Vinul de fata, apartinand vestitei case Frescobaldi, e facut din recolta 2006, considerata de specialisti una foarte buna, cu o medie de 93 de puncte. Dupa trei saptamani pe drojdii, vinul e transferat in butoaie slavone de dimensiuni mari (provenind din tarile foste yugoslave), unde petrece linistit urmatorii 4 ani. La vinuri de acest nivel culesul se face exclusiv manual, productivitatea fiind limitata la 45hl/ha. N-am reusit sa gasesc prea multe opinii in spatiul virtual, asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant la descrieri si punctare.
Inainte de consum: s-au chinuit sa faca pe contra-eticheta o descriere destul de mare, in trei limbi, asa ca si un ochi de vultur ca mine a avut probleme in a descifra hieroglifele. Dopul pare a fi de cea mai buna calitate, este inundat 1mm pe toata circumferinta, dar la lungimea de 5 cm n-avem de ce sa ne facem probleme. L-am achizitionat din Auchan Milano contra sumei de 16 EUR. Culoarea este rosu-rubiniu intens, cu borduri in degradeuri atinse de varsta. Dupa aproape 3 ore in decanter abia incepe sa se deschida, nasul nu arata o complexitate iesita din comun, ci se limiteaza la note de fructe negre foarte fin atinse de stejar, peste care exista asezate cateva nuante sobre de vechime (cam devreme, alaturi de culoare?), asemanatoare cu pamantul arat proaspat, cu ierburi uscate, menta si ferigi foarte in spate. In gust, echilibrul e la loc de cinste, nu e nimic evident care sa sara din rand. Se simte bine tipicitatea soiului atat cat am apucat si eu sa o cunosc, aciditatea e buna, taninuri prietenoase, corp si final mediu, senzatii dulcege, iar pe langa asta cred ca e un foarte bun exemplu de "a patra dimensiune", pentru ca pe langa culoare, miros si gust, se spune ca inghitirea poate aduce senzatii in plus, iar acest vin o face din plin. Indiferent cat te-ai stobalcai si l-ai impinge pe palat spre nas, indiferent de sensul aerului intre gura si nas, nu reusesti sa prinzi notele superioare care vin odata cu inghitirea si leaga inceputul de final intr-un mod liniar. Lucrurile de felul asta raspund la intrebarea unora despre bautul unui vin doar ca fenomen social versus conditii perfecte singur. Dar asta depinde si de scopul urmarit intr-o sticla de vin, iar eu am o pozitie aparte in aceasta ecuatie.
Ca impresie generala mi se pare un Brunello de clasa medie, fara inflexiuni ultra-mega-stilate, insa, cand vorbim de acest DOCG, raportul pret/calitate al vinului de fata e foarte bun; daca-l compar cu unele vinuri romanesti de acelasi pret pleaca acasa cu coada intre picioare (ajunsei s-o zic si p-asta!). Are stofa de vin mare, dar ii lipseste ceva, asa ca acord 87 pct. si mai bifez o gama pe care n-o mai cumpar decat dupa recomandari serioase, de genul Robert Parker sau Dan Micuda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu