13 mai 2012

Politici Pietroase

    DOC-CMD Pietroasa, 11,5% alcool. Mirosul dopului e de mucegai, la fel ca cel iliescian al acestor bolovani de care statul tine cu dintii. "Nu ne vindem tara". Am vazut asta in direct in '90, am vazut minerii care macelareau studenti si trecatori nevinovati sustinand cu ardoare conceptul. Daca era dupa mine fluieram spre vest si predam cheile tuturor fabricilor, uzinelor, aeroporturilor pe 1$. Platesti darile in Romania forever, mentii numarul de angajati atatia ani, faci investitii in valoare de. Scurt si la obiect. Nu cred ca l-ar fi deranjat pe strungarul de la "23 August" ca pe poarta fabricii apare a doua zi stema Mercedes sau Siemens, iar in loc de Tarom scrie Lufthansa, British sau Air France. Dar societatea n-ar mai fi pierdut 20 si ceva de ani aiurea. Asta daca mai avem vreo speranta catre progres. In opinia mea este principalul motiv de stagnare a economiei si de cocalarizare a populatiei. Implicit am fi avut si educatie si sanatate si servicii publice de calitate.

    Vinul miroase bine, se simte lipsa influentei baricului, numai sa nu-l bagi in gura ca e groaznic. Nu din prima, atacul de fructe negre fiind tipic.. mmm nevoie mare, promitator (apar note clare de coacaze, piper si penarul de lemn in care tinea tata pe vremuri cateva tigari de rezerva) insa dupa inghitire se scoboara iadul pe papile. Reminiscente de lemn vechi, putrezit, curmale sfoiegite. Materia prima s-ar putea sa fie de calitate buna in probabil cea mai vestita Statiune de Cercetare a poporului, insa conditiile de pastrare, de igiena, de imbuteliere se simt groaznic. Lipitura cu Universitatea de Agronomie era un atu care si-a pierdut definitiv importanta, pentru ca aici deja nu mai exista master pe aceasta specializare, nu mai exista cursuri de degustare, ma indoiesc c-or avea studenti pentru facultatea de horticultura, sectia viticultura, vinificatie, sau cum i-o mai spune. Din fericire, intre timp lumea cu pretentii, sperante si cunostinte mediocre si-a mai indreptat atentia spre aceasta sursa - de fabrica de vin Pietroasele vorbesc - iar ei traiesc din cei 5 lei pe kilul vrac, 12 sau 13 lei pe sticla. Mai exista si cateva piese de vinoteca, dar nu merita investitia, daca e facuta in scop de consum. Vechea garda tine cu dintii de posturi - doar n-o sa-i mai angajeze Lacerta sau Basilescu la nivelul de cunostinte ancestral pe care-l detin - pentru ca n-au avut niciodata tangenta cu intreaga imagine a unei unitati de productie: nu conteaza cat de buna e ideea sau produsul cand tu nu esti capabil sa-l vinzi, sa-l dezvolti, sa-l mentii la un nivel satisfacator pentru consumator, astfel incat sa ai profit. Iar eu, draga Pietroaso, nu mai am chef sa te sustin din taxele si impozitele pe care le platesc la zi. Din pacate aceasta decizie e luata de cei votati la gramada, uniti in haite de sacali, indiferent de culoarea politica. Politica? Voua nu vi se pare ca e depasit conceptul? Oare nu e momentul sa apara gasti de performeri? Cum facem asta? Imi vine sa vomit cand aud expresia "decizie politica". Baa!!! Da' aia rationala nu e mai corecta? E mai multi noi decat voi si tre sa va demonstram ca muschii nostriiii e la fel? V-a fost frica 22 de ani sa puneti ordine in treburile tarii, ati fost toti niste lasi cersetori de voturi venite din partea celor cu aceeasi moralitate! Democratia, asa cum e si modelul UE, nu inseamna sa decida majoritatea idioata, dimpotriva, inseamna sa alegi niste capete luminate care sa te scoata din rahatul in care te ineci, cu doi de n, in fiecare zi! Dam voie unora cu 4 clase sa candideze in primarii si unora abia iesiti din puscarie sa voteze in Parlament. M-a contrariat multi ani, ca analfabetii au voie sa candideze pentru luarea permisului de conducere, chiar daca, prin lege, invatamantul obligatoriu este de 10 clase. Tu, statule, esti de fapt 200 de institutii separate? Ia sa te vad cum iei cheile de la Pietroasa (si Rosia Montana? nu stiu, stiu doar ca nu s-a inventat alta tehnologie de alegere a aurului de noroi, doar cu cianuri) si strigi in gura mare in Europa: "am o valoare pe care nu sunt in stare sa o gestionez! Micro-climat fantastic, clone pure, pepiniera, piata cu potential crescator". 225ha X 7000 EUR + cladiri si alte active, da bre, austriacule, si tu 4 mil si mai baga 4. O fi greu?
    Nu ca nu stiu, nu am cu cine sa votez, desi vreau sa fac asta, ca de fiecare data. Nu stiu ce ne rezerva ziua de maine in conditiile astea, insa peste noapte Cabernetul de Pietroasa Veche a mai pierdut din spectaculozitatea mirosului, odata cu toate efectele dizgratioase si ramane un vin corect, simplu, decent calitativ, dar atentie la dopuri, inginerilor! La banii astia - best buy! 82-83 pct., daca nu mai sus. Ieri avea 65.
    Despre politica si ce a facut fiecare s-ar putea sa mai vorbim luna asta, ca e la moda.

14 comentarii:

  1. Alo, domnu', pai Dvs faceti politica pe un astfel de blog? Ntz ntz ntz :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci vinul a fost foarte bun a doua zi, extrem de tipic, poate un pic subtire din cauza nivelului de alc scazut :D. As indrazni sa spun ca ti-ar placea, dupa o aerare serioasa, neavand niciun fel de interventii asupra sa. Ce spuneai?

    RăspundețiȘtergere
  3. nu mai spun nimic; am ramas ancorat in sinergia faptelor, ca tovarasu' Ilici :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari!Esti cel mai "rau" blogger de vin de la noi si-mi place sa-ti citesc postarile de fiecare data.
    Ai dreptate, nu ne vindem tara, dar noi nu suntem in stare sa iesim din mizeria in care ne aflam.
    Am pierdut 20 de ani incercand sa incropim o bucata de teren mai mare in care sa plantam vita de vie, sau incercand sa dotam o crama la standarde normale de curatenie si igiena.In schimb, nu exista vin mai bun ca al nostru :)

    Marius.

    RăspundețiȘtergere
  5. Revolta asta nu face bine la bila, amice. Crede-ma o resimt si eu din cand in cand, si nu se intampla nimic bun. Nu exista speranta.
    Ma intriga vinul insa. Are an? Si vrei sa spui ca acest vin a evoluat de la "de evitat" la "bun" peste noapte?

    RăspundețiȘtergere
  6. Merci de aprecieri, Marius.
    Mi-e teama sa ma gandesc ca nu mai avem nicio speranta, ma amagesc luptand in zadar - si nu pe blog, in viata reala.
    Asta m-a incitat: evolutia peste noapte, la frigider. Zice 2009, dar acest aspect e doar informativ. Orice sticla se eticheteaza pe loc, vine un nene cu foenul la subrat si eticheta pe varful unghiei.
    Problema e ca dupa postul asta am primit un dislike pe pagina de FBK Berbecutio. Oare ma citea dom' presedinte?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "STATIUNEA PIETROASA SE AUTOFINANTEAZA NICIDECUM NU PRIMESTE BANI DIN IMPOZITE SI TAXE. (nici macar de la USAMV Bucuresti :)" il citez pe Dragos, oenologul statiunii.
      Cat despre vin, sunt discrepante in cele descrise de tine.

      Ștergere
    2. Mi-ar placea sa fie asa, insa nu prea-mi ies socotelile la 5 lei litrul, cu tot cu TVA. Sa nu mai zic ca vanzarea are loc doar la fata locului si niciodata nu era coada ;)

      Sunt discrepante pentru ca a avut doua fete: prima zi a fost ordinar, l-am lasat la frigider 24 de ore, dupa care a fost foarte bun.

      Ștergere
  7. 5 lei/litru e un pret bun pentru vinul vrac.
    Si il citez in continuare pe Dragos (ca tot nu s-a ostenit sa posteze un comentariu :):
    - "are dreptate vis a vis de dopuri ( dar doar la exteriorul lor) si nu in privinta mirosului de mucegai, care il face sa devina de nebaut, poate de dop, iz care denota cu totul altceva (vinurile tinute in vinoteca dezvolta in exteriorul lor un strat de mucegai ) ...
    - ... ca este seducator la nas si dezastruos la gust, este o chestiune relativa, in general gustul si mirosul sunt strans legate unul de altul; astfel daca mucegaiul apare in miros e improbabil sa nu apara si la gust si viceversa. si un vin mucegait NICIODATA NU ISI PIERDE SENZATIA DE MUCEGAI INDIFERENT CAT IL TII.
    - ... in privinta etichetelor concentratia de alcool aleasa este cea MINIMA PREVAZUTA DE LEGE ( matritele de tiparit etichete sunt foarte scumpe ) pt un DOC."

    Chit ca e un raspuns indirect, e cat se poate de obiectiv.

    RăspundețiȘtergere
  8. Accept ce spune, dar nu pot fi de acord cu mucegaiul "din vinoteca" din interiorul sticlei. Pe de alta parte, in privinta dopurilor situatia e urata rau. Ba de plastic, ba de pluta (dintr-aia....), ba scrie Vincon, ba altceva..
    Si totusi, din cate cunosc eu, unul dintre scopurile aerarii este sa scapi de anumite mirosuri neplacute, ceea ce s-a si intamplat. Pana la urma vinul a fost foarte bun dupa ce a petrecut 24h in frigider, astupat asa.. superficial, iar raportul calitate/pret e superb. Din pacate e maximul din cate se poate obtine in conditiile de acolo, restul e nostalgie..
    S-ar putea sa fie suficient 5 lei/litru sa te mentii pe linia de plutire, dar pretentiile de la aceasta podgorie candva model sunt enorm mai mari.
    Tocmai am desfacut un Merlot 2009..sa vedem ce zice :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Opinia legata de pret imi apartine; aminteste-ti de nemti, Peter Mertes (si Kendermann) le cumpara vinul vrac la 0,50-0,75 euro/litru si tot sunt pe profit (chiar excluzand subventionarea).
    Sigur e loc pentru dopuri mai bune. :)
    Eu am vazut scris pe eticheta unui Vincon -premiat tamaioasa romaneasca- : "vin produs de SCDVV Pietroasa"; probabil il achizitioneaza vrac si apoi il imbuteliaza cu eticheta proprie ... de aici sa fi provenit si cele inscriptionate cu vinconul ?! o sa intreb si eu.
    Pofta buna cu merlotul ! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. ... s-apoi sa fie sanatos austriacul ala de isi vinde cabernetul cu soparle la 50 de lei. prefer sa nu vad cheia statiunii in mana unor asemenea bisnitzari ! ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. Austriacul e cam meserias, iar daca luam in calcul calitatea, nu-i cel mai bisnitar din tara. Asa am crezut si eu la inceput, dar vinurile se pare ca-s superbe. Din pacate are si scapari la unele produse pe care nu si le recunoaste...prin pretul cerut.

    Am spus chestiile de mai sus mai mult de ciuda ca s-ar putea alege praful de o zona cu un potential extraordinar, crezand ca mai si intretin din buzunar asa ceva. Stii ca de multe ori am scris "de bine", pentru ca chiar mi-au placut cateva chestii pe-acolo. Mi-am amintit alta nebunie: de ce nu vinzi frate vinul alb si roze in anul urmator productiei si-mi bagi pe gat doar 2008-2009? La rosii...tot respectul, dar de ce ma chinui cu Riesling 2008? Mai ales la dopurile alea..

    RăspundețiȘtergere
  12. Ieri am desfacut o Busuioaca de la Petroasele (din 2008).Culoare superba, la gust exact ce ma asteptam (voiam ceva dulce si aromat). Parca pe final are un foarte usor iz de butoi. Dopul la exterior,sub mansonul de plastic, prezenta un fel de praf negru dar fara mirosul de mucegai pe care il credeam. La interior insa era curat si nu s-a dezmembrat la desfacere.

    RăspundețiȘtergere