2 noiembrie 2012

Din Italia, de pe raftul de jos

    Mi-am adus personal din Italia 5 cutii de vin, sticle diferite. Preturile sunt mici fata de Romania, daca ma refer la produse care se gasesc si aici, asa ca m-am intins de la Barolo, Brunello, Barbaresco, Barbera si Dolcetto pana la rafturile de jos. Eram mai curios sa vad cum arata un italian foarte ieftin decat un Barolo ieftin. Iata doua vinuri:

1. Pinot Blanc + Pinot Grigio, Famiglia Cielo, 2011, se prezinta cam asa: dop ieftin, capison de plastic, dintr-ala de-ti miroase mana urat 2 ore dupa ce scoti sticla din frigider, 12% alcool, produs de Famiglia Cielo, care se tine de treburile astea de peste 100 de ani, IGT delle Venezie, 4,8g zahar rezidual, 5,2 aciditate. Culoare galben sters, cu reflexii prazulii, note ierboase, minerale si citrice, urmat de un atac usor dulcel dar si acrisor, simplu si usor de baut. Intensitatea aromelor, usor de intuit din componenta soiurilor, e joasa, iar alaturarea cu doar 12 unitati alcoolice il face interesant. Oricat l-am intors pe toate fetele n-am reusit sa-i gasesc nici cel mai mic defect. Nu e un vin incantator, e un vin corect. 83 de puncte. Pret: 1,69 EUR in Auchan Milano, sau 7,77 lei la cursul de luna trecuta.

2. Croatina, Bonarda dell Oltrepo Pavese, Le Rovole 2011: a fost interesant primul contact: dupa decuparea capisonului la numai 2 mm sub buza sticlei, cu ajutorul clestisorului special am vizualizat si intepat cu tirbusonul dopul de plastic din care numaidecat a inceput sa curga sange. Asa am crezut, ca m-am intepat si in degete, dar cand colo dumnealui era un Frizzante..rosu, o capcana pentru cei care n-au avut curiozitatea sa studieze in prealabil vinurile italiene cu acest DOC, pentru ca eticheta nu mentioneaza asta. L-am luat asa..militareste, intr-un impuls de moment, pentru completarea ultimei cutii de 6 sticle, in vederea deplasarii in siguranta 2000 de km. A costat 1,89 EUR - se poate gasi si la 1.25 - are 12% alcool si e efervescent. Trecand peste euforia primelor inghitituri si a mandriei de a fi gasit alt diamant in noroi, vinul nu e rau. Nasul este clasic, usor inchis, cu note de prune si visine, glazurate cu cateva aschii vanilate. E perceptibil efectul de sticla, care poate veni insa si de la dioxidul de carbon adaugat. Are si o amintire de tanin, e foarte placut asa subtire si fructat, dar nu va ganditi la post gust, ca nu exista. Din partea mea primeste in primul rand titlul de cel mai bun vin rosu de spritz, si 79 de puncte. Versiunile elevate, plantate aerisit in numar de doar 4200 de plante/ha si costand 10 EUR ajung la 85 pct in acceptiunea unor critici locali. 

    Inca imi rasuna in timpane spusele unor "grei" membri ai organizatiilor locale: "ce e sub 10-12 lei nu se poate numi vin, nu e facut din struguri". Nu-i contrazic, dar a doua zi vezi rezultatele pseudo-concursurilor in care au fost implicati intr-un fel sau altul. Asa si-or inchipui ca ajuta industria sau asa se umplu buzunarele mai usor? Nu suport ipocrizia. Adica umilul italian cu 3200$ salariu mediu si costuri infinite reuseste, iar noi care am primit aproape totul pe tava trebuie sa cerem triplu? Lacomia fara margini, cifrele care trebuie sa dea din ce in ce mai bine an de an au dus la ceea ce vedem acum in lume. Si e doar inceputul, daca ai ochi sa vezi asta. Crezi ca daca-i arzi usor pe nenorocitii astia de compatrioti, viciosi fara carte si minte, esti destept? Iti place societatea din jurul tau? E creatia ta!

Un comentariu:

  1. Aia cu 10-12 lei de aia scrie lei..ca e valabila doar in Romania. Si intr-adevar e creatia lor...:))

    RăspundețiȘtergere