18 mai 2015

Marele maraton de Merlot

    Incet-incet vine vremea vinurilor mai usoare, albe si rose, in frapiere pe terase, insa nu ne putem desparti de anotimpul rece fara sa-i aratam Regelui Rosu respectul cuvenit. Pe cale de consecinta, in urma deliberarilor purtate impreuna cu Laurentiu (oenolog.ro), am decis sa purcedem in a alinia intr-o seara in jur de 12, poate 15 feluri de Merlot romanesc, dintre cele de soi. Doar ca socoteala de acasa a fost dejucata de majoritatea producatorilor romani care, in ciuda unor fraze mai acide (dar corecte, zic eu) pe blog, la adresa industriei de profil, au simtit ca efervescenta din jurul vinului trebuie intretinuta la un nivel superior, indiferent de riscurile de a nu (mai) iesi "cel mai bun Merlot din Romania" - titlu acordat in premiera de revista Vinul.ro in 2008.



    La un anumit moment statisticile oficiale spuneau ca Merlot e cel mai cultivat soi rosu romanesc, iar numarul de vinuri stranse laolalta, completat de rapiditatea cu care numarul de locuri in sala s-a ocupat, ne-a dat de inteles ca exista o cerere, o aplecare a publicului spre soi, poate nu in crestere exponentiala, cum vinde sitagma si mai putin vinul "feteasca neagra", insa e acolo, de mare interes. Sa fie si din cauza ca stam slab la Cabernet?

    Cochetul Hotel Caro 4****, cu fatada sa originala in peisajul bucurestean, gazduieste de cateva luni un Wine Bar incapator, dotat cu mobilier clasic, a carui eleganta o mai are doar fratele sau mai mic, 1000 de chipuri Wine Bar, de pe strada 11 iunie. Este de departe locul ideal petru lansari fastuoase de vinuri sau alte evenimente de gen, datorita decorului integral in tema vin. Se servesc foarte multe vinuri la pahar, iar de pe lista nu lipsesc cele mai bune romanesti, managerul fiind el insusi propietar de vie, producator de vin de foarte buna calitate si nu in ultimul rand connaiseur.

     S-au ocupat toate cele 40 de locuri, paleta de degustare s-a marit numai in ultimele 24 de ore pana la concurs de la 23 la 28 de probe. Inspirati am fost sa alegem sambata, o zi total evitata atat de producatori, cat si de clasici "promoteri" ai vinului romanesc. Parca-s magazinele din Centrul Vechi, care la orele sau in zilele cand e plin au storurile trase. Chiar daca l-am facut dupa o serie de evenimente de anvergura, cum a fost miniverticala de Ornellaia de la Atelierul de vinuri sau prezentarea cu mare fast a unor vinuri grecesti de top, sala a fost plina ochi.

    Am fost solicitati de cativa producatori sa aerisim vinurile lor inaintea degustarii si, in spiritul egalitatii de sanse am trecut prin decantor si inapoi in sticla TOATE cele 28 de probe x 3 sticle = 84 de sticle, in urma unui efort concentrat al organizatorilor si personalului care a carmuit ostilitatile in bar. S-au numerotat toate probele pe o lista secreta pana si pentru mine, dupa care 28 de participanti din cei prezenti au ales, pe rand, aleator, ordinea de concurs, un parametru foarte important, care, manuit cu atentie si mai ales intentie, poate cobori sau ridica semnificativ un vin in ierarhia generala.



    Personal, m-am pregatit echilibrand alimentatia din ziua respectiva astfel incat la ora inceperii sa nu fiu nici flamand nici ghiftuit, am scos de la naftalina Necrutatorul (pahar Peugeot foarte scump - 50EUR - al caror ingineri au reusit sa concentreze impecabil aromele, vinul dezvelindu-se mai usor) am renuntat la parfurmuri si after-shave si am avut grija sa am in preajma un cos cu bucatele de paine cu gust neutru, pentru a tampona la fiecare 2-3 probe cavitatea bucala, pentru o acuratete prelungita a "senzorilor". Am incercat sa inghit intre cateva picaturi si o gura medie din fiecare vin, proportional cu prima impresie, detasandu-ma de rumoarea din sala si inchizand ochii in momentul in care vinul atinge palatul, pentru ca gustul sa fie singurul simt activ in acel moment hedonist. Ponderand cantitatea de lichid inghitita si tinand uneltele receptoare curate, am reusit sa trec linia de sosire intr-o forma prea putin afectata de alcool, sigur, increzator in evaluarile mele. De party am avut vreme dupa centralizarea rezultatelor, pana spre ore mici.



    Imi place sa cred ca degustarile-concurs pe care le organizez nu sunt interpretate ca niste lupte sangeroase intre branduri, zone sau producatori ci sunt percepute ca degustari profesioniste si, mai mult decat atat, ca evenimente de promovare a vinului de calitate pe care ni-l dorim cu totii in pahare. Totodata, ierarhiile sunt importante, nasc pasiuni, controverse, cereri de revansa, creaza aspiratii. Folosind un sistem simplificat de punctare, dar pastrand fidel proportiile de pe fisele Concursului Premiile de Excelenta Vinul.ro, am tras linie si am dat sentinta: cele mai bune Merloturi din Romania in 2015 sunt, din perspectiva mea:


 





















 Ca medie, au iesit asa:



 
     

    













    Am lasat la pastrare mai multa vreme acest articol, pentru a aparea intai in ultimul numar al revistei Vinul.ro, pe care vi-l recomand.

2 comentarii:

  1. Pentru Oenotera, vorba e spre Solaris Merlot?
    Mutltumesc,
    Stavros

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu. Este un vin care in 2011 lua Mare Medalie de Aur la vinul.ro, insa nu a fost niciodata lansat pe piata.

      Ștergere