28 septembrie 2011

Examen la Chardonnay

    Daca tot incepe scoala, am facut un inventar al stocului si am descoperit ca majoritatea covarsitoare o constituie Chardonnay-ul, asa ca mi-am propus sa sustin examenul de an la aceasta materie. Tarile de provenienta sunt Grecia, Bulgaria, Chile, Franta, Romania. E soiul meu preferat si in ultimul timp a tot fost lasat la urma. Deci stop cumpararii de vin pentru o perioada, mai ales ca in hyper-market-uri, ofertele de toamna cu care se lauda sunt bataie de joc. Ba unii ca Oprisor chiar au prins momentul sa ridice preturile cu 15 pana la 50%. La alte cateva vinuri 2-3 lei in minus nu ma incalzesc. Ca de obicei cele mai bune preturi la Carrefour (am mai vazut Cora si Real), unde recomand sa nu evitati nici sectorul de importuri: sunt cateva piese bune, la preturi reduse. In rest, milioane de posirci la 4-8 lei sticla, iar cei +50% clienti atrasi cu aceasta actiune stau numai in fata lor.
    Dar e momentul sa incepem aventura. Le-am inghesuit pe toate intr-un post, pentru ca "strainelor" nu le acord importanta produselor autohtone, fiind in acelasi timp si greu de gasit. Sole-ul a fost folosit ca etalon.


    Chardonnay Domaine Hatzimichalis, "Houlevena" Vineyard, 2010, Made in Greece, 8,1 Euro in free-shop-ul GR-BG. Cu acesta se incheie capitolul de vinuri grecesti, la care nici nu cred ca voi mai reveni. De ce acesta primul? Pentru ca eticheta nu prea inspira incredere, anul e 2010, nicio urma de baric nici pe sticla nici pe site. Nu ma tavalesc pe jos dupa baricarea Chardonnay-ului, dar in general acestea sunt vinuri mai scumpe, cu pretentii mai mari. Urmatorul bulgaresc are aceleasi caracteristici (in afara de eticheta reusita ca design), asa ca le-am desfacut simultan. Prima prejudecata, prima surpriza: vinul e foarte bun. Provine de pe o suprafata de numai 4 hectare, din cele 220 ale producatorului, dintr-o vie in varsta de 22 de ani, adica in deplinatatea fortelor. Culoarea este galbui inchis, mai inchis decat i-ar sta bine unui vin asa tanar, iar reflexiile sunt...ati ghicit: verzui! Nasul este de intensitate medie, se disting note florale, fructe tropicale + corcoduse galbene coapte, invelite in..creta. Dar sa nu exageram cu asta, ca ajungem AICI. Iar pana la balamuc nu mai e mult. Gustul e de vin proaspat, insa nu acru cum a cam fost recolta 2010 in Romania, cred ca am gasit o oarecare textura de pere. Aciditatea este bine echilibrata, poate un milimetru peste gust si corp. Sa-i mai dau vreun bonus ca s-a luptat cu Sole si n-a murit de frica? Ma mai gandesc. 80 pct.

    Chardonnay Contemplations Katarzyna 2010, Bulgaria, 8,89 leva. Pretul este cel din Carrefour Sofia, care reprezinta, pana acum, cea mai buna locatie de cumparat vin din tara vecina. Chablis la 15 lv sau Sauternes Reserve 2008, Maison Johanes Boubee la 18 lv - mai rar. Am vazut un foarte scurt review pe blogurile romanesti al unui exemplar din 2008, in care lemnul era prezent peste masura, iar pe site-ul lor din pacate apare doar o prezentare a celui din 2006. Ultima productie te intampina cu o eticheta interesanta, de jur-imprejurul sticlei, pe care in bulgareste apar multe informatii. Nu mai am in dotare capacitatile lingvistice de pe vremea Studio X, dar nici nu vreau sa ma chinui sa descopar vreo "ceafa lata" idee. Nu prea am inteles de ce e prezenta harta Italiei pe fundal, vinul fiind un DOC Trakia Valley, mai exact Svilengrad. Este o investitie frantuzeasca, completata de fonduri SAPARD, de peste 500ha. Branduri mai cunoscute: Tcherga si Mezzek. Culoare galben deschis, miros de intensitate 3,5/5, dominat de mineralitate (40% la 13 grade Celsius, mai putin cand e mai rece), un amestec placut de citrice greu de identificat. Nu se arata semnele invechirii la butoi de stejar (vanilie si onctuozitate). Gustul este de asemenea un amestec fin de arome alese pe spranceana, sadite pe alocuri de acele aciditatii. Un vin reusit pe care il recomand. Aduce a Rusalca Alba, doar ca-i de doua ori mai ieftin. 83 pct.
    Cele doua exemplare fac parte din zone diferite, si probabil au fani cu gusturi diferite. Deocamdata orgoliul Sole-ului nu a fost ranit, el incadrandu-se la categoria 90 pct.

    Chardonnay Royal Selection, Domaine Boyar, 2009, 12 leva. Prima impresie a fost de vin prost, insa l-am mai lasat cateva minute sa-si revina si a disparut. Chiar si asa, e caracterizat de o aciditate foarte slaba, un iz de lemn de stejar suficient de slab ca sa n-ai dovezi concludente ca n-a fost tinut in butoaie de stejar, ci i-au fost adaugate chipsuri sau alte minuni. Mirosul e frumos, floral, de Chardonnay autentic, imbinat cu arome de citrice. Daca nu-l beam si doar il miroseam primea vreo 86 de puncte, gustat insa, ia decat 79.
 




    Chardonnay Grand Prix, Golden Rhyton, Black Sea Gold Pomorie, 2009, 15 lv. Medaliat cu aur la AWC Vienna Wine Challenge 2010. Mare medalie de aur (atentie!!) 2001, 2002, 2003, 2008, 2010 la Vinaria Bulgaria. Astia trebuie google-iti. Si da, surprizele se tin lant: productie de 15 mil sticle, cota de piata 20%, exporta 60% din productie, se afla langa Burgas.
    Ei bine asta-i Theia de Halewood intreg, insa cu influentele stejarului domolite la pragul ideal. Pe langa unt si vanilie in miros mai e loc si de o combinatie de flori, pere, parca si ceva pepene galben. Aciditatea sare in fata si isi revendica si ea punctele (parca la Theia nu sare chiar asa), chiar daca impresia lasata ochiului de catre lichid este de "uleios". Daca Theia e gradat la 87 de stele, n-am incotro si trebuie sa-i dau si bulgarului partea lui: +2, chiar 3. Dar sa invitam The Grand Jury, Sole-ul de Recas, poate face 90 pct, ca el: aici, comparativ, baricul e si mai putin prezent, dominand notele fructate, insa 14% alcool se simte (nu chiar de bine fata de 13% ale oponentului) - miros. Umbra de cacao ii da o nota de finete in plus. Ha, asta-i 2009, nu 2008-ul care primea punctajul respectiv. Totusi, le-a umilit pe cele de mai sus. Un lucru negativ reinceperea serialelor de toamna care m-au obligat sa mananc un pumn de seminte sarate cu cateva ore inainte; papilele imi sunt inca amortite. Mai emit o teorema: e o combinatie intre Sole si Theia, de la fiecare luand partile exceptionale. S-a continuat flight-ul cu alte cateva incrucisari, la pahare diferite, in shot-uri de 10-15 ml. S-au egalizat temperaturile cu ajutorul noii frapiere cu element de cooling din dotare. Ambele sunt vinuri lucrate cu atentie, insa bulgarii cred ca au cativa ani de experienta in plus. E unul din acele vinuri pe care nu te mai saturi sa le degusti. Te opresti la el si nu mai vrei altceva. E incantator. Cu toate astea, refuz sa-mi vad detronat regele romanesc. Pana la urma n-am incotro, plec capul in fata subiectivismului, a regulii de baza a acestui blog: gradul de placere simtit de mine. Se acorda "cum laude" 91 de puncte! Surpriza oferita si indrazneala de a detrona grandiosul detinator al titlului suprem il indreptatesc la acest titlu. Si cu prima ocazie (oare cand voi mai ajunge in Carrefour Sofia??) il bag la munca si cu Latour - un "magna cum laude", pe care-l am la 95 pct. Desi la nivelul asta e greu, daca nu imposibil, de evaluat. (Review scris pe masura ce degustam; si luand in calcul toate sticlele, a durat mai bine de o saptamana - de concediu).

    Ma desprind cu greu de bulgaroiul surpriza si zbor peste Franta, direct in Chile, unde dau de Chardonnay Casillero del Diablo, Concha y Toro, Chile, 2009. Vinul este un "Reserva", provenit din CasaBlanca Valley, o treime invechit in butoaie din stejar frantuzesc si chiar acum costa 25 de lei la Carrefour. Arome medii, de fructe tropicale, caracteristice zonei unde s-a nascut, apropiata de Pacific, impartite in egala proportie cu vanilia. Cam atipic, ducand mai degraba spre un fresh and crispy decat spre florile minunate ce insotesc mirosul acestui soi. Gust pe masura, proaspat, acrisor, dezechilibrat de aciditatea sprintara. Corpul si finalul sunt medii, un vin foarte bun care-si face banii. Recomand o temperatura cat mai scazuta de servire pentru o satisfactie maxima: 7-8 grade. Oare producatorii chilieni or fi luat si ei macar 3$ pe sticla asta? Nu mi se pare nici pe departe supra-baricat cum vad ca-l injura unii, care in acelasi timp ii acorda peste 85 pct. In catalogul personal va figura la pozitia 82 de puncte. Am fost tentat sa-i dau si eu 83, poate 84, insa a venit Sole-ul si i-a tras una peste bot de l-a bagat inapoi in vizuina lui dracoasa = Casillero del Diablo.


    Un Chablis fara parinti cunoscuti: Union des Viticulteurs de Chablis, Appellation Chablis Controlee, 2008, 15 leva in Carrefour Sofia. Cea mai frumoasa eticheta dintre cele afisate in aceasta prezentare, cu design, culori, simplitate si font-uri probabil cantarite pe parcursul sutelor de ani de traditie. Daca tot se puncteaza culoarea si limpiditatea, mi se pare la fel de firesc sa se puncteze si eticheta :). Capison metalic, dop lung (doar un Chablis e pretabil la imbatranire 10-15 ani). In prima faza, abia scos din frigider, la 6-7 grade, intensitatea mirosului e sub 2 din 5, aduce a fructe verzi necoapte, sau a carcei/frunze de vita de vie. Apoi, odata cu cresterea temperaturii, dezvaluie aroma de Chardonnay autentic crescut in patria mama. Greu de disecat aceasta combinatie de nuante placute. Pot distinge un usor margaritar pe deasupra, imbinat cu alte multe flori, dar si citrice mai "seci" in exprimare. Si gustul aduce aceleasi impresii, gura ramane destul de mult timp impresionata de ce a lovit-o: frunzos mai degraba decat de lamaie, metalic (nu in sensul de fier cu unsoare, ci dragut..pe cat poate fi un metalic de dragut), lubenita necoapta,  Francezii din Burgundia - zona din care provine acest brand - nu sunt cei mai mari fani ai baricarii, asa ca vinul este imbatranit in general in tancuri de inox, si acest vin se supune regulii. Chiar daca au trecut 3 ani peste dansul, inca pare foarte proaspat, aciditate ridicata, zici ca e 2010. E agresiv, intepator, gura punga. Ia sa chem judecatorul! Soleule, arata-te si da verdictul! "Ce verdict, sefu', ca eu sunt mult prea baricat sa ma compar cu dansul! As vrea sa-l dovedesc, dar eu am facut oina, chiar am un usor iz de guma Turbo,   iar el rugby in Franta, are miros de Luxembourg si Elvetia!". In traducere libera, sunt din alta categorie. Desi la prima vedere, incercat solo, Recas-ul nu aduce in fata notele de stejar, in comparatie cu acest Chablis pare cel mai baricat vin din lume! Clasificarea se poate face in functie de gusturi, ambianta, asocierea cu bunatati de la Costachel, parerea partenerilor de degustare. Acest Chablis primeste cateva puncte in plus pentru mirosul fabulos si cateva in minus pentru  rugozitate, partea sa aspra, care insa cred ca se va domoli peste vreo 2-4 ani. In acelasi timp sper ca ni-l vom mai si permite atunci. Nu sper ca in Romania, macar in Bulgaria sau in vest unde lucrurile s-au asezat demult. 80 pct.

23 septembrie 2011

Mirosul vinului

    Organul mirosului la om, desi atrofiat mult de-a lungul evolutiei, poate inca distinge intre 10.000 si 20.000 de arome diferite, in functie de mama fiecaruia dintre noi. Gustul pe de alta parte, e foarte limitat, se recunosc doar 7 stimulenti, insa in cazul vinului e cel mai important. Azi insa vreau sa ma refer la miros.
    In miros se simt note ierboase, alaturi de stone fruits, mango si lime, in spate se ascunde un usor iz de fum. Cam asa ar suna descrierea oflactiva a unui vin, mai mult sau mai putin fictiv. Alt degustator spune ca nu simte chiar miros de iarba proaspat cosita si stone fruits, ci arome vegetale cu putin din fructul pasiunii, dar lime-ul sigur e acolo, la fel ca si fumul. Ce ne facem? Sigur ca e definitoriu de spus despre un vin ca in miros se pot distinge diferite arome, insa cred ca ar fi si mai exact daca am puncta procentul relativ in care e prezenta fiecare, asa cum il simte povestitorul. Am putea incepe prin crearea unei scale de intensitate a mirosului, de la care sa se plece in detalii. De ex. o Busuioaca Ancestral de Basilescu sa aiba intensitate aromatica 5, adica maxim, fata de un Riesling de Rhin care s-ar putea afla la nivelul 1. Mi se pare mult mai relevant decat insiruirea a 4-5 iz-uri descoperite.
    Ia sa vedem cum ar suna descrierea de la inceput in forma: "Acest vin are o intensitate aromatica 3 pe scala Berbecutio in care gustul de lamaie verde ocupa aproape jumatate din paleta olfactiva, cealalta jumatate e impartita aproape egal intre iarba proaspat cosita si caise verzi, intregul fiind completat de o foarte usoara atingere de fum". Sau in cifre: 40-25-25-10%. Nu suna mai exact? Eu asa am impresia; oricum mult mai interesant decat mentionarea culorii camasii in care era imbracata fata din cauza careia s-a declansat rascoala in urma careia, dupa 200 de ani taranii au fost reimproprietariti, iar dupa inca 300 s-a plantat vie pe acele locuri. Sau, pentru a nu jigni gradul de cultura al cititorilor:
E usor a scrie versuri
Cand nimic nu ai a spune,
Insirand cuvinte goale
Ce din coada au sa sune.

    Desi, daca ar fi trait in zilele noastre, Eminescu probabil ar fi schimbat ultimul vers in "Care Google ti le spune" (scuzati dezacordul, dar la marii poeti nu se pune).
    N-am fost atras niciodata de povestea sau chiar descrierea aromatica a unui vin, in sensul ca nu m-am dus sa-l caut doar in urma acestora. Dar cand un critic sau cunoscator il categoriseste la 80 si multe puncte sau trage o concluzie debordanta despre calitatea sa, am incercat sa-l gust si eu. Restul e tacere..

22 septembrie 2011

The Dubliner Irish Pub si Bistro Latina

    Zilele trecute am fost invitat la o reuniune bancara cu tema "sa bem si noi o bere". Nu am ca scop un review despre bere, dar pe scurt, daca ma refer la cea produsa in Romania, Heineken mi se pare de departe cea mai buna. Si berea nu reprezinta o aventura de o noapte, ci, spre deosebire de vin, dragostea a durat multi ani, studiile au fost intense. Doar ca intr-o seara de toamna, brusc, s-a evaporat. Si n-a mai revenit, chiar daca i-am mai facut unele avansuri. La sugestia sarbatoritului, am poposit la clasicul Irish Pub Dubliner, punct de lucru Nicolae Titulescu. Aici preturile sunt destul de piperate, tinute sus doar de strainii carora le e teama sa incerce localuri necunoscute, atrasi si de posturile sportive variate prezentate pe plasme de marimi mai mult decat generoase. De cand Centrul Vechi e "the big shit", am vazut multe falimente in alte zone non-centru, unele rasunatoare, insa aici, de bine de rau, treaba inca merge. Cealalta locatie a lor e in Piata Unirii, pe doua nivele. Ca si impresie generala cele doua surori par cam prafuite, WC-urile sunt ok, servirea e de 6-7 din 10. Sunt momente cand ti se usuca gura pana mai apare vreun ospatar pe terasa. Orice dorinta care nu poate fi indeplinita primeste ca scuza tampenia: "va dati seama ca nu sunt eu de vina". Clar ca nu, doar tu esti departamentul contabilitate, iar eu ti-am cerut sa speli pe jos, iar acest serviciu e externalizat. Insa nu e ea de vina ca n-are in meniu decat doua vinuri imbuteliate (macar ambele sunt Vinul Cavalerului, unul rosu, unul alb si nu vreun produs al mastodontilor), dar inca 6 pozitii cu vinul casei. Nu e ea de vina nici ca ditamai Dubliner n-are in dotare macar o frapiera (stiu..stiu ca sunt specializati pe bere, dar macar scoate vinul de tot, sa stiu sa nu mai intru niciodata), insa cand iti spune ca paharul de apa de fapt e de vin, incepi sa faci calcule: fetita in momentul asta serveste la vreo 8 mese. Media bacsisului ar fi in jur de 15 lei/masa. Rata de inlocuire a unei mese cu alti clienti e cam la 15 min. Deci in 10 ore ramane cu 600 de lei. La 20 de zile lucrate, luand in calcul si imparteala cu barmanul si alti colegi care au zone mai putin ocupate, tot ramane cu 6-7000 de lei pe luna. Dar cine e vinovatul pana la urma pentru servicii, unelte si meniu? El Patron. Si cum sa fac eu sa-l constrang pe acest om sa-mi ofere ceva mai bun (lucru pe care sunt sigur ca si-l doreste, dar nu stie cum sa faca)? Singura solutie e sa o ard pe ea la buzunar, civilizat si cu explicatiile de rigoare. Ii multumesc sarbatoritului pentru ca mi-a acceptat propunerea sa nu lase nimic peste, chiar daca nota a fost destul de consistenta si-l salut pe aceasta cale, urandu-i La Multi Ani - il astept cu berile de Hellas. In acelasi timp ma dezgusta cocalarismul impins la extrem, foarte des intalnit, din cauza caruia, oricat de proaste ar fi serviciile oferite, bacsisul ramanea gras. Originea acestor gesturi nejustificate o asociez cu imaginea unor lautari pe care curg bani din toate partile. Bani, dusmani, lovele, barosani. Daca nu arunc cu banii in nestire, ce fel de smecher mai sunt eu? Dar in realitate, n-au platit intretinerea la bloc de 6 luni. Stiti bancul ala cu fruntasii satului? Erau 2. Unul il intreaba pe celalalt: "Ioane, tu ai sida?" La care celalat are un dialog interior: "daca-i zic ca n-am, ce fel de fruntas al satului mai sunt eu? Daca-i zic ca am..asta-mi cere". Si rapunde: "Bai Gheorghe, am. Dar mai am putin pe fundul sacului". Un sfat prietenesc: tineti-va singuri contabilitatea daca ajungeti aici, s-ar putea sa aveti surprize cu privire la numarul de beri din nota de plata fata de cel real. Asa cum am mai spus, ma astept ca acest cocalarism hranit de "modelele" de la Acces Direct si posturile de sport sa aiba si o latura pozitiva in vanzarile de vin. Ca daca toti "smecherii" stau la carciuma cu un Matei sau Solo Quinta in fata, berea va fi pentru fraieri. Si de aici...va inchipuiti: copy/paste. Mi-ar placea sa vina niste vremuri in care atunci cand un ospatar se angajeaza undeva sa se si intereseze de lucrurile care-l pot ajuta in a oferi servicii mai bune. Iar aceasta schimbare, si viteza cu care se va produce e doar in mana clientilor. Iar singura interfata intrei ei si proprietarii de localuri este ospatarul.
    A doua zi mi-am revazut cativa colegi de facultate, unii plecati pe meleaguri din ce in ce mai indepartate, cu o Tamaioasa Romaneasca de Segarcea, sec, intr-un local de pe Selari, pe nume Bistro Latina, de o anvergura mult inferioara celei descrise mai sus. La nr. 3 e un baiat tanar care si-a facut scoala in Spania, stie despre vinuri, producatori si in ciuda cererii care-l obliga sa aiba in meniu tot felul de porcarii autohtone a strecurat si cateva piese mai "spalate". Frapiera, pahare corecte, atmosfera placuta, toaleta curata, atentie indreptata catre client, plata cu card, etc. Spatiul este mic, intim, pe doua nivele si o mica terasa care asteapta de la inceputul sezonului sa reinvie in fata, insa la ritmul de lucru oprescian n-are sanse sa mai fie deschisa pana la primavara. Preturile sunt decente, iar in cazul vinurilor - mult sub vecinii cu adaosuri halucinante. Imi propusesem sa incerc locatii noi, insa aici am mai fost o data si stiam ca o sa gasesc ceva de bun simt. Am avut un sentiment de empatie cand mi-a povestit despe cum intr-o zi de lucru la strada din fata muncitorii abia muta o gramada de nisip de pe un trotuar pe celalalt. Daca n-ar fi acest sistem politic dupa care lumea voteaza ca o turma de cornute, estimez sansele actualului primar la 5%. Chiar cu  mine drept contra-candidat :P. Dar pana la alegeri se mai pot intampla multe.
P.S. Ma bate gandul sa scriu prima parte si-n engleza, poate capat si eu un pahar de vin rece peste cativa ani la Dubliner. Desi varianta RIP...

Greek wines

    N-am sa intru in detalii despre vinuri de afara care nu conteaza, cred ca nu-si are sensul un asemenea review. De asemenea n-o sa caut decat poate pentru a-mi satisface curiozitatea personala care cu care soi s-a culcat ca sa iasa X. Soiurile pe care nu le-am mai intalnit sunt etichetate cu punctaje rezultate doar din nivelul meu de satisfactie, neavand termeni de comparatie; nu sunt degustator profesionist, chiar memoria gusturilor imi poate juca feste cand vreau sa compar cu un oarecare etalon dintr-un soi cunoscut, ce sa mai vorbim de once in a life time. Generalizand, solul este in afara de calcaros, foarte plin de fier, e rosu unde vezi arat. Paralela 40 are un foarte bun potential, soiurile de struguri sunt aromate si au parte de o clima prielnica, uscata, cu multe zile insorite. Din pacate acelasi sol calcaros da productii foarte mici. Cu toate acestea cred ca le putem da lectii grecilor. Chiar si la etichete..si se mai lauda ca e bautura nationala! Or fi preluat-o in lipsa de altceva, desi industria asta e binisor dezvoltata. La exporturi sunt la fel e praf ca noi. Ordinea e cea a degustarii.

   Un Retsina de 1E - 0,5l 69 pct. Nu sunt adeptul amestecarii mustului sau vinului cu alte minuni (muguri de brad in cazul de fata), poate tocmai de aceea am decis sa iau unul ieftin, doar pentru a-mi face o impresie. Dop de bere, 11% alcool, miros si gust puternic de mucegai. Obtinut din strugurii Savatiano.


  
    Santorini 82 pct, poate si mai bine. Seamana cu un Chardonnay la prima atingere, insa multele citrice au alta componentza. Langa ele vine un miros de mare cu sare (desi aici ar putea fi de vina atmosfera, mana mea, apa cu care a fost spalat paharul), mineralitate. I-am tot cautat nod in papura, fiind luat de la Lidl (si produs pentru ei), chiar daca a fost cel mai scump din magazin - putin sub 6E. In afara de un foarte greu sesizabil miros de hartie inmuiata in zeama corcoduselor bagate la fermentat, nu prea are. Aciditatea e foarte ridicata (si nu ascunde o acreala cum am intalnit la unele cetati oltenesti), postul e mediu spre lung cu "amaraciunea" de vin bun, corpul putin spre gras si turtit in loc de puternic si zvelt. Best buy in zona, daca ajungeti pe-aici. Sunt mai multi producatori care-si denumesc vinul asa, soiul de struguri este Assyrtiko.










    Muscat de limnos 2009, 7,88E. Miros de Ottonel - 30%, extra-mineralo-parfos, chiar iritant - 64%, ceva fruct supra-copt in rest. Atacul e de crema de zahar ars, atat ca gust cat si ca zahar, apoi revine in scena gustul tamaios. Daca ar fi avut pana la jumatate din zaharul prezent si muscateala mai in fata ar fi fost o bunatate. Din pacate aceste lucruri, impreuna cu mirosul neplacut il trag inapoi spre 70 pct. Remarcabil efect al verii prelungite care aduce un vin la 14 gr alcoolice si un nivel de zahar record. O fi fost chiar un grand cru cum scrie pe eticheta? Vin naturellement doux!










   Porto Karras Halkidiki Athiri. Miros mineral prafos cu ceva unduiri de citrice si exotice. Aciditate varza, gust un pic mai prietenos, usor spre SB, cateva citrice acrisoare - poate lamai, altele spre dulceag. Foarte sec. Vin mediocru-mediu, nu-si face banii. 72 pct si 5,6 Euro. Si cu asta se fac 2 tari unde vinurile au raport calitate/pret subunitar. Iar Franta nu e una dintre ele.









    
    Moscofilero 2004 Mantineia. Greseala de incepator, desi erau destule albe "vechi". Nu am remarcat decat acasa anul. Acelasi miros dizgratios ca Muscatul de Limnos, gust de vin popular cu ceva miere si caise verzi, parca si pere coapte. Lista ramane deschisa/modificabila, gustul este per total destul de plat. Aciditate inca incisiva; dupa 20 min si-a mai revenit din pasa proasta, sau m-am mai obisnuit eu cu el, dar tot nu sare de 71. Oxidat? 6 Euro.


    


    Vilana, Peza 2009, Mediterra Winery, Creta, 8,55 Euro: miros mineral decent, placut, se simt niste citrice, poate si flori, dar asta in foarte mica proportie. Sa-mi iau copyright pe ideea de procente din miros al fiecarei componente? Aciditate perfect echilibrata cu gustul simplu, dar foarte bun. In 5% din gust e ceva iaurt cu carcei. L-as asemana cu un cupaj de Sauvignon Blanc cu Feteasca Alba cu o atingere de Chardonnay la miros. 12% alcool, aici as fi mers pana la 13, dar la 33 de grade peste zi dupa 15 sept se potriveste. Partea cu "full body" de pe eticheta e greu de asezat langa un vin alb super-sec, nearomat aproape deloc. Daca ar fi iar sa o luam de sus in jos e totusi greu sa-i gasim defecte. 83 pct.



      partenera de degustari nocturne


    Roditis 2010 Nicolas Repanis: crezui ca-i Recas cand vazui dopul, culoare frumoasa, mai mult verzui decat galbui, miros de mica intensitate, o amestecatura reusita de fructe exotice, gust tot slab aromat, dar placut. As indrazni un amestec de coaja de lamaie galbena cu pepene turcesc, ce rezulta in ceva bun; sa nu uitam niciodata ca e doar un strugure. Aciditate sus, mai sus decat corpul inalt dar cam fara muschi. Post scurt, ai impresia ca e indoit cu apa. 12% alc. Daca as incerca o comparatie ar fi un cupaj cu miros de Chardonnay cu gust de Riesling spritz. Vin tanar, savuros, la nivelul de 78 pct. 6 Euro.


    Kotsifali & Mandilaria Rose 2009, Tsantali: screw-cap, culoare inchisa, adica pe o scara de la 1 la 10 intre apa chioara si zaibar asta e undeva la 7,8. 500 ml, 12% alcool. Prima substanta: lapte, gust interesant, mai degraba ciudat, fara aciditate, fara corp, pana la urma a fost 3E. Un rose de masa pentru ala din reclame care-ti opreste apa :D. Hmm..sau poate putin mai bun. Oricum nu unul din cele despre care are rost sa vorbim. 72 pct.


















    Robola of Chefalonia (nu se stie anul), insa ambalajul e foarte ciudat cu panza de sac si moneda care imbraca o sticla pe care se afla eticheta. L-am vazut de mai multe ori in magazine, insa l-am evitat chiar din cauza asta. Pana la urma am cam ramas fara optiuni si mai gasisem un loc in portbagaj unde sa mai ascund o sticla. Un vin cu arome foarte fine, relativ placute, iar ca si partitura aduc a Feteasca. Care? O combinatie intre ele. E unul dintre soiurile clasice locale, bun, dar nu cazi de pe scaun de fericire. Aciditatea e bine integrata. 8 Euro si 81 pct.


















    Concluzia: cu toate ca la greci dovezile despre cultivarea vitei de vie sunt inca dinaintea erei noatre, cei 400 de ani petrecuti sub stapanirea otomanilor i-au facut sa o ia de la inceput, iar acum par a fi la jumatatea unui drum spre vinuri de calitate. In acelasi timp, o mare parte din cele peste 110.000 ha cultivate dau stafide si struguri de masa. Sfatul meu, daca ajungeti in aceasta tara si sunteti interesat de vin: nu va bagati sub 7-8 Euro (pret de super-market local), cititi si/sau intrebati pe cineva de acolo care stie.


In episodul urmator cateva Chardonnay-uri de pe raftul de sus al Carrefour-ului din Sofia.

19 septembrie 2011

Cucerirea Greciei de catre berbecutii

    Tocmai am venit dintr-o vacanta in Grecia. Am fost initial pe la cateva agentii de turism de serviciile carora fusesem relativ multumit anii trecuti, dar n-am mai avut norocul unui last minute avantajos. Dimpotriva, toti erau cu nasul pe sus spunand ca anul acesta au vandut tot, au ajuns la cifrele din 2008, iar data viitoare sa ma trezesc mai devreme. Atitudine tipic romaneasca, adica ghiolbaneasca, fata de un fost si potential viitor client. Asa ca am decis sa o iau la picior oriunde-oi vedea cu ochii si se poate ajunge cu masina. Deocamdata nu sunt interesat de "civilizatii" mai salbatice decat noi, dar vad din ce in ce mai multe lucruri interesante despre acesti vecini. Nu ma refer la bulgari. Ca sa nu nimeresc in vreun tomberon am intrat pe amfostacolo.ro de unde am pescuit cateva recomandari. Asa ca am dat mail direct unui grec, mi-a raspuns in 20' -  la 1 noaptea, a doua zi i-am virat un avans de 20% care i-a intrat in cont in 3', eu crezand ca voi ajunge acolo inaintea banilor.
    Chapter I Getting there 
   Pentru inceput cateva repere despre drum: Bucuresti - Ruse - Sofia - Kulata - Salonic - Nikiti - Hotel Thalasskipos (Sithonia, Halkidiki) 805km, viteza medie 86 km/h, consum 5,7l/100km (asa zice ea, insa de fapt e aproape cu un litru mai sus). Date asemanatoare si la intoarcere, desi am traversat Sofia de la un capat la celalalt (e clar cazul sa mai actualizez hartile din GPS - si la dus m-a pacalit cu vreo ora in plus). Daca se merge hotarat se "scot" in jur de 9h pana acolo. Cu opririle de rigoare in benzinarii, free-shop-uri, super-marketuri si wine-shop-uri, cam 10,5h. In Bulgaria mare atentie la marcaje, mai degraba la lipsa lor. Nu va bazati pe linia discountinua, pentru ca de multe ori, ca si la noi, e pusa anapoda. Restrictiile de viteza sunt puse de retardati - 50-60km/h la orice curba sau intersectie cu drum secundar!! Sa aiba majurul cu ceafa lata de dupa colt sau de la iesirea din tunel de ce sa te arda. In BG se ia permisul la doar +30km/h fata de limita, iar militienii lor sunt mult peste ai nostri la strategii de pozitionare.  Cel putin coborarea pe cei 70km de autostrada de la Sofia incoace e inumana - nu cred sa existe 3km fara restrictii. Orice trecere peste un pod de doar 5m lungime - restrictie 70 km/h! Nu va suparati, sunteti cumva cretini? De ce ati mai facut autostrada? In Grecia, timp de 8 zile si 700km impartiti in diferite proportii in fiecare zi, nu am vazut picior de politist, marcajele sunt la fel de nesabuite/absente. Singura emotie a fost la iesirea din Sofia cand am intrat cu 90 intr-o zona de 60, a tasnit bolovanul cu paleta de dupa ghereta, dar eram la 3 benzi distanta de el; mi-a facut cu mana. Despre ghidarea GPS: am impresia ca astia construiesc mai repede decat se up-dateaza hartile, asa ca in cazul unei dileme, importante raman semnalizarile rutiere si harta pe care ati vizualizat-o acasa si ar fi bine sa o aveti si la pachet. Si daca aveti harti noi s-ar putea sa evitati sa va scuipe pe parbriz un pui de tigan bulgar dintr-o periferie a Sofiei.  Motorina in GR e in jur de 1,45E/l, iar in BG in jur de 2,5 lv. Pentru cei care conduc mai rar si se incumeta la o asa distanta, sa nu uite ca asta e una dintre zilele cand trebuie sa fie over-odihniti cand pleaca la drum, si de asemenea e ziua cand nu are importanta la ce ora doarme/mananca nevasta sau copilul: soferul e singurul care conteaza. BG e plictisitoare din cauza vitezei de deplasare crancen de mici, asa ca - liber la cafele si energizante (pentru cine ingurgiteaza, la mine nu prea intra). Ar fi indicat sa aveti in GPS si camerele fixe, sunt niste .txt-uri pe forumuri si site-uri romanesti (a nu se folosi in Elvetia si alte cateva tari occidentale unde e interzis), ca mie mi-a fost lene si am dat in destul de multe - fara repercursiuni deocamdata. Pentru plecare duminica e de departe ziua perfecta, insa la intoarcere a fost destul de aglomerat - aceeasi zi din saptamana.
     Chapter II Location 
    Ma intreba cineva daca chiar n-am reusit sa gasesc mai ieftin in perioada si  locatia asta geografica. Sigur ca am gasit, sunt expert in vanatoarea de chilipiruri, last-minute, low-cost; aproape de jumatate de pret a fost oferta cea mai buna, dar ce am gasit aici e altceva. E paradis, nivelul de satisfactie depaseste suma de bani platita. Pot numara pe degetele de la o mana cand s-a mai intamplat asta; oricum niciodata in Ro: Lugano,  Buk, HU, Marmaris, alte zone din Grecia, orase din occident. ASTA m-a convins sa ma duc aici, dar si asta. M-a pufnit rasul cand am vazut ca are o stea, am stat in alte parti la 4**** si a fost cel mult la fel. Dupa cum puteti vedea in review-urile celorlalti, camera are de toate: LCD, Wi-Fi, frigider, AC, uscator de par, sapun, prosoape (se schimba odata cu lenjeria si se face curat la 2-3 zile), bucatarie utilata. E mai mult locatie de cuplu, poate chiar combinatie de cupluri, decat familii cu copii pentru care probabil ar fi de preferat o plaja cu o mai mare intindere de apa mica - greu de gasit in zona; aceasta este cu nisip, are 25 x 2-3m, in functie de flux. Intrarea in apa cu pietris, la 6m in larg deja are 2m adancime. Ape adanci aproape de mal au cam toate dar marea e suficient de sarata sa nu necesite abilitatile lui Thorpe. Repriza de plaja de dimineata aici, dupa masa in fiecare zi alta plaja din peninsula. Si am reusit sa acoperim spre o zecime din ele. Iti pui echipamentul de snorkeling si plonjand in apele turquoise simti in sange chemarea de explorator in acvariul nemarginit si clar, plin de pesti semi-exotici, ba chiar pesti-spada, crabi, arici si anemone de mare, scoici si melci, iar in ape mai adanci exemplare intunecate, in jur de 1 kg. Recomand a se avea in stoc niste incaltari ca cele din figura alaturata, chiar daca reduc din portanta oferita de unghiile de la picioare; aricii stau ascunsi sub pietre in toata peninsula; nu chiar aproape de mal, dar nu merita riscul (o asigurare medicala la iesirea din tara e 22 de lei, incaltarile 39 de lei la Decathlon). De fapt portanta este compensata de apa sarata, nu chiar ca Mediterana, dar peste La Mer Noir. Toata lumea saluta in engleza si zambeste, dar se respecta intimitatea. Daca ai noroc prinzi pe mica plaja o rusoaica cu corp perfect, topless, care parca face parte din peisajul stancos. Dar in majoritatea cazurilor plaja e doar a ta. Masini cu inscriptia SRB, BG, RUS, D, A si RO. Din Ro niste copii de Tm si Ct, dornici de cluburi si distractie. Sorry guys! Ati gresit si adresa si perioada. Si asa au gandit si ei, dupa 2-3 nopti aici, probabil platite dinainte si hahaieli isterice seara la doar o cafea sau un retsina pe 4 pers. in timp ce eu, plin de romantism, imi invitam perechea la un pate Hame pe balcon. Muntele Athos isi arata crestele golase la est, ca sa nu gresesti directia cand te inchini, iar in serile cu luna plina langa el completeaza linistea asurzitoare de peste marea linistita ca un lac. Tulburata o data pe ora de sardinele care-si fac saltul acrobatic sincron in aer. Am avut cu mine ustensilele de pescuit, dar nu le-am folosit, le pastrez pentru anuala excursie in delta, sper sa reusesc sa ajung si toamna asta. Am prins luna plina aproape toata saptamana, precedata de apusuri rosiatice pe cealalta parte a peninsulei, la doar cativa km. Linistea totala te intriga. Nu credeai ca mai exista locuri in care sa existe. Stai intins pe plaja, vezi deasupra capului stralucirea apei oglindita pe ramurile si conurile pinilor si auzi din cand in cand doar propria respiratie. Seara mai apare cate un tantar, de obicei halit de soparle, la randul lor vanate de motani. Blackberry-ul cu zecile de email-uri te mai tine cat de cat in viata reala. Oare de ce au inventat metroul, super-marketurile, telefonul mobil sau marile orase? Te ameteste dupa un timp si simti nevoia sa-ti infunzi in urechi Sennheiserurile din care se aude orice detaliu al vocii Dianei Krall. Peisajul stancos, salbatic, o cere pe Doro Pesch! Mai greu de gasit FLAC. Rock on! Parca si gazdele, amatoare de chat de altfel, incearca sa fie nevazuti, constienti de ce ofera, asta dupa ce-ti spun ca via si toate fructele din curte sunt la "liber". Si are cateva soiuri de masa Hristos pe stoc. Bine ingrijite, lasati 2-3 ciorchini pe butuc. Oops, am desfacut o conserva de peste, se cere o acreala..intind mana langa usa de la intrare si culeg o lime! Turul peninsulei incepand din Nikiti are 100km, veti gasi in jur de 50 de plaje, 10 sunt Blue Flag. Tocmai de aia am ales sa mergem in fiecare zi pe alta. In prima faza ai tendinta de a face clasamente, insa toate sunt frumoase, diferite, nu se compara cu cele 7 de la noi, super-aglomerate, tigania cu porumbu' si gogoasa, japca la sezlonguri. Partea nasoala e ca te face sa fii pretentios pentru viitor, iar locurile de vazut pe lumea asta ca nivel de satisfactie au totusi o limita. Si resursele financiare la fel. Plus senzatia de voma cand vei ajunge iar pe litoralul romanesc, sau in carciumile noastre. Mancarea cam scumpa, dar face banii. Peste, paste, gyros, miel salate, desert, n-am luat teapa niciodata. Dimpotriva, am primit de cateva ori garnitura sau desertul gratis. La hotel nu se ofera nimic de mancare, poate doar o pizza la cerere, dar exista bar. Nu poti merge aici fara masina. Despre subiectul Grecia: n-am primit niciodata bon fiscal sau factura la niciun restaurant in care am mancat, sau de la hotelul unde am stat, chiar daca afisau cu mandrie contributia UE 2000-2006. Li s-au bagat in buzunar JO, autostrazi, bani de vile si hoteluri pentru turisti, au transport in comun gratis in Atena, ies la pensie la 52 de ani. Din pacate huzurul asta se pare ca-i va costa cel putin juma' de generatie, asa cum am patit si noi din cauza idiotilor care urlau cat ii tinea gura ca nu vrem sa ne vindem tara acum 21 de ani. Primul impact, greu de digerat - nr de turisti foarte scazut, tocmai de-aia au fost anul asta preturile cu 15% mai sus in Tr si Es. Parca si Bg. Sfarsitul de sezon se simte, jumatate din terase s-au inchis, dar cred ca e momentul unui sejur perfect; fara aglomeratie pe plaje, in trafic sau la super-market, preturi decente. Gradul de ocupare pare a fi la 20% in timpul saptamanii si 25-30 in weekend, ca vin grecii la leneveala. Romanii sunt sub o cincime. Adresa exacta: 40 22 91,5N cu 23 75 92,1E. La 10 km de la Nikiti catre Sarti se face stanga la indicatorul spre hotel.
    Salonic: de vazut doar daca te plictisesti si esti aproape. Scuteristi dilai pe contra-sens, trafic haotic si implicit greoi, loc de parcare ioc. Faza scurta pare a nu fi obligatorie decat pe autostrada, grecii oricum nu tin cont de nicio regula. Vinurile scumpe la Carrefour: foarte putine de 3-4E, majoritatea la 8-12E. S-a marit tva-ul de curand la 23% pentru asemenea produse, majoritatea sunt vinuri Bio. Si papa la fel. Oare la noi cand se va impune proportia asta? Stiu ca n-avem bani de multe, dar astia cum fac? Multe importuri, insa vinurile locale sunt aproape toate si soiuri locale. Cu greu gasesti un Chardonnay sau SB. Un outlet din periferie te imbie ca si la Bucuresti cu 70% discount. Preturi bune la magazinele care aveau extra-reduceri: la Puma era chiar ieftin, reprezentanta Tacchini - uff ce preturi mari, insa Nole abia castigase US Open, dupa 2 mingi de meci salvate in semifinala cu Federer; interesant si la Arena, Asics, Diadora, etaj de sport, etaj de copii. In centru e un mare Mall, vestigii istorice, faleza cu marea involburata, portul, terase, gradini.
     Cheltuieli totale 2 persoane: 385E cazare (55E x 7), vreo 140l de motorina, cateva mese la restaurant, micul dejun si de multe ori cina din frigiderul aprovizionat de la de la Lidl (10km de la hotel), cam 650E daca stai cuminte, fara vinuri si alte nimicuri. Poze facute de mine.
    Chapter III - The Wines - to be continued.
micul hotel Thalassokipos vazut din apropierea plajei


privelistea de la balconul camerei in care am stat


plaja


langa plaja de nisip


 
 soarele de dimineata bate la fereastra ta


80m distanta de plaja, dar si vreo 30 altitudine


apus de soare pe una din plajele vestice

no comment



ia la tine o carte in plus

Jacques-Yves Cousteau, the great explorer

aricii

un berbecutio deghizat

le place painea integrala

Athos cu zoom, de la balcon

taverna clasica

o alta plaja

tanar si nelinistit? nu. exact pe dos


    Celelalte 340 de poze data viitoare :D.

10 septembrie 2011

Gris ori Grigio

    Wine-Flight-urile astea (adica doua sau mai multe vinuri de acelasi fel/soi degustate simultan) au scopul de a descoperi care vin e mai bun. Sau care mi-a placut mie mai mult, fara sa desconsider tehnica si recomandarile expertilor. Sunt mare fan statistici, punctaje, deci competitie. Pentru azi am ales doua Pinot-uri albe. Ele provin din acelasi soi, Pinot Gris, dar unul dintre ele se numeste Grigio, metoda de vinificatie fiind putin diferita, italiana in speta, fata de Gris, care e frantuzeasca. Nu ca unii ar incepe cu sfarsitul, ci doar stilul e diferit. Asa cum zice Wiki, Pinot Gris este o clona mutanta a Pinot-Noir-ului, insa n-are 7 degete sau 4 capete. Cei doi cobai de azi provin de la 1000 km distanta unul de celalalt, si cu toate astea au background romanesc. E vorba despre Pinot Grigio Cramele Recas si Pinot Gris Purcari, ambele 2009. Pretul de achizitie a fost de 17 lei de aici, respectiv 27 de lei de la Cora. La Casa Bacchus am sa revin curand mai pe larg, pentru ca de fiecare data am gasit aici o gama superba cu peste 200 de exemplare, pasiune, recomandari pertinente, vinurile sunt exclusiv romanesti, iar preturile - cele mai bune din piata capitalei. Si ma refer la vinuri care conteaza si se disting prin calitate, nu la grase, fete in iarba, beciuri si busuioace de duzina. Recas-ul a generat reactii de entuziasm la o masa in Oradea asta primavara, poate de asta l-am si reales si e destul de greu de gasit in marile magazine. Am auzit ca s-ar fi si exportat masiv in vest, dar informatia e "pe surse", nu e confirmata oficial. E interesanta recomandarea de pe eticheta spate: "a se consuma numai dupa lasarea intunericului"; te pune pe ganduri, lasandu-te sa inventezi singur ce vrea sa spuna. Eticheta celuilat se lauda singura: "premium wine" in partea de sus si Pinot Gris de Purcari mai jos. Deci e unic, da? E de Purcari? Nu mai exista altul la fel! Ma duce cu gandul la multinationalele in care raportarile interne trebuie sa fie neaparat pozitive (ca altfel esti impotriva, nu esti pro-activ, nu ai rezultate, nu intelegi tu, etc; dar macar se fac, pentru ca la stat nu s-a mai auzit de mult de ele, nici macar in in ministerele cu uniforma), dar si totala lipsa de modestie in fata clientilor: "pai nu stiti de noi? suntem de 450.000.000 de ani pe piata, avem cele mai bune produse; suntem scumpi ca oferim cea mai buna calitate; n-o sa gasiti niciodata altceva pe aproape". Zat! Ca mirosi a Sauvignon Blanc! Cel putin distractiva e si partea goala, alba din mijloc, mult prea mare.
    Culoarea celor doua vinuri e foarte apropiata, cu reflexii diferite, in functie de nuanta mobilei din sufragerie sau a peretilor. Ca sa nu ma insel cumva cu vreun milimetru, de-acum incolo am montate doua becuri cu lumina calda si doua cu lumina rece, le aprind pe rand. La lumina soarelui nu prea-mi pohteste inimioara alcool, indiferent cat de slab ar fi.
    Concentratia alcoolica e si dansa apropiata, moldoveanul avand 12,5%, adica 0,5 sub Recas. Marea diferenta vine la cantiatea de zahar rezidual - desi amandoua sunt clasificate "sec", limba si palatinul spun ca s-ar putea sa fie in extremitatile plajei de 0-4 g/l in care ar trebui sa se incadreze, poate chiar un 4 "si ceva" la Recas. Purcariul e secul securilor!
    Mirosul e bine legat de gust, dar tot la mare diferenta: la Purcari intensitatea e modesta (si asta nu e neaparat negativ) si depinde mult de temperatura. Chiar si la cantitati mici de 20-40 ml in pahar, cum folosesc si eu, impresiile lasate pot fi diferite. Eram suparat (ofticat? frustrat?) ca am dat aproximativ aceiasi bani in trecut pe Chardonnay-ul si Rose-ul lor care au fost slabute, Gris-ul din imagine e totusi cel mai reusit pana acum.  Nu e pentru cei care cauta fructul (mi-a zis cineva asta candva - chiar nu-mi amintesc cine si unde - dar n-am inteles aluzia; don't jump into conclusions ar fi sfatul meu, primit de la un om care detine o companie aviatica in US). E mineral-prafos cu usoare adieri de fructe supra-coapte, aspru. Apar micrometric si unele iluzii anormale de pi de chat caracteristice altor soiuri si old-fu**** popular wine. Inca n-am gasit vreun vin moldovenesc care sa nu aiba asta. Stiu ca e o pita de halit in RO, dar nu la banii astia. Whatever, se mai pot descoperi niste samburi de caise, piersici, poate chiar migdale - greu de spus, e pentru nasuri fine. V-ul de Recas, sau Legends of Transylvania (care a fost Best Label design award in 2005) e altfel, apare o usoara onctuozitate (sa fie primita!), si nu cred c-ar fi de la butoi, miros mineral, lamaie, gust de fructe coapte.
    Pe parcurs apare o dilema: am inceputul cu Recas, care parea excelent, a urmat Purcariul care a parut mai prost, dar si-a revenit, probabil atingand temperatura ideala - a fost cam prea rece la inceput. A urmat iar Recas, care a parut mai jos la rece, dar iar a trecut in frunte. Recomandarea care se impune: de consumat cu 2-3 grade mai sus decat un alb in mod normal. Luna asta mi-am epuizat calificativele de egalitate, odata cu postul precedent, asa ca diferentierea e inevitabila. Dar la fel de grea. Daca ar fi la acelasi pret, ar fi o chestie de gusturi. Pana atunci insa, Recas rocks!
    Uitasem ce era cel mai important: Recas-80,17 pct, Purcari-78,64 pct.  :D
    P.S. Mai bag doua la foc automat: Oenoterra Tamaiosa Romaneasca Dulce spumant - foarte buna idee, dar cam dulce. In rest de bine - 81 pct. Din pacate se pare ca n-o vom mai vedea curand din cauza conditiilor meteorologice vitrege. Si Vinia Busuioaca de Bohotin, 2010 (?) - 68 pct. Pentru ca simti ca ai nisip in gura, la fel cum simti apa adaugata artificial (nu stiu daca e, dar asta e senzatia), n-are miros deloc, iar gustul de butoi folosit 300 de ani e acolo (fier unsuros).

7 septembrie 2011

Chardonnay

                                      82                            74                           83                        76

5 septembrie 2011

......./ce barbat am fost odata

    Sunt sigur ca nu exista nimeni care sa nu cunoasca primul vers. Unul dintre magazinele Casa vinului Dr. Pusca si-a inchis portile de vreun an. Era localizat in Militari, pe strada Virtutii, iar dupa umila mea parere, selectia de vinuri pe care o avea depasea cu mult preferintele (sa nu zic gradul de cultura) al locuitorilor din proximitate. Preturile erau maricele, dar nu se apropiau de cele de centru. Am primit si un feed-back negativ odata de la niste vecini ai sai, mari consumatori de vrac. In fine, e lesne de inteles de ce s-a inchis. Culmea e ca tot cam in perioada aia, la 10 metri s-a deschis o alta vinarie, cu preturi/adaosuri si mai mari si vad ca merge. Uitasem ca renumitul Doctor in Oenologie mai are deschisa o locatie in drumul spre mare, asa ca intorcandu-ma de acolo am facut o pauza si de masa la aceasta crama. Cu ocazia asta am descoperit ca de fapt in Bucuresti mai are un magazin, pe Bd. Unirii, aproape de Casa Poporului. Am sa-l vizitez sa vedem ce-o fi si pe acolo.
    Tot respectul pentru dl. Pusca, pentru munca si pasiunea dovedita incepand cu spumantele de Panciu si continuand cu promovarea vinului romanesc peste hotare, dar aici, la magazinul din Faclia nu prea mi-a placut. In primul rand a trebuit sa ridic tonul catre dna. vanzatoare dupa ce nu mai termina cu invitatia "in crama" sa gust ceva, desi ii explicasem ca nu ma dau in vand dupa vinuri vrac, si mai mult de atat sunt sofer si nu pot gusta nimic. Pai credeti ca am scapat? Dupa ce m-am uitat cateva minute pe rafturile cu vinuri imbuteliate foarte sarace ca gama, a aparut domnul doctor in persoana, care a avut aceeasi abordare. Am intrat asa...plictisit sa mai explic de ce nu vreau acolo, dar m-am intors repede, descoperind sortimente de la Vanju Mare, dar nu Vinarte, ci ceilalti, cei cu Black Peak, la 9 lei litrul. Din pacate pentru ei si din fericire pentru mine, inca n-a trecut destul de mult timp de cand am jurat sa nu mai pun gura pe asa ceva. Pana la urma, ca sa nu plec cu mana goala, am luat o carte, dar e total neinteresanta, asa ca n-o mai amintesc aici. Mi-a placut totusi usoara grimasa facuta la intrebarea daca o mai fi ceva de un Chardonnay din R. Moldova pe care scria 2005. Am iesit afara si am hotarat sa luam masa pe frumoasa terasa inconjurata de natura de langa crama, care are acelasi proprietar. Servicii la pamant, era o singura fata care tinea si barul/magazinul cu iesire in strada si terasa cu mancaciosi din spate, asa ca n-avea prea multe sanse sa aduca o ciorba in mai putin de juma' de ora. Concluzia ramane sa nu va lasati tentati de (re)numele si aspectul exterior al cramei, n-aveti ce sa luati de acolo.
    Pana la urma degeaba lupti o viata impotriva curentului, pentru ca lupti degeaba. Curentul se pare ca e de neoprit in Romania. De la ospatarii care atunci cand le atragi atentia ca paharul adus odata cu sticla de vin alb e de apa se uita la tine de sus si dau replica:"pai imi spuneti mie? Care fac asta de 10 ani?", la trenurile de vin vrac care mai nou vin la noi si se imbuteliaza sub diferite etichete la pret x10, la rezultatele analizelor facute pe unele vinuri Murfatlar si Jidvei si care dovedesc ca au si struguri la baza, intr-o oarecare proportie. Nu pot sa nu dau un citat gasit in cartea luata de la magazinul asta: "grupul consumatorilor de vin prost este cel mai integru si de neclintit".
    As vrea sa pastrez traditia si sa nu inchei fara sa spun doua vorbe despre un vin, chiar daca n-am avut placerea sa-l iau din crama de mai sus. Dupa Sauvignonul Blanc foarte bun de la LacertA, a venit randul Muscatului sa-si dea obstescul sfarsit. Culoarea e excelenta (sunt sigur ca ati observat ca la capitolul culoare e tot timpul o incercare de gluma), nasul e cel de Ottonel adevarat.  Pe eticheta sunt amintite cateva fructe, insa nu prea sunt de acord cu ele. Poate daca le cauti timp de vreo sticla le gasesti, dar memoria simturilor tocmai imi fusese improspatata cu 2-3 zile inainte de un ciorchine din acest soi, proaspat si aromat. Este sec, alc. 13,8%. Aciditate foarte buna, o usoara amareala-acreala placuta, de vin de soi, in spatele gustului superb care ramane si dupa. N-am ce sa spun mai mult: de departe cel mai bun Muscat Ottonel incercat de mine, fabricat in stil nou, gen Avincis, insa aici si-a pastrat integral aroma. Pret: in jur de 50 de lei la crama, e posibil sa-l gasiti prin statiile OMV sau la Comtesse du Barry. Statistically, 86 points. Si asta pentru ca a fost un pic depunctat, ca a doua zi n-a mai oferit acelasi spectacol, dar nici eu nu l-am pastrat in conditii ideale. Incep sa ma gandesc serios la ce vor sa faca oamenii astia aici, mai ales cand aud de "sadismul" cu care se normeaza cantitatea de struguri pe butuc. As paria ca nu peste mult timp o sa vedem niste referinte si asta nu poate decat sa ma bucure. Poate nu degeaba piata tinta este cea batuta de DaVino.
   Si la sfarsit: Hai Romania! Asa..cu jumatate de gura, fara mare incredere in valoarea lotului actual al nationalei de fotbal. Poza este facuta de mine, cu ocazia Portilor Deschise alegatorilor de catre marele ctitor Oprescu. Impresia generala: un colos exclusiv din beton cu un pret ca si cum ar fi din aur. Decat sa vad o executie in direct, parca ma tenteaza mai mult o seara cu London Symphonic Orchestra la Festivalul Enescu, dar m-am trezit cam tarziu anul asta, nu prea mai sunt bilete in niciuna din cele 25 de seri cu spectacole din septembrie. Si preturile sunt mai mari ca pe National Arena. Asa ca programul va fi tot intr-un meci, care nu se numeste fotbal, ci Chardonnay, Bulgaria - Romania, si se joaca 2 la 2.