2 august 2016

Jidvei si Maria la intalnirile ASR

    Am avut onoarea sa fiu invitat zilele trecute la intalnirea periodica a Asociatiei Somelierilor din Romania, una dintre cele (cel putin) trei ramuri ale acestei bresle. Au participat reprezentanti dintre cei mai iscusiti al Asociatiei, castigatori de concursuri de profil atat pe plan intern cat si international, care acum conduc cu abilitate sectiunea de vinuri si asocieri culinare in mari restaurante si hoteluri din Bucuresti si alte orase importante ale lumii. 
    Locatia a fost restaurantul Phii16 din Floreasca, ce ne-a intampinat cu finger-food de cea mai buna calitate, servicii foarte bune. As imbunatati totusi calitatea paharelor, pentru ca daca pun in balanta pretul unei supe (29-36 de lei), nu sunt chiar la acelasi nivel.
    Presedintele ASR, domnul Florin Voica, a introdus audienta, lucrarile de degustare s-au desfasurat in cele mai bune conditii, insotite de decrieri joviale, s-au scos in evidenta laturile pozitive ale vinurilor oferite cu generozitate de Jidvei, Davino, Amfiteatrul Vitis si Domeniile Samburesti. Pe parcursul serii s-a intrat in direct cu alti membri ai Asociatiei din diferite orase mari ale tarii, dar si de peste hotare. E de apreciat acest efort de a organiza in acelasi timp asemenea evenimente, care sa aduca mai aproape de vin si meseria de somelier cat mai multi oameni. E de apreciat in acelasi timp deschiderea ASR catre categorii conexe de oameni, de la bloggeri de vin pana la personalitati mondene care iubesc si ele aceste licori.


    Cu aceasta ocazie am redescoperit unul dintre vinurile albe reprezentative pentru soiul din care este facut, Owner's Choice Maria, Pinot Gris, facut de Jidvei cu ajutorul lui Mark Dworkin, foarte cunoscut in Romania pentru vinurile sale. Gama din care face parte este cea super-premium, se adreseaza exclusiv segmentului HoReCa, deci nu o veti gasi in Carrefour sau Mega Image, ci in restaurante, online si foarte rar in magazine specializate - nu-mi explic de ce. Solutia de distributie aleasa mi se pare potrivita si pentru ca soiul este unul nu foarte expresiv, doar cu cateva tuse de fructe galbene, mai ales pere, langa care se aliniaza note florale. Jongland cu temperatura de la 8 la 12 grade si invers vom descoperi mai multe unghiuri ale vinului, de la onctuos si corpolent la fructat si zglobiu, de la amarui si usor taninos la dulceag si lung. De aici, asocierile culinare pot fi foarte diferite.


    Cred ca in acest moment Jidvei se poate lauda cu cel mai bun Pinot Gris romanesc al momentului, pe care il evaluez la 86 de puncte. E un vin lucrat cu atentie, are 13,5% alcool si se afla la varsta perfecta de consum. Pentru 2-3 puncte in plus si adevarate vinuri mari as incerca sa aduc in prim plan naturaletea, printr-un proces de vinificatie minim-invaziv. Avand in vedere vasta baza de selectie, care se mareste an de an, sunt sigur ca aici inca nu am vazut tot ce se poate face, mai ales ca rose-urile ne duc cu gandul la niste rosii, plantate de ani buni in zona, iar domeniile din Dobrogea vor aduce si ele vinuri noi, ce vor mari paleta nu foarte vasta acum. 
    Multumesc Florin Voica si Alexandru Dan, am avut ocazia sa vad cateva vinuri pe care nu le intalnisem, din cele 22 prezentate, m-am simtit excelent printre voi. Mi-ar placea sa ne revedem la astfel de evenimente frumoase. Felicitari!

    Credit foto: Eva Voica.

    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu