E (aproape sigur) o marca pentru Auchan, n-am gasit niciun fel de detalii online. Am mirosit la vinul asta vreo 3 zile pana sa se deschida spre ceva. Prima oara era mut, n-avea nimic de comunicat, desi l-am turnat in decanter si repede inapoi in sticla, fiind chemat urgent la o intalnire cu altele; urmatoarea zi incepuse sa povesteasca despre niste piei in curs de tabacire, iar a treia a inceput sa gangureasca primele silabe. Repus la frigider de fiecare data, cu dop de pluta. Magiun, cirese, si o nota de carne macra. In gust pare superior, pe frecventa potrivita se prind niste unde care, puse in receptorul ideal, invaluie palatul intr-o imagine de lespezi de castel parasit de nobili, ars, de culoare gri, ramasitele luxului intrevazandu-se doar printre panzele de paianjen.
Cu alte cuvinte, cel mai ieftin (si probabil cel mai slabut) Brunello poarta doar o amintire, ofera doar primele atribute ale unuia adevarat. Austeritatea si gustul amarui din spate sunt de baza, mai pot fi descoperite taninurile inca foarte active "sus si jos", culoarea de visina putreda, alc. 13,5%, sticla ieftina lipita in ambele parti. Nu-i gasesc vreun defect, dar nici nu mi-a provocat vreo placere deosebita, asa ca il incadrez la 83-84 de puncte. A costat 11 EUR in tara de origine.
Ca si in cazul altor nume mari, ca Bordeaux, Porto, Chateauneuf, Tokaji, etc., regula ramane sfanta: nu luati ce-i mai ieftin, doar pentru nume, ca-s foarte slabe! E mult mai avantajos sa incercati un producator nepoleit, sau sa ascultati sfaturile vanzatorului, trecandu-le prin filtrul propriu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu