Acesta este un vin cu o adevarata poveste, asa ca merita un articol separat. Si ce poveste!
Producatorul, Barone Ricasoli, este a patra companie ca vechime din lume, a doua in domeniul vinului, si prima din Italia, iar radacinile familiei sunt cunoscute pana in secolul al VII-lea. Istoria vinurilor Ricasoli incepe acum vreo noua sute de ani, odata cu trecerea Castelului Brolio in patrimoniul familiei, urmand ca unul dintre membrii sai sa ridice Chianti Classico acum 150 de ani la nivelul vinurilor frantuzesti. Acelasi om, Bettino Ricasoli, ajunge prim ministru al Italiei dupa cativa ani, datorita succesului in dezvoltarea soselelor si cailor ferate, in acelasi timp implicand fermierii in filozofia productiei de calitate. Determinarea in a da o directie catre vinuri de top a dus la o adevarata revolutie in zona. Sub supravegherea sa, in 1867, unul dintre vinurile Barone Ricasoli ia prima medalie de aur la Expozitia de la Paris. Din 1993 incoace, al 32-lea Baron de Brolio, Francesco, foloseste intreaga experienta a predecesorilor pentru a scoate in evidenta calitatea si personalitatea vinurilor obtinute de pe cele 240 de hectare - cea mai mare parcela din zona Chianti.
Crama gravitationala, vinificare separata in tancuri "mici" de inox, apoi invechire in cuve sau baricuri de stejar, dupa care in sticla. Viile beneficiaza de clima mediteraneana si sunt asezate intre 180 si 500m deasupra nivelului marii. In urma replantarilor din ultimii 20 de ani, folosind clone proprii selectionate, s-a ajuns la o cultura de densitate medie-mare, care da pana la 7 tone la hectar de struguri pentru vin rosu (se controleaza productia la 1 kg de fruct/planta), in schimb vinurile albe pot ajunge la mai mult. Pe langa vinuri, domeniul nobiliar mai produce grappa si ulei de masline. Imi promit ca daca ajung in zona, nu ratez o vizita la castel.
Vinul din figura alaturata este un DOCG Chianti Classico, a primit anul trecut 90 de puncte atat de la Parker, cat si de la J. Suckling, si este facut in proportie de 80% din Sangiovesse, cupajat cu 15% Merlot si 5% Cabernet Sauvignon. Niciodata in ultimii 15 ani nu a depasit bariera de 90 de puncte, asa ca avem de-a face cu una din cele mai bune recolte. Trebuie amintit ca mai are un fratior mai mare, Castello di Brolio, care a culminat cu 96 pct acordate de Wine Spectator recoltei 2006. La Viena Brolio costa 62 de lei, iar Castello costa 195 de lei.
Are o culoare rosie-rubinie, cu borduri de tinerete, un miros in prima parte prafos si condimentat, dar se deschide repede in note de cirese bine coapte, prune gemoase, vanilie, fructe negre de padure. Cate un strop din fiecare, ca in orice mancare buna. In gust este bogat, complex, dar nu foarte greu - dimpotriva, gustos si de cursa lunga, putin amarui, cu tanini micuti, rotunjiti, copti, post-gust destul de scurt. A fost maturat la baric timp de 8 luni.
In concluzie, daca nu ma (mai) acuza nimeni de plagiat, m-as baga si eu la 90 de puncte. A fost mai bun a doua zi (in prima m-as fi oprit la 88), fara sa folosesc toate pseudo-metodele de pastrare care n-au de fapt niciun efect. Doar i-am pus dopul la loc, l-am bagat in frigider, si l-am incercat iar dupa 24 de ore.
Crama gravitationala, vinificare separata in tancuri "mici" de inox, apoi invechire in cuve sau baricuri de stejar, dupa care in sticla. Viile beneficiaza de clima mediteraneana si sunt asezate intre 180 si 500m deasupra nivelului marii. In urma replantarilor din ultimii 20 de ani, folosind clone proprii selectionate, s-a ajuns la o cultura de densitate medie-mare, care da pana la 7 tone la hectar de struguri pentru vin rosu (se controleaza productia la 1 kg de fruct/planta), in schimb vinurile albe pot ajunge la mai mult. Pe langa vinuri, domeniul nobiliar mai produce grappa si ulei de masline. Imi promit ca daca ajung in zona, nu ratez o vizita la castel.
Are o culoare rosie-rubinie, cu borduri de tinerete, un miros in prima parte prafos si condimentat, dar se deschide repede in note de cirese bine coapte, prune gemoase, vanilie, fructe negre de padure. Cate un strop din fiecare, ca in orice mancare buna. In gust este bogat, complex, dar nu foarte greu - dimpotriva, gustos si de cursa lunga, putin amarui, cu tanini micuti, rotunjiti, copti, post-gust destul de scurt. A fost maturat la baric timp de 8 luni.
In concluzie, daca nu ma (mai) acuza nimeni de plagiat, m-as baga si eu la 90 de puncte. A fost mai bun a doua zi (in prima m-as fi oprit la 88), fara sa folosesc toate pseudo-metodele de pastrare care n-au de fapt niciun efect. Doar i-am pus dopul la loc, l-am bagat in frigider, si l-am incercat iar dupa 24 de ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu