Crama Garboiu Sauvignon Blanc Bacanta 2013

    Bacanta ar fi trebuit sa fie brandul care lua Aur la Bruxelles pentru vintage-ul 2011, insa s-ar fi incurcat niste hartii si medalia a ajuns pe sticla de Livia, gama inferioara. Asta e povestea oficiala, dar exista multe exemple pe la noi de vinuri din aceeasi sursa, a caror calitate este invers proportionala cu pretul. Unii isi inchipuie ca daca au facut un ceai de rumegus sau au spalat niste butoaie cu ele, inseamna ca au castigat in valoare. SB-ul Bacanta nu este insa baricat, asa ca n-avem de ce sa ne facem probleme. 

    Putem gasi pe site informatii complete despre SB-ul Bacanta din... 2009, eticheta este una singura... secundara, si ne povesteste ca are 13,5% volume alcoolice, este un DOC-CMD Cotesti, iar bacantele erau companioanele lui Bachus si preotese care oficiau in templele sale. Se observa si un cunoscut "M". Culoare galbui-pal, cu straluciri verzui, atac aromatic multi-strat, ce pleaca dintr-o mineralitate nu foarte specifica zonei, acoperita repede de ardei gras si cateva condimente. Mai la fund dam de fructe de toamna coapte si flori primavaratice. Cupajarea cu alte soiuri intr-o proportie de maximum 15% este legala. Atacul gustativ aduce simtului o lipsa de structura, in neconcordanta cu medaliatul despre care vorbeam sus, care tocmai prin asta s-a evidentiat. Stim ca rosiile zonei nu sunt atat de dense, avand chiar derogari legale in acest sens, insa patria albelor ar trebui sa livreze. Se comporta bine aromatic, toate valurile din "olfactiv" se dezlantuie retronazal, iar finalul are un flash "cartonat", care se face repede uitat de un post-gust in care Bianca, ardeiul, nu fata, sta la inaltime. Avem si-o aciditate frumoasa alaturi de o onctuozitate intriganta. 

    Cercul vicios format de producator si piata isi arata si aici gaurile negre, poate mai mult decat in alte parti. Vanzarile se compun din vin vrac+BiB in proportie de 70%, apoi urmeaza inca niste zeci de procente in gama Livia imprastiata in retail, iar asta pare multumitor, asa ca nu se justifica niste investitii in obtinerea unor vinuri cu adevarat deosebite, cu exceptia unor intamplari. De la a (spune ca) vrea pana la a face e un drum lung care cu siguranta trece macar prin climatizarea halei de depozitare din crama, inainte de a jindui la medalii si pozitionare in partea de sus a peisajului. S-ar mai putea face o lunga discutie despre denumirile noilor game, Epicentrum si Tectonic, care au evidente conotatii freaky pentru unii, mai ales daca ar culmina, de exemplu, cu un frumos Cuvee 4 Martie. [multumesc pentru aplauze, dar e preluata din folclorul anonim]. Aud ca Bacanta este totusi spre sfarsit ca perioada de viata a gamei, n-a avut succes, la fel ca relatia mea cu unii importatori, distribuitori, magazine specializate, care nu inteleg ca nu sunt un client tipic, iar expresii ca "oameni frumosi" sau "cu mare drag", inainte de a incerca sa-mi vanda ceva, sunt de o penibilitate absoluta. 

83 de puncte, 35 de lei la crama.

Raport de activitate: Apcovin Cotesti si Nicoresti

    Marginile santurilor vrancene de pe langa E85 incep sa se modernizeze, apar din ce in ce mai multi care vor sa se diferentieze. Rezultatele vor fi bune in viitor la ce replantari am vazut in zona, cu toate ca cererea este de cu totul alta natura. Cel mai cel pare a fi acest nou producator care in fata halei noi intitulata cu litere de-o schioapa "Linia de imbuteliere" a construit si un punct de desfacere, un magazin de vinuri cochet, care te imbie la o pauza, chiar daca n-ai ajuns la jumatatea drumului intre Onesti si Bucuresti. Cele mai scumpe vinuri sunt cele de mai jos, cu preturi de 15, 20 si 25 de lei (fara a respecta exact ordinea), viile sunt la Cotesti si Nicoresti.

1. Merlot Reserve Tata si Fiul 2007: sub notele de ciocolata inca se simte doaga (pere trecute sau corcoduse), n-are o tipicitate clasica, e foarte sec. E de apreciat ca s-au bagat niste sume importante in ambalaj si etichete. Exista o liniaritate intre miros si gust, taninuri in partea de sus a spectrului acceptabil, lasand impresia ca dupa 5 ani inca n-a atins maturitatea deplina. Nu are catifelare, e foarte astringent, se mai simte si un iz de lac de mobila/acetona, iar post-gustul e foarte scurt. Sunt insa primii pasi ai unui producator care probabil o sa aiba pretentii la liga superioara, asa ca in ciuda catorva scapari primeste un incurajator 80 pct. Intr-o barfa la coltul carciumii s-ar putea auzi pareri cum ca ar mai fi fost cupajat un pic cu alt soi sau cu un vin mai tanar. 

2. Feteasca Neagra Tata si Fiul, 2008, Limited Edition: acelasi DOC-CMD Cotesti, nasul are aceleasi note ciudate ca si Merlot-ul, nu ma obosesc sa-mi inchipui de unde vin, dar poate stiti ca intre aceste doua soiuri exista o mare iubire, care le face foarte greu de despartit, indiferent de eticheta. Tipicitate nu foarte fidela, lemn in exces, dar pentru un juriu international care n-ar sti ce sa astepte de la o Feteasca nu pare un vin rau. Taninuri verzi, corp gras, final lung, gemos, greu. Tot 80. 

3. Cabernet Sauvignon 2009, Limited Edition: este tot un DOC-CMD Cotesti, dar aici deja se schimba lucrurile, cel putin in privinta aspectului: sticla e mai scumpa, are aur la IWCB-ul domnului Paduraru, este numerotata manual: 734/19.988. Descrierea e un pic stangace, dar ca si la vinurile de mai sus, nu ne suparam la versiunea 1.0: "CS-ul este un vin (nu soi!) distins, plin de rafinament, destinat celor care iubesc viata, care cunosc adevarata calitate si care vor sa fie martori la tot ceea ce este unic si deplin. [...]. Vinul este maturat 12 luni in vase de stejar romanesc si invechit in sticla 6 luni". Se recomanda si aerisirea timp de 30 de minute - o bila alba. Sa vedem ce gasim sub dopul foarte scurt de pluta dupa o jumatate de ora: acelasi nas dominat de pere sau corcoduse pregatite pentru tuica. In gura se simte frumos CS-ul cu ale sale coacaze, dar pana acolo trebuie sa depasesti momentul mirosului. Are un pedigree interesant, dar s-a gresit undeva pe traseu. In conditii de temperatura mai scazuta, cand aromele nu foarte interesante se estompeaza ramane foarte asemanator cu Merlot-ul, adica taninos, corpolent, dar si cu un post mai lung, nisipos. 82.
    Dupa a treia repriza, a treia zi, izul neplacut dispare, ramane lemnul vanilat, s-a transformat dintr-un vin acceptabil intr-unul bun. 84. Recomandarea nu poate fi decat: mult aer inainte, nu-s vinuri de restaurant.

Fine Romanian Wines - degustare Chardonnay

    Imi amintesc cu placere unul dintre cursurile optionale din facultate, despre contractele sociale. Nu stiu de ce, dintre atatea piulite, suruburi, cricuri si reductoare mi-a ramas acesta proaspat in minte. Dadusem "I'm attending"pe Facebook, constiinta ma cam impingea sa merg. Dar cu cat se apropia ora 8, ora degustarii de Chardonnay de la Floraria Olandeza, parca n-as fi vrut sa ma mai duc. E cam departe de mine si nu pot merge cu masina daca chiar vreau sa degust ceva, era si foarte cald, dar motivul principal era starea de disconfort datorata sarbatoririi unui eveniment important seara trecuta (o seara mai mult decat reusita de altfel, inceputa in Half Time cu un SB pentru mine si o tona de bere pentru fostii colegi de master, continuata intr-un club in care am facut cunostinta cu cainele Deliei Matache, dar si cu ea suita pe o boxa si dand un mini-recital live, karaoke la Mojo - cu un Chardonnay Mondavi, final in El Comandante, unde la plecare se prezenta stoc 0 de tequila, Jagermeister si bere rece).

