De data asta am ales doua sticle de Feteasca Neagra dintre cele mai scumpe de pe piata, impreuna cu una... mai medaliata. Nu a fost blind, au fost doi arbitri, va spun parerile mele care nu au coincis peste tot cu ale colegului de suferinta.
Prima este Tohani 2008, DOC-CMD, 13,5% alc, cea cu eticheta de tabla, posesoare de Medalie de Aur la IWCB 2011. Nu stiu cum o fi picat medalia (desi banuiesc), dar vinul este prea acru. Nu este o acreala de otet, de vin alterat, ci pare de la struguri insuficient copti, asa s-a nascut si probabil asa o sa ramana. Depaseste pragul acceptabil de astringenta, asa ca de-aia am numit-o acreala. 30 de lei si chiar daca trebuie sa merg spre 80-81 pct nu recomand. Daca nu avea acea acreala probabil ar merge spre o medalie, pentru ca se vede ca are ceva potential. Si am terminat repede cu primul.
Wine no. 2: Purpura Valahica 2008. De ce nu 2009, ca si adversarul direct? Pentru ca ultima oara cand am incercat varianta mai noua nu mi s-a parut nici pe departe demna de acest meci. Ultimul vin este Crama Basilescu 2009 (Ingeri din micul Paris), abia lansat pe piata. La prima vedere cele doua par destul de apropiate, dar cand iei microscopul si Impitoyable-ul apar cateva diferente. Primele sunt de culoare, Davino etaland primele semne de invechire, abia perceptibilele borduri caramizii, in timp ce Basilescu e fresh, carnos, rubiniu, reflexiile fiind chiar spre roz. Aici nasul este mai agresiv, cu note de cafea si piper prafos peste fructele negre, alcool-ul inca nu e perfect integrat, Davino fiind mai putin agresiv si marcat de samburi de visina. Personal nu agreez visinele astea, sau ciresele in Feteasca, cu toate ca ele nu sunt neaparat un semn de lipsa de tipicitate. La Davino se simte o foarte usoara atingere a lemnului, in timp ce celalalt nu prezinta (inca) acest miros. Nivelul alcoolic este aproape identic, 14,3-14,4%. Din punct de vedere tehnic am luat in calcul cativa parametri, pe o scara de la 0 la 5:
- aciditate: Basilescu 4, Davino 2 - Purpura este mult mai plat, lucru si mai accentuat la versiunea 2009;
- echilibru: Basilescu 3, Davino 3,5; doar cel dintai are sanse sa mai creasca la acest capitol;
- post gust (lungime si calitate): ambele au primit 2;
- calitate (overall): Basilescu 4/5, Purpura 3,5/5;
Desi pare ca le-am cam tavalit, vinurile s-au prezentat foarte bine, dar si pretul este pe masura, in jur de 80 de lei fiecare. Daca vreti, se poate considera ca scara a fost de la 0 la 20, dar n-a fost nevoie de analiza sub 15.
Notele finale sunt:
Feteasca Neagra Crama Basilescu 2009: 87 de puncte;
Fetesca Neagra Davino 2008, Purpura Valahica: 85 de puncte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu