Se afișează postările cu eticheta Malbec. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Malbec. Afișați toate postările

26 noiembrie 2012

Noua Zeelanda la Pogany

    Nu stiu cat de plictisiti sunteti voi de numarul de feed-uri care vin despre targul de vinuri abia incheiat, dar pe mine m-a determinat sa fac curatenia generala pe care o tot amanam, renuntand la cei care se trezesc cu tastatura in mana si-si lauda marfa de 20 de ori pe zi. Asa ca, impotriva cursului, am sa spun cateva cuvinte despre ultimul episod "Vinurile Lumii" care s-a petrecut marti la Madame Pogany.

    
    Unele vinuri nu (mai) erau la varsta potrivita (or else), de unde vin si diferentele mai mari intre punctaje:


    Am incercat 5 vinuri pe care nu le stiam, de cel putin 85 de puncte, contra sumei de 30 de lei, sa nu mai vorbesc de compania placuta si de CFR care a batut portughezii. Sa-mi fie de bine!
    Note de degustare in amanunt gasiti la fotograful asta care s-a nimerit si el pe-acolo :D.

31 octombrie 2012

Viu Manent cu EthicWine si Mme Pogany

    Martea trecuta, la cunoscutul "sediu" al iubitorilor de degustari - Madame Pogany - au fost prezentate vinurile producatorului chilian Viu Manent, aduse in Romania de vecinii de la EthicWine.

    Parerile despre cel mai cel au fost impartite, eu am considerat Merlot Reserva 2007 ca fiind in pole position, pentru complexul aromatic vast, compus din condimente, foaie de tutun, fructe negre, dar si gudron/cauciuc. Gustul este si el din liga superioara, cu o corpolenta si astringenta serioasa, pe care o suspectez ca ar veni de la o usoara cupajare cu alte soiuri "solide". Un vin care mi-a smuls o exclamatie: DA! 55 de lei si 86-87 de puncte, cel putin.
    Celelalte le puteti vedea mai jos:





                                  SOI / BRAND / AN / PUNCTAJ / PRET



21 octombrie 2012

Colome Malbec 2009

    Miros complex in care si-au dat mana lemnul, fructul (prune-mure) si condimentele intepatoare. In gust, oenologii familiei Hess reusesc sa ne incante cu o astringenta ridicata, balansata elegant de senzatii dulcege, care sunt sigur ca poate da rezultate superioare peste 2-3 ani, daca e tinut in conditii optime. E interesant ca alaturi de Malbec, in sticla exista si 8% Tannat, 3% CS, la fel Syrah si 2 % Petit Verdot - lucru care denota ceva foarte important: s-a preferat cupajarea cu alte soiuri pentru obtinerea unei calitati superioare, nu folosirea unei liste fara sfarsit de chimicale "pentru conditionarea finala", cum se practica la noi pe scara larga. Si mai interesant e ca vinul provine in proportie de 20% din vii pre-filoxerice, cu varste care ating 150 de ani, restul fiind niste sugari de pana-n 20 de ani. Butucii se catara de la 1800 la 2800 de metri altitudine se practica viticultura biodinamica, dupa care vinul sta in baricuri noi (30%) sau la a doua folosire (70%). Nivelul alcoolic ridicat, de 14,5%, iese in evidenta doar daca lasati lichidul sa se apropie de 24-25 de grade. Este extractiv, are taninuri cizelate si un post cam scurt cu nuante de visine si cafea. Comunitatea online il coteaza la 90 de puncte, am dat pe el 55 de lei (12 EUR) la Wein&Co Viena, cred ca am facut o alegere foarte buna, e ultimul vin din stocul adus atunci. Are morfologia si amplitudinea specifica unui vin de top, si nu pot trece cu vederea ca la pretul acesta deocamdata doar un vin romanesc il poate egala, pe care insa doar l-am degustat, urmeaza sa-l analizez in viitorul apropiat. 88pct.

2 octombrie 2012

Rigal Malbec 2010

    Proaspat la culoare, sticla bordeleza cu umeri umili, dop sintetic, 13% alc, vin de pays du Lot, intitulat cu invidie, la adresa argentinienilor, "The original Malbec". Rigal zice ca s-a propasit pe meleagurile din Cahors - patria mama a acestui soi - inca de la 1755 si sustine traditia vinificarii stilata mai spre sud-de-France decat spre America de Sud, traditie fortata si de conditiile climatice schimbatoare an de an. Nasul aduce un strop de vanilie peste niste prafoase, gudronate si amestecate fructe negre-rosii, cu acente violete, inspre Grenache-Syrah-Mourvedre. Atacul este sincer, fructat, crud, cu un corp generos, taninurile sunt marunte si placute, cu o astringenta ridicata, de holtei. E unul dintre acele vinuri corecte, nechimizate, neinjectate, nelucrate. E si amarui si acrisor si dulceag si iute. Iti umple sufletul cand cotrobaie prin toate sertarele din minte unde-ti tii amintirile gusturilor. In final condimentele cutreiera in lung si in lat toata suprafata gurii, dar nu-si lasa tabara prea mult timp in zona. Simplitatea este imbracata de rotunjime, iar bogatia gustului... incantatoare. Am dat 23 de lei pe el si mi-e rusine cu vinurile romanesti. 88 de puncte!
A doua zi n-a trecut de 85, asa ca sunt doua variante: ori celelalte chestii (Pietroase) incercate inainte in prima zi au fost mai proaste decat credeam si m-am lasat dus de entuziasm, ori s-a degradat foarte repede.

16 aprilie 2012

Paste multinational: Serbia, Argentina, Maroc si....Sascut

    Vranac facut in Serbia de Plantaze, Pro Corde 2007: miros interesant de cirese negre si prune cu un strop de piper si pamant. Un soi aparte, cunoscut ca fiind cu potential bun, insa in cazul de fata iz-ul de Brett strica toata frumusetea (Brettanomyces - bacterie care apare in conditii de vinificare cu igiena precara, desi in cantitati mici poate contribui la complexitate). Caine ud, sa de cal, piele de animal viu - cam astea ar fi simptomele olfactive. M-am sacrificat totusi cu vreo 2 tzoiuri, gasind un gust mult mai light decat te astepti dupa introducerea facuta de nas, nisipos, astringent nevoie mare, note de ciocolata alaturi de fructe negre, fara corp. Tehnic, desfacut in bucati, vinul e praf, insa ca un tot unitar poate primi vreo 66 de puncte. Este al treilea sarb incercat in ultimele saptamani, din pacate niciunul n-a trecut pragul minim de calitate - 75 pct. Costa vreo 7-8 Euro si e facut de ras de Noah-ul de Sascut 2011, jud. Bacau :). Culoare roz inchis, trandafiriu spre rubiniu, miros de boasca fermentata cu musculite betive pe ea, ceva fragi, gust un pic acrisor (nu se coace nene nimic pe deplin in depresiunile alea), o idee de aciditate, surprinzator de baubil anul acesta. 69 pct.

    Malbec din Argentina, regiunea Mendoza, Catena 2009: culoare violacee tinereasca, miros intens de fructe negre, cernelos, spicy, la vreo ora de la deschidere apare si un iz de zambile, doar daca nu invartiti paharul. Pe papile se desface in cirese negre, mure, prune si multe alte negricioase, dar si nuante fine de cacao/ciocolata. Fruct proaspat e starea de fapt, aciditate buna, corpolent si gustos ca orice Malbec care se respecta. Modul cum a fost integrat lemnul (s-au folosit 3 feluri de baric) poate fi considerat un model atat ca nuante olfactive, cat si ca intensitate, fiind ascuns cu dibacie imediat sub fruct. E un vin de autor daca vreti (Laura Catena), o selectie de calitate din mai multe vii Catena Zapata (una dintre ele creste la 1500m altitudine), fiind incadrat in gama din mijloc intre cele trei ale producatorului: 7, 13 si 37 de Euro la magazinul belgian de mai multe ori amintit pe-aici. A prins Top 100 Wine Spectator cu 91 de puncte, la fel a primit si de la Wine Advocate (Robert Parker's magazine), in mod normal n-as indrazni sa spun altfel, dar azi tai un punct sau doua din cauza finish-ului cam scurt. Sau sa fie o calitate? Il uiti repede si duci iar paharul la gura?

    Cabernet cu Merlot marocan, Domaine de Sahari, Gerrouane 2009: 27 de lei si 74 de puncte, luat din alt magazin din Belgia: cel mai inchis si fidel miros de magiun intalnit vreodata intr-un vin, alaturi de cateva nuante piperate si-un dram de cacao. Atac in aceeasi nota gemoasa si intensa, apar si senzatii de fructe galbene palite, astringenta mare, taninuri bune, alcool aproape deranjant. Post iute-intepator, intr-adevar lung, alaturi de caldura de pe esofag. Pe parcurs mirosul se schimba in bine, iar gustul invers.

    Ma apropii de sfarsit cu stocul luat acum vreo luna din Belgia, mai am doar patru piese de rezistenta mai scumpe pe care o sa le desfac la ocazii diverse, insa am ramas cu o impresie foarte buna. Preturile au fost decente, iar vinurile exceptionale. O treime am ales eu, citind inainte despre fiecare ce si cum, doua treimi au fost recomandari ale proprietarului, care, spre deosebire de practicile romanesti, mi-a sugerat niste master-piece-uri - in bugetul dat, bineinteles - stand cu mine mai bine de o ora la discutii despre piata, producatori, preturi si aproape fiecare vin in parte. Reducerea finala a fost de 11-12%, peste promotiile deja existente, comportamentul cat se poate de normal cu un client interesat sa afle si sa cumpere, fara mioritica linguseala gretoasa, care se transforma pe loc in agresivitate sau condescendenta la primele schimburi de replici in contradictoriu. Este in business-ul cu vin de 30 de ani, in 1995 a deschis primul magazin, stie tot ce misca in domeniu. Strategia pe care am observat-o atat aici cat si in alte magazine europene este exclusivitatea. Fiecare are furnizorii sai, in afara de cateva nume clasice pe care esti obligat sa le ai. Asta nu duce spre niste preturi gen "doar la mine gasesti asta", ci dimpotriva, sunt cat se poate de corecte, dand posibilitatea clientului de a alege, de se fideliza pe un produs/magazin sau altul. Si e tot in centru - ca-mi venira in minte niste magazine de la noi - pe o chirie de 4 ori mai mare, salarii de 6 ori mai mari. Daca o sa mai am ocazia o sa mai merg aici, mai am de incercat multe dintre cele 700 de vinuri listate.

16 martie 2012

Alte 13 vinuri din 18 soiuri in palmares

    Incep cu cel mai bun vin baut in ultimele luni, un 90 veritabil, made in Romania, Dealu Mare, SERVE: Cuvee Alexandru 2007, in posesia caruia am intrat prin amabilitatea oamenilor de aici - e de remarcat eleganta cu care au ales momentul si modul cum au imbracat acest gest. Fara a aduce un omagiu celui mai vechi producator dintre cei noi, voi spune doar atat: respectul pentru vin si respectul pentru consumator sunt la ele acasa. Am venit de la o degustare de vreo 10 Cabernet-uri foarte bune carora le acordasem maxim 87 de puncte, cu uneltele biologice in plina forma si m-am hotarat sa mai iau o gura - doua inainte de culcare, alaturi de Facebook (sa vad cati au dat like ultimului meu post de pe Berbecutio), bloguri de vin si ziare online. N-am prea mare incredere in conditiile proprii de pastrare, cu tot cu frigiderul de vin din dotare sau alte minuni, asa ca-l deschisesem pe dumnealui de vreo 2 zile si-l parcasem la rece in sticlute mai micute, umplute ochi. Stresul asta cald-rece s-ar putea sa fi echivalat cu o invechire artificiala de inca 3-4 ani, pentru ca la inceput nu mi s-a parut atat de bun. Nu stiu daca are sens sa intru in detalii neinteresante despre arome si corpolenta, pot spune doar ca e una dintre cele mai bune realizari vinoase romanesti pe care am pus mana...pardon..gura vreodata. Alcoolul este inca prezent in prim-plan, notele de prune dulci si ciocolata iti aduc aminte de-un Charlotte 2007. Cupaj de Cabernet cu Feteasca Neagra, din vii care nu mai exista, ce pastreaza terroir-ul zonei. Nu e un vin de baut la carciuma sau cu altcineva. E un vin pe care vrei sa-l pastrezi doar pentru tine, sa-l savurezi singur pana la capat. Si asa am si facut.

====================================================================

    Marques de Caceres 2010, Tempranillo (85%) si Grenache (15%), 28 de lei si 82-83 de puncte: culoare roz-portocaliu, identica Busuoacei Autentique, miros de intensitate scazuta, care cu exceptia capsunilor si a pepenelui verde necopt merge spre partea de fructe de padure. Atac cu valente aromatice ceva mai intense din zona zmeura-capsune, cladite pe o aciditate buna si o nota minerala accentuata. Post de capsune, usor amarui si intepator. Cam tare: 13,5% si cu un usor cache de sticla. Mai avea vreo 3 luni si iesea din cele 21 indicate de producator ca termen maxim de consum. Nu pare a fi cea mai reusita realizare a Rioja-nilor; mai bun a doua zi, dupa o noapte petrecuta in singuratate de ultima jumatate de sticla, in intuneric si frig - adica frigider. Ar mai fi de spus ca poate fi gasit si la magazinele Cramelor Halewood la acelasi pret, eu m-am opintit sa-l aduc de la 2000 de km, neavand in cap chiar toate ofertele romanesti. 

    Gewurztraminer Pfaffenheim 2009, AOC Alsace, 23 de lei sticla de 0,375l: 83 de puncte de la mine, cu tot aurul la Macon 2010 - un concurs la care din 10.000 de vinuri frantuzesti prezentate 3000 au primit medalie. Un vin uleios si in aspectul curgerii si in gust, lychee-le sunt ponderate, la fel si notele piperate. Un vin echilibrat, dar nu miraculos. 13,5% alcool.
    Carmenere Single Vineyard, Anakena 2009, Chile, D.O. Peumo, Rapel Valley: 35 de lei si 83-84 de puncte. Cautam alt vintage de la acest producator de succes, dar m-am multumit si cu asta, a fost un vin bun: prune uscate, dintr-alea fara fum, dupa un atac la baioneta de cirese negre, fructe negre de padure si o nuanta pe care unii ar numi-o tutun, sau cutie de tutun, dar eu m-as duce mai mult spre un amestec lemn-praf-sulf. Un vin extractiv intens, te ia cu calduri dupa numai un pahar, nu se poate bea la foc automat. 
    
    Malbec Roze, Santa Ana, Argentina, 2011: 18 lei si 75 de puncte. Miros destul de intens de fructe rosii: capsuni, fragi, cirese, atac fad din cauza aciditatii careia i s-a pus absenta la acest experiment, insa destul de corpolent, parca si un pic taninos, simpatic amarui pe palatin.


    Sieger, Schonburger and Reichenstein (din cate stiu niste soiuri corcite ca sa dea si ele un oarecare rezultat in climatul rece a Belgiei), De Kluizen, 2010, Cuvee..si atat. Usor efervescent, placut, fructat, arome timide de citrice acrisoare, cu un frumos post gust de mango. 79 pct, 22 de lei si 11% alcool. 


    Tamaioasa Roza, Domeniul Coroanei, Segarcea, 2011: unica si plina de trandafiri, asa cum ne-a obisnuit, versiunea 2011 vine cu arome mai concentrate, aciditate spre medie si o usoara nota amaruie. Poate un pic sub anul trecut. 83-84 pct si aceiasi 42 de lei. Si-or fi dat si ei seama ca-i mai slaba, altfel tare mi-era frica de vreun pret astronomic.

    Tokaji Aszu 2004, 4 puttonyos, facut de Disznoko: 42 de lei in Ungaria (nu 64 cat e la Cora) si 86 de puncte. Galben auriu, uleios, nas de fagure de miere, fructe confiate (caise, piersici), paine (oxidare). Foarte interesant in gura, cu notele sale acrisoare si aciditatea ce aa-aproape stinge dulcegaria. Un punct de plecare catre marile vinuri dulci ale lumii. 

    Corbieres Rouge, Chateau La Bastide, 2009, un cupaj de Syrah, Grenache si Mourvedre in valoare de 41 de lei si 86 de puncte. Nas descris de altii ca inchis, fara a fi complex, cu note amarui de fructe de padure, parca si ceva lemn, pamant. Nu pare prea corpolent in prima faza (13% alc), pe traseu apar si note de baric supra-ars (cafea), alune de pamant in coaja, fragi si alte rosiatice salbatice, post scurt-mediu.

    Cabernet Sauvignon, Domeniile Samburesti, 2007: 26 de lei si 77 de puncte. Culoare nu foarte opaca, miros inecacios, cuisoare, cirese, fier (si buruieni daca vreti..). Atac destul de subtire, apos, insa urca pana se transforma in ceva aproape solid, devenind taninos si bolovanos, agresiv, prea ciresat, dar nu elegant. Nici gustos. N-ai zice ca are doar 12% alc, e greu, masiv. Are caderi clare de consistenta, post inexistent, daca dam la o parte buzele lipite de gingii inca 2 ore dupa ingurgitare. 

    RheinRiesling AOC Alsace Grand Cru Gustave Lorentz, Altenberg de Bergheim, 2005: 56 de lei si 87 de puncte. Culoare un pic mai clara decat mierea de salcam, dar aceeasi nuanta; nas floral, fructat (lamaie, piersica), dar si o idee de petrol. Lamaia, mineralitatea si petrolul persista pe palat, unde mai apare ceva interesant, asemanator cu nuca sau alunele, impresie ce poate fi usor confundata cu onctuozitatea; cand se mai incalzeste apar note ierboase sau de ciorchine verde. Nu exceleaza in corpolenta, aciditatea e moderata, post gustul de lamaie e mediu spre lung. S-ar putea sa fi fost de 90 acum vreo 2-5 ani, nu cred sa mai evolueze in viitor. 

    Les Evangiles, Chateau Canet 2006, AOC Minervois, un cupaj de Grenache, Syrah, Carignan si Cinsault direct din Languedoc: 65 de lei si 83 de puncte. Cam toti anii au luat premii in afara de acest 2006. Miros inchis, foarte slab in intensitate, dar placut, provenind si din invechirea in butoaie de 3 varste diferite: 0,1, si 2 ani, bine integrat sub si in buchetul vinului, cu fructele sale de padure "mici", dupa cum spune producatorul. Atacul este in primul rand amarui - gustul aminteste un pic de cafea si pamant, cu nuante piperate, insa si aici intensitatea este mica. Vinul are corpolenta (14,5% alc) si post gust mediu spre lung. Cam greu de baut by himself, probabil asociat cu o vaca, oaie sau un platou de branzeturi ar merge mai bine, cel putin asta ne este recomandat pe eticheta din dos. Si inclin sa cred ca au dreptate, pentru ca ai nevoie de ceva apa suplimentar in gura, ca altfel risti sa ti se lipeasca limba de dinti la ce sec e. Tot pe spinare gasim o alta informatie interesanta: de baut in urmatorii 6-7 ani, adica de la anu' probabil fructuozitatea va disparea definitiv cu toate ca taninii nu sunt inca invinsi. 

    Chardonnay Bio, Elemental Reserva, de la Vionedos Emiliana, Chile, 2011 .. cred ca l-am luat candva din Kaufland. Miros specific chardonnian amestecat cu paine calda, poate putin inchis, screw-cap, in gura e cam uleios, aciditatea nu sustine sandramaua, in ciuda prezentei nuantelor acrisoare (iar o fi vitamina C?) dar si amarui. 79 de puncte la 23 de lei. Sau 74..nu conteaza; sub 80 nu vreau sa mai aud de ele. 

2 decembrie 2011

Malbec si Tempranillo la St Patrick's

    Desi ar fi fost mai potrivit titlul: baui un 86 la Mugur. St Patrick's e un restaurant nu foarte nou, in Centrul Vechi, detinut cel putin pe jumatate de Mugur Mihaescu (Garcea), ex-Vacanta Mare. Se afla pe str. Smardan, aproape de intersectia cu Lipscani, este un Irish Pub pe doua niveluri in care s-a investit ceva banet. Fiind cam aglomerat prin casa, am dat curs invitatiei unor prieteni de a iesi "la o bere" in aceasta locatie zilele trecute; poze nu obisnuiesc sa fur, le vedeti daca aveti chef sa acesati linkul. La distanta de doar 2 SMS-uri am gasit si meniul de vinuri, integral produse sau importate de Cramele Halewood - oare intr-un top neoficial s-ar putea clasa pe primul loc ca inspiratie, preturi si varietatea vinurilor? Nu cred ca e o idee rea sa lucrezi cu un singur furnizor pe vinuri, daca oferi 35 de etichete, numa' ca e imperios necesar sa le si ai in carciuma. Intr-o doara am dat si-un search pe net, unde mi-a facut placere sa decopar meniul complet, inclusiv preturile, lucru de bun simt, dar care denota si ceva cunostinte de marketing din punctul meu de vedere. Nu-mi place sa cumpar produse care nu au pretul afisat, si aici includ si legatura de ceapa de la piata. Afisarea publica a preturilor lasa impresia de deschidere si respect fata de client. Despre aceasta locatie cred ca am mai amintit in treacat altadata, e o atmosfera placuta, multe ecrane pe care se desfasoara intreceri sportive (in general fara sonor, e doar muzica in surdina al carui volum creste odata cu galagia musteriilor dupa 12 noaptea), serviciile sunt de 9 din 10, foarte multi ospatari pe metru patrat, te serveste cu placere fiecare dintre ei intr-un mod civilizat, neinvaziv, se vede ca n-au ajuns aici pe aripile vantului. Sigur, cand e si Mugur de fata servirea devine de 11 din 10. Trebuie sa remarc doua aspecte foarte importante pentru un bar, mai ales iarna: aerisirea e foarte buna (se fumeaza), temperatura e controlata electronic, iar WC-urile sunt de 14/10. Sunt atat de curate incat iti vine sa mergi mai des decat iti vine sa... . Si nu au mirosul ala intepator de chimicale care vrea sa acopere izurile neplacute, sunt pur si simplu normale. M-am indragostit de wc-urile astea. Adaosurile practicate de proprietari se incadreaza si ele in limitele decentei - la vinuri imi pare ca sunt 100-120%, cel putin la ce am baut eu. Poate si de asta la 7 seara nu gaseai un scaun liber din cele 200-250 disponibile, in timp ce toata strada avea o medie de sub 30%. Am profitat de bunavointa comesenilor ajunsi mai devreme si am (pre)comandat un malbec argentinian, care a avut timp tocmai bine sa rasufle asteptandu-ma jumatate de ora, cat a durat calatoria pana acolo.
    Malbec Trapiche Oak Cask, 2010, din Mendoza, Argentina: invechit un an in stejar, miros predominant iodat, care pe parcurs evolueaza de la simplul element chimic catre nuci "de anu' asta" pana la miez mai vechi. Taninii sunt precum caninii la om, exista, pot sfasia un piept de pui la gratar, dar nu si pielea de vaca. Domoli dar sprintari. In gust se remarca prune afumate, o nuanta de ceva de nedefinit dar bun, un baric (vanilie) integrat frumos in toata poezia asta. 82 de puncte. 
    Tempranillo, Familia Torres, Ibericos, 2007: un spaniol get-beget din Rioja, clasa de calitate Crianza, cu nas de cafea si vanilie (baric puutin cam sus), se simte destul de clar stejarul ars, cernelos si iodat la deschidere, arcuiri elegante asemanatoare cu Merlot-ul, un vin care place, are acel vino-ncoa rarisim. Postul este destul de lung, ascutit-piperat, cu inclinatii spre boia iute-mediu. Pentru 35 de lei la magazinele Halewood, sfatul meu e sa nu-l ratati, nu de alta dar a luat pe merit 86 de puncte. Apai daca un Crianza de 8 Euro in Romania (a se citi adaosuri maricele) ia 86 de puncte, mi-e frica sa ma gandesc cum arata un Reserva sau Gran Reserva - aviz celor interesati ;). In aceeasi ordine de idei, multi oprisori autohtoni (adica un nume generic, un bau-bau, poate chiar fictiv in viitor) iti vestesc, mai bine zis te calauzesc intr-un mod maiastru, spre vinuri de 25 de Euro si mai putine puncte. Brrr...desteapta-te romane!