Scapari ale fostului imperiu

    Plecand intr-o calatorie spre capitala Imperiului Habsburgic, unde vanasem deja cateva surse de vin foarte bune, m-am oprit pe traseu intr-una din fostele periferii, Hermannstadt. Cele 4 miliarde de Euro cheltuite pentru a varui fatadele celor cateva carciumi din Piata Mare nu m-au impresionat niciodata, celalalt taler al balantei fiind mult mai greu: cartiere intregi fara asfalt, TIR-uri care pana mai ieri treceau prin centru, etc. Am cautat online cateva repere de carciumioare in care se poate servi in conditii decente un pahar de vin (nu stiu cum s-o fi nimerit, dar era timpul sa se schimbe soferul :D), iar cel mai tentant mi s-a parut Weinkeller, undeva sub Piata Mica. Site-ul ne imbie cu Cramposii oltenesti, DaVino sau Nachbil, chiar daca pare vesnic in constructie. 

    La fata locului insa, a aparut leopardul: singurul vin disponibil era Trio alb de Nachbil la jumatate de sticla, asta daca nu luam in calcul "vinul casei"; desi e musai sa-l amintim aici, pentru ca el vine nu la BiB (furnizor tot Nachbil), ci la....bidoane de plastic de 2 litri. Stie el neamtul ce stie despre calitatea si pastrarea vinului, doar d-aia vrea un milion pe sticla. Nu inteleg (sau doar ma prefac) de ce Pinot Grigio sau Gewurztraminer-ul nu sunt oferite mono-varietal, ci doar in combinatii. 80 pct. 

    Atmosfera e de bodega din gara, mancarea e mediocra, servirea vrea sa ascunda alti leoparzi, insa nu reuseste. Asa ca, daca aveti drum in zona, e de evitat.

    Ajungand in capitala imperiului, Viena, am dat fuga intai AICI, unde am gasit tot ce-mi propusesem cu cateva zile in urma, ba chiar am mai primit 5% discount la vinurile care nu erau incluse in nici o oferta de moment. Totul mi-a fost impachetat in cutii cu manere, lipite cu scotch, vanzatorul s-a dus si mi-a adus un cos de la un super-market de pe palier, pentru ca pana la parcarea 2 de la gigantul mall Donauzentrum era destul de mult de mers. Cumparaturile au fost facute in functie de mai multe criterii: oferte de sezon, 90 puncte Parker, soiuri clasice, mai putin vinuri locale. Poate o sa vi le povestesc cand le-o veni sorocul. Ce bine ca poti aduce in tara pana la 60 de sticle de vin - cica se considera pentru consum propriu! Nu uitati centura (si) pe locurile din spate, m-a oprit politia de m-am plictisit..

    A doua sursa de aprovizionare, considerata initial doar un back-up, a fost ACEASTA. Despre preturile din Austria nu cred ca are rost sa va mai spun ca sunt sub cele de la noi, asta daca avem norocul sa gasim cateva vinuri in magazinele romanesti. La Jacques am avut alta surpriza neplacuta: POS-ul nu functioneaza cu Visa, nici cu Mastercard, doar cu Maestro si niste marci locale!? Vanzatoarea m-a indrumat spre bancomat, insa am indrumat-o si eu spre butonul de discount, pentru ca nu mi-a oferit nimic, chiar daca aveam o lista lunga. Pana la urma nu mi-am incalcat principiile, am renuntat la jumatate din sticle si am platit cu ce aveam cash. In ciuda remarcii cum ca sunt din Romania, adica 100 de ani in urma, dar la noi merge orice tip de card oriunde, am primit totusi cadou un Gran Marius Reserva 2006 de 7E, desfacut cu o zi inainte, din care lipseau 50 ml. Bauta la hotel cu colegii, 83 pct. Un cupaj interesant de Grenache, Monastrell, Tempranillo si Syrah, lipsa corpolentei ma face sa cred ca a fost desfacuta cu mai multe zile in urma.

    Una peste alta, cu opririle la Tesco si Spar, a trebuit sa fac vreo trei drumuri de la masina la lift, asudand cu pretioasa prada in spinare.

    Avand in vedere ca fiecare din cele trei seri petrecute la Vienna Sport Hotel s-a incheiat cu o masa oferita de companie, numarul de vinuri incercate a fost destul de mare. Nu m-a prins Zweigelt-ul, Welschriesling-ul, sau alte Cuvee-uri slabute; am intalnit insa un Sauvignon superb si un Primitivo aproape la fel de bun ca Apollonio. Cel rosu e facut in 2009 de Mondo del Vino, se numeste Itynera. In jur de 87-88 de puncte fiecare. Despre SB imi amintesc ca e acrisor, aromat discret si sustinut de o aciditate perfecta, atat tehnic (cum am vazut ieri si la un RheinRiesling LacertA), cat si artistic (LacertA nu prea). Diferenta intre cele doua e greu de explicat. E vorba de o impletire armonioasa, fara unghiuri drepte sau ascutite, nederanjanta, face parte natural din decor. Parerea unanima a fost ca e riscant sa stai la o discutie in compania lui, pentru ca la sfarsit s-ar putea sa ai de plata o damigeana impartita in zeci de pahare de 1/8 la 3E bucata.

    De cand m-am intors am desfacut o Kadarka 2009 de la Matias Boraszat: aproape roze in culoare, dar spre caramiziu, miros timid si light, gust la fel; mai subtire decat un PN. Ceva amarui, neplacut, (fier?) in atac si pe palat, se dezvolta si in miros la o ora de la deschidere; post acru, intepator, la fel de neplacut. Seamana izbitor cu un Burgund mediocru de la noi. 33 de lei si mai putin de 75 de puncte = teapa.

Auf Wiedersehen! 

Búcsú!

Same old Vienna

    Ramasesem dator cu rezultatele concursului Berbecutio's MMA pentru Tamaioase, nu m-am grabit sa-l public pentru ca n-au fost surprize: cea din seria Origini din 2007 de la Budureasca ramane campioana. De 2008 n-am auzit/vazut, 2009 incearca sa fie acolo, insa nu pot fi doua pe primul loc. Medalie de argint - Autentique de la Basilescu, iar Castel Starmina de la Vinarte, varianta demisec 2009 - mentiune.

    Un alt "flight" la care am luat parte a inclus vreo 7 vinuri, de mentionat ar fi doar ca ordinea a fost cam ciudata: primul a fost spumosul de la Rhein, brut, alb, facut din Chardonnay care n-a lasat o impresie prea buna, ba chiar a plecat de pe masa la jumatatea sticlei, al doilea un vechi prieten care din cate stiu nu prea se mai gaseste pe la noi, si anume cel din figura alaturata, despre care am mai spus ca este ceva impresionant, iar al treilea a fost preferata mea, Busuioaca de Bohotin de la Basilescu, care a avut un efect devastator pentru urmatoarele sample-uri. Dupa ea n-a mai contat nimic, indiferent cata paine goala, mere-pere in panere, apa plata sau acid sulfuric puneai pe buze. Asa ca...prefer sa le mai incerc alta data pe celelalte, decat sa tai acum in carne vie.
    Zburand zilele trecute cu Austrian Airlines la ceas de seara am ochit si-un vin alb in manutele insotitoarelor de bord un - Chardonnay de Esterházy, 2010, care mi-a placut. Un Qualitätswein (a se citi DOC) plin de arome incantatoare (lavanda si legume proaspete, cum am vazut pe un blog cred ca e cea mai potrivita descriere), chiar prea plin pentru acest soi, fara onctuozitatea si iz-ul de vanilie dat de butoaie de stejar, insa ii statea bine asa. Bine ca a fost zborul scurt si portia mica, altfel poate se nastea vreo iubire la prima vedere. Alte Chardonnay-uri austriece nu prea as recomanda, probabil nu multe plantatii de vie ajung des la maturitate favorizand obtinerea unor vinuri bune din acest soi. De aceea si suprafata cultivata cu struguri din aceasta varietate este de sub 1500ha, si reprezinta 3% din totalul celei cultivate cu soiuri albe. Cred ca e al 8-lea degustat, si primul care merita. Indraznesc sa generalizez si alte aspecte: 80% din vinurile din supermarket sunt astupate cu screw-cap, in restaurante chiar se bea vin, in cele cateva in care am fost sau am trecut pe langa tot timpul am vazut ofertele "1/8". Adica vin la pahar, 125ml. Soiul local popular, ce ocupa 30% din suprafata plantata cu struguri albi este Grüner Veltliner. Am gustat si eu vreo doua cu diferite ocazii, dar ceva ieftin care nu mi-a atras atentia. Desi suprafetele de pe care se fac vinuri albe sunt in scadere an de an, in favoarea soiurilor rosii, inca reprezinta doua treimi din total.

    Sauvignon Blanc se cultiva pe o suprafata si mai mica (sub 1000ha = 2%), insa l-am intalnit in mai multe locuri. Iar intr-una dintre seri un reprezentant al sau ne-a cucerit. Prin prospetime si vigoare, prin mirosul floral complex, nu foarte pronuntat, prin aciditatea ridicata. Mirosul de "pipi de chat" caracteristic in general acestui soi, in cazul de fata lipseste cu desavarsire. Culoarea este un galbui spre alb, a fost servit fiecare pahar foarte rece, aburit, parea transparent. Gustul este acel acrisor placut compus din citrice necoapte, condimentat iute. Potriveala ideala pentru temperaturile ridicate de zilele trecute, fresh & crispy.

    Ce mai pot spune e ca la masa eram vreo 30 de persoane care la inceput au comandat diferite alte vinuri/bere/spirtoase, insa dupa 2-3 ore, trei sferturi - adica cei ramasi - trecusera la acest vin. Am zambit cand, a doua zi dimineata la prima ora un coleg mi-a marturisit ca n-a baut atata vin in viata lui, insa e consternat ca nu-l doare capul deloc. Are un loc asigurat pe podium in clasamentul personal, iar daca ar fi fost servit din paharul potrivit, si nu din cupe imense pentru vinuri rosii, era un candidat serios la Berbecutio's MMA for Sauvignon Blanc. Vinul, nu colegul! Pentru acest concurs insa, trebuie studiu serios, nu gluma, ca nu-s doar 4-5 producatori/ani care conteaza, ca in cazul Tamaioasei.
    Derutat de diferenta de fus orar, am petrecut mai bine de o ora uitandu-ma la avioane, in zona de boarding, in loc sa studiez raioanele de specialitate din magazinele aeroportului. Asa ca m-am intors cu mana goala. Sau aproape cu mana goala, pentru ca un Rose facut de Gallo pe care am dat 5E la Spar cu o zi inainte, tot am strecurat in bagaj.
    Nu pot sa inchei fara sa-mi vars naduful pe modul de organizare a parcarilor in Otopeni. Dupa ce ca sunt destul de scumpe si puse departe de iesirea din aeroport - Doamne fereste de ploaie, zapada sau mult bagaj, ca e tot aia daca vii pe jos pana in oras - cand ajungi la masina trebuie sa te intorci inapoi la intrarea in aeroport (fara masina, ca n-ai cum sa iesi inca) sa platesti la automate. Sunt mai multe masinarii dintr-astea, dar de fiecare data functioneaza doar alea doua din fata aeroportului. Ma refer la parcarile pentru termen lung, mai mult de o zi. E un fel de "bine ai revenit in Romania!" Traiasca UTI si statul care gestioneaza contractul cu ei.