate in AOC-ul respectiv, pentru ca GSM-urile au fost baricate un an, fiecare in butoaie de 3 varste diferite, dar s-a pastrat o parte din G-ul (Grenache) fructat in tanc de inox pentru a fi adaugat ulterior asamblajului. Parker a zis 91-93, Jancis ramane la 17.5/20. Are un nas inchis, de intensitate joasa, dar pentru cine stie sa aprecieze ceva de calitate in plan secundar complexitatea e pe cai mari: capuccino-lemn, floral, carne macra, o idee de condiment, ciocolata, piele, cireasa. Pe limba amplitudinea e cuvantul de baza, umple toate firidele nestiute ale gurii, cu toate ca despre corp nu se poate acelasi lucru. Oricum, nu judecam chestii de 20 de lei, nu e la fel. Aciditate sus, l-am baut tanar, se recomanda a fi pastrat inca 4-5 ani. Dupa cum am vazut ca da Parker, cu bataie peste nspe ani, ma bag la 87-88pct acum, cu real potential in viitor. De luat, un CNP 2007 la banii astia e chilipir. Nu-mi amintesc pretul de local, dar l-am gasit online foarte bine, in loc sa incerc zoaie din supermarket, 2011, la preturi astronomice.

    L-am supus pe cel care ne-a servit la tot felul de cazne, insa omul si-a facut datoria mai mult decat onorabil, culminand cu racirea vinului care se aerisea in decanter:

    Ei bine, asa ceva n-am vazut pana acum, dimpotriva, exista wine-bar-uri (!!?) care iau rose-ul din raft, de la 24 de grade si ti-l toarna in pahar. E simplu, doar trebuie sa vrei sa oferi niste servicii de calitate. Si sa stii cum.

Chef Scarlatescu, George Chendi si Berbecutio la Corks

(si Murinho in plan secundar, dar spre deosebire de noi, el e in declin)

    Nu pot decat sa multumesc pentru gazduire si buna-primire, sa ma declar incantat de serviciile pe care acest bar de vinuri le ofera, de gama vasta de vinuri straine listata, voi reveni cu cea mai mare placere de cate ori voi avea ocazia. E altceva.

Probably the best wine bar in Bucharest

    Baldik 2011, Syrah rose: un nas de zile mari, cu arome de intensitate medie si calitate extra: pe langa cremene, zmeura si capsuni se strecoara doar cateva atingeri de condimente si smoala, specifice soiului, evidentiate cand temperatura paharului creste. Fructele de padure creaza asteptari de zahar, care nu apare in gust, vinul incadrandu-se in categoria secilor veritabile. Cu toate astea, corpul nu sufera in dimensiuni, si culmea, in acelasi timp este foarte fresh, merge la fix "de vara". Aciditatea este atat de bine integrata incat abia tarziu m-am hotarat sa o aduc in discutie. Complex si placut, culoare somon, 13% alcool, este doar un "pays d'oc", drept pentru care pretul este..20 de lei!. 84-85 de puncte, aproape maximul acordat vara asta de mine in materie de rose-uri. Diferenta e ca acelea care au ajuns in jurul acestui prag au costat mult mai mult: Lacerta, Davino, Crama Atelier. Selectia parcelelor de pe care provin strugurii e facuta de Jean Luc Pouteau, care detine titlul de cel mai bun somelier din lume, obtinut in urma cu mai multi ani. Vinul poate fi cumparat de pe smartdrinks.ro, care pentru mine, luand in considerare randurile de mai sus, reprezinta acea clasa de  importatori corecti pe care-i tot astept, care vor mai linisti preturile cam mari de pe piata romaneasca. 

    Numele sau este Alma Tim Distribution, la invitatia (via vinul.ro) carora am participat la pre-deschiderea unui nou wine&cocktail bar in Centrul Vechi, pe strada Bacani nr. 1, langa La Mama. Se numeste Corks, arata foarte bine, cu parter, terasa si subsol, capacitatea e mult peste "concurenta" din zona, numarul de vinuri din meniu este in jur de 300 si..cel mai important, absolut toate vor putea fi servite si la pahar. Se va utiliza un sistem Bermar Pod Bar, care garanteaza pastrarea calitatii vinului din sticlele desfacute timp de 21 de zile. In afara de Romania, vinurile vor veni din Franta, Italia, Germania, Japonia, Liban, Portugalia, Spania si Chile, tari in care smartdrinks are deja relatii directe cu mai multi producatori.

    Stiam site-ul de cateva luni, denumirea sa punandu-ma pe ganduri. Aceasta degustare de rose-uri facuta cu ocazia deschiderii wine-bar-ului m-a lamurit: esti smart cand dezvolti o relatie directa cu producatorii reusind sa vii pe piata cu preturi competitive. Esti smart cand faci un site de prezentare cu informatii complete despre vinuri, avand o fata atragatoare. Esti smart cand aduci un designer sa-ti decoreze spatiul, nu-ti chemi unchiul de la Sascut cu bidineaua. Esti smart cand reusesti sa aduci un plus de valoare printr-un spatiu generos, o lunga lista de vinuri fara restrictii pahar/sticla si un mediu ambiant placut vizual, tactil si acustic.

    E o locatie in care personal voi veni cu placere, avand in vedere vasta selectie, este o oportunitate de a incerca vinuri noi. Chiar si acum, printre rose-urile dragalase am intalnit unele interesante, aparte, dulci sau demidulci, pretabile la fix pentru o intalnire in doi. Pe de alta parte, ma cam plictisisem de concurenta cu aceeasi vesnica selectie, restrictii pentru comenzi "la pahar", temperaturi nepotrivite de servire, conditii improprii de pastrare si preturi incepand de la...

Fotografiile sunt "courtesy of" Victor Arsene, Mihai Oprea, smartdrinks.ro si Berbecutio.

3 Pesti de la Domeniile Dealu Mare Urlati

    Vineri seara, inaintea unei ploi torentiale, a avut loc la Tratoria Sicillia de pe str. Franceza lansarea primului cupaj alb de la Domeniile Dealu Mare Urlati. Prezentarea fiecarui soi participant, dar si a rezultatului final, a fost dl. Rares Marinescu, la ale carui degustari am fost, ba chiar am sfatuit cativa prieteni sa mearga, pentru ca sunt exceptionale. Un mare amator de vinuri, pe numele sau de scena AKH, a furat de pe televizorul din dormitorul parintilor bibelourile de mai jos, mai mult decat atat, ne-a recitat si motto-ul de pe mileul de sub ele: Intr-o apa neagra/ Sase ochi luceste/ Ce sa fie oare?/ Cred ca e trei peste!

    Nu multi producatori (chiar si prin consultantii lor ca in cazul de fata) aleg sa prezinte pe larg vinurile care alcatuiesc un cupaj, ba multi mentin un mister total in privinta componentei. Aici a fost altfel si e un lucru de apreciat: s-a inceput cu prezentarea si degustarea fiecarui soi in parte, asociat, ca de obicei, cu un finger-food adecvat.

    De exemplu la Feteasca Alba, prima componenta a amestecului, s-a ales o combinatie incantatoare de pepene galben si prosciuto. Vinul e destul de corpolent, poate datorita si restului de zahar impins pana la limita celor 4 gr/l ce definesc un sec, atacul e dulceag, nas de citrice si flori. Aceasta varianta este una nebaricata, inschimb cea folosita in cupaj este partial tinuta in butoaie de stejar.

    Rieslingul Italian, care la Urlati (de fapt viile sunt la Ceptura) a renascut intr-un vin modern, proaspat si placut, a fost imprietenit ideal cu o tartina cu icre. V-am povestit nu de mult despre dansul. Este un soi care se coace foarte tarziu, iar ultima perioada inainte de cules este determinanta, pentru ca acumularile de zahar sunt exponentiale, nu liniare, de-a lungul evolutiei strugurilor.

    Soiul dominant, in proportie de 60%, fata de 20-20 celelalte, este un Sauvignon care m-a impresionat. E mineral, aproape acid in...mirosul de intensitate scazuta, dar foarte bun. Primele recolte din noile vii isi arata valoarea, mai ales cand sunt asortate cu somon si capere. Recomand in mod deosebit acest vin daca va loviti de el pe undeva. In Bucuresti, alaturi de toate celelalte, cel mai sigur il gasiti langa Hala Traian. 

    

    Despre Trei Pesti: 6000 de sticle, 13,5% alcool, aproape 4 gr de zahar pe litru - preferabile pentru a nu dauna echilibrului atat de cautat de noi toti, pret de plecare 30-35 de lei in magazinul de mai sus sau altele de profil. Imbinarea cu tartina de shrimps si avocado (+ paine prajita pentru textura) a fost fantastica, combinatia celor trei soiuri dovedindu-se inspirata si reusita. Cel mai mult mi-a placut mirosul, foarte apetisant, dar si post-gustul surprinzator de lung. Note (de degustare si nu numai) intr-o editie viitoare, dupa ce-l voi fi incercat in apartamentele regale din Militari.

    Si la sfarsit a inceput ploaia..

Niste vinuri, niste carciumi..

    AOC Graves, 12,5% alcool, cupaj de Sauvignon Blanc si Semillon. Galben foarte pal, spre translucid, miros fin, elegant - flori si citrice zic ei, as mai adauga eu niste mere si ceara, atac si gust fara valente incantatoare, ba chiar dezamagitor in raport cu mirosul: acrisor-amarui cu aceleasi mere si citrice, aciditate bunicica, insa slabut la mijloc, cu un post inexistent. Nici mai cald nici mai rece...nu spune mare lucru. Aveam pretentii! Oare AOC-urile astea nu se iau inapoi, sau macar sa se suspende pana iti revii peste 83-85 pct de la 78? (Doamne fereste sa ia vreun romanas 88 Parker...o sa vrea sa credem ca-i asa 15 vintage-uri dupa!) Bine, daca judecam strict dpdv tehnic, nu putem cobori sub 81-82..asa ca..asta e. Lasand la o parte renumele, la 4,42 EUR nu se poate spune ca am luat plasa. Vinul n-a fost stricat, chipsuit, n-a prezentat adaosuri exogene de apa, zahar sau alcool (sa zicem)..asta e, nu s-au copt strugurii si l-au plasat la Carrefour unde eticheta il vinde in 2 timpi si 3 miscari. La noi, la banii astia, s-ar fi vandut in 1.

    Vinul de mai sus il baui acasa, linistit, scriind ce vedeti aci, insa zilele trecute mi-era dor de-o iesire, asa ca vineri seara am sunat la niste numere care stiam ca nu vor ezita prea mult sa-mi tina companie alaturi si de un vin bun.  Nu e vorba de masaje, doar niste prieteni, care asteapta, ca si mine, sfarsitul saptamanii sa ne relaxam un pic. Am iesit "pe Straße" unde am ales Merlot Vinul Cavalerului 2009, 40 de lei la The Harp, adica cel mai cunoscut Irish Pub din Unirii. Proasta alegere..si aici nu vorbesc de vin, care a fost un partener placut de discutii timp de vreo doua sticle impartite la trei persoane, chiar si "spritzuit" cu cate-un cub de gheata din cand in cand. Din pacate mirosul de ulei incins folosit probabil de multe ori la prajit cartofi sau alte alimente, fumul de-l taiai cu cutitul, scaunele ale caror tapiserie mai pastra doar urmele existentei sale pe cate-un sfert de suprafata slinoasa m-au facut sa-mi reamintesc de fratele lor din Titulescu, The Dubliner. Aveti la un click distanta un review al ultimei mele vizite acolo. Pai credeti ca aici n-am fost tratati la fel? Vinul avea spre 30 de grade (de-aia a aparut gheata in schema), paharele erau aceleasi 2 lei setul in Piata Rahova, de apa, lichior sau orice altceva, un singur ospatar la o sala plina, nota incarcata aiurea cu produse despre care n-ai cunostinta, desi unele le-am descoperit intacte pe masa debarasata doar cand cadeau sticlele pe noi. Cu toata sinceritatea va spun ca acum 20 de ani in periferiile Caracalului, in deal la Dulama era mult mai placut. Un Ursus e 7 lei, sticla returnabila, asa ca luand in calcul un pret de achizitie de vreo 1,5 lei..more or less 20% rezulta un adaos comercial de vreo 4-500%. Pai cat sa fii de nebun sa te duci intr-o spelunca sa mai si platesti asa ceva? Eventual sa mai lasi si-un bacsis gras, ca deh, daca n-arunci cu banii, nu te simti la sosea. Suntem o natie de cocalari cu aspiratii de snob - pentru ca nu era niciun scaun liber - daca maine e reclama la kk si il vedem bine impachetat, dam si 100$ pe suta de grame. Ca sa fim acolo...intre ceilalti mai smecheri ca noi. Imi spunea cineva zilele trecute ca nu sunt patriot, ca nu iubesc tara, asa cum e ea. Va rog sa ma scuzati, asa e! Nici nu mai stiu pe cine sa dau vina din punct de vedere politic, cand vad strategii concertate de denigrare, dezinformare, minciuna doar in scop de japca din toate partile, insa competenta zero. Pana la urma de vina suntem toti, ca acceptam mizeria. Credem - in lasitatea noastra - ca nu-i suficient sa luam atitudine la nivel individual. Ni se pare ca e insuficienta constiinta proprie, dar gresim amarnic si ne multumim la nesfarsit cu conditia de anonimi, ba chiar ne complacem usor-usor, din nevoia de armonizare cu mediul in care traim, altfel riscam sa fim apostrofati, huliti, ocarati de ospatar, vanzator, prieteni, chiar si familie. Uitam a nu stiu cata oara ca schimbarea unui regim cu celalalt nu a adus lapte si miere niciodata in anii "de dupa", cu toate ca daca intreb cine n-are plasma, laptop, masina, aparat foto profesional sau smartphone pe langa banii de bautura, nu stiu daca mai ramanem multi cu mana jos. Or fi fost astia mai buni decat ceilalti? O fi fost invers? S-a furat mai mult sau mai putin? Habar n-am. Dar stiu sigur ca am fost mult prea putini cei care am luat atitudine. Blestemand sau vorbind frumos, nu conteaza care-i lungimea de unda a receptorului marsav. Nu pot sa fiu ipocrit sa spun ca n-am mers cu nashul in anii studentiei, pe regula "jumate din jumate" - adica daca luam bilet CFR era juma' de pret, deci la nash "scorul" era jumatate din suma respectiva, ca n-am facut blatul pe RATB sau ca n-am sarit barierele la metrou - toate cu 10-15 ani in urma, insa pot spune ca in vreo 350.000 km ca sofer n-am incercat niciodata sa dau spaga militienilor sau altor organe ale statului in orice ipostaze, desi amenzi au fost. Nu vreau sa ma afund in alte exemple pentru ca nu asta era subiectul si nici predicatul. N-as vrea ca eventualele comentarii sa fie de factura politica, sau macar sa nu se transforme intr-o disputa "eu stiu mai bine, ba aia sunt mai prosti, cand au fost aia eu am dus-o mai bine". Hai sa ramanem la vinuri, chiar daca eu ma mai enervez si pe alte chestii.

    Seara s-a incheiat dupa un popas la Sport Bar Cantina, intrarea dinspre Dambovita spre centrul vechi, locatie administrata din cate stiu eu de City Grill (Caru' cu Bere, Hanu' Berarilor, si inca vreo 5-6 locatii de succes). Pai de-aia stiu astia sa faca bani: la vin tot 150% e adaos, insa serviciile sunt de la bune in sus. Nu esti servit de somelieri cu zeci de ani experienta, insa personalul nu e adunat de pe strazi si detine un lucru important: bun simt. Am destupat aici un Dry Muscat de Recas 2009, si am fost surprins de evolutia sa spre mentol in primul rand, aciditatea sta foarte bine in picioare, daca n-ar spune ei ca-i demi, ai jura ca-i sec. I-am dat si lui Stevie sa ia o gura, ca premiu pentru cele trei goluri din etapa trecuta. 

    Stiu ca vorbim de 2 carciumi non-vinoase ca specific, insa hai sa incercam sa ne punem pentru un minut in locul patronului/administratorului/managerului din primul caz: vindem vin; putem sa o facem ca la Crevedia la non-stop sau sa oferim un minim de servicii, daca tot cerem miliarde% pe-o sticla. E 30 de lei un set de pahare de vin rosu la Ikea bai bisnitari hulpavi si incompetenti!

Concursul kWine la Charme

    Cu putina intaziere cauzata de o activitate profesionala mai intensa in aceasta perioada, dar si de nevoia de a respecta cat de cat cronologia evenimentelor legate de vin la care am luat parte, vreau sa va spun cateva vorbe despre concursul Dealu Mare vs. Bordeaux, desfasurat la initiativa publicatiei Vinul.ro la restaurantul Charme din Centrul Vechi. De la bun inceput trebuie sa marturisesc nu numai ca mi-a placut compania si ambianta, ci chiar am fost impresionat de prezenta atator oameni "din vinuri": enologii Liviu Grigorica si Aurelia Visinescu, experimentatul si blajinul somelier Marian Timofti, Dan Alexandru - membru al aceleiasi bresle (thanks for the ridings home, man) care impartaseste cu generozitate din cunostintele sale cu fiecare ocazie, Cristian Baschir, parintii blogurilor Cazan cu Vin si Punctul pe Vin - Nicusor si Alin, reprezentanti ai producatorilor. Nu in ultimul rand, Valentin si Horia din partea organizatorilor m-au incurajat spre o evaluare individuala, asigurand toate conditiile pentru desfasurarea acestui eveniment. M-am simtit onorat sa fac parte din juriu.

    Vinurile au venit "imperecheate" 1-1, Franta - Romania, toate incadrandu-se in aceeasi plaja de pret, dupa o atenta analiza facuta inainte de organizatori. Cu toate ca fisa postului prevedea doar alegerea invingatorului din fiecare duel, am indraznit sa si punctez fiecare proba, pentru ca, fata de alte ocazii, cantitatea a fost semnificativa. Nu va mai tin in suspans (pentru cine inca nu e la curent Romania a castigat in fiecare dintre cele 5 confruntari) si va prezint o copie a fisei puse la dispozitie, completata la fata locului:

    Cateva observatii personale: 

- din 4 blind-uri la care am luat parte ultimele luni, in 3 a iesit campion LacertA si n-a avut oponenti de 2 lei. Poate am pornit eu cu ceva prejudecati fata de acest vin - primul an pe piata, suparat un pic si pe pretul cam mare, dar se pare ca enologul Mihai Banita si echipa sa au creat ceva de soi; in cazul de fata voturile au fost 15-0!

- am reusit sa identific 4 din cele 5 Bordeaux-uri (pe care nu le mai intalnisem in activitate);

- am o vaga impresie ca proba de Cuvee Charlotte n-a fost in forma ei cea mai buna (normala), pentru ca nu e prima oara cand ne intalnim (nici a doua, nici a treia) si vinul asta merita mai mult decat i-am dat acum;

- Golem-ul Basilescu - de data asta a performat aproape de maxim, spre deosebire de alte degustari cand a fost dezavantajat de temperatura de servire sau alti factori externi (voiti?). Trebuie sa va spun ca incepusem sa am indoieli dupa precedentele ocazii, cand eu insumi l-am punctat destul de jos, asa ca am dat fuga si am cumparat o sticla pe care am savurat-o in tihna si mi-a venit inima la loc. Acum am avut si confirmarea;

- Domaine Ceptura Rouge - asteptarile erau mai mari (cred ca e a treia oara in ultimele cateva luni cand  trebuie sa spun asta despre un produs DaVino)

- am fost singura oaie neagra care a preferat Dubois Gramont Red Artisan-ului, si de fata cu doamna Visinescu :(.

    Spre finalul serii, prin amabilitatea celor de la Oprisor, reprezentati prin insusi vinificatorul Liviu Grigorica, am fost serviti cu Passarowitz 2009, estimat de mine la 86 de puncte, mai ales in perspectiva servirii lui peste ceva timp. N-am reusit nici acum sa primesc un raspuns satisfacator la intrebarea "de ce Passarowitz?", pisica a fost aruncata in curtea lui George Moisescu.

    Ce concluzii putem trage dupa aceasta inspirata seara? Din punctul meu de vedere cea mai importanta e ca eticheta unui vin provenita dintr-o regiune celebra nu garanteaza si calitatea superioara. Daca mai punem la socoteala preturile importurilor de la noi, semnificativ mai piperate decat in alte parti, poate ar trebui sa ne informam un pic inainte de a le achizitiona. Asta nu scuza cu nimic preturile vinurilor din Romania - supra-evaluate in 75% din exemplele peste 50 de lei, pret minim de cumparare. Auzeam pe cineva spunand ca un anumit "100 de Euro" bordolez le-ar dovedi fara drept de apel pe toate mioriticele din platou. Cred ca si-un 25 bine ales ar reusi performanta, numa' sa fie pretul de acolo. Totodata sper ca acest episod-pilot sa aiba ecourile necesare pentru a fi continuat cu o lunga serie de intreceri inter-tari sau intre aceleasi soiuri provenind din crame diferite, in blind, cu juriu impartial si suficient de numeros. Sunt sigur ca  s-ar gasi multi producatori deschisi la asemenea initiative, dar si unii care sunt foarte siguri ca a lor e cea mai lunga (sticla, bineinteles) si n-au nevoie sa le spuna altcineva asta. Suna destul de riscant sa-ti expui produsul tau scump intr-o batalie cu unele mai ieftine din care s-ar putea sa nu fie pe podium, nu? Dar vinurile sunt pe piata, nu ne opreste nimeni sa le imbrobodim la propriu si sa le cantarim fara a le privi in ochi.

    P.S. In aceeasi ordine de idei, un eveniment anual numit pompos "Blog Awards" sau altcumva, n-ar strica in peisajul deocamdata destul de golas al evenimentelor cu si despre vin.

Miroglio @ Izzy Bar

    Edoardo Miroglio este un producator relativ nou in Bulgaria, primele vinuri aparand in 2005. Initiativa ii apartine unui italian, care a descoperit langa Nova Zagora 220 ha pe care se poate cultiva cu succes vita de vie. Cele peste 1 milion de sticle includ vinuri rosii, rose, albe, dar si spumante, soiurile fiind internationale sau locale. In Romania este adus de vinibuoni, prezenti la mai toate targurile si expozitiile de specialitate. Pana acum incercasem un Chardonnay Reserve de 82 de puncte si un Pinot Noir de 77.

    La initiativa unor prieteni, am poposit aseara la Izzy Food & Bar, situat pe Smardan 28, langa Corelli. Nu-l remercasem pana acum si rau am facut. Sunt specializati in cocktail-uri, dar nici lista de vinuri nu e de lepadat. Spatiul este restrans dar intim, cu decoratiuni de amintesc de vechiul Bucuresti, ambianta placuta, muzica la volum decent. Servirea a fost de nota 10, pahare noi la fiecare vin, frapiera cu apa si gheata la albe, multe shot-uri cu gust de castravete din partea casei la plecare. N-am avut placerea sa incerc preparatele culinare, dar cei care au facut-o spun ca sunt foarte bune. 

    Vinurile incercate apartin producatorului bulgaro-italian mai sus amintit, si anume:

- Traminer 2010: mai bun decat toti confratii romani sau maghiari incercati pana acum: aciditate foarte buna, note de struguri aromati, ardei si piper, culoare galbui inchis, stins, in discrepanta cu gustul stralucitor. 84 pct.

- Cabernet Franc 2008, mai putin apreciatul tata al Cabernetului Sauvignon: atac de baric supra-ars la limita suportabilitatii (cafea), cirese, fructe rosii de padure, ceva iod si condimente. Din pacate post-gustul e aproape inexistent, dupa ce inghiti parca n-a trecut prin gura niciodata. 82 pct. (sau 80 dupa alti autori). 

- Merlot 2008: aici s-a depasit masura cu statul in baric, cafeaua devine una facuta scrum, iar vinul ramane ascuns in spate. Destul de tipic pentru Bulgaria. Cele cateva farame care se lasa descoperite nu prea sunt de soi, primul lucru care mi-a venit in minte a fost un Tohani de 13 lei baut in Delta asta vara. 75-77 de puncte. Preturile au fost excelente (40-55 de lei), luand in considerare oferta de pe site-ul importatorului. Ma bate gandul sa dau o fuga ultima sambata din martie la Vinaria, care are loc la Plovdiv.

    Si o ultima constatare de seara trecuta: Brancoveanu XO e vreo 10 clase in urma unui Remy Martin VS. Iar Corona e...

    Ma doare capul.

Malbec si Tempranillo la St Patrick's

    Desi ar fi fost mai potrivit titlul: baui un 86 la Mugur. St Patrick's e un restaurant nu foarte nou, in Centrul Vechi, detinut cel putin pe jumatate de Mugur Mihaescu (Garcea), ex-Vacanta Mare. Se afla pe str. Smardan, aproape de intersectia cu Lipscani, este un Irish Pub pe doua niveluri in care s-a investit ceva banet. Fiind cam aglomerat prin casa, am dat curs invitatiei unor prieteni de a iesi "la o bere" in aceasta locatie zilele trecute; poze nu obisnuiesc sa fur, le vedeti daca aveti chef sa acesati linkul. La distanta de doar 2 SMS-uri am gasit si meniul de vinuri, integral produse sau importate de Cramele Halewood - oare intr-un top neoficial s-ar putea clasa pe primul loc ca inspiratie, preturi si varietatea vinurilor? Nu cred ca e o idee rea sa lucrezi cu un singur furnizor pe vinuri, daca oferi 35 de etichete, numa' ca e imperios necesar sa le si ai in carciuma. Intr-o doara am dat si-un search pe net, unde mi-a facut placere sa decopar meniul complet, inclusiv preturile, lucru de bun simt, dar care denota si ceva cunostinte de marketing din punctul meu de vedere. Nu-mi place sa cumpar produse care nu au pretul afisat, si aici includ si legatura de ceapa de la piata. Afisarea publica a preturilor lasa impresia de deschidere si respect fata de client. Despre aceasta locatie cred ca am mai amintit in treacat altadata, e o atmosfera placuta, multe ecrane pe care se desfasoara intreceri sportive (in general fara sonor, e doar muzica in surdina al carui volum creste odata cu galagia musteriilor dupa 12 noaptea), serviciile sunt de 9 din 10, foarte multi ospatari pe metru patrat, te serveste cu placere fiecare dintre ei intr-un mod civilizat, neinvaziv, se vede ca n-au ajuns aici pe aripile vantului. Sigur, cand e si Mugur de fata servirea devine de 11 din 10. Trebuie sa remarc doua aspecte foarte importante pentru un bar, mai ales iarna: aerisirea e foarte buna (se fumeaza), temperatura e controlata electronic, iar WC-urile sunt de 14/10. Sunt atat de curate incat iti vine sa mergi mai des decat iti vine sa... . Si nu au mirosul ala intepator de chimicale care vrea sa acopere izurile neplacute, sunt pur si simplu normale. M-am indragostit de wc-urile astea. Adaosurile practicate de proprietari se incadreaza si ele in limitele decentei - la vinuri imi pare ca sunt 100-120%, cel putin la ce am baut eu. Poate si de asta la 7 seara nu gaseai un scaun liber din cele 200-250 disponibile, in timp ce toata strada avea o medie de sub 30%. Am profitat de bunavointa comesenilor ajunsi mai devreme si am (pre)comandat un malbec argentinian, care a avut timp tocmai bine sa rasufle asteptandu-ma jumatate de ora, cat a durat calatoria pana acolo.

    Malbec Trapiche Oak Cask, 2010, din Mendoza, Argentina: invechit un an in stejar, miros predominant iodat, care pe parcurs evolueaza de la simplul element chimic catre nuci "de anu' asta" pana la miez mai vechi. Taninii sunt precum caninii la om, exista, pot sfasia un piept de pui la gratar, dar nu si pielea de vaca. Domoli dar sprintari. In gust se remarca prune afumate, o nuanta de ceva de nedefinit dar bun, un baric (vanilie) integrat frumos in toata poezia asta. 82 de puncte. 

    Tempranillo, Familia Torres, Ibericos, 2007: un spaniol get-beget din Rioja, clasa de calitate Crianza, cu nas de cafea si vanilie (baric puutin cam sus), se simte destul de clar stejarul ars, cernelos si iodat la deschidere, arcuiri elegante asemanatoare cu Merlot-ul, un vin care place, are acel vino-ncoa rarisim. Postul este destul de lung, ascutit-piperat, cu inclinatii spre boia iute-mediu. Pentru 35 de lei la magazinele Halewood, sfatul meu e sa nu-l ratati, nu de alta dar a luat pe merit 86 de puncte. Apai daca un Crianza de 8 Euro in Romania (a se citi adaosuri maricele) ia 86 de puncte, mi-e frica sa ma gandesc cum arata un Reserva sau Gran Reserva - aviz celor interesati ;). In aceeasi ordine de idei, multi oprisori autohtoni (adica un nume generic, un bau-bau, poate chiar fictiv in viitor) iti vestesc, mai bine zis te calauzesc intr-un mod maiastru, spre vinuri de 25 de Euro si mai putine puncte. Brrr...desteapta-te romane!

The Dubliner Irish Pub si Bistro Latina

    Zilele trecute am fost invitat la o reuniune bancara cu tema "sa bem si noi o bere". Nu am ca scop un review despre bere, dar pe scurt, daca ma refer la cea produsa in Romania, Heineken mi se pare de departe cea mai buna. Si berea nu reprezinta o aventura de o noapte, ci, spre deosebire de vin, dragostea a durat multi ani, studiile au fost intense. Doar ca intr-o seara de toamna, brusc, s-a evaporat. Si n-a mai revenit, chiar daca i-am mai facut unele avansuri. La sugestia sarbatoritului, am poposit la clasicul Irish Pub Dubliner, punct de lucru Nicolae Titulescu. Aici preturile sunt destul de piperate, tinute sus doar de strainii carora le e teama sa incerce localuri necunoscute, atrasi si de posturile sportive variate prezentate pe plasme de marimi mai mult decat generoase. De cand Centrul Vechi e "the big shit", am vazut multe falimente in alte zone non-centru, unele rasunatoare, insa aici, de bine de rau, treaba inca merge. Cealalta locatie a lor e in Piata Unirii, pe doua nivele. Ca si impresie generala cele doua surori par cam prafuite, WC-urile sunt ok, servirea e de 6-7 din 10. Sunt momente cand ti se usuca gura pana mai apare vreun ospatar pe terasa. Orice dorinta care nu poate fi indeplinita primeste ca scuza tampenia: "va dati seama ca nu sunt eu de vina". Clar ca nu, doar tu esti departamentul contabilitate, iar eu ti-am cerut sa speli pe jos, iar acest serviciu e externalizat. Insa nu e ea de vina ca n-are in meniu decat doua vinuri imbuteliate (macar ambele sunt Vinul Cavalerului, unul rosu, unul alb si nu vreun produs al mastodontilor), dar inca 6 pozitii cu vinul casei. Nu e ea de vina nici ca ditamai Dubliner n-are in dotare macar o frapiera (stiu..stiu ca sunt specializati pe bere, dar macar scoate vinul de tot, sa stiu sa nu mai intru niciodata), insa cand iti spune ca paharul de apa de fapt e de vin, incepi sa faci calcule: fetita in momentul asta serveste la vreo 8 mese. Media bacsisului ar fi in jur de 15 lei/masa. Rata de inlocuire a unei mese cu alti clienti e cam la 15 min. Deci in 10 ore ramane cu 600 de lei. La 20 de zile lucrate, luand in calcul si imparteala cu barmanul si alti colegi care au zone mai putin ocupate, tot ramane cu 6-7000 de lei pe luna. Dar cine e vinovatul pana la urma pentru servicii, unelte si meniu? El Patron. Si cum sa fac eu sa-l constrang pe acest om sa-mi ofere ceva mai bun (lucru pe care sunt sigur ca si-l doreste, dar nu stie cum sa faca)? Singura solutie e sa o ard pe ea la buzunar, civilizat si cu explicatiile de rigoare. Ii multumesc sarbatoritului pentru ca mi-a acceptat propunerea sa nu lase nimic peste, chiar daca nota a fost destul de consistenta si-l salut pe aceasta cale, urandu-i La Multi Ani - il astept cu berile de Hellas. In acelasi timp ma dezgusta cocalarismul impins la extrem, foarte des intalnit, din cauza caruia, oricat de proaste ar fi serviciile oferite, bacsisul ramanea gras. Originea acestor gesturi nejustificate o asociez cu imaginea unor lautari pe care curg bani din toate partile. Bani, dusmani, lovele, barosani. Daca nu arunc cu banii in nestire, ce fel de smecher mai sunt eu? Dar in realitate, n-au platit intretinerea la bloc de 6 luni. Stiti bancul ala cu fruntasii satului? Erau 2. Unul il intreaba pe celalalt: "Ioane, tu ai sida?" La care celalat are un dialog interior: "daca-i zic ca n-am, ce fel de fruntas al satului mai sunt eu? Daca-i zic ca am..asta-mi cere". Si rapunde: "Bai Gheorghe, am. Dar mai am putin pe fundul sacului". Un sfat prietenesc: tineti-va singuri contabilitatea daca ajungeti aici, s-ar putea sa aveti surprize cu privire la numarul de beri din nota de plata fata de cel real. Asa cum am mai spus, ma astept ca acest cocalarism hranit de "modelele" de la Acces Direct si posturile de sport sa aiba si o latura pozitiva in vanzarile de vin. Ca daca toti "smecherii" stau la carciuma cu un Matei sau Solo Quinta in fata, berea va fi pentru fraieri. Si de aici...va inchipuiti: copy/paste. Mi-ar placea sa vina niste vremuri in care atunci cand un ospatar se angajeaza undeva sa se si intereseze de lucrurile care-l pot ajuta in a oferi servicii mai bune. Iar aceasta schimbare, si viteza cu care se va produce e doar in mana clientilor. Iar singura interfata intrei ei si proprietarii de localuri este ospatarul.

    A doua zi mi-am revazut cativa colegi de facultate, unii plecati pe meleaguri din ce in ce mai indepartate, cu o Tamaioasa Romaneasca de Segarcea, sec, intr-un local de pe Selari, pe nume Bistro Latina, de o anvergura mult inferioara celei descrise mai sus. La nr. 3 e un baiat tanar care si-a facut scoala in Spania, stie despre vinuri, producatori si in ciuda cererii care-l obliga sa aiba in meniu tot felul de porcarii autohtone a strecurat si cateva piese mai "spalate". Frapiera, pahare corecte, atmosfera placuta, toaleta curata, atentie indreptata catre client, plata cu card, etc. Spatiul este mic, intim, pe doua nivele si o mica terasa care asteapta de la inceputul sezonului sa reinvie in fata, insa la ritmul de lucru oprescian n-are sanse sa mai fie deschisa pana la primavara. Preturile sunt decente, iar in cazul vinurilor - mult sub vecinii cu adaosuri halucinante. Imi propusesem sa incerc locatii noi, insa aici am mai fost o data si stiam ca o sa gasesc ceva de bun simt. Am avut un sentiment de empatie cand mi-a povestit despe cum intr-o zi de lucru la strada din fata muncitorii abia muta o gramada de nisip de pe un trotuar pe celalalt. Daca n-ar fi acest sistem politic dupa care lumea voteaza ca o turma de cornute, estimez sansele actualului primar la 5%. Chiar cu  mine drept contra-candidat :P. Dar pana la alegeri se mai pot intampla multe.

P.S. Ma bate gandul sa scriu prima parte si-n engleza, poate capat si eu un pahar de vin rece peste cativa ani la Dubliner. Desi varianta RIP...

Doua bune, doua rele si altele printre ele

    Titlul acestui post ar fi trebuit sa fie ceva de genul: "Doua bune, doua rele, zahar, nutritie, Sauvignon-uri Blanc, IceWine, Murfatlar, Bruno Wine&Cofee Shop, Uruguay, Tohani, crame nebagate in seama si de ce". Dar asa cum am invatat la limba romana in liceu de la un foarte priceput profesor (prietenii stiu despre cine vorbesc), e de evitat o asa lungime, trebuia sa concentrez cumva. N-am studii jurnalistice, n-am pretentii de scriitor, insa cultura generala si bunul simt conteaza si raman sus de tot in sistemul meu de valori.

    Hai sa incep cu cele rele, ca termin repede. Primul este deja binecunoscutul vin licoros de Murfatlar, Lacrima lui Ovidiu, 5 ani, alb, an nespecificat. Si dulce, foarte dulce. Altceva ce as mai putea spune despre el? Culoare galben auriu inchis, asemanatoare cu cel mai inchis ulei de floarea soarelui pe care il gasiti pe rafturile super-market-urilor...asta ca sa mai scriu un rand in plus, insa mai mult de apa cu zahar si alcool nu prea e nimic de zis. Se simte o usoara blagoslovire a baricului, insa fara alte proptele care sa-l sustina, mai bine iti fierbi o cana cu apa cu 3 scobitori in ea si adaugi la sfarsit vreo 6-7 lingurite de zahar si-l lasi sa se raceasca, dupa care adaugi 20 ml de alcool rafinat. Parca mai buna doua zi, emite ceva note olfactive placute - corcoduse (adunate in butoi, in fermentatie) si pare cat de cat inghitibil, in limita celor 72 pct.  Si daca tot n-am mare lucru de spus despre vinul asta, sa va zic parerea unor specialisti despre zaharul rafinat (gasit de UE in niste vinuri facute de lider-ul de piata in vanzari, Murfatlar): daca ar fi fost inventat in zilele noastre ar fi fost interzis consumului uman de catre orice organizatie guvernamentala specifica. La asta mai adaugati (a se citi renuntati la consumul lor) faina alba, uleiurile procesate/rafinate si produsele de origine animala in exces si asa ajungem la "the big 4".  Alimente pe care, teoretic, dupa parerea nutritionistilor romani in voga, dar si a celor straini, nu avem voie sa le punem pe gura. Dar ce primesc drept ajutoare alimentare "saracii" Romaniei, inclusiv de la UE? Zahar, faina, ulei de floare. Exterminare? Teorii ale conspiratiei? Nu m-au convins niciodata, insa e o tema de reflectie. Dar despre nutritie, calorii, miscare si cum am reusit eu sa dau jos 17 kg probabil voi face un post separat. Si ca tema, pana atunci aveti de citit Mencinicopschi si "I'll never be fat again", ca lectura suplimentara, de vacanta.

    Cel de-al doilea vin e un EisWein nemtesc, (Carl Reh? Oprisor? n-am apucat sa vad bine sticla) ingurgitat in cantitatea de 150 ml la Bruno Wine and Cofee Shop acum cateva zile. Cu 5 puncte sub Ovidiu. Apa cu miere din plin si alcool putin sesizabil. Felicitari administratiei locale pentru finisarea strazii care are un aer de intimitate, inca fara muzici la volum extrem, putini trecatori pe Covaci (dar vai!...cu piatra cubica neslefuita si neplacuta pantofilor nostri, luata de pe Aviatorilor arata parca ar fi fost facuta acum 100 de ani, si asta nu in sensul bun - o practica des intalnita si la garduletele gardinilor din fata blocurilor care se revopsesc si se muta dintr-o zona intr-alta, parca noi, locuitorii, am fi orbi sau retardati). Inainte de plecare am facut si eu cunostinta cu Menestrelul lui Rotenberg, 2008, care m-a lasat perplex. Nu stiu daca o fi cel mai bun Merlot din Romania, cum se lauda prin cateva locuri (oare nu exista un for care sa controleze chestia asta?), dar e fenomenal. Nu ma intrebati mai mult, ca nu stiu sa va zic despre vinuri rosii, insa asta e din Neckermann-ul magiunului de prune la fiert care are pe ultima pagina visine usor amarui! Si spre deosebire de albe, nu merge sa-l tragi pe gat. Un pahar si pleci acasa, ca altfel nu mai gasesti statia lui N115. Degustarea a inceput cu un pahar de Sauvignon Blanc recomandat de Alin aici, dar parca nu chiar de 87 de pct. Oricum peste 80 si de la mine, sa traiasca! Dar cam scump.

    Sauvignon Blanc Princiar Special Reserve, Tohani, an necunoscut, ca de obicei. Partea de Princiar e explicata in link. Singurul indiciu e data imbutelierii, toamna 2010, deci probabil avem de-a face cu productia 2009. Interesanta chestia asta cu omisiunea specificarii anului, dar curajoasa, te face sa crezi ca reusesc sa faca in fiecare an acelasi identic vin. Tot interesanta este recomandarea de pe eticheta secundara referitoare la pastrarea acestui vin la orizonatala sau cu capul in jos, la o temperatura si umiditate anume, ferita de vibratii - greu de realizat, ba chiar imposibil de catre retaileri care cu alta ocazie au primit amenzi pentru asta, iar producatorul respectiv s-a abtinut de la aceste specificatii, de altfel binevenite. Dupa parerea mea un clasic in viata, o referinta. Nu stiu daca cel mai bun, cel mai lucrat, insa sigur un etalon de teste. Miros frumos, fin, mineral, cu pi de chat, citrice, fan, deschis (chestia asta cu deschis/inchis nu stiu cum s-o explic). Gustul e usor ierbos, mineral, acrisor si cu o unda de samburi de..ceva. Un alt vin, sau mai degraba crama, inexistenta din p.d.v. al review-urilor din spatiul virtual romanesc. Pai cum? Nu se gaseste? Ba da! Carrefour, Cora, Real, probabil si Metro sau Selgros prin care eu ajung mai rar sau deloc datorita faptului ca nu agreez treaba cu cardul de membru, sau cum i-o mai zice. Ba chiar am vazut cateva de la ei prin wine-bar-uri si magazine specializate. Uff..iar am uitat, nici astia nu dau sticle gratis si mese intinse. A mai luat si 87 de pct. la Vinvest anul asta; nu mai zic ca au 500ha (oare de ce pe site-ul lor apar 1300ha?) si 40 de ani de facut vinuri. Or fi suparat ei pe cineva  care i-a declarat personna non grata, ca si in cazurile altor crame ;). Vad sute de vinuri straine prezentate frumos, dar despre crama asta nimic. Intrebarea ramane: DE CE?! 83 pct de la Berbecutio, luat de la magazinul Cramelor Tohani din Mihalache, la 26 de lei. 

    Sauvignon Blanc Don Pascual, Uruguay, 2007, 20 de lei la Carrefour. Mirosul este cel descris pe contra-eticheta, insa gustul e total altul. Desi atacul aduce un pic cu ce am simtit in miros, omniprezentul guava (nu glumesc, cand am vidat sticla pentru a o mai raci un pic, pompa mi-a adus din sticla in atmosfera acelasi miros) dispare cat de cat, acoperit de prospetimea (ciudata, nu? dupa 4 ani) si verziciunea unor caise necoapte.  De apreciat este si aciditatea inca foarte buna, dar acest mariaj intre guava si fructul pasiunii pe de-o parte si caisele verzi pe de alta este unul parca fara prea mare viitor. Devine enervant dupa cateva sorbituri. Se impune a fi definit ca atipic, si nu stiu daca asta e doar din cauza cupajarii cu Sauvignon Gris in proportie de 15%.  L-am luat pentru ca acum cateva luni am fost impresionat de un Chardonnay de la ei (ok, ala era un "Reserve"), dar acum n-am prea nimerit-o. Tehnic nu-i un vin rau, dar avand in vedere ca notele sunt date de preferintele mele...79 pct.

Degustare Crama Oprisor la Corelli - vindeti sau promovati?

    10 august 2011, o noua degustare organizata la Corelli Wine Bar, de data aceasta in colaborare cu Crama Oprisor. Parea a fi un semi-fiasco, datorita ploii torentiale de afara, insa incet-incet micutul bar a devenit neincapator. Frumos pliantul pregatit in dreptul fiecarui participant, lumanarelele si muzica in surdina. Am remarcat prezenta celor de la Vinul.ro, a catorva bloggeri, a Iuliei Creanga pe care nu o cunoscusem personal decat prin intermediul retelelor de socializare, si pe care poate o stiti de la Euforia Cuisine, lume buna. Degustarea in sine a inceput putin dupa ora stabilita, asa ca, nerabdator, am luat dinainte un Zinfandel vinificat alb - primul vin oferit, care face parte din gama Caloian, caracterizat in primul rand printr-un miros foarte placut, floral. Cei cu care am mai venit au remarcat ca totusi gustul nu se ridica la nivelul frumusetii mirosului, fiind putin greoi, desi cu un nivel de alcool de 12%. Este o premiera pe la noi vinificarea acestui soi in alb, ba chiar mai mult decat atat, nu cred sa existe pe piata nici rosu.  Temperatura de servire si paharul au fost cele potrivite, ceea ce a facut din acest vin unul interesant. Scot iar in evidenta conditiile de degustare pentru ca am avut experiente negative foarte interesante legate de acest aspect in ultima perioada - cati aveti acasa macar 2 pahare pentru vin alb si 2 pentru rosu? Nu? Luati-va!

    A urmat tot un Caloian, roze, care ma cam dezamagise data trecuta, la Primavara in Roze, dar asta doar din cauza ca a urmat unui maestru in bransa, Merlot-ul Roze de Recas. Acum n-a mai fost cazul, asa ca impresia lasata a fost una pozitiva: este un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Pinot Noir, cel din urma, in proportie de 40%, aducand greutate, corpolenta, peste placutele arome de cirese si capsuni. In gust se mai simte carcelul verde de vie, parca un pic contrastant cu celelalte. Si un indulgent 80 pct de la mine, ceilalti nefiind tocmai de aceeasi parere. 

    Piesa de rezistenta a serii a fost La Cetate Miracol Tamaioasa Romaneasca 2010. Un demisec inspirat, plin de arome caracteristice, pe care de aceasta data le gasesti si in gust. Un vin care mi-a placut, plin de trandafiri si flori, estimat de noi la 83 de puncte; poate ar fi fost cu 2-3 mai sus, daca lipsea post gustul usor amarui-acrisor.

    Multumiri celor de la Corelli pentru invitatie, pentru gazduire chiar fara rezervare, pentru ambianta placuta si serviciile de calitate oferite; felicitari si pentru marirea gamei de vinuri din menu! Denisa a fost la inaltime ca de obicei, prin promptitudine, buna vointa si implicare.

=============================================================================================

   Cu toate ca-s olteni de-ai mei si-i simpatizez, am cateva lucruri de comentat despre Crama Oprisor. Prezentarea vinurilor a fost una bunicica, dar presupun ca trebuia sa se vorbeasca in proportie de peste 80% despre vinurile degustate, fara aluzii (enervant de) repetate la celelalte vinuri, mult mai scumpe, prezente in mare parte in bar. Raspunsurile la unele intrebari au fost usor evazive, desi nu vizau vreun mare secret intern ci doar informatii generale, pe care cu usurinta le poti gasi on-line. Ba unele au fost chiar false, nu stiu daca in necunostinta de cauza, sau pentru a  masca lipsa de inspiratie (sa nu-i zic altfel) a alegerii numelor unor vinuri/game de vinuri. Ca roman, si mai ales ca oltean, chiar nu ma simt mandru ca prin Pacea de la Passarowitz din 1718 am trecut de sub jugul otoman sub cel austro-ungar (deci n-au plecat, cum ai spus tu, Florentina, ci au venit!). Iar denumiri ca Val Duna nu ma duc cu gandul decat la Duna TV, pe care l-am scos din memoria televizorului inca de la instalare. Celelalte denumiri, carora li s-au asociat povesti complexe despre trecut, mi se par un pic demodate, nu sunt pe placul meu.

    Selectia aleasa a fost din gama medie sau de jos, de parca target-ul urmarit ar fi fost...altul/altii. Ma gandeam cum ar fi sa ma invite Heineken la Caru' cu Bere la o degustare de Bucegi (ca e tot marca lor), eventual si la PET, spunandu-mi ca pe viitor sa cumpar Heineken la sticla de 0,33, ca e cea mai buna bere. Asa s-a intamplat si data trecuta in Agronomie. Spre degustare au fost tot caloienele, despre celelalte primind diferite scuze, cum ca nu mai au la rece, sau ca alea nu se desfac (Miracol, Smerenie, etc.). Am trait acolo un sentiment de rusine, pentru ca mi-am surprins profesorul coordonator de diploma, decan de vreo 10 ani, ca plecat capul si a parasit rapid standul, auzind pretul unui Cabernet Sauvignon - 80 de lei. Vindem sau promovam? Oare rezultatele nu erau altele daca se prezentau niste vinuri foarte bune despre care lumea sa ramana cu impresia (si eventual sa spuna si altora, sau sa scrie) ca Oprisor e ceva deosebit?
    Si intrebarea care concluzioneaza ce am vazut ramane: care a fost obiectivul vostru pentru aceasta initiativa?

Another evening down-town

    Zilele trecute, cu ocazia revederii unor vechi prieteni care au ales sa-si incerce norocul in vestul Europei de ceva timp, am facut o noua descindere in centrul vechi al Bucurestilor, bifand inca doua dintre cele (se pare) aproape 150 de carciumi existente. Le numesc carciumi pentru ca, pe de-o parte serviciile, cel putin cand vine vorba de vin, sunt la pamant, atitudinea celor cu care intri in contact direct lasa mult de dorit, dar si aplecarea spre dorintele clientului a celor care detin/gandesc aceste afaceri lipseste. Am avut parte de doua experiente antagonice.

    In primul caz, am intrat la insistentele unei domnisoare apetisante pe terasa restaurantului Tuscany, care se afla la intersectia strazilor Gabroveni si Selari. Despre cum se mananca in acest restaurant - AICI. Am gasit in meniu o selectie de vinuri scurta, dar care mi-a satisfacut poftele de moment: 7-8 vinuri de la Vinarte si vreo 2-3 italienesti. Dupa cateva schimburi de replici, ospatarul a realizat ca nu prea vorbim aceeasi limba, asa ca a chemat specialistul casei. Am descoperit la acest tanar cunostinte despre vin la care nu ma asteptam niciodata, si nici nu le-am mai intalnit in alta parte: racirea rapida in frapiera prin adaugare de sare, desfacerea sticlei, acoperirea cu prosop, etc. N-am sa le insir pe toate aici, tanarul mi-a marturisit dupa un timp ca a facut cursuri vreo 2 ani in Italia, examen la Miami, somelier pe vase de croziera de lux... Vinul ales a fost un Rielsing Cuvee d'Excellence 2008, care, pe langa faptul ca a avut un pret decent - vreo 60 de lei, a avut vreo doua ore in frapiera aceeasi temperatura, exact cea potrivita. Despre vin - un excelent review facut de George anul acesta aici, cu observatia ca trecerea timpului sau preferintele mele l-au dus putin mai jos in punctaj, pana pe la vreo 80. Ne-am intrebat intre noi de ce oare nu am ales niciodata acest local, singurul raspuns cat de cat pertinent venind din partea unui comesean: culoarea alba, neatragatoare a umbrelelor masive, dar si impresia de "prea luxos" care te face sa te gandesti la preturi peste masura. I-am strans mana d-lui care a avut grija de noi si de paharele noastre, l-am felicitat pentru serviciile exemplare si am mers mai departe, in aglomeratie. A, ar mai fi de amintit atitudinea unuia dintre prietenii de la masa, bautor exclusiv de bere, care i-a spus de la inceput: "In ciuda faptului ca Perroni asta e o posirca, la cat de frumos ai vorbit despre vin mai stau aici pret de vreo 5 beri!"

    Dupa o scurta vizita la un foarte nou infiintat fast-food cu specific grecesc in care imi doream sa regasesc gustul placut al unui Gyros Pita (dar nu l-am gasit), ne-am indreptat spre o alta terasa, care se voia "mai cu staif".

    Amintiri haioase de la ultima vizita aici, anul trecut. A inceput o furtuna puternica aproape din senin, toata lumea a fugit, iar un ospatar blestema de zor adapostit in intrare: "sa va trazneasca pana acasa daca nu platiti!". Normal ca n-a mai platit nimeni.

    Revin in prezent: atacul a fost frumos, pentru ca am gasit in meniu, chiar daca doar pe ultima pagina, cateva vinuri de Segarcea, Halewood, Vinarte, dar si cateva de import, din categoria ieftine(in supermarket) si acceptabile calitativ. Erau si vreo doua de Jidvei, nu le-am bagat in seama. Nici mirosul n-a fost rau, ca sa continui metaforic etapele unei degustari, pentru ca aveau in stoc o parte - am ales Halewood Single Vineyard Viognier + Chardonnay. N-am reusit sa inteleg politica de preturi, pentru ca, asa cum se vede, e ciudata. Adaosuri disproprotionate procentual, neconcorde nici cu calitatea reala, nici cu pretul de achizitie. Sau..cine stie? Etapa cea mai importanta - gustul: rau! Si nu al vinului, pe care l-am mai intalnit si apreciat, ci al temperaturii - vreo 27 de grade mi-a indicat termometrul dintre degetul mare si aratator, iar paharele aduse - nici o legatura cu continutul sticlei. Nici macar in urma insistentelor si a desenelor cu degetele in vazduh sau pe masa n-am reusit sa capat ceva satisfacator, am ramas cu acelasi dizgratios pahar de apa cu picior gros cat doua degete de-ale mele, omniprezent de altfel in TOATE carciumile, indiferent de preturile practicate. Bai fratilor! E 5 lei la Ikea un pahar de vin alb sau rosu hand-made! Nu mai zic de cate va aduc producatorii! Le furati pe toate, le duceti acasa? Cineva de la SERVE de la vanzari imi spunea zilele trecute ca o parte importanta a reclamatiilor primite sunt pe acest subiect, desi dau pahare din plin prin restaurantele in care-si pun marfa. Si atunci pentru ce sa platesc atat pentru o sticla de vin? Care e valoarea pe care o adaugi prin servicii la dansul? Un mare 0, sau chiar mai putin. Atat primeam si de la Gambrinus-ul baut in scara blocului acum 10-15 ani, doar ca avea pret de non-stop. Mi-a alinat intr-o oarecare masura amarul mini-recitalul unei fete, pe ritmuri de jazz, de o calitate mai mult decat multumitoare. As reveni vreodata aici? NU. As recomanda cuiva locatia? In niciun caz. As reveni daca mi-ar da urmatoarea sticla gratis? NU. Pa pa!

Chardonnay Budureasca 2010

    Inca din anii adolescentei - anii de liceu, apoi in facultate am fost de multe ori constrans de imprejurari sa gust alcool ziua. Nu numai ca mi-a displacut, ci chiar m-am simtit rau de fiecare data, fizic vorbind. Nu foarte rau, dar de ziua respectiva in primul s-a ales praful ca realizari. Fara sa vreau, testandu-mi organismul pas cu pas, mi-am creat regula de a nu gusta nimic pana la apusul soarelui. Si asta nu din considerente religioase, sau alte motive apropiate, insa am fost ajutat si de job, care implica printre altele sa fiu sofer aproape in fiecare zi. Asa ca despre partea cu "drink and drive" - cred ca sunt un model. Oricat de mica ar fi cantitatea de alcool gustat - la volan nu ma mai urc. Si zambind imi amintesc povestea unui fost client din nordul Moldovei care la vremea respectiva facea afaceri de miliarde pe zi: "Am fost si eu smecher! Nu-mi statea nimic in cale. Beam 2-3 beri, ma urcam la volanul masinii si plecam la Constanta. Mai beam acolo cu partenerii de faceri o sticla de tarie, pana seara eram inapoi la Suceava. Mergeam la club, beam pe saturate, si normal ca ma intorceam cu Audi-ul personal acasa, stiam ca pot "rezolva" intr-un fel sau altul orice filtru de politie. Divinitatea a fost blanda cu mine si nu mi-a scos in cale vreun eveniment rutier major, in starea asta fiind. Intr-o zi insa am avut o revelatie: mi-am dat seama ca sunt smecher daca dau 100 de mii la taxi si nu daca ma urc beat mort la volan. Mi-am dat seama ca sunt smecher daca imi angajez soferi profesionisti care sa faca treburile pe care le faceam eu de multe ori".
    N-am intentia prin asta sa condamn de exemplu nuntile de zi practicate in Ardeal care incep la 12-14 ziua si se termina pana-n miezul noptii. Aaa, daca vorbim de "meseriasii" pe care-i vad la 7-8 dimineata in fata la non-stop "dovedind" rapid cate 2L de bere la plastic de caciula, sau chiar si vreo "jumatate" de tarie e altceva. Multi spun ca munca e grea, e de rutina, n-ar rezista altfel. Oare? Ca eu am avut d-astia la munca de vreo cateva ori ori. Intr-un caz gresia a fost pusa "ca pisatul boului" daca stiti la ce ma refer, iar in altul peretii sunt plini de umbre - indreptati-ioc!
    Introducerea as vrea sa o leg de vinul de azi prin prisma culorii. Ca si-asa n-o prea disting in termeni reali la lumina artificiala. Mi se pare putin exagerat sa cantarim un vin alb de exemplu si din acest unghi. Unele sunt mai spre galbui inchis, altele mai spre apa chioara, dar cat de relevat e asta? Ce conteaza pentru un Sauvignon Blanc daca e mai spre aia sau mai spre ailalta? Are vreo legatura cu ce gasesc inauntru? Mi-e greu sa cred. Sau altfel spus mi se pare mult prea mult ca evaluarea culorii sa fie chiar 20% din nota finala. Parca as extinde regula si la vinurile rosii, desi nu prea e domeniul meu. La rose-uri as pastra-o, pentru ca ele sunt apetisante de multe ori prin aceasta caracteristica. Nu sunt ele foarte apreciate, dar la noi exista cateva "modele" cu care sa ne mandrim. (Ok, nu e cazul celui gustat aseara - 3ha Murfatlar roz inchis, chiar rosu. Din pacate in afara de asta nu pot spune decat ca e un vin mediu-mediocru care nu te incanta prin nimic, dar nici nu-i din gama apa+zahar+vopsea. I-ar sta bine pe la 10-14 lei la Carrefour, nu peste 20). Asa ca, review-uri mai scurte cu un pas de acum inainte. In acelasi timp sunt total de acord sa mentionez eventualele defecte de filtrare, depunerile sau culorile nelalocul lor.

    Vinul de astazi: DOC-CT, 25% din cantitate baricat 4 luni (stejar frantuzesc si american?! sa fi fost chipsuri una dintre surse? Sau au plantat stejari americani la Mizil si dupa 3 ani i-au altoit cu cei frantzuji?). Se simte, e acolo, poate mai putina onctuozitate, dar vanilia e prezenta in nas, alaturi de o banana - ei zic si de alte fructe mai putin reprezentate, in plan secundar; aciditate ridicata, buna la prima vedere dar care pare sa se piarda pe parcurs. Post-gust destul de scurt, spre mediu, acrisor, se cam lipeste buza de sus de dinti. Vin proaspat, foarte bun pentru pretul cerut (nu zic mai mult, ca risc sa se scumpeasca). Pret: depinde de unde-l iei, sau mai degraba unde-l gasesti, ca nu-i usor, 18-25 lei. Si la cat de putine Chardonnay-uri acceptabile calitativ gasim in Romania, chiar merita (ma uitam pe inventarul personal din acest soi zilele trecute si am descoperit ca-s mai multe cele din afara, mai mult - peste 80 pct scorul devine si mai drastic 8-5 pentru cele de dincolo - ma scuzati ca n-am luat in calcul detinatorii de mii de hectare). Inca nu vad nici macar magazinele mari si scumpe de vinuri, nici super/hyper-market-uri, nici carciumi scumpe  tinand in raft/meniu gama completa a unui producator. Stiu ca nu toate vinurile facute de Budureasca de ex. sunt de very-high top class, dar nu prea am gasit mizerii pe-aici. Iar preturile de crama/distributie nu creaza o presiune financiara prea mare ca sa le tii in stoc. Dimpotriva mi se par preturi de achizitie de bun simt care reflecta perfect calitatea continutului sticlei. Si aici as mentiona alti cativa producatori la care n-am intalnit niciodata vinuri proaste: Segarcea, Stirbey, Basilescu si altii. (as pune si Gramma, pe care nu i-am gustat niciodata, dar la cat de vizibili sunt in spatiul virtual, contrastant cu spatiul real in care nu i-am vazut niciodata, inclin sa cred ca s-au pretat si la tehnici de promovare mai putin ortodoxe - "celalalt subiect")
     Intr-un tur de orizont prin meniu-urile catorva carciumi din Centrul Vechi aseara m-a suprins si lipsa totala a Recas-urilor, cu exceptia unui bar care avea doar Chardonnay-ul din gama Sole la un pret rezonabil. Nu vreti sa stiti care erau celelalte 8-10 vinuri. Nu pot sa ma abtin insa sa zic ca Grasa de Cotnari era peste 50 de lei (bai hulpavule, ai luat-o cu 8 lei!!!!!! Vrei sa castigi 500%?!), iar Sole-ul 85. Na! In rest, multi au asa: SB-40 de lei, Chardonnay-50 de lei, Dry Muscat - 45 de lei; nu stii de la cine sunt, sau ce an. Iar cand intrebi, tanti deja isi da seama ca trebuie sa munceasca in plus si asta nu-i convine. Daca sari calul si-o mai intrebi cum facem, in cazul in care luam o sticla intreaga, sa o mentinem rece mai mult timp - s-ar putea sa te bata. Tot respectul pentru un turc, proprietar si ospatar in a carui terasa ne-am proptit pana la urma, care stia destul de multe despre vinurile romanesti, avea cateva decente in lista, iar frapiera ii era cunoscuta de mult. Imi pare rau ca nu-mi aduc aminte numele carciumii, i-as fi oferit publicitate gratis! Si o alta parte buna, tot in Centrul Vechi, prin care am trecut din nou azi am descoperit Strada Franceza, proaspat aglomerata de carciumi cu specific international: chinezesc, Irish Pub, unguresc, libanez, italienesc, toate natiile. Pavata decent, fara tzarana, fara namol, fara lucrari. Dar cu un restaurant frantuzesc in care am zarit un mare stoc de sticle de vin pe pereti. Am intrat, am salivat, am plecat. Dar ma voi intoarce!

    Numai de Chardonnay-ul de Budureasca nu ma tinui azi. Medalie de argint la Bruxelles 2011, promitator, parca l-as mai incerca si peste vreun an. 82 pct. A avut ca partener de savarsire IG-ul baricat "La Cetate" 2009 si nu i-a fost rusine sa stea langa. Ba chiar s-au dovedit a fi pe picior de egalitate. Exceptand pretul piperat al olteanului (42 lei la Cora, parca l-am vazut si la 33 pe la Auchan - sper sa nu ma insel, dar si 65 prin alte locuri din centru), sa stiti ca nu le despart prea multe. O sa incerc si gama "Miracol", tot 2009, de care aud din ce in ce mai des, dar nu prea-l vad pe nicaieri. Sau l-oi fi vazut, dar daca a avut o eticheta alaturi pe care zicea 70 de lei, nu l-am tinut minte.
Saptamana asta ma duc la Real. Data trecuta nu m-au tentat prea multe sortimente inchise in vitrina de degustare, dar cine stie? Iar preturile din acest h-market - nu pot sa n-o spun iar - sunt cele mai mari, nu numai la vinuri.

    Am primit pe mail, la categoria glume poza asta. Am sters cateva denumiri nationaliste-extremiste, dar mi-a placut ideea denumirii noilor regiuni. Daca Chile reuseste sa vanda oriunde orice si la preturi decente (dar nu de pe dealurile chimiei), de la ale noastre aproape 100.000ha cultivate cu vita de vie ar fi cel putin interesant sa plece denumirile regiunilor viitoare.

Corelli Wine Bar

Mi-am propus sa merg pe jos cel putin 20 km/saptamana; si asta in afara pasilor facuti de la masina acasa sau de acasa la metrou/statia de autobuz sau alte deplasari neimportante ca distanta. Chiar mi-am cumparat un pedometru, Diadora, de la Cora la 27 de lei - e varza, feriti-va de el, inregistreaza doar din cand in cand in pozitia "la curea", cum e conceput, iar cand l-am proptit la ciorap se apropie de adevar, dar oricum "pierde ulei". De ce? Datorita faptului ca am un concurs de slabit cu o colega, premiul fiind mult dorita si premiata sticla de Solo Quinta 2010. Arbitrajul e la procent, iar ea are undeva spre jumatate din greutatea mea, asa ca..daca eu dau jos 20 kg si ea 11...ea castiga:((. Uufff, Doamne ajuta sa dau eu jos 20 de kile! Hai ca zic tot, daca am pus numele blogului "de prin casa": la cantarul oficial eu masuram un quintal si 13 kile peste, iar ea vreo 65kg. Evaluarea ar trebui sa aiba loc in jur de 1 iunie, dar cu acordul partilor se poate prelungi. In functie de dorinta dumneaei de a prelungi sau nu aceasta perioada ma voi adapta. Din partea mea, premiul este pe stoc (ha ha..nu dezvalui cat am progresat in acest timp, ca poate citeste si dusmanul!!), investitia a fost facuta. Asa ca azi am avut un traseu Izvor - Cismigiu - Dacia - Romana - Universitate - carciumile din Centru Vechi. Unde m-am oprit dupa 6 km? Normal ca la un  WINE BAR in care nu fusesem pana acum. Nu va obositi sa dati click pe link, site-ul inca e "under contruction". Deci wine bar care chiar afisa participarea la actiunea "Primavara in Roze". Niciun scaun liber pe toata strada, ce sa mai am pretentia de mese..dar Corelli are si mese indoor, geamurile spre exterior fiind pliate/inexistente. M-am asezat frumos la prima masa din interior, cu larga vedere spre traficul intens de afara, dar am descoperit cu stupoare ca de fapt ei nu fac parte oficial din actiunea roza, pentru ca "noi suntem wine bar - e facuta pentru cei care nu-s". Azi am descoperit din intamplare pe FBK o poza cu d-soara care ne-a servit in care purta papion roz la gat, nu mai inteleg nimic. La intrare, pe un panou promotional pe care este scris cu creta oferta zilei zicea asa: "Primavara in Roze / oferta vin Roze: 1+1, la sticla". Departe de mine gandul sa ma umplu cu alcool dupa un asemenea efort fizic, insa parca as fi gustat ceva ..bausem si un kil de apa plata intre timp. Intreb despre oferta prezentata afara...ma ofilesc iar..."stiti, a fost pentru X vin portughez roze (nota autorului: "pe care nu-l vindeam niciodata"), dar s-a terminat aseara (oare a existat vreodata?), "dar va putem oferi un vin alb!". Hmm..bagasem deja un ochi in meniu..zarisem DaVino p-acolo, Basilescu, dar nu studiasem pe-ndelete. Intreb daca pot comanda o sticla din oricare sortiment alb si sa mai ajung cu inca una acasa. Neah...nici o sansa...oferta valabila doar pentru aceeasi casa de vinuri din Portuhal!
    Ok, revin la studierea menu-ului, mai restrans decat cel de ieri de la Bruno, ma hotarasc spre un Roze Rotenberg Ceptura, care facea 13 lei paharul de 150 ml (la Van Gogh era o reclama tot cu creta scrisa pe tabla - wine flights cu un riesling si-un SB straineze la 22 de lei, dar la 75 ml portia), mi se aduce sticla intacta (brr..m-am infricosat ca ar fi posibil s-o platesc pe toata), se desface in fata mea, urmeaza ritualul de mirosire a dopului, destul de slab interpretat de mademoiselle, se toarna stropuletzul de control, se ia acceptul din partea mea, se toarna paharul. Rautacios - a se citi perfectionist - din fire, mai bomban ceva: cum faceti de stiti exact cat sa puneti in pahar 150 ml? Mai departe, numai de bine despre acest prim pahar, notatiile cunoscatorilor m-au indus un pic in eroare, eu gasind intai nasul foarte fin de banana, apoi l-am substituit cu cel de caramel. Oricum, un vin (desi descoperit din intamplare cum aud pe ici pe colo), din categoria "l-as mai lua si altadata". Ne-am mai zgait la trecatorii care se derulau la o frecventa peste puterea noastra de monitorizare si s-a terminat primul pahar; ce sa fac? Frustrat de lipsa de locuri la mesele celor care promovau Primavara in Roze (pentru ca am descoperit Sole-ul din merlot saptamana trecuta si deja mi-era dor de el si mi-as fi dorit si un Caloian Roze), am intors foaia menu-ului si m-a vrajit ideea de a mai incerca inca o mostra roz pe care nu o gustasem inainte. Despre Stirbey Roze 2009 e vorba; studiind inainte vinul.ro am observat ca e cotat sub cel din 2007, dar n-aveam incotro, din cele patru oferite, pe celelate doua le stiam - si nu ma impresionasera. Si asta mi-a placut, desi n-am reusit sa identific in parte fiecare gust/miros amestecul e bunicel. Oricum total diferite cele doua. Parca spre 80 pct per bucata.
Nota de plata se aduce in Ghidul Vinul.ro, servire destul de rapida, facilitata si de numarul mic de mese: vreo 10 afara si aproape inca atatea inauntru - astea din urma de obicei goale. Si au si 2 feluri de bere. La pretul de bar se ofera discount 25% (unii carcotasi ar completa: si tot castigati 100%) daca vreti vinul la pachet, preturile la pahar sunt exact cele la sticla intrega :5, asa ca nu am vazut pe nimeni cu sticle pe masa. Doar cativa clienti care completau cu apa ce mai ramanea gol din pahar si multa lume care intreba daca au si de mancare - nu, doar cateva platouri reci. Cateva preturi pentru vinul la pahar de 150 ml: SB Terra Romana, Cramposia si Roze de Stirbey, Rose de Ceptura - 13 lei, Fume Blanc, Caloian SB, Negrini SB - 12 lei, Tamaioasa Origini 16 lei, La Cetate Chardonnay 22 lei. Mai bine de jumatate din vinuri nu au trecut anul in meniu. Ca idee, albe romanesti sunt vreo 25 de titluri.
Concluzii: laudabila initiativa, am sa mai merg aici. Nota 4,2 din 5, mai ales pentru minciunica cu participarea la Primavara in Roze si oferta 1+1 care de fapt nu exista.

Le museé et le rosé

    Exceptional, asa cum numai un Sole poate fi. Trec pe scurt in revista minunatele arome de cirese negre, zmeura si pepene galben, pe care de data asta DA! le-am simtit pe toate! Am mai degustat zilele astea un Segarcea si un Planeta, dar Merlot-ul de Recas e de departe campion.
    Cu multumiri celor care au avut initiativa Primaverii in Roze prin localurile din centrul vechi. Si asta din mai multe puncte de vedere: promovarea in scopul vanzarii unei cantitati mai mari de vin pe terasele patriei - odata cu informarea/educarea publicului - e de apreciat, dar si preturile la care poti incerca un pahar/o sticla sunt de asemenea atractive. Parca aveam retineri in a da 50 de lei pe exemplarul din fotografie, dar, avand ocazia sa-l gust la 12 lei paharul, m-a convins ca e un vin deosebit, pe care imi doresc sa-l mai savurez, cu care ma voi lauda cu mandrie ca m-am cunoscut, si pe care il pot recomanda si altora. Reformulez: daca se achizitioneaza din magazinele de specialitate e in jur de 50 de lei, daca se bea pe unele din terasele din centru e 60 de lei. A, si am observat ca au mai aparut inca din prima zi si alte carciumi in care era vizibila aceasta actiune roz, chiar daca ele nu apar in pliantul de prezentare.
    Cu riscul de a vorbi mai mult de altele decat de vedeta serii - Cramele Recas Sole Merlot Roze, trebuie sa spun ca am ajuns in fata unui pahar de Sole fiind invins de cultura. Imi propusesem in seara asta sa fac si eu, ca tot omul, un tur al muzeelor, desi aveam deja 400km la bord impreuna cu cei 126CP din dotare (1 sunt eu). Ee..un tur asa, mai pe sarite, doar nu era sa vad 15 muzee in cateva ore. Studiind topografia locului, am inceput cu cel de geologie, unde deja coada la intrare era de vreo 100 de persoane. A mers repede, am intrat inauntru unde erau 30 de grade Celsius si 200 de copii pe pogon. Binenteles ca am asistat si la spargerea unor vitrine din cauza inghesuielii si la octogenari care stateau cate 20' in fata unui singur exponat - si erau mii. Am renuntat din cauza caldurii la vizitarea etajului, dar si din cauza unor mucaliti care spuneau coborand: "sus nu e nimic". Am luat-o la pas pe Calea Victoriei vizand urmatorul target: Muzeul Enescu. Nu am vazut in viata mea atatia oameni pe strada la 10-11 noaptea!!! Intrand la Enescu am avut o impresie placuta din primele minute: afise pe care scria "Thank your for not smoking in here", modalitati de plata cu cardul al eventualelor CD-uri sau carti achizitionate. M-am linistit insa repede, deoarece cu cat inaintam temperatura crestea ca si cum m-as fi apropiat de centrul Pamantului. Ajung pana la urma in foaierul muzeului unde un quartet incerca cu destoinicie in harmalaia generala sa interpreteze o piesa a distinsului muzician..si renunt. Iar. Cu constiinta incarcata de fail-urile de pana acum, dar transpirat tot, incerc sa ma consolez cu ideea ca pe traseul propus exista Muzeul de Arta si cel de Istorie. Ei bine la Muzeul de Arta am avut un soc: se statea la doua cozi, fiecare de cel putin 500 de persoane, intrari diferite. Avand si votul consoartei din dotare, constiinta a devenit minoritara, asa ca ne hotaram sa atacam ultima reduta, istoria. Cand mai aveam vreo 200 de metri am vazut multimea inghesuindu-se si aici pe scari si am profitat de verdele pentru pietoni care-mi permitea sa fac la stanga spre cele 160 (asa am citit undeva!) de carciumi de pe Lipscani, Smardan sau Gabroveni. Normal ca nu era nici macar un scaun liber la terase, nu mai vorbesc de mese, insa am avut un noroc chior sa aruncam un ochi in interiorul unui local participant, unde mai erau vreo doua mese libere - asta dupa ce am stat in fata terasei cateva minute frecandu-ne de multimea ahtiata dupa o buna portie de hidratare si (aproape) salivand in fata paharelor cu roze din fata musteriilor.
Asa ca le musée s-a transformat in le rosé!!

Shelter Pub

Cu ocazia finalei Cupei Regelui din Spania, mult mediatizatul meci Real - Barca, am aterizat in centrul vechi in cautarea unei carciumi care sa ofere conditii civilizate pentru a urmari acest eveniment sportiv. Avand in vedere ca in locatia in care mergeam pentru astfel de motive avea totul rezervat inca de dimineata, am luat-o la picior impreuna cu cativa prieteni pe stradutele pline de caini vagabonzi, foarte mult praf si asiatici inarmati cu DSLR-uri. Primele 4-5 incercari au fost fara succes - ba nu ofereau sonor, insistand pe acel fond muzical la volum imens(o caracteristica inexplicabila pentru mine a carciumilor din Romania in general), ba pozitia locurilor inca libere era nesatisfacatoare, etc. Am intrat pana la urma in Shelter Pub unde muzica era la un nivel moderat (inca mult peste preferintele mele, dar deh..), iar ospatarita ne-a creat o prima impresie placuta. Ne-a adus 2 menu-uri pentru 3 persoane; ei bine aceste menu-uri aveau o stare deplorabila, parca le tavalisera cainii pe care ii mai zaream pe geam din cand in cand. Aratau rau de tot. Berea era prezentata ca fiind la 0,5L, dar ti se aducea la 0,33 - la acelasi pret. Mai departe constat cu bucurie ca printre cele 10-15 vinuri oferite exista si un Chardonnay de Segarcea, un Sauvignon Blanc de Negrini - restul fiind din categoria Riesling de Jidvei si Grasa de Cotnari. Comand Chardonnay-ul sus numit, dar raspunsul vine prompt: "nu avem!". Mai stau ceva timp, ma mai foiesc si in acelasi timp mai rasfoiesc menu-ul - pana la urma (dupa ce am vazut cu ochii mei stocul expus fizic) inclin spre SB-ul de Dragasani, Negrini, desi mai piperat la pret: 55 fata de Segarcea care era la 45 de lei. Si ca sa clarific lucrurile de la inceput ii comunic d-soarei ca as vrea sa fie foarte rece si sa se si pastreze rece. S-a uitat la mine ca la martieni, dar a rezolvat problema. Asta dupa ce m-a intrebat a doua oara daca sigur acest Sauvignon Blanc nu e cumva un vin rosu :)). Sa va mai zic de paharul de apa de care a venit insotit? Sau de cel adus ulterior care era o lalea foarte joasa, fara picior aproape deloc?
SB de la Negrini l-am categorisit in plaja medie, undeva la 78 pct, toaleta la 9 - 9,5/10, intentiile si rapiditatea fetei cam la acelasi nivel.
Una peste alta am realizat de ce a fost una dintre putinele locatii unde mai erau locuri libere cu o ora inainte de meci; de evitat.