Vizcarra Tinto Fino 2009

    Cand eram mic ma tot zgaiam la niste plicuri tinute de mama cu sfintenie in dulapul din bucatarie pe care scria "Pure Cocoa"; e evident de ce spaniolul mi-a adus aminte de ele. Dar in primul rand sa vedem culoarea: rubiniu-inchis, tulbure, nu se observa semne de tinerete sau batranete. Decantalo, de unde l-am luat pentru 12.5 EUR e nebun cand spune ca e "clear", sa vedem daca si cele 92 pct acordate, dupa 91 Parker sunt viabile. Reusesc cu greu sa trec de cortina impregnata de cacao, se vede departe in zare un fruct rosu, ba parca negru...nu vad bine ca mi-au dat lacrimile de la condimente. Dupa mai bine de 2h de decantare, cand scap de cafea/cacao se contureaza coacaze rosii aproape coapte, care impreuna cu ciresele de mai te fac sa astepti un gust usor acrisor. Abia acum integrarea lemnului da semne de eleganta. Atacul...nu exista atac. In gura totul e la fel de la inceput pana dupa inghitire 2-3 secunde cand coada balenei pe care scrie astringenta tine sa-ti dea o ultima lovitura in barca ce parea bine echilibrata. Taninuri frumoase, rotunde, ce mai, semne de bune de viitor, insa pana la 90 ar mai fi vreo 4 trepte de urcat, asta daca aciditatea se potoleste. Corpul este mediu-sus, catifelat, dar cu postul nu ma impac deloc, pentru ca desi e mediu-lung, nu e placut. In acelasi timp e evident dezechilibrul intre cacao-smooth si aciditatea ridicata. Hai sa-l mai bag la frigider pana maine, cat a mai ramas. E, acum s-au pus toate de acord oferind o linie dreapta, fara praguri, un vin model din punct de vedere tehnic. Inevitabil se poate merge pe 90 de puncte, insa nu mai mult, pentru ca are si Tinto Fino (Tempranillo) limitele sale, nu se poate compara cu clasicii.