De-a lungul carierei mele de vanzator am intalnit de multe ori patroni care s-au miscat doar in functie de cum a batut vantul, de cum s-a miscat economia sau bisnita. Cand mergea cu guma, apoi cu butelia la sarbi - au facut-o, cand mergea cu blugii de la turci - la fel. In ultimii ani au vandut ciment, BCA sau case pe de-a-ntregul, iar acum mormaie si blestema guvernul ca n-au bani de cauciucuri de iarna. In domeniul vinului nu mi-a fost dat sa vad (pana cum) antreprenori de genul asta, dimpotriva, de cele mai multe ori e vorba de oameni pasionati, cativa chiar pun asta inaintea profitului. Sambata am vazut doua exemple contrastante la distanta de doar cateva ore si de cateva blocuri, pe-aci prin cartier.
Am plecat sa ma tund pe strada Uverturii, pe langa Teatrul Masca. In ciuda aerului cultural ce pluteste pe langa tablitele albastre din coltul strazii, frizeria e una dintre cele mai ieftine, dar la pretentiile si volumul podoabei mele capilare va puteti imagina ca n-am nevoie de styling la vreun salon de lux. Eram in cautarea unui Cabernet de soi, cu care sa ma prezint onorabil la un blind de saptamana viitoare si mi-a sarit in ochi un magazin nou de vinuri, cu o suprafata mica, dar ticsit mai ales de sticle, mai putin de butoaie sau bib-uri, botezat Casa di Vino. Mi-au sarit in ochi in primul rand preturile cam piperate fata de alte doua magazine de specialitate din Militari (Casa Bacchus si Pravalia de vin) si la orice te-ar interesa esti directionat spre Cotesti sau Jaristea. Intr-adevar, se gasesc aici multe vinuri din Vrancea pe care nu prea le-am vazut in multe locuri, ceea ce ridica niste semne de intrebare. Daca indraznesti sa intrebi ceva de Solo Quinta (caci este si dansul prezent la aproape 100 de lei), vei primi o grimasa de superioritate insotita de un ton flegmatic ...
asta e ceva special, n-am timp sa explic oricui ce si cum. No, bine.... nu-i bai, zise olteanul dastept si modest in mintea lui si trecu mai departe cu privirea: Segarcea Pinot Noir Prestige 2008 = 60 de lei.
- Ala cum e domnu'?
- Ala e un vin pentru cunoscatori.
- Da' de ce e asa de scump?
- E un vin pentru cunoscatori!! Uite medalia aici!
- Pai si cunoscatorii aia n-or sti si ei ca l-ati luat cu vreo douazecisiputini de lei? Crezi matale c-or sti doar sa-l beie? Da' printul ala...Vlad ce-i cu el?
- E vestitul vin de Vanju Mare. (55 de lei)
- Eu stiu alti printi de Vanju Mare, de vita nobila..Vinarte scrie pe toti, asta-i VieVin.
- Nu, VieVin e un producator din Dealu Mare (La Vie?!?)
- Batem ramasag ca nu-i? Ia cocoata-te sus acolo si vezi!
- Hmmm.... zise pestisorul.
Suprafata foarte mica a magazinului (chirie la fel), politica
dau si fug, baietii doritori de-un PET la 8 dimineata s-ar putea sa-l tina in viata un timp. Pentru mine a fost ultima vizita.
