Masterclass de Bourgogne

    Dupa o zi obositoare am decis, intr-o doara, sa merg inainte de Craciun la Institutul francez, la o prezentare la care fusesem invitat de Denis Thomas (Domeniile Franco-Romane). Am facut-o mai mult din curtoazie, asteptandu-ma la acelasi discurs plictisitor despre cum vinul rose nu e un amestec de alb si rosu, ce sunt alea baricuri sau cate grame de zahar dau unul alcoolic. Amintindu-mi vinurile prezentate de crama la Vintest 2014, m-am dus cu masina, intentionand sa sar eventuala etapa de degustare (le stiu foarte bine pe toate), insa prejudecatile mi-au fost aspru pedepsite.

    Discursul a fost cel mai interesant pe care l-am vazut in Romania pana acum, Burgundia fiind tema serii. Speakerul si-a petrecut aproape intreaga viata acolo, intre vii si vinuri, toate informatiile le-a acumulat natural, la locul de munca, nu le-a citit intr-o carte, asa ca modul de redare nu seamana deloc cu al unui robot, totul curge natural, usor unduit de intrebarile publicului. O paralela cu scoala de vinuri romaneasca este de prost gust.

    De la primul vin am inceput sa ma gandesc ce am de facut urmatoarea zi,

daca nu cumva pot lasa masina acolo, sa o recuperez dimineata, pentru ca a fost un vin de 88 de puncte. Urmatorul, desi mai tanar, a avut un plus de structura, de onctuozitate, chiar daca aciditatea e de nestavilit, asa ca am mers pana la 89. 

    Gavignet a fost mult prea tanar (84), insa de la Camus-Bruchon (87+) a inceput spectacolul de Pinot Noir. Printre altele am aflat ca soiul a suferit (inca) o mutatie si exista o clona care produce Pinot Noir alb, domesticit si cultivat pe suprafete crescande in Bourgogne. S-a vorbit timp de doua ore despre procesul de vinificatie, apelatiuni, producatori mari si mici, despre cum fiecare isi declaseaza vinul cand nu iese la un nivel calitativ suficient ca sa primeasca titulatura de Premier sau Grand Cru, fara a exista un arbitru care sa pedepseasca eventualele scapari. Monsieur Thomas s-a detasat total de partea aromatica, nu a descris-o la niciun vin, a sustinut ca acolo unde via nu e tratata mai deloc e un lucru natural la care vinificatorul nu intervine, el fiind interesat doar de partea gustativa. E clar ca in Romania se exagereaza cu descrierea aromelor din vin, ba unii se limiteaza la asta, sarind partea gustativa, tactila, care ar trebui sa fie de baza. 

    Odata cu trecerea la Premier Cru am atins pragul de 90 de puncte, culmea, cu un vin care exceleaza in savoare aromatica, dar nu se lasa mai prejos la amplitudine, corp sau lungimea si calitatea postgustului. Singurul sau mic pacat e tineretea, tradata de astringenta vie, prea bagacioasa deocamdata.

  Chapelle-Chambertin Grand Cru 2006 de la Bouchard, Pere et Fils, e in acea perioada vietii cand fructul si notele de vin mare isi impart in mod egal plaja aromatica. Nu are subtonuri parfumate, de zmeura sau capsune, ci merge pe niste fructe rosii mai sobre, parca nici lemnul nu s-a evaporat de tot in acesti 8 ani - Grand si Premier Cru se tin in general 8-12 luni numai la baricuri noi. Straturile aromatice sunt multiple, aducand, pe langa fruct, tuse vegetale, inghetata de fistic (?!), marochinarie fina, condiment. Echilibrul gustativ este aproape de perfectiune, doar un pic astringent, iar daca adaug finetea superioara, vivacitatea, savoarea si post-gustul inteleg de ce WS s-a dus la 94p, WE la 93, iar ghidul Gault and Millau la 19,5/20! Din partea mea 92, cele 8 puncte pana la maximul posibil le pastrez pentru momentul in care va exista si o profunzime, o amplitudine de neegalat. Un vin mare, deloc ieftin: 450 de lei. Are o medalie de care n-am mai vazut pana acum: selection par Burreau Interprofesionnel de Vins de Bourgogne, 2011. Cel mai bun vin al serii.

    Dupa ce ne-a marturisit ca a baut cel mai bun vin din viata la varsta de 50 de ani, un vin facut in 1945 (de atunci incoace are in cap intreg vintage-chart-ul Burgundiei, explicand in detaliu orice an), Denis a mai vorbit despre drojdiile frantuzesti care sunt capabile sa dea un sec veritabil, fata de practica romaneasca, voita, comerciala, unde se lasa dizgratios cateva grame. A mentionat si ca Dealu Mare pare cel mai bun amplasament pentru Pinot Noir, insa lipsa hartilor cu potentialul fiecarei micro-zone (geologia la 30cm, 80cm si 6-7m), tine investitorii departe. In Franta a fost o perioada cand calugarii cistercieni se plictiseau, asa ca au facut valoroasa cartografiere.

    Cele doua ore au parut 15 minute, la sfarsitul carora am avut onoarea sa vedem pe fuga un Clos de Vougeot 1995 - cel mai mare Grand Cru burgund, cu 50 de hectare, care e oxidativ la prima vedere, cu note de musetel si menta, care se disipa rapid, in gura ajungand un vin exceptional. Pare sa fie la maximul de forma, cu toate ca taninurile sunt active. 90p, acordate relativ la un numar mic de Pinot-uri de asemenea clasa.

    Am mai primit informatia cum ca in Romania, din pricina birocratiei si a taxelor, nici daca te-ar chema Romanee-Conti n-ai reusi sa faci un business cu un hectar de vie si ca cele mai bune scoli de oenologie din lume sunt in acest moment in Australia. Totodata, industria vinului este foarte afectata de incalzirea din ultimele decade, se perfectioneaza solutii pentru diminuarea artificiala a alcoolului.
    Mi-ar placea sa vad astfel de evenimente cat mai de des, pentru ca exista tot timpul lucruri noi de invatat, insa nu prea avem de la cine. Principalul motiv pare a fi ca nivelul de cunostinte al celor care ar trebui sa faca asta e limitat, apoi intervine comoditatea, vinul oricum se vinde, apoi intervin dificultatile de exprimare, teama de a vorbi in public si, cel mai important, riscul ca audienta ar putea sa incepa sa-si dea seama cum stau lucrurile, consumatorul sa devina, deci, educat, moment in care nu va mai accepta o piata cu un raport calitatea pret dezechilibrat in favoarea celui de-al doilea termen.

Importurile lui Denis Thomas

    La ora la care incercam sa dau o forma randurilor de mai jos nu aflasem stirea cum ca Domeniile Franco-Romane s-ar putea sa fie deja istorie. Raman cu parerea de rau ca nu i-am cunoscut mai indeaproape, dar din cate mai aud in targ partea de promovare nu numai ca n-au luat-o in seama, ci au respins-o categoric cand li s-a propus. Castigatorii de pe piata romaneasca (de orice) sunt in general cei mai buni vanzatori de baliverne, putini reusesc doar prin calitate, pentru ca omul nu cumpara produsul in sine, ci o imagine care i-a fost desenata in creierasul avid de povesti. Iar asta functioneaza inclusiv atunci cand torni Dornfelder in Oltenia profunda. Nu sustin ca aici s-ar fi facut niste capodopere, niste vinuri inegalabile, insa cu siguranta sunt peste medie.
    Enologul francez, mare fan viticultura biolunara, nu numai ca superviza tot ce misca in crama de la Sahateni, dar avea relatii bune acasa cu altii care impartaseau aceleasi valori, de la care a si importat cateva vinuri. Mi-au placut, asa ca am considerat ca merita un articol separat, nu numai ceva succint pe Evaluari Vinuri.

    Se vede din prima mentiunea "vii din 1935", care inseamna mult intr-o lume a globalizarii si chimicalelor, mai ales cand mai jos apare completarea "J.M. Dupre - artisan vigneron". Apelatiunea Morgon impune existenta a cel putin 85% Gamay Noir a jus blanc. Din gama destul de generoasa cantitativ si prietenoasa la pret a importurilor facute de Domeniile Franco Romane, se pare ca acesta ar fi vinul preferat al oenologului Denis Thomas. Nu sunt un mare fan Beaujolais-uri, mi se pare ca au ceva greoi, uneori chiar gretos - alea proaste, dar cele mai spalate, din vii octogenare, nu canta rau: culoare rosie rubinie stinsa dar translucida intr-o oarecare masura, nasul duce spre un Tempranillo baricat, cu alintarome: parfum de visina, vanilie si compot de prune. In gust e un vin light, aluneca armonios cu toata aciditatea vesela, pastrand prospetimea fructului dat in parg. E un vin gustos, interesant, acest gen fiind unul apreciat in lumea mare. Are echilibru, are adancime aromatica, are final, ba chiar post mediu. 12,5% alcool. 86-87 puncte. 

    Iar avem vii vechi, de data asta de doar... 74 de ani, care, cand sunt bine ingrijite dau o incomparabila calitate vinului. Problema lor ramane productivitatea, de unde dilema de a completa locurile in care plantele au disparut cu altele noi sau nu, raportul suprafata/bani, samd. 12% alcool, nefiltrat, pret decent la DFR daca m-am induplecat sa-l achizitionez (vreo 35 de lei?). Cred ca as vrea sa-l intalnesc pe Denis Thomas anul asta, din ambele perspective, odata cele ale vinului romanesc facut aici, dar si ale chestiilor frantuzesti care-i plac, pentru ca-mi plac ambele. Nas de carnaval, cu halvite din fructe de padure, dropsuri, caramel si capsuni, izvorate dintr-un lichid nitel colorat, asemenea corpului fara pectorali, fara o lungime notabila sau persistenta in partea after-party, insa cu o intensitate si savoare bine punctata in timpul de lucru. Are naivitate rurala dar si o alunecosenie de-ar fi nevoie de o pancarta galbena de avertizare, ca alea pentru podele ude: atentie la supapa, poate ramane deschisa! N-am baut Beaujolais mai bun. 86 de puncte. 

    Vin eco, agricultura bio-dinamica, care face pasi spre certificarea Demeter, producator (si de) Chateauneuf du Pape, informatii minimale pe site, cum am mai vazut in destule locuri frantuzesti. Uitati-va totusi cum arata solul!! (Cu siguranta aici nu va creste rapita sau porumb cum vad mai nou in Dealu Mare printre vii). Nasul e foarte interesant, chiar de la deschiderea sticlei, aducand doua straturi antagonice la prima vedere: ciocolata si piper. De fapt, se pot combina ideal, ajutate sa se sarute de un praf de ghimbir, cum am vazut la Luado Chocolate, in Brasov. Avem fruct, avem calcar, o tableta de glucoza, dar si niste rivanol. Creste calitativ, odata gustat, si incep sa-i inteleg preferintele lui Denis Thomas, spre vinuri aparent simple, fara muschi, dar cu personalitate si complexitate. Nuantele minerale sunt multiple, are si-un tanin moale, ciresar, care domoleaste suculenta; finalizeaza in alte multe tonuri, pe o frecventa care se stinge greu. Pe de-o parte ma bucur ca nu e asa populara crama (DFR), in preumblarile mele singuratice mai opresc si mai cumpar diferite sticle la preturi fara legatura cu valvataia comerciala a capitalei, nu-i calcata de tot felul de gunoaie alcoolice, purtate de saraca Dunare pana spre varsare, care considera ca un Soare 04 sau 05 trebuie sa fie mult mai ieftin decat ultimul model, "pentru ca s-au invechit".  Mda, noul suflu ADAR, se nasc alte generatii specialisti. Pe de alta parte cred ca DFR merita mai mult, pentru calitatea pe care o au, dar n-as vrea ca aceste doua realitati sa se atinga vreodata. Si ma bucur iar ca nu (stiu?) accepta sa mearga pe un drum atat de batatorit al promovarii de maidan, in care trebuie sa bagi un degetut o data si esti contaminat. 85 de puncte, vreo 40 de lei. La GoodWine nu-i veti gasi, cateodata vin la Vintest, cand si daca s-o mai organiza si asta, dar vinurile de import nu prea sunt oferite spre degustare.