21 august 2012

Raport de activitate: Casa Isarescu

    Am luat toate vinurile direct de la magazinul producatorului, din centrul Dragasanilor. Dupa cum mai aminteam si altadata, fac asta pentru a prinde ce-i mai bun dintr-un vin, tot timpul iau in considerare punctajul cel mai mare daca l-am intalnit de mai multe ori. Ce mi-a placut la magazin: SB-ul din gros e numit simplu Sauvignon, si vandut mai ieftin, vanzatoarea stiind sa dea detalii despre asta si avand o atitudine client-oriented. Temperatura e tinuta jos, chiar daca afara era o arsita de nedescris, mi-au placut vitrinele, plasma care rula fotografii si animatii la subiect, ti se da bon fiscal fara a-l cere expres, preturile sunt scrise mare dar fiind FOARTE mici fata de vin-magazinele online. Cum m-o fi impins pacatul sa iau cateva sticle anul trecut cu aproape 50% mai scumpe? E clar ca politica de distributie are ca punct de plecare pretul de magazin propriu. Ce nu mi-a placut: nu merge POS-ul sa poti plati cu card (cam de mult din cate aud de la altii), lipsa vintage-ului 2011 in materie de albe, care "deja se imbuteliaza, insa asta e stocul pentru vanzare". In afara de lipsa totala de legatura intre calitate si pret, sa vedem ce gasim:

    1. Tamaioasa Romaneasca sec, 2010: serie limitata la 6100 de sticle, care inca se vinde in vara 2012, ceea ce nu e un semnal pozitiv pentru dl. guvernator, chiar daca profitul firmei Mar SRL - proprietar a 20 ha de vie in Dragasani - s-a dublat in 2010 ajungand la 150.000 EUR, cu o scadere de o treime in anul urmator, chiar si cu dublarea cifrei de afaceri. Exceptand Cramposia, la sfarsit de iulie 2012 nu exista niciun alb mai nou de 2010 la vanzare. Miros tamaios bun, un pic cam mineral si ierbos, in gura aciditatea extrema rade orice simt, aducand foarte multa apa, insa postul e corect, nu asa lung cat am vazut cu alte ocazii cand am degustat Tamaioase seci. Ramane la 79 pct, are parti bunicele. 35 de lei.

    2. Cramposie Selectionata 2011: DOC-CMD Dragasani, culoare galbui deschis, miros putin intens, asemanator cu cel de lamaie stoarsa, asezonat cu cateva fire de iarba uscata, filer de calcar si…pucioasa, explicata de aspectul dopului, cu picatele verzui, de mucegai. In gura puturosul dispare, aparand insa in post sub forma de ceva salciu-sulfuros. Aciditate foarte ridicata, gust prietenos, acrisor, de citrice verzi si un strat amarui de grepfruit galben pe un fond usor dulceag. Corpul este mai solid si mai complex decat ce-mi amintesc despre Stirbey 2010, insa neavandu-le in fata in acelasi timp nu bag mana in foc. Dupa cateva minute materialele pirotehnice se dovedesc a fi fost superficiale, disparand in zare ca ministrii invatamantului in epoca Ponta. Vinul se prezinta intr-o forma foarte buna, calitativ fiind peste cele 72-73 de puncte acordate de altii anii trecuti, eu il vad acum spre 80. Pentru 15 lei, pret de crama, nu vad de ce consumatorul obisnuit din zona ar mai apela vreodata la experimente cu alte sticle. 

   3. Cabernet Sauvignon "Rezerva" 2009: rosu-rubiniu tulbure, aceeasi frunza de nuc sau miez de nuca "de lapte" descoperite acum un an cand parea ca mai are nevoie de un timp de invechire la sticla. Acum mai apar condimente aspre, combinate cu alcoolul cam sus, care da o oarecare impresie de corpolenta doar in prima faza, pentru ca totul se "evapora" rapid, vinul rupandu-si gatul printr-o cadere brusca, de post nici nu mai vorbim (un pic de cafea e pe-acolo). Taninurile sunt colturoase si verzui si in ciuda faptului ca vinul place, din punct de vedere tehnic e departe de un Cabernet model. Foarte asemanator cu niste Oprisoare cu etichete rosii sau taranesti. Raman la cele 79-  puncte date altadata, seamana mult prea mult cu Negru de Dragasani din aceeasi sursa. Daca mai tai si din cauza tipicitatii - absenta in totalitate, nu stiu unde ajung. DOC-CT Dragasani, 14% alcool, editie limitata (ce bine!) la 9000 de sticle. Am respectat recomadarile de pe eticheta si l-am asociat cu niste branzeturi, dar n-am reusit creez un amestec mai bun. Nu e un vin asa rau, la 79 de puncte, insa la 50 de lei, cu siguranta e!

    4. Sauvignon Blanc "Rezerva" 2009: Miros bun, tipic, fresh, verde, lime si mar crud. Atac corpolent, linistit in sticla atatia ani, fara a duce lipsa de aciditate, dulceag cu nuante de miez de samburi de caisa dar si usor amarui - gust care escaladeaza in post.. nu foarte elegant. Cred ca a ajuns la maturitate si nu mai poate evolua pozitiv de aici incolo, chiar daca in culoare nu gasim dovezi care sa sustina ideea. DOC-CT, 10.000 de sticle, 14% alcool - foarte bine incadrat, o sticla poate usor zapacita de drumul sub bancheta, pentru ca m-am lacomit sa-l desfac la doar cateva ore dupa cei 200 km pana la Bucuresti. Concluzia este ca la 30 de lei am intalnit un Sauvignon matur, linistit si foarte placut. L-as mai cumpara vreodata la pretul acesta? Categoric da, a fost o surpriza in comparatie cu prejudecatile si notele mele anterioare. Un raport calitate/pret decent la 84 de puncte si daca m-as afla la pupitrul de comanda, cel cu 1000 de butoane (nu ma intereseaza ala rosu de unde vine cursul Euro) as trage mai jos notele dulcege din gust, cele amarui din post si nivelul de alcool. Recomandare: foarte rece, altfel e altfel. Suspiciuni: cateva procente nevinovate de Feteasca Regala. A doua zi daduse inapoi vreo 2-3 pct, ceea ce explica notele mai mici de alta data, pare sensibil la un mediu inconjurator nepropice.

    5. Negru de Dragasani 2011: nu-mi mai amintesc exact pretul, dar cred ca a fost 25 de lei. Se observa in primul rand un dop de calitate superioara, mai lung cu vreo 3 mm, chiar daca e inundat 30%. Revin la subiectul de mai sus: albele 2011 nu sunt la raft, in schimb avem deja un rosu produs in acest an, despre care se spune pe eticheta ca mai e si "invechit la vase de stejar". Iodat, zici ca ai curatat la nuci verzi toata vara, relativ gustos datorita fructului bine pus in valoare de varsta, insa cu aceleasi mici-mari scapari: cadere in corp, post prea scurt - neajunsuri care se simt mai bine la inceput, decat dupa 2 pahare. Daca ar fi sa cautam ceva pozitiv neaparat, am gasi taninurile rotunde care se agata firav de gingii, ca niste pisoi abia nascuti, e o dovada (alaturi de Shiraz-ul de Budureasca sau FN de Minis) ca 2011 a fost un an bun nu numai pentru albe si rose-uri, strugurii s-au copt bine. Nivelul alcoolic nu e  lipsit de bun simt, atat in gura cat si pe eticheta: 13,5%. Mai aveam vreo doua guri din CS cand am desfacut Negrutul si..n-am mai vrut CS. Vinul arata foarte bine acum, si chiar daca potentialul de invechire nu poate fi prea mare, astept un maxim peste 1 an, poate doi. 85+. Recitindu-mi cateva posturi, doar sa-mi fac trafic, am bagat de seama ca imi pica mult mai bine la ficat vinurile rosii romanesti mai proaspete, si ma gandeam la conditiile de pastrare, inclusiv din crame. Acu..n-am pretentia sa fie exact 11.4 grade, insa in intervalul 10-14 CONSTANT nu stiu cati producatori se incadreaza. Injuram Cora si Real-ul ca asa si pe dincolo, dar nu ne gandim un pic la start. Ultimele doua saptamani au fost aproape 40 de grade de la Iasi la Bucuresti via Arad, gresia din bucatarie inca era calda dupa doua zile de racoare. Ce ne facem cu crama-mama? Nu stiu cum e la Isarescu, n-am vazut beciurile, intrebarea se adreseaza tuturor.

    6. Tamaioasa Romaneasca demidulce, 2008: DOC-CT, Rezerva, serie limitata de 5500 sticle, 12.5% alc, eticheta spune asa, printre altele: cel mai valoros soi aromat autohton [..] atat ca vin individual cat si ca parte a vestitului "tulburel", produs din Cramposie, Braghina, Gordan si Tamaioasa. Flori de salcam, dulce ca mierea, gust fructuos, aciditate racoritoare. Culoare alb-galbuie, miros tipic, de intensitate medie, nu asa de "dulce ca mierea", dar ii sta foarte bine, pare ca e mai aproape de un demisec decat de dulce. Aciditatea sustine bine restul de zahar, ajutata si de usorul iz ierbos. Sade bine in picioare la 4 ani de la facere, o mai duce un timp fara probleme. 83-84 pct si 35 de lei.

    Media preturilor celor aproape 25 de vinuri romanesti de 82 de puncte (analizate de mine) este mult mai mare decat cea de la Isarescu, cu concursul extraordinar al Animelor, Oprisorilor sau Nachbililor rezultand un pret mediu de 47 de lei!!! In schimb aici, pentru o medie de 82 de puncte avem un pret de "doar" 32 de lei, care bate fix cu media preturilor vinurilor straine (de 82pct) pe care le-am incercat pana acum. Din acest unghi lucrurile par a sta bine, insa mai exista unul: cum AR TREBUI sa arate raportul calitate pret in Romania, pentru ca sunt foarte multe argumente, in afara de calitate, care duc la concluzia ca un vin romanesc vandut la Slobozia nu poate avea acelasi pret cu un vin frantuzesc vandut la Bruxelles sau Viena. Poate o sa fac o scriitura despre asta candva, pana atunci insa, credeti-ma pe cuvant: un vin de valoarea de mai sus (82) ar trebui sa coste 18 lei. Sunt cativa producatori, mari sau mici, care demonstreaza ca se poate.

13 comentarii:

  1. Mircea Niculescu21 august 2012, 09:24

    Mihai este foarte interesanta abordarea privind un prag de calitate pret. Sunt foarte curios cite comentarii va strange articolul tau

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca un vin de 18 lei si 82 de puncte nu poate reprezenta si nu reprezinta o medie a rpc-ului in nicio tara producatorare de vin. Un vin de 18 lei si 82 pct inseamna un rpc foarte bun. Ce vreau sa spun e ca suunt anumite praguri de calitate. Pana la urma la un vin de 10-15 euro diferenta e mai incerta. La fel, acolo jos, in 15-25 lei. Deci bornele ar trebui mai distantate, zic eu. In rest, interesant ghid, asemamator cu ce a facut vinul.ro anul trecut, dar cu aplicatie pe rpc. Spor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca se pot obtine "82 de puncte" (orice ar insemna asta) la 18 lei, dar nu stiu daca de catre prea multi producatori. Ma gandesc ca iti trebuie o suprafata maricica, credite putine la banca si... o anumita preocupare pentru a face vin ieftin si bun. :)

    Mi se pare ca majoritatea producatorilor OK de la noi vor mai degraba sa faca vin scump si destul de bun incat sa-l cumparam. :) Si ca multi dintre ei, de fapt, chiar trebuie sa faca vin scump - dar a fost alegerea lor sa investeasca n milioane in teren/crama. Sigur, exista unii care vor sa faca vin foarte bun.

    In fine, imi place abordarea asta cu raportul pret-calitate, desi nu rezonez complet cu notiunea. Si mi-a placut mult chestia cu pisoii. :D Dar totusi cum ti-a iesit ca vinul de 82 trebuie sa coste 18 lei? Si ce inseamna 82 de puncte? Eu as pune problema un pic altfel: vin fara defecte si nu chiar generic - 18 lei (sau cat o fi).

    RăspundețiȘtergere
  4. @Mircea: merci!
    @George: Starmina si V -ul Recasean cred ca pot fi in zona aceea, daca nu si mai bine, mai exista si alte exemple.
    Sunt de acord ca nu reprezinta o medie a RPC-ului in nicio tara (probabil), dar nu inteleg ce ai vrut sa zici, recunosc ca nu m-am exprimat foarte coerent in postare, fiind facuta din bucati.
    Graficul reprezinta viziunea personala despre cum ar trebui sa arate rpc-ul in Romania, nu realitatea. In ce sens crezi ca ar trebui sa fie bornele mai distantate? He, nu stiam de initiativa vinul.ro, ma consider in continuare original :)
    @Sorin: pai daca pot 2-3 reprezentativi, de ce nu si ceilalti? Peste tot in lume sunt exceptii, dar voi reactiona ca am fost furat cand voi da de vinuri pe care am dat dublu sau triplu si sunt de aceeasi valoare. Ai dreptate cu producatorii, dar absolut toti mai au o pasarica: sa vanda la preturile Davino ;)
    Am niste definitii perfectibile pe praguri de calitate (aha..cred ca incep sa inteleg ce zice George), poate ar fi fost mai bine sa pun problema asa: vin de maxim 83 de puncte trebuie sa fie maxim 20 de lei, 83-85 - maxim 35, etc.

    "75-80 nu e otravitor, insa ia-l doar daca n-ai incotro; si nu da peste 25 de lei - m-am intepat eu deja pentru tine cu celelalte"

    "80-83 vinuri "discutabile" intre foarte bun si excelent, in functie de gusturi; loc de gasit diamante in noroi"

    "84-90 vinuri deosebite, majoritatea sunt al dracului de scumpe, dar merita incercate, macar de ziua ta sau de Revelion; dupa fiecare pahar vei mai vrea unul."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, inteleg acum cum e cu treptele. :) Si totusi, vin romanesc (si nu numai) "discutabil intre foarte bun si excelent", la 18 lei? Nu stiu, baga niste exemple... Mie imi vin doar Feteasca Alba Vinul Cavalerului de la SERVE, Merlot de la Negrini, poate vreun Castel Starmina si cam atat - iar astea chiar nu sunt excelente, ci doar bune (adica sunt corecte si au "un ceva" al lor care le face interesante).

      Si nu cunosc asa multe vinuri romanesti excelente, si nici unul nu e la 18 lei. Acu' poate am o definitie prea restrictiva pentru "excelent".

      In orice caz, nu vreau sa fiu avocatul diavolului, sunt o gramada de vinuri romanesti cu RPC hilar. Dar sunt curios, din punctul tau de vedere, care e baza de pornire, etalonul.

      Ștergere
  5. SB Starmina 2011 - 83 pct.
    SB "V" 2010 Recas - 85 pct de la mine si 86 de la echipa lui Parker. 2011 are 83 de puncte.
    Chardonnay Budureasca 2010 - 18 lei si 82 de puncte
    Albele de Averesti - 12 lei si 82 de puncte
    CS, FN, Busuioaca si Riesling Pietroasele (toate 2009?) - 12 lei si 82-83 pct
    Budureasca Fume - cel putin 82-83, la sub 20 de lei

    Preturile despre care vorbesc sunt cam cele mai mici la care poate cumpara o persoana fizica acel vin.
    Hai la Ginger!

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu stiu cum, pana la urma e jucaria ta, scric-o tu:)) Totusi iti atrag atentia asupra unor mici fapte: Averesti-inca nu exista pe piata si se face un an de cand s-au lansat. Pietroasele- statiune de cercetari. Ca sa le cumperi produsele trebuie sa te duci pana acolo. Eu te cred pe cuvant ca sunt bune, am gasit doar o tamaioasa, care n-a fost chiar rupere. Si asa ramanem cu mai multe vinuri de la Recas si Budureasca. Si eventual 1-2 din alte parti care s-a ridicat pe camp ca popandaul, doar pentru a se baga repede inapoi in groapa.
    Pe de alta parte am tot sustinut ca prin comparatie cu vestul vinurile cu preturile mici nu ofera aceeasi satisfactie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, de acord cu Averesti si Pietroasele, desi cel putin al doilea exista in destule locuri in Bucuresti: si la mine la colt si la Inter la bar ;). Le-am evocat pentru a evidentia ca si unul mare si unul mic pot aduce vinuri in zona aia: 82/18. Deci n-are legatura cu costurile, doar cu stiinta si vointa. Trag un CS de-o parte cand am ocazia, am Galatiul in portofoliu urmatoarele 4 luni ;)
    Ai uitat de Vinarte care vine, pe langa albe, si cu rosii in plaja respectiva. Cu ultima fraza sunt de acord 100%.
    Poate asta ar trebui sa fie obiectivul multora: sa faca un vin de 18 lei si 82 de puncte...pentru inceput. Nu stiu de ce simt asa o adiere care miroase a caderi in cap...in primul rand cu preturile apoi cu totul.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu ma pricep in vinuri, prefer rosu sec si de curand am descoperit Cabernet Sauvignon Rezerva 2011 Casa Isarescu Dragasani. De asta din 2011 ce ne zici? Isi merita banii (la restaurant 120 lei sticla si in duty free 30 eur)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut,
      Inca n-am avut contact cu CS-ul Isarescu 2011, insa la modul cum se lucreaza acolo nu cred ca vom vedea vreun progres in curand, in afara de cel al preturilor. Vinurile sunt acceptabile calitativ si se vand pe baza numelui de pe eticheta, insa nici 50 in Carrefour n-as da pe el, ce sa mai zic de preturile hotilor din aeroport - nu ii pot numi altfel din moment ce mint cu nerusinare ca au preturi cu 40% mai mici decat in oras, cand de fapt sunt mult mai mari. Nu cred ca vreun vin Isarescu ar trebui sa depaseasca acum 30 de lei la magazin.

      Ștergere
  9. Multumesc de parere! Asa e, preturile la Carrefour sunt mult mai mari decat pe site-ul lor. Un negru 2013 l-am vazut azi cu 50 ron sticla! Caut alternative...mai decente.

    RăspundețiȘtergere
  10. Salutare.|Despre vinurile din gama "LA CETATE ", ce parere ai?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam scumpe pentru ce ofera, nu sunt la fel calitativ in ani diferiti.

      Ștergere