    Mi-am amintit lectia despre contractele sociale si "la fara un sfert"am chemat un taxi. Am ajuns tocmai bine sa schimb doua vorbe cu dl. Alfred Binder inainte de prezentare - mi-a facut o deosebita placere sa-l cunosc. Am ramas cu impresia ca suntem pe aceeasi lungime de unda in privinta preturilor practicate de producatorii de vin, dar si a lipsei de marketing sau a trimiterilor repetate si de multe ori absurde (sa nu zic tampite) de pe etichetele sticlelor catre trecut. Vinul de intampinare a fost de la Cramele Halewood, Scurta, cupajul original de  Chardonnay si Viognier obtinut din viile de langa Sebes, un vin cu care imi face placere sa ma reintalnesc de cate ori am ocazia.
    Serviciile de gazda au fost facute si de aceasta data de Aurelian Statache, managerul FRW, care cu zambetul pe buze a avut timp sa stea de vorba cu fiecare, dar a si avut grija ca paharul fiecarui invitat sa fie plin cu vinul respectiv, la momentul prezentarii sale. Si gustarea a fost la inaltime, fiind alcatuita din bruschette, fructe si branzeturi invechite. Planuisem ca dupa degustare sa merg "la o bere"cu niste amici, dar am renuntat, amintindu-mi de serviciile proaste si hotia din unele locatii/localuri. De fapt am preferat sa raman dupa seara aceasta cu amintirea atmosferei elegante, a companiei distinse de la FRW - si aici ma refer atat la oameni cat si la vinuri.

    Degustarea s-a petrecut de la stanga la dreapta (si nu in strada cum pare in fotografia de langa - era doar o pauza intre vinuri, pentru fumatori), in ordinea numerelor de pe tricou: Corcova 2010, Budureasca 2010, Purcari 2008, Sole 2010, Theia 2009. Trebuie sa recunosc meritul autorului prezentarii care a ales aceasta ordine (initial am avut impresia ca va fi invers si eram tare contrariat), fiecare urmator vin si-a aratat calitati in plus fata de precedentul. Tot la capitolul prezentare e de remarcat tehnica profesionala (eye contact, gesticulatie reprezentativa,dialog interactiv), desi putin bruiata, ca si data trecuta de obraznicii din ultima banca. Continutul a fost pentru oameni care detin cunostinte cel putin medii despre licoarea din pahare si din cate am vazut/auzit audienta s-a incadrat in aceasta categorie. S-au folosit termeni ca filoxera, fermentatie malolactica, terroir, Lumea Noua, Chablis, etc.
     Primul vin nu prea m-a convins, era singurul pe care nu-l stiam, dar n-am pierdut nimic. E primul Chardonnay scos pe piata de producatorul din Mehedinti - Roy & Damboviceanu. Eu as mai fi asteptat macar un an daca as fi fost in locul sau. Sau as fi urmat exemplul numarul 2: Budureasca. Primul an, prima medalie - argint la Bruxelles pentru vinul prezentat aici. Sau aici. A urmat Purcari-ul, caruia nu-i inteleg politicile de pret pentru Romania. Suntem frati bai, nu luati pielea de pe noi! Mai ales cu multe vinuri medii sau chiar mediocre calitativ. Ca mai citii azi despre asta si aici.
    Cu o abila, dar mai ales subtila indicare a diferentelor de clasa, Alfred a trecut la prezentarea ultimelor doua exemplare, cele de top: Sole si Theia pe numele lor de scena. V-am mai spus ca sunt preferatele mele, le recomand oricand.

    Data trecuta, la plecare, am luat doi Faurari de Ceptura, unul roze, cu o varsta cam inaintata, destul de sters, insa si unul alb absolut fantastic. Dupa umila mea parere printre cele mai bune cupaje de vinuri albe de pe la noi, i-am dat nota 86. Pretul rezonabil(rar intalnit la Davino) intregeste impresia buna despre produs. Azi am gresit - am luat doar o sticla, si am nimerit-o p-aia rea. Cand vazui sticla facui cum face semnul asta pe messenger @-). Cum? Muscat Frontinian? Mai exista undeva? Si fara sulfiti? "Ce n`est pas possible" imi soptea comentatorul fracez in casca. Si n-am vrut sa-l ascult. E facut la Cotesti, in Vrancea, nu se stie anul, lotul, dar e sec. Sau asa se da, ca mie-mi paru cam demi. In sfarsit, l-am luat de curiozitate, sa vad daca n-am descoperit cumva vreun diamant in noroi, e 37 de lei la FRW, fata de o Tamaioasa Roza de Segarcea facuta din acelasi soi, care incepe de pe la 50 de lei oriunde a-i intreba. Nasul bun, chiar impresionant, aceleasi miresme incantatoare ca si fratele din Oltenia, insa cand il pui in gura te-ai ars. E atat de subtire si de fad, incat te gandesti la vecinul de la tara care se lauda ca are vin vechi si il tine de 3 ani in bidoane de plastic de 2l, dupa soba. Nu cred ca am intalnit vreodata un vin atat de lipsit de corp. Pentru statistici in jur de 60 pct.