La cateva ore dupa aceasta intamplare ajung cu cativa prieteni infometati la restaurantul Ginger. Am luat parte aici la cateva degustari de vin, dar n-am avut pana acum curiozitatea sa studiez
meniul. De data asta mi-a fost adus, impreuna cu lista de bucate, un ceaslov care contine nu mai putin de ...200 de vinuri clasificate in functie de culoare si tara de provenienta. Daca punem la socoteala si cele aproape 80 de feluri de whisky, apoi coniacul, berea si alte bauturi, s-ar putea sa avem parte de o duminca petrecuta cufundati in lectura. Nu stiu care e cel mai ieftin vin (e posibil sa fie spaniolul din dreapta pe care l-am sorbit noi rapid - 28 de lei), insa in lista am zarit si-un Petrus 2001. Asta ca sa va faceti o idee despre paleta dar si despre preturi. Daca ati descoperit mai demult acest blog probabil ati ghicit pana acum ca nu sunt un mare gurmand, chiar si vinurile de cele mai multe ori le inghit asa..de sine statatoare, insa la Ginger am fost impresionat de cateva feluri de bucate din vita sau berbecut, deserturile sunt delicioase cu D mare. Una peste alta un restaurant in care (rara avis!) gasesti si preturi bune si calitate ridicata, de varietate nu mai vorbesc. E unul dintre putinele locuri in care la sfarsitul mesei pleci multumit 100% ba chiar te intrebi daca mai e cazul sa mai incerci vreodata in alta parte. Ii urez domnului Filip, care a reusit sa realizeze aceste lucruri aici, insanatosire grabnica, am auzit ca a avut un mic accident saptamana trecuta si va invit urmatoarele 2 ore la lectura ofertei de vinuri.
Spaniolul din dreapta seamana cu un vin din Lidl la 13 lei si unul din Kaufland la 15 lei. Si avand in vedere pretul de restaurant cred ca pe acolo este. Ginger are insa o colectie deosebita de vinuri (si de cativa ani in oferta curenta) si cateva feluri de mancare pe care nu le gasesti peste tot.
RăspundețiȘtergereDa, si asta am vrut sa scot in evdidenta, cum un necunoscator (sa nu-i mai zic ca-n titlu) pune din varful pixului peste 200% la un vin vandut intr-o baraca de parterul blocului, iar la un restaurant manageriat cu profesionalism si respect fata de clienti adaosurile sunt ..culmea, mult mai mici.
RăspundețiȘtergereNumai pasiune, dar oare merita cand nu e recunoascuta?
RăspundețiȘtergerePe mine personal, mai mult decat orice, ma bucura cand reusesc sa imi multumesc oaspetii de la restaurantul Ginger.
Atatea cuvinte de lauda nu am mai primit demult, dar sunt bune si ne incurajeaza. Probabil ca suntem pe un drum bun.
Multi ne intreaba de ce nu avem cutare sau cutare vin, iar raspunsul este unul simplu pe care l-ati sesizat si dvs.: raportul dintre calitate si pretul la care eu ar trebui sa vand vinuri in restaurant nu este in avantajul oaspetelui meu, iar doresc sa am oaspeti si nu pui de fript. Pe aceeia ii avem in meniu (la propriu, nu la figurat)!
Acel tempranillo din 2002 este o oferta promotionala pe care am primit-o candva si daca vreti sau nu sa ma credeti l-am transporat cu propria remorca din Germania pe timp de toamna tarzie impreunna cu alte vinuri, pentru a nu le afecta calitatea din cauza temperaturii.
Nu este un vin nemaipomomenit dar este un vin bun care pentru varsta lui de 10 ani se tine extraordinar. Asta de fapt am si vrut sa demonstrez. Cate vinuri romanesti, chiar la preturi mari, au aceasta longevitate.
In ceea ce priveste eticheta unui vin, de multe ori poate sa insele. Dupa parerea mea, poate din cele mai neispirate etichete care seamana cu o pictura naiva dintr-o carte de rugaciuni medievala este chiar aceea a marelui Petrus. Dar cine se mai uita la eticheta in acest caz.
Va mai asteptam pe la noi si daca vreodata veti avea vreo nemultumire va rog sa o spuneti pe loc nu unui ospatar, ci direct unuia dintre cei 2 manageri dintre care cel putin unul trebui sa fie acolo in restaurant.
Multumesc si eu de vizita pe blog; acum cateva zile am sugerat unor colegi straini sa serveasca pranzul in locatia dvs. unde au fost ospatati cu berbecut si-un Novac de Dragasani care le-au lasat o impresie fantastica. Am fost sunat sa mi se multumeasca pentru recomandare, ei nefiind la primele vinuri sau platouri romanesti. Asteptam degustarea de cognac!
RăspundețiȘtergere