Moldova fara predicat

    Bucuresti - Ploiesti - Tohani - Pietroasele - Buzau - Adjud - Onesti - Bacau - Roman - Falticeni - Malini (SV). Si retur. 

    DN1 plin de oameni nebuni dupa Valea Prahovei. Sau mai degraba dornici de afirmare in societate. 1,5h Ploiesti - Bucuresti la intoarcere. 10-12h dus-intors Bucuresti - Poiana Bv in week-end!! Oricare week-end. 

    Tohani: Busuioaca de nota 7, Special Reserve, an incert, dar sigur altul fata de data trecuta. 

    Pietroasele: Tamaioasa de nota 9. Grindina puternica in seara precedenta. Un an de munca in zadar, recolta distrusa in proportie de 80%.

    Buzau: lubenita de 16 kg - 4 lei.

   Onesti: Campionatele Nationale de Gimnastica in sala Nadia Comaneci.  Live Marian Dragulescu, Flavius Koczi. Superbi.

    Roman: bors de gaina moldovenesc, nota 11.

un bunic de 94 de ani la hora, la biserica

 Malini: casa memoriala Nicolae Labis, partie de schi, sala noua de sport. Fructe, legume, peisaje apetisante.

casa parasita a celorlalti bunici

fostul atelier al bunicului dogar

   

    Nunta in sat. Oameni atoatestiutori..specific zonei. Muscatel si Unirea. Kitsch-uri si miros de capsuni la tot pasul. Multi balai cu ochi albastri. Prea multi. Si prea multa grasime in farfurii si pe trupurile lor. Speranta de viata in jur de 50 de ani. Cernobal? Poate si el.



@ 37 degrees Heineken rulz!!

    E asa de cald de nu-ti vine sa deschizi o mostra noua de vin, indiferent cat de tentanta ar fi; si se pare ca si urmatoarele zile va fi la fel. 

    Aproape la fel de cald era azi pe la pranz in magazinul Travel Free din Zona Libera Galati, o imitatie nereusita a fostelor duty-free-uri, atat ca numar de repere, cat si ca preturi. Cateva dulciuri, parfumuri, cateva vinuri destul de ieftine, cateva sampanii (un Mumm la 25E e totusi un deal bun) cateva feluri de bere, care m-au tentat prin prisma locului de nastere: de exemplu Heineken in Amsterdam. Asa ca le-am luat pe toate 8 cate mai erau pe stoc si am decolat. A fost un impuls natural, mai ales ca in ultimul an cred ca am baut vreo 6 beri - cu exceptia unei seri. La pret bun mai era spumantul Freixenet Cordon Negro Cava Brut (7 Euro), pe care l-am incercat parca la Vara in Alb si mi s-a parut excelent, iar o sticla de Smirnoff de 3 litri la 34 de Euro mi se pare un best-buy pentru un chef monstru, pentru cine agreeaza spirtoasele. Cognace si Whisky, preturi cam la fel cu Carrefour-ul. Desi sunt aceeasi firma, parca e mai plin magazinul din Giurgiu, inainte de pod. Normal ca am luat si o sticla de vin, dar va strig eu cand am sa o desfac!

    Parca nu asa de cald era aseara cand am vizitat La Marche, se pare unicul magazin specializat de vinuri de top, carti si accesorii din oras. Preturi mari, foarte mari, la cateva produse autohtone pe care le stiu foarte bine se pare ca se practica un adaos de 100%. Dar fiind singurul loc din care te poti aproviziona cu "delicatese", e de inteles. Bine ca am avut "din intamplare" la mine un Traminer de Jidvei, 2006, Tezaur (in jur de 80 pct. pe scara PREFERINTELOR MELE), aproape la fel de bun ca unul bulgaresc incercat alta data. Si daca ajungeti in zona recomand Hotel Magnus, pe Otelarilor - free minibar!! Oricum de vara viitoare nu mai merge; trebuie sa trec la achizitia unui kit complet de calatorie: lada frigorifica alimentata la 12V la masina, tirbuson si doua pahare. Ca sa evit foarte desele neplaceri cauzate de lipsa acestor lucruri prin locurile pe unde poposesc.

    As fi vrut sa gust un pahar cu baietii din Galati, dar programul a fost destul de aglomerat. Poate data viitoare.

Ajunse Sarba la Caracal

    Actiunea se petrece pe la jumatatea anilor '80 intr-un restaurant oarecare din Caracal, pe data de 23 ale unei luni de vara, cand toti angajatii celor 12 unitati (cu tot cu subunitati) militare au luat salariul. Osteniti nevoie mare dupa 7-8 ore de biliard, volei si filme porno de pe parabolica, cativa gasesc cu greu o masa libera la orele 16, constienti ca la 22-22:30 vor fi goniti acasa si data trecuta a fost nevoie sa mai poposeasca la unul dintre ei, unde damigeana de la socru-sau rasuflase si i-a cam durut capul a doua zi. Sunt abordati de ospatarul de serviciu, Sorin, in varsta de 35 de ani, voios, fericit ca a venit o noua zi in  care se va intoarce acasa cu un bacsis gras:

- Sa traiti dom' capitan!

- Salut! Salut Sorine!

- Cu ce va pot servi?

- Da-ne repede cate-o cinzeaca de coniac ca ne arde gatul de-azi dimineata, apoi sa bagi la rece un spritz ca pe caldura asta ne ofilim de tot.

- Imediat, dom' capitan!

- Mai lasa-ma bah cu capitanu', ca daca eram io capitan si era altul in locul meu, nu mai plecai tu acasa in fiecare vineri cat ai facut perioada la mine!

- Da dom' capitan, da' am fost baiat cuminte, nu v-am facut probleme niciodata! Mai am cateva comenzi, dar pentru dumneavoastra imediat vin cu coniacul.

- Hai! Fuga mars si vezi ce vin ai pe-acolo! Bun baiat Sorinel asta, mai venea si el cu cate o tuica, o juma' de miel la Paste, deh..ce aveau si ei pe la tara - mai adauga majurul Olteanu in urma sa.

[...]

- Dom' capitan... stiti...vad ca ati terminat coniacul, ma gandeam sa va recomand ceva asa... special, numai pentru dumneavoastra..

- Pai asta fu cinzeaca ba? Mai baga una si vorbim dup-aia!

- Imediat, spune ospatarul fulgerand-o cu privirea pe barmanita Atena, banuitor ca ar fura mai mult ca el.   Ca doar e un obicei pe care il practica toti, el de ce ar fi mai prejos? Aia de la Vagoane au inchis cu cornier toate balcoanele din oras si-ti fac rost de orice fier in orice dimensiuni si forme, aia de la Anvelope iti fac rost in doua zile de un set de cauciucuri si sunt chiar baieti buni, cer doar jumatate din pretul de la Auto-Moto-Velo-Sport, aia de la Tricotaje mai scot si ei saracii cate un trening, un maieu, un tricou. Lucruri foarte importante cand ai nevoie de vreun favor pe la Militie sau Doamne fereste pe la spital si asa mai departe. Chiar daca nu le ai, e bine sa stii pe cineva care are sau poate sa aduca.

ceasul Paul Garnier din gara Caracal - ora 4 e interesanta, o caracteristica a acestui maestru si nu numai, in speranta ca se va diferentia de altii 

- Dom' capitan - zise ospatarul aplecandu-se secretos la urechea fostului sau paznic din armata - cum va spuneam, am ceva special, nu l-am pus pe geam afara sa-l vada toti...Sefu' are un cumnat la Odobesti, ii mai scapa si el cand poate cate o damigeana din ala pentru export, din Combinat, ca lucreaza acolo, e sef de coloana..

- Unde ma? In Odobesti - Odobesti sau la tara?

- Dom' capitan, cumnatu' lu' sefu' e din Jaristea, mai zise ospatarul in soapta, uitandu-se suspicios imprejur. A avut cursa la Craiova joi si a trecut pe aici; sefu' mi-a zis sa dau din vinul asta doar cand e el aici si la cine zice el - un militian, secretarul de la primarie, na...de-ai casei, dar pentru dumneavoastra 1 kil - doua..n-o fi foc. La cate ati facut pentru mine...

- Eeee, pai de ce nu zici asa mai Sorine? Ia adu-ne repede un kil!

- Imediat sefu', da' vi-l pun intr-o sticla de Mamaia, sa nu vada racanii, zise Sorin sarind de pe un picior pe altul de fericire. E adevarat ca venise cumnatul de la Odobesti cu sarba, insa nu stia ca sefu' botezase deja vinul cu apa 1:3, spre deosebire de Sorin, om simtit, care dupa fiecare 2 litri strecurati in paharele musteriilor, completa cu vin de buturuga facut de bunica-sa la Corabia, care se cam otetise anul asta. Ca doar n-o sa se supere dom' capitan, la cate dati il dusese acasa dupa ce-l gasise in noroiul din fata carciumii.

- Si-un Biborteni mare de la gheata Sorinele! Mai striga majurul in urma sa, cu ochii cascati de fericire, sigur ca se va "impartasi" cu un vin de export.

    Finalul e usor de ghicit: "capitanu'" pleaca acasa, gonit de Atena dupa ce a urcat toate scaunele pe mese si el dormea pe a sa de doua ore, Sorin numara fericit suma de...jumatate din cat a luat azi colonelul unitatii la care si-a facut stagiul militar in urma cu 15 ani.

    Revenind in zilele noastre, sergentul Olteanu, pensionat fortat la 49 de ani prin '97 cu "despagubiri" de 1 miliard are pensie de 30 de milioane, isi petrece 2-3 saptamani pe an la Caciulata, alte 2-3 la culesul viei la tara, blestema in fiecare zi nenorocitii care au ajuns la putere si au dus patria la pierzanie. "Ca bine o mai duceam pe vremea lui Ceausescu. Da' nici cu Iliescu n-a fost asa rau. Aveam de toate." Sorin e terminat psihic pentru ca s-au cam prins astia ca ca de fapt nu e chior si vor sa-i taie amarata aia de pensie de 5 milioane pe luna, pe langa care oricum mai produce el vreo 10-15 din Matiz-ul bagat pe taxi, cele trei pogoane de varza de langa Dunare ramase de la masa-mare sau cele 2 luni petrecute in sezon pe litoral ca barman. Adica tot astia care i-au dat nepoatei sale 2,62 la bac, nu le-ar fi rusine!

=============================================================================================

    Ma intreb acum daca sarba adusa de cumnatu' o fi fost ca asta de-o gasii eu azi la un magazin "en primeur". Adica un magazin care se deschide oficial luni, pe Uverturii colt cu Dreptatii, insa ii prinsei azi cand aranjau marfa si bagai si eu nasul pe-acolo (pana acum era un birou de comenzi tamplarie termopan). Aveau ceva vinuri vrac, ca fara astea nu poti trai cu un magazin specializat de cartier, cateva de la Basilescu si cateva de Odobesti, Jaristea.  Initial nu prea voiau sa vanda, pentru ca inca nu functioneaza casa de marcat, am insistat si am luat cu 15 lei o Sarba de Jaristea demisec, DOC-CMD, alcool 12%, an necunoscut. Brand-ul este Crama de sub tei, adresa de e-mail este la Yahoo, producatorul fiind Odovitis. Exista si un site. Soiul este o incrucisare de Tamaioasa si Riesling obtinut,  chiar la Odobesti, la inceputul anilor '70, denumirea vine de la un deal din Vrancea. Prin paharul meu putin stramb (ca na..e hand-made) se distinge o culoare identica cu zeama ramasa in borcanul de castraveti la otet dupa ce ati mancat leguma. Dopul este nud, fara inscriptii, iar recomandarea asocierii cu preparate culinare e cel putin haioasa: orice oricand!  Mirosul e frumos, placut, imbietor, mi s-a parut ca oscileaza in functie de temperatura intre muscat si riesling, cu un plus de de flori de tei si un fruct exotic (grepfruit rosu?). Imi amintesc acum sfatul lui Alfred de la o degustare: cand nu-ti vine in minte sau nu le stapanesti, zi fructul pasiunii! Desi acum as inclina si spre un mar copt, poate chiar in spuza. Surpriza cea mai mare, sau lucrul de care ma temeam cel mai tare, izul de fier cu unsoare, caracteristic vinurilor din zona, nu exista. Gustul e apropiat de miros, intervine si o aciditate simpatica care se lupta cu zaharul nu foarte intens pentru un demi. Ca element pozitiv se simte prezenta unei usoare onctuozitati. Sa vedem insa daca apare vreo migrena maine. Un vin surprinzator de bun la banii astia, si, dupa parerea mea, putin peste Sarba Livia de la Garboiu, pe care o categorisisem la 76 de puncte. Nu cu mult, dar parca asta e mai inflorata un pic. Daca ar mai tesala-o careva sunt sigur ca am putea-o pune langa Feteasca Neagra, ca reprezentante ale Romaniei in lumea internationala a vinurilor.

P.S. E foarte probabil ca povestea de la inceput sa fie in mare masura o fictiune ;)

Doua bune, doua rele si altele printre ele

    Titlul acestui post ar fi trebuit sa fie ceva de genul: "Doua bune, doua rele, zahar, nutritie, Sauvignon-uri Blanc, IceWine, Murfatlar, Bruno Wine&Cofee Shop, Uruguay, Tohani, crame nebagate in seama si de ce". Dar asa cum am invatat la limba romana in liceu de la un foarte priceput profesor (prietenii stiu despre cine vorbesc), e de evitat o asa lungime, trebuia sa concentrez cumva. N-am studii jurnalistice, n-am pretentii de scriitor, insa cultura generala si bunul simt conteaza si raman sus de tot in sistemul meu de valori.

    Hai sa incep cu cele rele, ca termin repede. Primul este deja binecunoscutul vin licoros de Murfatlar, Lacrima lui Ovidiu, 5 ani, alb, an nespecificat. Si dulce, foarte dulce. Altceva ce as mai putea spune despre el? Culoare galben auriu inchis, asemanatoare cu cel mai inchis ulei de floarea soarelui pe care il gasiti pe rafturile super-market-urilor...asta ca sa mai scriu un rand in plus, insa mai mult de apa cu zahar si alcool nu prea e nimic de zis. Se simte o usoara blagoslovire a baricului, insa fara alte proptele care sa-l sustina, mai bine iti fierbi o cana cu apa cu 3 scobitori in ea si adaugi la sfarsit vreo 6-7 lingurite de zahar si-l lasi sa se raceasca, dupa care adaugi 20 ml de alcool rafinat. Parca mai buna doua zi, emite ceva note olfactive placute - corcoduse (adunate in butoi, in fermentatie) si pare cat de cat inghitibil, in limita celor 72 pct.  Si daca tot n-am mare lucru de spus despre vinul asta, sa va zic parerea unor specialisti despre zaharul rafinat (gasit de UE in niste vinuri facute de lider-ul de piata in vanzari, Murfatlar): daca ar fi fost inventat in zilele noastre ar fi fost interzis consumului uman de catre orice organizatie guvernamentala specifica. La asta mai adaugati (a se citi renuntati la consumul lor) faina alba, uleiurile procesate/rafinate si produsele de origine animala in exces si asa ajungem la "the big 4".  Alimente pe care, teoretic, dupa parerea nutritionistilor romani in voga, dar si a celor straini, nu avem voie sa le punem pe gura. Dar ce primesc drept ajutoare alimentare "saracii" Romaniei, inclusiv de la UE? Zahar, faina, ulei de floare. Exterminare? Teorii ale conspiratiei? Nu m-au convins niciodata, insa e o tema de reflectie. Dar despre nutritie, calorii, miscare si cum am reusit eu sa dau jos 17 kg probabil voi face un post separat. Si ca tema, pana atunci aveti de citit Mencinicopschi si "I'll never be fat again", ca lectura suplimentara, de vacanta.

    Cel de-al doilea vin e un EisWein nemtesc, (Carl Reh? Oprisor? n-am apucat sa vad bine sticla) ingurgitat in cantitatea de 150 ml la Bruno Wine and Cofee Shop acum cateva zile. Cu 5 puncte sub Ovidiu. Apa cu miere din plin si alcool putin sesizabil. Felicitari administratiei locale pentru finisarea strazii care are un aer de intimitate, inca fara muzici la volum extrem, putini trecatori pe Covaci (dar vai!...cu piatra cubica neslefuita si neplacuta pantofilor nostri, luata de pe Aviatorilor arata parca ar fi fost facuta acum 100 de ani, si asta nu in sensul bun - o practica des intalnita si la garduletele gardinilor din fata blocurilor care se revopsesc si se muta dintr-o zona intr-alta, parca noi, locuitorii, am fi orbi sau retardati). Inainte de plecare am facut si eu cunostinta cu Menestrelul lui Rotenberg, 2008, care m-a lasat perplex. Nu stiu daca o fi cel mai bun Merlot din Romania, cum se lauda prin cateva locuri (oare nu exista un for care sa controleze chestia asta?), dar e fenomenal. Nu ma intrebati mai mult, ca nu stiu sa va zic despre vinuri rosii, insa asta e din Neckermann-ul magiunului de prune la fiert care are pe ultima pagina visine usor amarui! Si spre deosebire de albe, nu merge sa-l tragi pe gat. Un pahar si pleci acasa, ca altfel nu mai gasesti statia lui N115. Degustarea a inceput cu un pahar de Sauvignon Blanc recomandat de Alin aici, dar parca nu chiar de 87 de pct. Oricum peste 80 si de la mine, sa traiasca! Dar cam scump.

    Sauvignon Blanc Princiar Special Reserve, Tohani, an necunoscut, ca de obicei. Partea de Princiar e explicata in link. Singurul indiciu e data imbutelierii, toamna 2010, deci probabil avem de-a face cu productia 2009. Interesanta chestia asta cu omisiunea specificarii anului, dar curajoasa, te face sa crezi ca reusesc sa faca in fiecare an acelasi identic vin. Tot interesanta este recomandarea de pe eticheta secundara referitoare la pastrarea acestui vin la orizonatala sau cu capul in jos, la o temperatura si umiditate anume, ferita de vibratii - greu de realizat, ba chiar imposibil de catre retaileri care cu alta ocazie au primit amenzi pentru asta, iar producatorul respectiv s-a abtinut de la aceste specificatii, de altfel binevenite. Dupa parerea mea un clasic in viata, o referinta. Nu stiu daca cel mai bun, cel mai lucrat, insa sigur un etalon de teste. Miros frumos, fin, mineral, cu pi de chat, citrice, fan, deschis (chestia asta cu deschis/inchis nu stiu cum s-o explic). Gustul e usor ierbos, mineral, acrisor si cu o unda de samburi de..ceva. Un alt vin, sau mai degraba crama, inexistenta din p.d.v. al review-urilor din spatiul virtual romanesc. Pai cum? Nu se gaseste? Ba da! Carrefour, Cora, Real, probabil si Metro sau Selgros prin care eu ajung mai rar sau deloc datorita faptului ca nu agreez treaba cu cardul de membru, sau cum i-o mai zice. Ba chiar am vazut cateva de la ei prin wine-bar-uri si magazine specializate. Uff..iar am uitat, nici astia nu dau sticle gratis si mese intinse. A mai luat si 87 de pct. la Vinvest anul asta; nu mai zic ca au 500ha (oare de ce pe site-ul lor apar 1300ha?) si 40 de ani de facut vinuri. Or fi suparat ei pe cineva  care i-a declarat personna non grata, ca si in cazurile altor crame ;). Vad sute de vinuri straine prezentate frumos, dar despre crama asta nimic. Intrebarea ramane: DE CE?! 83 pct de la Berbecutio, luat de la magazinul Cramelor Tohani din Mihalache, la 26 de lei. 

    Sauvignon Blanc Don Pascual, Uruguay, 2007, 20 de lei la Carrefour. Mirosul este cel descris pe contra-eticheta, insa gustul e total altul. Desi atacul aduce un pic cu ce am simtit in miros, omniprezentul guava (nu glumesc, cand am vidat sticla pentru a o mai raci un pic, pompa mi-a adus din sticla in atmosfera acelasi miros) dispare cat de cat, acoperit de prospetimea (ciudata, nu? dupa 4 ani) si verziciunea unor caise necoapte.  De apreciat este si aciditatea inca foarte buna, dar acest mariaj intre guava si fructul pasiunii pe de-o parte si caisele verzi pe de alta este unul parca fara prea mare viitor. Devine enervant dupa cateva sorbituri. Se impune a fi definit ca atipic, si nu stiu daca asta e doar din cauza cupajarii cu Sauvignon Gris in proportie de 15%.  L-am luat pentru ca acum cateva luni am fost impresionat de un Chardonnay de la ei (ok, ala era un "Reserve"), dar acum n-am prea nimerit-o. Tehnic nu-i un vin rau, dar avand in vedere ca notele sunt date de preferintele mele...79 pct.

Degustare Crama Oprisor la Corelli - vindeti sau promovati?

    10 august 2011, o noua degustare organizata la Corelli Wine Bar, de data aceasta in colaborare cu Crama Oprisor. Parea a fi un semi-fiasco, datorita ploii torentiale de afara, insa incet-incet micutul bar a devenit neincapator. Frumos pliantul pregatit in dreptul fiecarui participant, lumanarelele si muzica in surdina. Am remarcat prezenta celor de la Vinul.ro, a catorva bloggeri, a Iuliei Creanga pe care nu o cunoscusem personal decat prin intermediul retelelor de socializare, si pe care poate o stiti de la Euforia Cuisine, lume buna. Degustarea in sine a inceput putin dupa ora stabilita, asa ca, nerabdator, am luat dinainte un Zinfandel vinificat alb - primul vin oferit, care face parte din gama Caloian, caracterizat in primul rand printr-un miros foarte placut, floral. Cei cu care am mai venit au remarcat ca totusi gustul nu se ridica la nivelul frumusetii mirosului, fiind putin greoi, desi cu un nivel de alcool de 12%. Este o premiera pe la noi vinificarea acestui soi in alb, ba chiar mai mult decat atat, nu cred sa existe pe piata nici rosu.  Temperatura de servire si paharul au fost cele potrivite, ceea ce a facut din acest vin unul interesant. Scot iar in evidenta conditiile de degustare pentru ca am avut experiente negative foarte interesante legate de acest aspect in ultima perioada - cati aveti acasa macar 2 pahare pentru vin alb si 2 pentru rosu? Nu? Luati-va!

    A urmat tot un Caloian, roze, care ma cam dezamagise data trecuta, la Primavara in Roze, dar asta doar din cauza ca a urmat unui maestru in bransa, Merlot-ul Roze de Recas. Acum n-a mai fost cazul, asa ca impresia lasata a fost una pozitiva: este un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Pinot Noir, cel din urma, in proportie de 40%, aducand greutate, corpolenta, peste placutele arome de cirese si capsuni. In gust se mai simte carcelul verde de vie, parca un pic contrastant cu celelalte. Si un indulgent 80 pct de la mine, ceilalti nefiind tocmai de aceeasi parere. 

    Piesa de rezistenta a serii a fost La Cetate Miracol Tamaioasa Romaneasca 2010. Un demisec inspirat, plin de arome caracteristice, pe care de aceasta data le gasesti si in gust. Un vin care mi-a placut, plin de trandafiri si flori, estimat de noi la 83 de puncte; poate ar fi fost cu 2-3 mai sus, daca lipsea post gustul usor amarui-acrisor.

    Multumiri celor de la Corelli pentru invitatie, pentru gazduire chiar fara rezervare, pentru ambianta placuta si serviciile de calitate oferite; felicitari si pentru marirea gamei de vinuri din menu! Denisa a fost la inaltime ca de obicei, prin promptitudine, buna vointa si implicare.

=============================================================================================

   Cu toate ca-s olteni de-ai mei si-i simpatizez, am cateva lucruri de comentat despre Crama Oprisor. Prezentarea vinurilor a fost una bunicica, dar presupun ca trebuia sa se vorbeasca in proportie de peste 80% despre vinurile degustate, fara aluzii (enervant de) repetate la celelalte vinuri, mult mai scumpe, prezente in mare parte in bar. Raspunsurile la unele intrebari au fost usor evazive, desi nu vizau vreun mare secret intern ci doar informatii generale, pe care cu usurinta le poti gasi on-line. Ba unele au fost chiar false, nu stiu daca in necunostinta de cauza, sau pentru a  masca lipsa de inspiratie (sa nu-i zic altfel) a alegerii numelor unor vinuri/game de vinuri. Ca roman, si mai ales ca oltean, chiar nu ma simt mandru ca prin Pacea de la Passarowitz din 1718 am trecut de sub jugul otoman sub cel austro-ungar (deci n-au plecat, cum ai spus tu, Florentina, ci au venit!). Iar denumiri ca Val Duna nu ma duc cu gandul decat la Duna TV, pe care l-am scos din memoria televizorului inca de la instalare. Celelalte denumiri, carora li s-au asociat povesti complexe despre trecut, mi se par un pic demodate, nu sunt pe placul meu.

    Selectia aleasa a fost din gama medie sau de jos, de parca target-ul urmarit ar fi fost...altul/altii. Ma gandeam cum ar fi sa ma invite Heineken la Caru' cu Bere la o degustare de Bucegi (ca e tot marca lor), eventual si la PET, spunandu-mi ca pe viitor sa cumpar Heineken la sticla de 0,33, ca e cea mai buna bere. Asa s-a intamplat si data trecuta in Agronomie. Spre degustare au fost tot caloienele, despre celelalte primind diferite scuze, cum ca nu mai au la rece, sau ca alea nu se desfac (Miracol, Smerenie, etc.). Am trait acolo un sentiment de rusine, pentru ca mi-am surprins profesorul coordonator de diploma, decan de vreo 10 ani, ca plecat capul si a parasit rapid standul, auzind pretul unui Cabernet Sauvignon - 80 de lei. Vindem sau promovam? Oare rezultatele nu erau altele daca se prezentau niste vinuri foarte bune despre care lumea sa ramana cu impresia (si eventual sa spuna si altora, sau sa scrie) ca Oprisor e ceva deosebit?
    Si intrebarea care concluzioneaza ce am vazut ramane: care a fost obiectivul vostru pentru aceasta initiativa?

Degustare SERVE la Corelli

    Se pare ca incepe sa devina o traditie degustarea de miercuri de la Corelli, chiar daca nu e in fiecare saptamana. De data aceasta, pe 27 iulie, cei de la SERVE au prezentat cateva din vinurile lor, si anume Terra Romana Sauvignon Blanc, Terra Romana Roze apoi mi-am mai prezentat eu Cabernetul Sauvignon din aceeasi gama. Oamenii de vanzari au fost prezenti si au oferit raspunsuri complete, profesionale diferitelor intrebari adresate. Vinul de Ceptura a curs din plin la toate mesele, lucru care ma bucura, pentru ca indiferent ca e vorba de Vinul Cavalerului, Terra Romana sau renumitele Cuvee-uri Amaury si Charlotte, sunt vinuri foarte bune, cu un raport calitate/pret decent.

    Preferatul meu ramane TR Roze, despre care mi-am notat candva: "Vin fara cusur, eleganta, finete, referinta intre vinuri roze". De atunci l-am mai incercat de cateva ori si de fiecare data a fost la fel. Si va dau un pont: vedeti ca la Carul cu Bere l-au incadrat la pret cu gama Vinul Cavalerului ;), la vreo 50 de lei.

    Despre Sauvignon Blanc: cu toata sinceritatea, mie mi-a placut cel de Vinul Cavalerului. Nu stiu de ce, pentru ca pretul l-ar recomanda pe cestalalt ca fiind superior. Poate conditiile atmosferice sa fi fost de vina. Cabernetul Sauvignon m-a fascinat de-a dreptul. N-am prea multe detalii tehnice, ca nu-s priceput la rosii, dar am vazut si-un 88 de puncte undeva pentru el.

    Cu parere de rau marturisesc ca n-am luat notite, atat de captivanta a fost discutia cu baietii de vanzari de la SERVE, iar memoria mi-a fost alterata intre timp de diferite vinuri, evenimente, meleaguri straine, litoral, insa am ramas cu impresia si amintirea placuta a unui eveniment reusit, poate cel mai bine "sustinut" de producator.

    In episodul urmator: degustare la Corelli - Crama Oprisor.

Regina Maria, Balcic, Muskat

    Regina Maria, de origine engleza, se casatoreste la sfarsitul anului 1892 cu Regele Ferdinand, amandoi fiind prezentati de istorici ca avand o viata sentimentala zbuciumata. In 1913, in urma Tratatului de la Bucuresti ce punea capat razboaielor balcanice, Romaniei ii este dat spatiul de la sud de Dunare format din judetele Durostor si Caliacra (teritoriu numit Cadrilater), dar este cedat inapoi bulgarilor prin Tratatul de la Craiova din 1940. Ca si in alte cazuri, izvoarele istorice mai mult sau mai putin partinitoare asociaza aceast pamant ba bulgarilor, ba romanilor. Cert este ca pe parcursul celor 27 de ani cat a fost detinut ultima oara de romani, mai exact in 1924, Regina Maria construieste la Balcic, pe litoralul Marii Negre palatul sau, resedinta de care a fost atat de legata - in testament solicita ca inima sa-i fie ingropata aici, ulterior caseta de argint cu valorosul continut fiind recuperata de statul roman.

    Atasamentul familiei regale de tara noastra, se regaseste si intr-o adresare a Reginei catre poporul langa care si-a trait viata si pe care nu pot sa o trec cu vederea: "Tarii mele si Poporului meu, 

Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as  dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului. Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare. Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa. Am credinta ca v'am priceput: n'am judecat, am iubit".

    Aveam de mult in plan sa ajung aici sa vad palatul cu vestitele gradini botanice, asa ca intr-o sambata dimineata mi-am luat inima in dinti si am pornit intr-acolo, distanta de 330 km de la Bucuresti fiind rezonabila; cel putin la prima vedere, pentru ca lucrarile la Podul Prieteniei de la Giurgiu creasera o coada de cativa km pe partea romaneasca. Am facut stanga-mprejur si am fugit la Calarasi, pe unde am trecut rapid Dunarea. Au urmat drumurile nationale tot timpul goale ale bulgarilor si oprire la Albena, unde am constatat ca mai exista o singura camera libera in totata statiunea (sau.. ma rog, poate e prea mult spus statiune..alea 15 hoteluri nevaruite) si aia facea 100E/noapte (!!). Am stat linistit la plaja pana spre seara, apoi am plecat spre Balcic, unde am gasit rapid cu 15E/noapte. Nu cine stie ce conditii, insa se incadrau la "acceptabil", timpul trecea si chiar as fi baut un vin de la ei. Era aproape de centru, adica aproape de cele 5-6 tarabe la care se vindeau scoici lipite cu clei intre ele in forma de vapoare si cele 4 carciumi ale caror ospatari vorbeau binisor romaneste (i-o fi invatat Mircea cel Batran cand si-a sculptat blazonul pe bisericile de langa Silistra?), dar aveau obiceiuri neplacute, orientale de a te invita la masa. Preturi: bac-ul la Calarasi 35 de lei, vigneta 5E, taxa de parcare in Albena 5lv (nu 25 de lei/zi cat e la Eforie), hotel 30 lv (nu 120 de lei cat am dat la Eforie), sezlong la plaja 5lv, nu 20 de lei cat e la Eforie, vinul la carciuma (Chardonnay Chateau Karnobat - 78 pct): 12 lv - adica "doar" 50% in plus fata de non-stopul de peste drum - aviz celor interesati, nu 35 de lei cat am dat la Eforie pe un mediocru Sauvignon Blanc de Alcovin Macin, de 73 de pct. 

    Par best-buy bulgarii, doar sa nu te lovesti de ei, pentru ca eu am patit-o. In 2007 ma intorceam cu masina din Turcia si la granita turco-bulgara din munti am descoperit ca tocmai s-a reintrodus ekologia tax, in valoare de 2E sau 4 lv. Ramasesem cu lire turcesti in valoare de vreo 6-7E, asa ca, dupa un schimb amical de replici in romaneste cu vamesul bulgar i le-am intins pe toate. Din momentul ala n-a mai stiut romaneste, a aruncat banii pe jos si a inchis geamul uralnd: "dva euro". Tineam ascunsi in fundul unui buzunar 500E intr-o singura hartie, bani pastrati doar pentru ceva stricaciuni neprevazute la masina. L-am blestemat in gand si printre dinti ca trebuia sa schimb hartia mare si i-am intins-o cretinului. A avut aceeasi soarta: aruncata direct in namol cu urletele de rigoare din care am inteles doar ca el vrea 2E, nu 500. N-am avut incotro, asa ca unul dintre noi s-a intors in vama turceasca, traversand no man's land-ul de 200m, de unde au aparut vamesii turci cu pustile. Ploua de rupea. Pana la urma i-a convins pe turci sa-l lase sa mearga acolo la casa de schimb (a bulgarilor era doar la 30 de metri, dar n-a vrut ceafa lata  si idioata sub nici o forma sa ma lase sa ma duc pe jos). Si ca sa ne-o mai traga o data si din spate, ca sa intelegem cine-i seful acolo, nici n-a mai dat drumul la stropitorile alea care ar fi trebuit sa spele masina pe dedesubt, dupa care le-a facut un semn discret colegilor de la control care ne-au intors toate bagajele pe dos. Sa mai zic de zecile sau sutele de masini furate, de acei studentii lasati in mijlocul iernii in chiloti pe camp, li s-a luat tot si li s-a dat foc microbuzului?

    Hai ca am desfacut un Riesling de Rin para-eco-bio care totusi contine sulfiti, luat ieri de la Cora la 29 de lei, si m-am mai racorit. Pare un vin curatel, cu arome si gust specific, s-ar putea sa primeasca vreo 80 de puncte.

    Castelul reginei este un obiectiv turistic de vazut. Este alcatuit din mai multe corpuri de cladiri relativ mici, nu se compara cu maretia Pelesului, Branului, sau a altor castele de pe la noi, insa te fascineaza prin frumusetea constructiei, culoarea alba data de calcarul din care este construit, gradinile superbe si mai ales nota de intimitate pe care o simti la tot pasul. Tronul si mormantul reginei, obiecte de mobilier, faleza terasata de peretii din piatra cu scarile vechi, zecile de gradini cu flori trebuie vazute macar o data in viata, mai ales ca din Vama Veche mai sunt decat vreo 50 de km. Pseudo-valorile, ca peste tot, exagerate, mai ales vinurile din crama de aici: vin cu miere, vin cu capsuni, dar si vinuri vechi, care insa au un aspect neatragator. Preturi foarte sus: incep de pe la 30 de lei si se opresc undeva la sute de Euro. Nu c-ar mai fi vreun vin de pe vremea reginei, ci doar asa, ca esti turist. Asa ca m-am ambitionat si n-am luat nimic, desi imi facea cu ochiul un EisWine. 

    Despre cele trei vinuri din dreapta din fotografia alaturata am mai spus cate ceva nu demult, asa ca azi m-as opri la Muskatul Chateau Karnobat 2009. L-am ales din super-market, pentru ca inainte cu o seara mi se paruse cel putin rezonabil ca raport calitate/pret fratele sau Chardonnay. Are un miros frumos, de briza rece de mare, mineral, tamaios, in care se ascunde o mica atingere de mango, poate si ceva grepfruit sau ananas, care te face sa astepti zahar in pahar, in dulcele stil romanesc; acest vin este insa un pur sec, gustul fiind ca al celui de struguri Muscat de Hamburg. Aciditatea este bine integrata, post-gustul mediu-lung, acrisor-amarui. Best-buy la 8 lv si 83 pct de la Berbecutio cel Darnic. Si poate mai important ca niciodata: temperatura si pahar potrivit, ca altfel devine scarbos ca vamesul bulgar de mai sus.

Filtrand primele 200

    Asa cum 300 de viteji greci au tinut piept timp de o saptamana celor 7000 de dusmani cotropitori, nefiind invinsi decat in urma unei tradari, asa am reusit si eu sa indexez 200 de vinuri rapuse/degustate. Dupa o lunga perioada de "studiu" al berii, perioada incheiata de vreun an chiar cu o lucrare de disertatie pe acesta tema am trecut brusc la vinuri. Nu era primul contact, insa atunci am inceput sa citesc despre ele si chiar sa fac evaluari si un top personal. E un inceput, un mic pas spre "snob in vinuri" cum spunea un modest cunoscator. Vinuri bune, vinuri proaste, majoritatea albe, majoritatea romanesti. Evaluari, aprecieri doar din al meu punct de vedere, departe de a nazui spre formator de opinie sau detinator de adevar absolut, randurile de mai jos se ridica maximum la rangul de recomandari. Am respectat sistemul de notare 50-100 de puncte, unde 50 se pot acorda unui pahar cu apa, iar peste 95 unor vinuri intalnite odata in viata, si de multe ori extrem de scumpe (oricum inca n-am avut ocazia). In mare, le-am asezat in ordine descrescatoare a punctelor primite, evidentiindu-le pe cele peste 80, pe care le consider ca se incadreaza nu numai in categoria "de recomandat si altora", ci si in aceea a vinurilor pe care le-as mai cumpara inca o data. Pretul platit? N-are importanta valoarea fiecarei sticle in parte sau totalul lor, este deranjant insa procentul de 65% al vinurilor sub acest prag, unele destul de scumpe. N-am intrat prea mult in detalii in gama low-cost, nu vreau sa stiu despre dansele.

    Din totalul de 200, 55 nu sunt romanesti, dar le includ in statisticile care urmeaza. Pretul mediu este foarte aproape de 25 de lei/sticla - aici am incercat sa "traduc" pretul unui pahar sau a unei sticle servite in restaurant in pret de retail, super-market, crama sau magazin specializat de vinuri. Media celor peste 80 pct este de 29,2 lei, acestea fiind 76 la numar, iar a vinurilor incadrate sub granita celor 80 pct este de 21,5 lei - 124 de vinuri.

    Best buy

    La capitolul "cel mai bun raport calitate/pret" abia pe locul 19 apare primul vin strain, evaluarea fiind facuta dupa formula: (pret x 100) / (punctaj - 50). Nu stiu daca e cea mai buna, de multe ori am avut tendinta sa nu asociez asta cu vinuri sub 80 de puncte, dar pana la urma un vin de 77 nu-i unul rau, iar preferintele sau bugetul pot influenta omul la raft, sunt deschis eventualelor propuneri de imbunatatire.

    Cu siguranta nu poate fi trecuta cu vederea prezenta in 8 din cele 19 pozitii a Cramelor Recas, pe care ii regasim si la categoria vinuri scumpe, (in acelasi timp exceptionale) cu gama Sole, Uberland sau Solo Quinta. Iau in considerare toate acestea, la care mai adaug premiile si medaliile valoroase obtinute pe plan international si intern, suprafata maricica pe care se cultiva, sistemul de distributie complex, etichetele atragatoare, selectia importurilor (cu un semn al exclamarii cu tenta negativa in acest caz, referitor la pret), asa ca pun acest producator pe locul I la noi. Mi-e greu sa ordonez urmatoarele locuri, concurenti sunt multi si buni: Halewood, Budureasca, Basilescu, Vinarte, SERVE, Segarcea, Stirbey, Davino, Oprisor. Oricum, cam asta e top 10 Made in Romania. La tinere sperante putem incadra , Garboiu, Gramma, Isarescu, DFR, Sahateni, Nachbil, Avincis poate si doar 1-2 vinuri de la Murfatlar, Jidvei, Tohani. Mea culpa daca am omis numele unora care meritau sa fie amintiti aici sau mai sus.
 Pe soiuri:

  Top 20 Chardonnay

    Aici ne cam facura de ras strainii, dar daca luam in considerare traditionalismul consumatorului roman aplecat spre vin alb dulce-demidulce, cele 8 exemple sunt de apreciat. Nu ne ramane decat sa speram la vinuri mai multe si bune din acest soi nobil. Mai am un Chablis proaspat aterizat din tarile calde in frigider, sper sa nu inclin balanta definitiv in favoarea lor. A vinurilor straine. Am remarcat si cateva greseli ici-colo, lipsa unor informatii, dar asta nu schimba cu nimic statistica.

   
    Sauvignon Blanc si cupaje cu el la timona:

Top 20 Sauvignon Blanc

    Exact 20 de vinuri se incadreaza la 80+ puncte. De aceasta data producatorii romani au inteles mai bine cum si ce fel se face vinu'. Cu rosu sunt marcate vinuri care au fost facute in ani diferiti, cu galben vinurile straine. Lipsesc cateva piese de baza din top, doar din simplul motiv ca n-au ajuns pe masa mea, sau ca au fost retrogradate din cauza calitatii slabe a mostrei, caldura, transportul sau depozitarea neadecvata si-a spus cuvantul, in  ciuda review-urilor pozitive ale altor guralivi din spatiul virtual.

    Despre Feteasca Regala n-are rost sa zic ceva sau sa ma obosesc cu un Print Screen, pentru ca niciuna nu trece clasa din cele doar 5 incercate, dar aici sunt nevoit sa amintesc si preferintele subsemnatului, sau mai degraba lipsa lor legata de acest soi.

    Feteasca Alba - paradox: Elite peste Prestige - o fi amatorismul meu, sau contextul, ambianta in care au fost incercate?

   
    Busuioace:

   Tamaioasa romaneasca:

    Riesling - fara a delimita Rin-ul de Italia, s-au bagat in aceeasi oala.

   
    Muscaturi:

    Cele mai bune vinuri romanesti incercate pana acum:

 

   
    Partea de jos a clasamentului:

    Vinuri bune facute de altii:

    Aici e ceva interesant: media de pret a primelor 25 de vinuri din topul romanesc este aceeasi cu cea a primelor 25 straine. Trageti voi concluziile.

Another evening down-town

    Zilele trecute, cu ocazia revederii unor vechi prieteni care au ales sa-si incerce norocul in vestul Europei de ceva timp, am facut o noua descindere in centrul vechi al Bucurestilor, bifand inca doua dintre cele (se pare) aproape 150 de carciumi existente. Le numesc carciumi pentru ca, pe de-o parte serviciile, cel putin cand vine vorba de vin, sunt la pamant, atitudinea celor cu care intri in contact direct lasa mult de dorit, dar si aplecarea spre dorintele clientului a celor care detin/gandesc aceste afaceri lipseste. Am avut parte de doua experiente antagonice.

    In primul caz, am intrat la insistentele unei domnisoare apetisante pe terasa restaurantului Tuscany, care se afla la intersectia strazilor Gabroveni si Selari. Despre cum se mananca in acest restaurant - AICI. Am gasit in meniu o selectie de vinuri scurta, dar care mi-a satisfacut poftele de moment: 7-8 vinuri de la Vinarte si vreo 2-3 italienesti. Dupa cateva schimburi de replici, ospatarul a realizat ca nu prea vorbim aceeasi limba, asa ca a chemat specialistul casei. Am descoperit la acest tanar cunostinte despre vin la care nu ma asteptam niciodata, si nici nu le-am mai intalnit in alta parte: racirea rapida in frapiera prin adaugare de sare, desfacerea sticlei, acoperirea cu prosop, etc. N-am sa le insir pe toate aici, tanarul mi-a marturisit dupa un timp ca a facut cursuri vreo 2 ani in Italia, examen la Miami, somelier pe vase de croziera de lux... Vinul ales a fost un Rielsing Cuvee d'Excellence 2008, care, pe langa faptul ca a avut un pret decent - vreo 60 de lei, a avut vreo doua ore in frapiera aceeasi temperatura, exact cea potrivita. Despre vin - un excelent review facut de George anul acesta aici, cu observatia ca trecerea timpului sau preferintele mele l-au dus putin mai jos in punctaj, pana pe la vreo 80. Ne-am intrebat intre noi de ce oare nu am ales niciodata acest local, singurul raspuns cat de cat pertinent venind din partea unui comesean: culoarea alba, neatragatoare a umbrelelor masive, dar si impresia de "prea luxos" care te face sa te gandesti la preturi peste masura. I-am strans mana d-lui care a avut grija de noi si de paharele noastre, l-am felicitat pentru serviciile exemplare si am mers mai departe, in aglomeratie. A, ar mai fi de amintit atitudinea unuia dintre prietenii de la masa, bautor exclusiv de bere, care i-a spus de la inceput: "In ciuda faptului ca Perroni asta e o posirca, la cat de frumos ai vorbit despre vin mai stau aici pret de vreo 5 beri!"

    Dupa o scurta vizita la un foarte nou infiintat fast-food cu specific grecesc in care imi doream sa regasesc gustul placut al unui Gyros Pita (dar nu l-am gasit), ne-am indreptat spre o alta terasa, care se voia "mai cu staif".

    Amintiri haioase de la ultima vizita aici, anul trecut. A inceput o furtuna puternica aproape din senin, toata lumea a fugit, iar un ospatar blestema de zor adapostit in intrare: "sa va trazneasca pana acasa daca nu platiti!". Normal ca n-a mai platit nimeni.

    Revin in prezent: atacul a fost frumos, pentru ca am gasit in meniu, chiar daca doar pe ultima pagina, cateva vinuri de Segarcea, Halewood, Vinarte, dar si cateva de import, din categoria ieftine(in supermarket) si acceptabile calitativ. Erau si vreo doua de Jidvei, nu le-am bagat in seama. Nici mirosul n-a fost rau, ca sa continui metaforic etapele unei degustari, pentru ca aveau in stoc o parte - am ales Halewood Single Vineyard Viognier + Chardonnay. N-am reusit sa inteleg politica de preturi, pentru ca, asa cum se vede, e ciudata. Adaosuri disproprotionate procentual, neconcorde nici cu calitatea reala, nici cu pretul de achizitie. Sau..cine stie? Etapa cea mai importanta - gustul: rau! Si nu al vinului, pe care l-am mai intalnit si apreciat, ci al temperaturii - vreo 27 de grade mi-a indicat termometrul dintre degetul mare si aratator, iar paharele aduse - nici o legatura cu continutul sticlei. Nici macar in urma insistentelor si a desenelor cu degetele in vazduh sau pe masa n-am reusit sa capat ceva satisfacator, am ramas cu acelasi dizgratios pahar de apa cu picior gros cat doua degete de-ale mele, omniprezent de altfel in TOATE carciumile, indiferent de preturile practicate. Bai fratilor! E 5 lei la Ikea un pahar de vin alb sau rosu hand-made! Nu mai zic de cate va aduc producatorii! Le furati pe toate, le duceti acasa? Cineva de la SERVE de la vanzari imi spunea zilele trecute ca o parte importanta a reclamatiilor primite sunt pe acest subiect, desi dau pahare din plin prin restaurantele in care-si pun marfa. Si atunci pentru ce sa platesc atat pentru o sticla de vin? Care e valoarea pe care o adaugi prin servicii la dansul? Un mare 0, sau chiar mai putin. Atat primeam si de la Gambrinus-ul baut in scara blocului acum 10-15 ani, doar ca avea pret de non-stop. Mi-a alinat intr-o oarecare masura amarul mini-recitalul unei fete, pe ritmuri de jazz, de o calitate mai mult decat multumitoare. As reveni vreodata aici? NU. As recomanda cuiva locatia? In niciun caz. As reveni daca mi-ar da urmatoarea sticla gratis? NU. Pa pa!

Doua Tamaioase bune

    Dupa ultima evaluare a vinurilor luate de la Pietroasele scorul a fost indecis, asa ca am trecut la urmatoarea mostra. Si asa i-a venit sorocul sticlei cu nr. 4 din stoc. Ca sa fiu sigur ca am rezultate exacte, am insotit-o pe misterioasa buzoiana cu o verisoara sud-vestica, in speta cea de Vanju Mare 2009. N-am avut 2008, ca n-am gasit, spre deosebire de cei de la vinul.ro care au gasit-o (sau au cautat-o special? sper sa nu gresesc si sa fie vorba de Riesling sau SB, dar ideea e aceeasi) si au facut-o praf in ghidul lor 2011. Nu prea inteleg sensul de a evalua un vin din zona de jos a preturilor (hai sa zic totusi medie, ca vinurile sunt alese numai din super-market) dupa 3 ani, cand e clar ca o sa fie over-aged. Dar am sa revin la acest subiect in viitorul apropiat - recenzie la acest ghid.
    Am ales Castel Starmina din mai multe motive: l-am apreciat candva la 80 de puncte - adica imediat deasupra liniei care delimiteaza zona de vinuri din care as mai lua vreodata si restul, face parte din aceeasi gama de pret (aproximativ, 17 lei), mi se pare suficient de tipic ca sa fie folosit ca etalon. Argumente contra: diferenta procentului de zahar, cel din Banat e demisec, iar cel de Pietroasa e dulce. Sau a fost. Ar mai fi de mentionat ca in topul personal, deocamdata la capitolul Tamaioasa Romaneasca troneaza pe primul loc cea de Budureasca, 2007, cu 89 de puncte.
    Despre vin: e mai sus decat cele din categoria "best buy"; l-as incadra la "ce-ai pazit pana acum de n-ai incercat asa ceva?" E 12 lei sticla la crama, in alte locuri/localuri nu prea e de gasit. In miros se simte un dram de iarba alaturi de cel specific, nu foarte intens. Gustul aduce a miere (stafide si migdale mai adauga ei pe eticheta), tamaie. Zaharul nu e chiar asa mult cum te sperie eticheta :"Dulce", ci rezonabil, bine incadrat in complexul celorlaltor caracteristici. Pe dop scrie mare VINCON :)), iar sugestia de asociere tot de pe eticheta cu nuci, migdale sau dulciuri s-a dovedit bine documentata. Evaluarea pentru statistici: 81 pct.

    In alta ordine de idei, incepand de azi, prin bunavointa companiei care ma suporta de vreo 5 ani, am primit new wheels. Am renuntat la un  Passat pentru care trebuia sa mai astept inca vreo 6 luni, era break (bleah), si daca nu se putea sa aiba cutie DSG nu ma incanta. Asa..macar 4x4 sa fie, ca pretul e acelasi. Incep sa descopar pas cu pas de unde vine acest pret aproape dublu fata de vechea Octavia II. Nu va arat si nr. de inmatriculare, sa nu dati cu pietre dupe (da, dupe - asa se zice in Oltenia) mine daca am zis de rau despre vreun vin. Octavia Scout, culoarea se numeste Rosu Brunello, este aleasa de mine, iar numele de scena dat azi la botez este Montalcino. Botezul e inca in desfasurare, cu un Traminer de Targoviste (cel din Bulgaria, normal) Cuvee Prestige 2006 (19,6 leva la Balcic la non-stop), despre care poate am sa va povestesc candva ca a primit 80 de puncte, avand un gust fin, interesant, undeva intre tamaioasa si muscat, fiind un vin placut, de recomandat. Nu acelasi lucru pot spune despre alte doua bulgaroaice, Tcherga 2010 - un cupaj de Chardonnay si Muscat nereusit, si un Viognier al fratilor Minkov, din pacate mult sub altul chilian incercat mai demult, acesta din urma fiind si la jumatate de pret. Tot in episoadele imediat urmatoare voi incerca un rezumat al celor 200 de vinuri degustate si inventariate pana acum. Daca ma apucam prin '93 de excel-ul asta acum eram departe :).

 preturile sunt in leva