Scapari ale fostului imperiu

    Plecand intr-o calatorie spre capitala Imperiului Habsburgic, unde vanasem deja cateva surse de vin foarte bune, m-am oprit pe traseu intr-una din fostele periferii, Hermannstadt. Cele 4 miliarde de Euro cheltuite pentru a varui fatadele celor cateva carciumi din Piata Mare nu m-au impresionat niciodata, celalalt taler al balantei fiind mult mai greu: cartiere intregi fara asfalt, TIR-uri care pana mai ieri treceau prin centru, etc. Am cautat online cateva repere de carciumioare in care se poate servi in conditii decente un pahar de vin (nu stiu cum s-o fi nimerit, dar era timpul sa se schimbe soferul :D), iar cel mai tentant mi s-a parut Weinkeller, undeva sub Piata Mica. Site-ul ne imbie cu Cramposii oltenesti, DaVino sau Nachbil, chiar daca pare vesnic in constructie. 

    La fata locului insa, a aparut leopardul: singurul vin disponibil era Trio alb de Nachbil la jumatate de sticla, asta daca nu luam in calcul "vinul casei"; desi e musai sa-l amintim aici, pentru ca el vine nu la BiB (furnizor tot Nachbil), ci la....bidoane de plastic de 2 litri. Stie el neamtul ce stie despre calitatea si pastrarea vinului, doar d-aia vrea un milion pe sticla. Nu inteleg (sau doar ma prefac) de ce Pinot Grigio sau Gewurztraminer-ul nu sunt oferite mono-varietal, ci doar in combinatii. 80 pct. 

    Atmosfera e de bodega din gara, mancarea e mediocra, servirea vrea sa ascunda alti leoparzi, insa nu reuseste. Asa ca, daca aveti drum in zona, e de evitat.

    Ajungand in capitala imperiului, Viena, am dat fuga intai AICI, unde am gasit tot ce-mi propusesem cu cateva zile in urma, ba chiar am mai primit 5% discount la vinurile care nu erau incluse in nici o oferta de moment. Totul mi-a fost impachetat in cutii cu manere, lipite cu scotch, vanzatorul s-a dus si mi-a adus un cos de la un super-market de pe palier, pentru ca pana la parcarea 2 de la gigantul mall Donauzentrum era destul de mult de mers. Cumparaturile au fost facute in functie de mai multe criterii: oferte de sezon, 90 puncte Parker, soiuri clasice, mai putin vinuri locale. Poate o sa vi le povestesc cand le-o veni sorocul. Ce bine ca poti aduce in tara pana la 60 de sticle de vin - cica se considera pentru consum propriu! Nu uitati centura (si) pe locurile din spate, m-a oprit politia de m-am plictisit..

    A doua sursa de aprovizionare, considerata initial doar un back-up, a fost ACEASTA. Despre preturile din Austria nu cred ca are rost sa va mai spun ca sunt sub cele de la noi, asta daca avem norocul sa gasim cateva vinuri in magazinele romanesti. La Jacques am avut alta surpriza neplacuta: POS-ul nu functioneaza cu Visa, nici cu Mastercard, doar cu Maestro si niste marci locale!? Vanzatoarea m-a indrumat spre bancomat, insa am indrumat-o si eu spre butonul de discount, pentru ca nu mi-a oferit nimic, chiar daca aveam o lista lunga. Pana la urma nu mi-am incalcat principiile, am renuntat la jumatate din sticle si am platit cu ce aveam cash. In ciuda remarcii cum ca sunt din Romania, adica 100 de ani in urma, dar la noi merge orice tip de card oriunde, am primit totusi cadou un Gran Marius Reserva 2006 de 7E, desfacut cu o zi inainte, din care lipseau 50 ml. Bauta la hotel cu colegii, 83 pct. Un cupaj interesant de Grenache, Monastrell, Tempranillo si Syrah, lipsa corpolentei ma face sa cred ca a fost desfacuta cu mai multe zile in urma.

    Una peste alta, cu opririle la Tesco si Spar, a trebuit sa fac vreo trei drumuri de la masina la lift, asudand cu pretioasa prada in spinare.

    Avand in vedere ca fiecare din cele trei seri petrecute la Vienna Sport Hotel s-a incheiat cu o masa oferita de companie, numarul de vinuri incercate a fost destul de mare. Nu m-a prins Zweigelt-ul, Welschriesling-ul, sau alte Cuvee-uri slabute; am intalnit insa un Sauvignon superb si un Primitivo aproape la fel de bun ca Apollonio. Cel rosu e facut in 2009 de Mondo del Vino, se numeste Itynera. In jur de 87-88 de puncte fiecare. Despre SB imi amintesc ca e acrisor, aromat discret si sustinut de o aciditate perfecta, atat tehnic (cum am vazut ieri si la un RheinRiesling LacertA), cat si artistic (LacertA nu prea). Diferenta intre cele doua e greu de explicat. E vorba de o impletire armonioasa, fara unghiuri drepte sau ascutite, nederanjanta, face parte natural din decor. Parerea unanima a fost ca e riscant sa stai la o discutie in compania lui, pentru ca la sfarsit s-ar putea sa ai de plata o damigeana impartita in zeci de pahare de 1/8 la 3E bucata.

    De cand m-am intors am desfacut o Kadarka 2009 de la Matias Boraszat: aproape roze in culoare, dar spre caramiziu, miros timid si light, gust la fel; mai subtire decat un PN. Ceva amarui, neplacut, (fier?) in atac si pe palat, se dezvolta si in miros la o ora de la deschidere; post acru, intepator, la fel de neplacut. Seamana izbitor cu un Burgund mediocru de la noi. 33 de lei si mai putin de 75 de puncte = teapa.

Auf Wiedersehen! 

Búcsú!