23 iunie 2017

Apollonio Squinzano, Mani del Sud, 2013



     Squinzano 2013 este un asamblaj nefiltrat de Negroamaro, Sangiovese si Malvasia Nera, ultimele doua in proportie de 15%. Toate provin din "bush vines" de 20 de ani vechime, fermentatie in budane, 6 luni la baric, 6 luni la tancuri mari de lemn, si inca 6 la sticla inainte de punerea pe piata. Notele de degustare date de producator se invart in jurul migdalelor, insa in opinia mea fructele rosii iau fata, pe langa gemul de pruna. E consistent, dar are aciditate, e amplu, are kick, vinozitate, tanin, persista, place. Din pacate pentru noi, fara adversar in zona ~9EUR in RO. Dar stati linistiti, vinul romanesc se vinde mai bine ca oricand. 


88 de puncte dupa 24h de micro-oxigenare. Nu ca asa am vrut sa-l tratez neaparat, ci pentru ca in prima zi, cand am baut primele doua pahare, n-am avut deloc dispozitia sa scriu ceva, doar l-am savurat. De gasit "La Musat" la pret foarte bun!

7 iunie 2017

Venira americanii

    Acum vreo doua saptamani am pus la cale impreuna cu seful de restaurant de la Retro Caracal, binecunoscutul Bubu, o degustare pentru personalul bazei militare americane care asigura functionarea scutului antirachete.

    In ultima vreme am organizat foarte multe evenimente, insa despre acesta vreau sa scriu cateva randuri, pentru ca a fost la un nivel de calitate foarte ridicat:
- comunicarea cu personalul restaurantului exceptionala, atat inainte cat si in timpul degustarii;
- timing de ceas elvetian: deschiderea sticlelor fix la ora stabilita, servirea diferitelor feluri de mancare exact cu vinurile  si la ora care trebuia;
- punctualitatea invitatilor, completata si de lipsa vreunui grup de cheflii care tine personalul pana dimineata aiurea, sa mai bea niste resturi de pe mese. A, plus lipsa reclamantilor: "mi s-a pus prea putin in pahar". 
- dialogul, interactiunea si atentia lor pe parcursul prezentarii vinurilor. Toate astea vin din educatie, din bun simt. Il ai sau nu-l ai, n-ai la ce sa mai lucrezi de-acum incolo.

- uneltele folosite, de la pahare, tacamuri, platouri, comunicare wireless intre bucatarie si ospatari - ceva din viitor.
- atitudinea personalului, atat de naturala, fara a mima o slugarnicie extrema, ci facandu-l pe oaspete sa se simta confortabil intr-un mod care cred ca e modelul ideal in industria ospitalitatii. 
- ambientul - nu mai zic. Inca nu am vazut carciuma decorata "retro" atat de originala, cu atatea obiecte si publicatii autentice vechi, obiecte de arta, pana si o parte din podea de vreo.. da, 2000 de ani! Sa nu uitam ca stabilimentul are 5*****.
- deschiderea unor producatori si/sau distribuitori catre acest tip inedit de evenimente, din proprie initiativa. 

    Le-am povestit despre triunghiul noi - rusi - vin prost intr-un mod destins, fara a intra in politica prea tare, insa punctand sentimentele siberiene reciproce. Au aflat ca au venit la fix pentru un vin bun, intr-o perioada de progres a industriei, insa pentru o Rara Neagra sub pavilion (DOC) romanesc au intarziat cateva zeci de ani. 

Vinurile oferite spre degustare au fost, in ordinea servirii lor:
- spumant Domeniile Panciu Cuvee Prestige, brut, proaspat medaliat cu bronz la Decanter.
- Chardonnay Ana, Jidvei, 2016, nebaricat - ca exemplu de terroir cool, sharp, natural. Sustin ca in gamele de sus asa ceva trebuie sa existe, nu alea lucrate pana cand zeama ramane undeva in plan indepartat.
- Cramposie Avincis - surprinzator de bine primita, mult peste asteptari, chiar si in cazul unui vintage reusit - de vazut 2016!
- Pinot Grigio Halewood, Hyperion, la fel ca in cazul Ana, un vin de terroir, cu aciditate low, corpolent, rotund, floral, atragator. 
- Individo Rose, proaspat medaliat cu Aur la Bruxelles - unul din cele mai bine primite vinuri ale serii. Echilibrul si moderatia in exprimare sunt  piesele de rezistenta. 
- am schimbat usor culoarea spre Pinot Noir 2013, Avincis, usor inaintea ferestrei de consum, dar cu o buna tipicitate de soi (fertil). In zonele cu mai multe fete am vazut niste "mmm" de placere.
- cu toate ca nu asta era ordinea fireasca, am introdus Budureasca Origini Reserve 2014, baricat, complex, heavy, la care bicepsii bine dezvoltati ai americanilor (cam putine alte optiuni de petrecere a timpului deocamdata acolo) au reactionat pozitiv. E interesant de observat cum iti sorb cuvintele cand le vorbesti de daci, de origini, de mii de ani de istorie.
- Montepulciano parea un pic defavorizat, dupa Marele Maestru Origini, insa n-a fost deloc asa. A avut mai multi fani decat m-as fi asteptat, mai ales in zona romaneasca - am avut si o mica insula cu 3-4 clienti selecti, alesi de organizatorii din partea restaurantului. Pana la sfarsit a ramas rosul lor preferat. Multumim Rifco Trading.
- am retrecut Prutul cu o discutie despre Rara Neagra, industria moldoveneasca de vin, gama Individo si raportul calitate/pret foarte bun, scotand in evidenta medalia de argint primita la Berlin. Personal mi s-a parut mult mai bun decat acum cateva luni cand trecuse prima oara incoace. Vorbesc de roada 2015.
- Alira Feteasca Neagra din gama Grand Vin a fost un pic altfel primita fata de degustarile cu participanti neaosi, unde jumatate urla ca-i fruct supra-copt, iar cealalta jumatate nu se mai despart niciodata de el. Am intrebat cativa cum li se pare si au inceput prin a descrie ceea ce miros sau simt in gust, scotand la suprafata si ce le place dintre astea. Un pic mai elevat, nu?
- finalul rosu a apartinut regelui Cabernet, reprezentat de Hyperion 2012, suculent, cu aciditate mare, inca tanar pentru anii sai. Pairingul cu grasunele coaste a fost de nota 10. 
- iar la sfarsit a cantat doamna cea grasa: Busuioaca Averesti Nativa demidulce: rose+sweet+high aromas dupa inca 11 vinuri? Best seller!

    M-as simti onorat sa pot face si alte degustari/prezentari de vinuri in acest loc din orasul in care mi-am petrecut primii 18-19 ani de viata, chiar daca atunci cand ma uit pe strada, rar mai recunosc pe cineva.

    P.S. Multumesc celor care au vrut sa ne ofere si mai multe vinuri, sa-mi fie cu iertare ca alte multe care imi plac nu au avut loc aici, pentru ca am proiectat un numar limitat, pliat pe locatie-public-rezultat.



17 mai 2017

Alsacia la pas

    Ca pasionat de vinuri imi propun sa vad macar o data in viata marile vinuri si targuri de vinuri, regiunile clasice, iar Franta e din start o destinatie prioritara. De cand exista curse directe la Lyon sau Bordeaux e usor sa vedem topul, insa deocamdata am ales Alsacia, poate datorita faptului ca vinurile de acolo au aparut doar sporadic pe la noi, iar selectia celor aduse a fost facuta pe criterii mai putin legate de calitate.

    Asa ca țuști in avion, alaturi de Pop si #faraudrea cu destinatia Euroairport, la 40 de km de Colmar, unde dupa zile de cautari online nu gasisem o varianta de transfer catre pitorescul orasel. Noroc cu niste romani stabiliti in zona, [merci beaucoup!] care ne-au imbarcat in masina lor dupa doar 2 schimburi de amabilitati la coborarea din avion si ne-au lasat in fata blocului arvunit prin AirBnb. Hint: nu exista transfer direct prea des de la Euroairport la Colmar, ci din 2 bucati: autobuz 5 min pana la gara Saint Louis de unde iei tren care vine la 30 min si costa 13EUR. Cred ca era personal, ca n-a trecut de 200 km/h. Enervant. Cost avion si cazare 4 nopti: 195EUR.

