Same old Vienna

    Ramasesem dator cu rezultatele concursului Berbecutio's MMA pentru Tamaioase, nu m-am grabit sa-l public pentru ca n-au fost surprize: cea din seria Origini din 2007 de la Budureasca ramane campioana. De 2008 n-am auzit/vazut, 2009 incearca sa fie acolo, insa nu pot fi doua pe primul loc. Medalie de argint - Autentique de la Basilescu, iar Castel Starmina de la Vinarte, varianta demisec 2009 - mentiune.

    Un alt "flight" la care am luat parte a inclus vreo 7 vinuri, de mentionat ar fi doar ca ordinea a fost cam ciudata: primul a fost spumosul de la Rhein, brut, alb, facut din Chardonnay care n-a lasat o impresie prea buna, ba chiar a plecat de pe masa la jumatatea sticlei, al doilea un vechi prieten care din cate stiu nu prea se mai gaseste pe la noi, si anume cel din figura alaturata, despre care am mai spus ca este ceva impresionant, iar al treilea a fost preferata mea, Busuioaca de Bohotin de la Basilescu, care a avut un efect devastator pentru urmatoarele sample-uri. Dupa ea n-a mai contat nimic, indiferent cata paine goala, mere-pere in panere, apa plata sau acid sulfuric puneai pe buze. Asa ca...prefer sa le mai incerc alta data pe celelalte, decat sa tai acum in carne vie.
    Zburand zilele trecute cu Austrian Airlines la ceas de seara am ochit si-un vin alb in manutele insotitoarelor de bord un - Chardonnay de Esterházy, 2010, care mi-a placut. Un Qualitätswein (a se citi DOC) plin de arome incantatoare (lavanda si legume proaspete, cum am vazut pe un blog cred ca e cea mai potrivita descriere), chiar prea plin pentru acest soi, fara onctuozitatea si iz-ul de vanilie dat de butoaie de stejar, insa ii statea bine asa. Bine ca a fost zborul scurt si portia mica, altfel poate se nastea vreo iubire la prima vedere. Alte Chardonnay-uri austriece nu prea as recomanda, probabil nu multe plantatii de vie ajung des la maturitate favorizand obtinerea unor vinuri bune din acest soi. De aceea si suprafata cultivata cu struguri din aceasta varietate este de sub 1500ha, si reprezinta 3% din totalul celei cultivate cu soiuri albe. Cred ca e al 8-lea degustat, si primul care merita. Indraznesc sa generalizez si alte aspecte: 80% din vinurile din supermarket sunt astupate cu screw-cap, in restaurante chiar se bea vin, in cele cateva in care am fost sau am trecut pe langa tot timpul am vazut ofertele "1/8". Adica vin la pahar, 125ml. Soiul local popular, ce ocupa 30% din suprafata plantata cu struguri albi este Grüner Veltliner. Am gustat si eu vreo doua cu diferite ocazii, dar ceva ieftin care nu mi-a atras atentia. Desi suprafetele de pe care se fac vinuri albe sunt in scadere an de an, in favoarea soiurilor rosii, inca reprezinta doua treimi din total.

    Sauvignon Blanc se cultiva pe o suprafata si mai mica (sub 1000ha = 2%), insa l-am intalnit in mai multe locuri. Iar intr-una dintre seri un reprezentant al sau ne-a cucerit. Prin prospetime si vigoare, prin mirosul floral complex, nu foarte pronuntat, prin aciditatea ridicata. Mirosul de "pipi de chat" caracteristic in general acestui soi, in cazul de fata lipseste cu desavarsire. Culoarea este un galbui spre alb, a fost servit fiecare pahar foarte rece, aburit, parea transparent. Gustul este acel acrisor placut compus din citrice necoapte, condimentat iute. Potriveala ideala pentru temperaturile ridicate de zilele trecute, fresh & crispy.

    Ce mai pot spune e ca la masa eram vreo 30 de persoane care la inceput au comandat diferite alte vinuri/bere/spirtoase, insa dupa 2-3 ore, trei sferturi - adica cei ramasi - trecusera la acest vin. Am zambit cand, a doua zi dimineata la prima ora un coleg mi-a marturisit ca n-a baut atata vin in viata lui, insa e consternat ca nu-l doare capul deloc. Are un loc asigurat pe podium in clasamentul personal, iar daca ar fi fost servit din paharul potrivit, si nu din cupe imense pentru vinuri rosii, era un candidat serios la Berbecutio's MMA for Sauvignon Blanc. Vinul, nu colegul! Pentru acest concurs insa, trebuie studiu serios, nu gluma, ca nu-s doar 4-5 producatori/ani care conteaza, ca in cazul Tamaioasei.
    Derutat de diferenta de fus orar, am petrecut mai bine de o ora uitandu-ma la avioane, in zona de boarding, in loc sa studiez raioanele de specialitate din magazinele aeroportului. Asa ca m-am intors cu mana goala. Sau aproape cu mana goala, pentru ca un Rose facut de Gallo pe care am dat 5E la Spar cu o zi inainte, tot am strecurat in bagaj.
    Nu pot sa inchei fara sa-mi vars naduful pe modul de organizare a parcarilor in Otopeni. Dupa ce ca sunt destul de scumpe si puse departe de iesirea din aeroport - Doamne fereste de ploaie, zapada sau mult bagaj, ca e tot aia daca vii pe jos pana in oras - cand ajungi la masina trebuie sa te intorci inapoi la intrarea in aeroport (fara masina, ca n-ai cum sa iesi inca) sa platesti la automate. Sunt mai multe masinarii dintr-astea, dar de fiecare data functioneaza doar alea doua din fata aeroportului. Ma refer la parcarile pentru termen lung, mai mult de o zi. E un fel de "bine ai revenit in Romania!" Traiasca UTI si statul care gestioneaza contractul cu ei.