Calusarii sunt doar in Romanati

    Ma uitam zilele trecute la semifinala Champions League Bayern - Real si comentatorul amintea de lejeritatea si particularitatea cu care Cristiano Ronaldo loveste mingea, lucru studiat de cei care se ocupa de mecanica, dinamica miscarilor din fotbal. Mi-am amintit cum aceiasi specialisti spuneau cu 10 ani in urma despre celalalt Ronaldo (cel burtos) ca este imposibil sa ai asemenea accelerare si sa te tina tendoanele prea mult si au avut dreptate. Si am facut oarecum deplasat analogia cu vinurile. La nivel international sunt studiate cu atentie zonele din gura cu care intra prima oara vinul in contact, suprafata, unghiurile, etc, de unde si business-ul paharnicilor Riedel, Schott, Peugeot si altii. Aud si pe la noi de usoare miscari in directia respectiva, si nu consider asta un mod de a induce in eroare consumatorul, ci de a-i oferi ceea ce e mai bun dintr-un vin. Sunt foarte cunoscute tastingurile in care se ofera acelasi vin in pahare diferite ca forma si majoritatea subiectilor spun ca au baut vinuri diferite. Am descoperit asta pe pielea mea nu doar odata.  Asa si cu vinul asta: l-am incercat, de lene, dintr-un pahar mai mic, de vin alb si a fost total inexpresiv, dar cand l-am pus intr-un recipient adecvat s-a transformat pe loc in altceva. Apreciez denumirea (chiar daca obiceiul se pastreaza strict in jurul Caracalului), eticheta se vede ca-i facuta pentru export, nu-i ceva de duzina: scris in relief, nuante scumpe, screw-cap inscriptionat, are o nota eleganta. Nu stiu daca e un semn bun ca nu a ajuns in totalitate pe piata britanica, pentru ca din cate am vazut pana cum Recas nu plasa in Romania etichetele pentru afara, eu l-am cumparat de la Ethic Wine "la oferta", 25 de lei. Culoare rubinie, usor translucida, cum ii sta bine unui PN, miros ciresat si vanilat (cam proaspata vanilia, or fi fost baricuri noi ;), gust nu foarte acid in aceeleasi note visinoase-ciresate, usor texturate si taninoase pe final, mult lemn pe palat. Nu are echilibrul si complexitatea unui PN statut si el in sticla, ca tot vinul bun macar vreun an-doi, dar pare promitator, nu-mi pare rau de banii dati. Momentul release-ului pe piata arata ca asa a fost conceput, ca vin de masa, pentru every-day drinking. Mult peste fostul V. M-as bucura sa gasesc in carciumi exemplare de genul asta, placute, fara pretentii false de vin maret, la un pret corect. Si mi-a mai venit o idee: de ce nu exclusivitate pe un anumit segment de clienti, gen Caru cu Bere de exemplu, unde vin foarte multi straini. Aici merge mai bine povestea obiceiurilor si traditiilor romanesti. Stiu ca un producator cu 1000 de hectare nu poate face 15.000 de etichete diferite (exceptand Murf si Oprisor), dar cred ca poate face 10.000 de PN intr-un fel, alte 10.000 putin diferite adresate altui segment (pastrand o calitate decenta), ca sa dispara similitudinea asta obositoare in carciumi, dar mai ales in magazinele online. IG Viile Timisului, 13,5% alc. 2011. 83-84 pct prima zi, mai putin a doua. Dichisit, smaltuit cum e, place.