    Am ales Colmarul ca loc de pus tabara primele zile pentru ca e usor de ajuns, chiar si pe jos, in cateva sate care au mai multe Grand Cru-uri si sunt printre cele mai frumoase din Franta. A patra si ultima zi am stat in Eguisheim, considerat pe buna dreptate cel mai frumos oras din Franta - in urma voturilor francezilor. In afara de asta, este un fruntas Ville Fleurie, dar si pesticide-free. De fapt 15% din viile din Alsacia sunt certificate bio, cu proiectia ca in 5 ani vor ajunge la 25%, insa exista un procent semnificativ, superior, care nu considera necesar sa plateasca o entitate autorizata sa-i certifice, chiar daca vinul este facut fara interventii de niciun fel. Ca efect, in preumblarile pe jos cu rucsacul in spinare am vazut multe vii atacate si ucise de boli, insa este un fenomen asumat, acceptat in locul folosirii substantelor considerate toxice. Ah, si alt lucru notabil: in mijlocul campului, pe sub drumurile de acces, pavate rudimentar cu pietris, exista canalizare alimentata de rigole de drenaj. Star Treck?

    Pretul de vanzare a kilogramului de struguri de la producator catre cooperativa sau negociant este de 2-4EUR, in functie de soi, calitate, parcela, etc. Majoritatea prefera sa vanda catre cooperative strugurii de calitate, la marii marketeri actuali ca Trimbach sau Leon Beyer ajungand probabil loturi de calitate inferioara, pentru ca aici am vazut cele mai slabe seturi de vinuri din toate cramele vizitate. Va puteti convinge singuri - sunt disponibile si la noi. 
    Nici la cooperative nu excelau gamele inferioare, insa din zeci de etichete, care totalizau in unele locuri 8 mil sticle, am gasit des vinuri peste medie.

    Cu 2 exceptii, unde am fost nevoiti sa scoatem din buzunar uriasa suma de 3, respetiv 5 EUR, degustarile sunt gratuite, toti desfac orice sticla vrei sa vezi, indiferent de pret. Ne-a luat o vreme sa ne invingem timiditatea, insa si cand am facut-o am spulberat toate Grand Cru-urile intalnite, care, btw, sunt in general cu rest de zahar maricel. Aici nu cred ca s-a auzit de drojdii selectionate, toata lumea produce vin cat mai aproape de natural. Vorbim de 15.000 de hectare si 1000 de proprietari, toata Alsacia.

    Satele prin care ne-am perindat au fost Turckheim, Niedermorschwihr, Ingersheim, Ribeauville si Hunawihr, pe langa Colmar si superbul Eguisheim. Am vazut si "gustat" peste 30 de crame, dintre care cateva cooperative, cativa "granzi" si multi producatori mici, unii avand vinuri de o calitate exceptionala, gen Louis Sipp, Bott Freres sau Paul Ginglinger. Si, da, pentru ei exista Riesling si restul. Pinot Noir am vazut rar la un nivel notabil, insa se pare ca deja exista un flux din ce in ce mai mare de baricuri folosite dinspre Burgundia, vor fi mici schimbari ca stil.

    In fiecare restaurant, indiferent de cat de mic e satul, programul de masa este 11:45-14 si 18:30 -21:30. Astepti sa fii invitat la masa de catre gazda, toata lumea care trece pe langa masa ta te saluta. Gastronomia la un nivel exceptional, indiferent de marimea localitatii, e un alt motiv sa te intorci in Alsace. Iar paharele specifice zonei sunt extrem de simpatice. [Le gasiti pe toate in link-ul de la sfarsitul povestii.]

    Am vazut muzee ale vinului, butoaie inca in folosinta de la 1880, printre care si pe cel mai mare din lume, de 35.000 de litri, am vazut case facute la 1530, orase intregi pastrate ca in secolele XVI-XVII si mai ales oameni cu sclipiri vii in ochi cand le intelegi si apreciezi rezultatul muncii. 

    Din pacate nu cred ca deocamdata exista o piata suficient de matura la noi, care sa inteleaga vinul alsacian cu a sa aciditate mare, de multe ori cu rest de zahar si aromatica subtila. Poate Gewurz-ul sa aiba o sansa, daca e bine plasat. Deocamdata naturaletea si echilibrul nu sunt printre atributele cele mai apreciate de un public suficient de numeros.


17 aprilie 2017

Rutherford Hill Merlot 2013

    Rutherford Hill Merlot este esenta lumii noi, mai ales prin prisma aromelor, care nu se opresc la vanilie ci se prelungesc in unt, tiramisu, frisca. Cele 16 luni de baric nou, probabil ars mediu, isi spun cuvantul. E interesant ca in ultima suta de ani de fiecare data au pus si Syrah, iar oenologul contemporan al cramei a decis ca peste cele doua un strop de Cabernet nu strica. 
    Nasul nu e atat de "nou", dimpotriva, Cab-ul aduce note vegetale, pe langa cele de fructe rosii de padure, insa apar deja impresii de alune coapte. Tactil e destul de proaspat, extractiv, structurat, are echilibru. Taninurile sunt vii dar marunte, rotunde. Alcoolul s-a integrat in corpul opolent, fara a fi obez, iar aciditatea alimenteaza cu energie taninurile. 
    Big picture: e un vin altcumva, fara a iesi complet din tipare. Soiurile sunt cunoscute, insa cu terroir-ul si modul de vinificatie nu suntem asa obisnuiti. Pentru mine vinurile americane - la cele de pe smartdrinks.ro am avut cu totii acces usor - au fost tot timpul niste experiente noi, aparte, pe care le-am dorit din nou. 91 de puncte Wine Spectator.




4 aprilie 2017

Leopardul lesinat si comunicarea pe sub fuste

    Toata ziua a treia a fost aproape gol, asa am avut ocazia sa stau de vorba pe larg cu majoritatea producatorilor prezenti despre vinurile noi aduse la GoodWine 2017, editia de primavara. M-am bucurat sa vad cateva crame noi - Viisoara, Dobra - si niste vinuri exceptionale de la 1000 de chipuri, Dagon, Budureasca, Jidvei, Histria, Sarica, Crama Delta Dunarii, Vladoi si altii. 
    Din pacate, alaturi de intreaga comunitate de vinuri din Bucuresti si din tara interesata de eveniment, am fost dezamagit de mult prea multe lucruri ca sa fie trecute usor cu vederea. 


    Incepand cu editia trecuta, organizatorul GoodWine a angajat o firma care sa se ocupe de partea de promovare, imagine, PR, etc - lucru absolut laudabil, care denota flexibilitate si inteligenta, insa poate era de bun augur sa vedem si niste lucruri similare de succes facute de prestator pana acum, pentru ca la vandut gogosi unii exceleaza, insa substanta lipseste cu desavarsire. Initial am crezut in acest parteneriat si speram ca evenimentul va redeveni etalonul in targuri de vin, insa vopsitul gardului n-a reusit sa ascunda leopardul, chiar aflat in moarte clinica, dupa coliziunea cu un SUV parcat langa butoi. In toamna, dupa un targ nu foarte reusit, insa la un nivel acceptabil, salvat de popularea masiva prin acordarea de invitatii gratuite - doar eu am oferit celor interesati vreo 50 de bucati - s-a inghitit cam usor scuza ca timpul a fost prea scurt pentru a face ceva major. Acum ne asteptam la un reviriment, insa am dat de un fiasco de proportii fara precedent.

    Revenit dupa un entuziasmant WineUp la Cluj, limitat la doar 26 de standuri din cauza de lipsa de spatiu, ma asteptam, ca pe vremuri, la 50-60 de producatori romani la Bucuresti, chiar daca, undeva timid, la Timisoara, urma sa aiba loc in acelasi weekend, Vinvest - concurenta, insa a trebuit sa infrunt realitatea cruda, direct la fata locului: 18. Buturuga mica a profitat din plin de ignoranta capitalei si a atras un numar mai mare de producatori, plus o parte din moldovenii care au lipsit cu desavarsire de data asta de la Romexpo. Concurs de vinuri, umbrela ADAR-ozaurilor, costuri de participare pentru producatori mai... stai, mai MARI decat la GW!


     Ceea ce a dezamagit total, fiind la un nivel mai jos decat daca n-ar fi fost deloc, a fost tocmai comunicarea, pentru care cred ca s-au si aruncat (pe geam) niste sume importante. Cu o zi inainte de incepere nimeni nu stia care sunt expozantii - in alte locuri lucrurile fiind clare cu 4-5 LUNI, nu ore, inainte - intr-un tarziu aparand un afis care continea si siglele unor crame care in mod normal nu vin aici. Intrebarile puse acestora de jurnalisti, referitor la participare, au avut ca efect scoaterea rapida de pe afis, insa in termeni plastici tot șmen se numeste manevra. In figurile alaturate puteti vedea cateva pareri culese de pe Facebook din partea unor proprietari de restaurante, de magazine de vinuri, wine-writeri, care cu totii au punctat la cald ceea ce putem numi o comunicare submediocra.


    Un alt aspect ciudat a fost fixarea costului biletului la un nivel aberant, in discrepanta totala cu ce s-a oferit la schimb. Pe de-o parte l-au pus pe toate gardurile (de fapt a fost singurul lucru comunicat), pe de alta nu spunea nimeni ce primesti de banii astia. Cuantumul impus a fost un alt motiv al esecului rasunator pentru cel mai mic si pustiu GoodWine din istorie: pai vrei sa te pozitionezi la acelasi nivel cu evenimente care se desfasoara in sali ale unor hoteluri sau cluburi de 5***** cu zeci de producatori si tu stai in standuri de termopan puse spate-n fata pe mochete de 2 lei, in hale de la marginea orasului? [pentru cine nu a fost: 50 de lei in loc de 10 cat a fost acum un an]

    Crezi ca intelegi comportamentul consumatorului de evenimente cu vin? Pai in primul rand ar trebui sa intelegi ce inseamna vinul de calitate - conditie sine qua non si am putea sa ne oprim aici. N-ar mai avea rost sa amintesc de notorietatea reala a fiecarui producator, motivele punctuale pentru care si el si consumatorul ar plati o suma importanta sa vina aici trei zile, dinamica pietei si multe alte unghiuri, greu de identificat din postura de copil de mingi la combinat.
     Cateodata e nevoie de un pas inapoi, fortat daca nu te-ai trezit de unul singur, pentru a reevalua imaginea de ansamblu: nu cumva faci niste lucruri pe care le intelegi doar tu?!

[aici dl. Mitea credea ca GW va avea loc peste o saptamana, insa evenimentul incepea a doua zi!]

    E clar ca s-a mers intr-o directie total opusa evolutiei, de adaptare la nevoile si acordurile la care rezoneaza clientul de vin, in oricare forma a sa. A fost un experiment esuat lamentabil, se poate uita, se poate reveni, cu conditia sa nu se parieze din nou pe un cal mort. E similar cu folosirea WC-ului: dupa actiune te speli pe maini si-ti vezi de treaba, uiti mirosul neplacut. 
    Probabil va exista o presiune a "strazii", pe care vor iesi in primul rand producatorii nemultumiti ca vineri si duminica s-au cam degustat intre ei, apoi a publicului care isi doreste in continuare ca GoodWine sa ramana un targ popular, accesibil, care sa ofere in primul rand evenimente complementare cu adevarat atragatoare, puse in scena de oameni noi, cu abordari moderne - aici un alt total failure. Sunt cel putin zece lucruri usor de identificat care trebuie schimbate, fara o alocare majora de resurse. 
    Sper ca in toamna sa vad din nou un GoodWine vivace, plin de energie, de emotie, comunicat din timp intr-un mod elevat, in locuri in care se afla consumatorul de vin, nu de masini, gogosi sau fuste. Un al doilea esec consecutiv, repetand aceleasi greseli, cu aceiasi oameni, poate fi fatal pentru un eveniment pe care il asteptam cu drag, pentru ca inainte de toate iubim vinul.


15 martie 2017

Din Madeira Blandy's 10yrs

    Unul dintre cele mai bune vinuri dulci vazute in ultima vreme, intr-un ciclu ce a inclus cateva 6 puttonyos, Xerez sau botritizate in America de sud. Nota dominanta este cea de iod, senzatiile se succed de la frunze de nuc la miezi, foarte cruzi sau copti in cuptor, peste care avem maderizarea, butoiul vechi, oxidarea controlata, usor diferita de Jerez. Urmeaza smochinele zaharisite, toffee, caramel, crema de alune si cacao, lichior de ciocolata, mar in bat si altele. Ofera mai multa savoare la 15 grade decat la 7, insa nu trebuie ajuns la 20. Persista minute bune daca nu chiar zeci, amplitudinea e capacitata de aburii alcoolului, surprinde aciditatea foarte strong. 19% alcool, 10 ani in butoi, 130 de lei sticla de 500ml, si 90-91 de puncte de la Wine Spectator sau Enthusiast. As plusa macar cu  2 unitati, ceea ce mi se intampla cu sub 5% din cazurile in care compar review-urile externe cu scala proprie. Explicatia poate fi originalitatea, raritatea cu care ne intalnim in Romania cu astfel de vinuri. De fapt, nu cred ca exista vin de acest fel pe la noi. 

Tema pentru acasa: specificul vinurilor de Madeira plus gasirea unui avion sa vedem insula data viitoare cand suntem in Portugalia. 


26 februarie 2017

Aligote, Caii de la Letea, Sarica Niculitel

    La Sarica Niculitel se incearca ceva nou de o vreme incoace, am observat intensitatea miscarilor de promovare, am vazut niste vinuri mai bune, in treacat, printre mii de altele, pe la targuri si expozitii de profil. Nu mi-a ramas insa nimic in minte, asa ca am luat Aligote-ul din gama cea mai de sus, sa vedem de aproape ce hram poarta. 
    Pe dinafara cateva chestii de imbunatatit: in primul rand pretul versus notorietatea contemporana a zonei - sticla din figura alaturata iese spre 60 de lei la raft. Eticheta probabil s-a vazut bine pe ecranul monitorului, dar a iesit cam stearsa la print, iar textul de pe spate, scris foarte mic, e usor rasuflat daca iau iar in calcul pozitionarea vizata prin pret. 

    DOC Sarica Niculitel, 12% alcool, imbuteliat la inceput de mai 2015. Culoare galben pal, sters, fara sclipire, aspect fizic uleios, nas timid in intensitate, cu ceva fruct verde, vegetal, coaja de copac tanar. Este dominanta o senzatie minerala, amarui-prafoasa. Atacul da semne de subtilitate, de vin de soi, care nu sunt insa intretinute si in evolutia ulterioara, finalul aducand cu sine argumente clare impotriva. 
    E clar ca e un inceput, un progres fata de ce se facea acolo in ultimii 10-20, sau 2000 de ani, insa strategia de pricing, cea de pozitionare, packagingul, si mai ales calitatea vinului au nevoie de o simbioza. 

    82 de puncte.


21 februarie 2017

La pomul cu Riesling laudat

    Rieslingurile bune, nemtesti sau austriece, par sa fie mai scumpe an de an si vad doua motive: magazinele specializate renunta din ce in ce mai mult la vinurile cu preturi mici, carora le pot atasa un adaos nesatisfacator, iar pe de alta parte o crestere a cererii de vin in zona premium. Totusi, Austria are 6000 de producatori (vs. Romania 250, Spania 4200, etc), ar trebui sa gasim ceva pana la urma. 


    Cel de azi are toate semnele sa fie din zona de top: pretul (~35E), zona - Wachau, marca Smaragd, punctajele mari obtinute local - 94-95 de puncte. Am fost incantat la inceput de aromele subtile, tipice, cu mandarine, mineralitate bogata si un iz de kerosen, insa gustativ nu am regasit profunzimea si amplitudinea unor exemplare pe care am platit  mai putin in trecut. Alcoolul, 13%, nu e suficient pentru a sustine un recital la un nivel mai intens. Finalul prea scurt atarna si el in evaluarea generala, care se opreste pe la 87 de puncte. E bun deci, insa parca prea multi galbeni cheltuiti.