16 februarie 2015

O scurta scufundare in piata vinului in Romania

    1. Clientul de vin: ramanem in continuare mari prieteni ai alcoolului de orice fel, oficial pe locul 5 in lume in clasamentul betivilor, poate chiar lideri daca luam in calcul Nohanelul si rachiul de la tataie. Bem tot ce producem, mai scump cand vrem sa epatam, extra-ieftin zi de zi, cand nu ne vede nimeni. Nu ne intereseaza calitatea, bem povesti (unele mai aberante ca altele) si etichete, ne simtim pierduti intre rafturile de vinuri, iar cand dam de vreunul cat de cat bun, tinem cu dintii, suntem reticenti in a incerca altceva. Vom avea vinuri bune la un pret corect cand vom sti sa le cerem, prin atitudinea si comportamentul de consumator educat al fiecaruia dintre noi. Nu trebuie sa ne dam doctoratul in vinuri, doar sa refuzam manipularea si vinul cu un RCP slab. 

    2. Producatorul de vin: pare ca tehnologia moderna a intrat peste tot, stam bine cu inoxul si clona, dar spectrul comunist ne urmareste in continuare. Nu numai ca nu avem scoli de oenologie, dar nu stiu sa fie cineva in prezent la vreo institutie frantuzeasca, sau in Australia, unde se pare ca se afla cele mai prestigioase scoli acum. Plafonarea va exista pe tot parcusul vietii noastre, eu m-am resemnat. Sper sa fie totusi cateva mici exceptii, chiar intamplatoare, dar nu cred ca voi mai avea prea mult rabdarea de a le cauta. Producatorul stabileste deocamdata regulile din piata, ceea ce este total anormal, nu se mai intampla nicaieri in lume. Alte aspecte deranjante sunt numarul foarte mic de producatori si lipsa vinurilor de top la majoritatea celor mari. Nu vad alta explicatie, decat ca lucrurile merg atat de bine cu vinuri de 5-15 lei, incat n-au nevoie de altceva. Eram aproape sigur ca producatorul roman se hraneste cu adulatii, dar trebuie sa admit ca neaplecarea spre calitate (comuna in mai toate domeniile) loveste si aici. Producatorul incarca cea mai mare parte din $$, in cazul vinurilor premium (cel putin ca pret), nu are parte niciodata de negociatori de valoare de cealalta parte a mesei. Numarul de vinuri care costa peste 100 de lei la raft a crescut exponential, fara nicio legatura cu vreo crestere calitativa. 

    3. Retailerul de vin: vad buyeri insotiti de alaiuri de asistente pe la evenimente de gen, dar nu pare sa se lipeasca ceva de ei. Accepta sa puna la raft preturi mai mari decat la nonstopurile din cartier la vinurile asa-zis horeca, n-au nici cea mai mica idee despre piata, industrie, concurenta reala si cel mai important- calitatea vinului. Imi lasa impresia ca sunt incorsetati in niste reguli teoretice, guvernate de softuri scortoase, care usor pot fi facute sa spuna ca el munceste de da-n branci. Probabil ca nu bea deloc, sau se limiteaza la plastic, de acolo selectia minunata, ajutata de profitul la metru liniar de raft. N-am nimic impotriva profitului acestor companii, insa nu mai vad rostul acestui prajiturel. Lidl a rupt hora de cateva ori, pentru ca selectionerii sunt afara, dar vinurile autohtone, alese probabil de bastinasi, e jalnic cat de mult timp petrec pe raft. Toate.

    4. Micul comerciant de vin. Deocamdata nu prea am vazut senzatii de multumire printre ei, in afara poate de vreo doi deja clasici. Ce e diferit acolo, in afara de momentul de aparitie pe piata? Nimic extraterestru, nimic ascuns cu strasnicie intr-un seif, sau predat la Yale, dar nu asa usor de sesizat pentru a vi-l oferi acum, pe tava. Cei mai multi se complac in vartejul preturilor acelorasi cateva etichete, bine marketate, care nu vor aduce niciodata bunastare, iar recomandarile se limiteaza la alte 2-3 din care raman 2 arginti in plus. Succes! Baietii de la punctul 2 asa va vor! Cand vine vorba de practici neloiale, cum ar fi vanzarea in cantitati semnificative spre un client final, sau acordarea de discounturi imense catre anumiti comercianti, apare brusc un sentiment de teama ca nu cumva sa afle stapanii (producatorul de vin) ca ati ridicat ochii din pamant. Va simtiti prost si daca EI doar afla ca stiti de asta. Va sar cu fiecare ocazie, ca pe niste morti in papusoi, vand la preturi preferentiale pe unele online-uri, iar voi n-aveti taria sa luati INDIVIDUAL masuri. 

    5. Sistemul de distributie: permite functionarea celor de mai sus (4.) la limita subzistentei, doar pe anumite repere, putine ca numar. Se bazeaza pe livrarile directe in horeca, unde merge oricum, avand in vedere adaosurile imense practicate la vinuri, fata de lumea intreaga, chiar daca plata se face uneori greoi. Se apleaca dupa cum bate vantul, nu are capacitatea de a aduce un plus de valoare, oamenii sunt slab pregatiti si nemotivati. Superficialitatea e completata de lipsa totala a oricaror informatii legate de anul de productie, calitate, promotii, sau chiar stoc. E o loterie, pentru ca singurul criteriu intern de promovare este numarul de sticle vandute, asa ca nu e greu sa realizezi ca Grasa sau "banutii" nu vor fi detronati curand.

    6. Carciuma - veriga cea mai slaba, stim cu totii. Mai bine bei in gara. Preturi exorbitante, total nejustificate, selectie mizerabila, pahare de cea mai slaba calitate, temperatura de servire/mentinere, roseuri innobilate vreo 3-4 ani in beci, sticle deschise de saptamani in cazul vinului la pahar, etc. In localurile specializate o parte din cele enumerate aici s-au pus la punct.

    Ca peste tot, exista exceptii, in fiecare categorie. Unele le-am numit, altele se stiu. La urma urmei, nu stiu de ce am avea pretentia ca domeniul vinului sa fie diferit, cand acceptam in masă să se planteze panselute iarna pe trotuar, avem sanatatea si educatia in colaps, pret la carburanti mai mare ca in Germania si taxare/birocratie sufocanta. Uneori am impresia ca ni se toarna substante halucinogene in apa de baut, pentru ca alegem sa facem haz de necaz. Morala: feriti-va de apa!

    Un ultim gand de bine: cand agentii unui producator/distribuitor contemporan nu cunosc caracteristicile produsului pe care il vand, nu prea e bine, dar pe piata romaneasca lucrurile se pot impinge si mai sus, pentru ca nici cea mai mare parte din cei care asigura interfata cu clientul final nu sunt departe. Iar lucrurile nu se opresc aici: o mare parte a celor care fac vin nu are nicio legatura cu pozitionarea produsului in piata, din punct de vedere calitativ, de cele mai multe ori din indolenta (bem tot, remember?), dar am vazut destule cazuri de habarnism cras. 

    Berea facuta la noi mi se pare foarte proasta, insa aia macar stiu s-o vanda.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu