Importurile lui Denis Thomas

    La ora la care incercam sa dau o forma randurilor de mai jos nu aflasem stirea cum ca Domeniile Franco-Romane s-ar putea sa fie deja istorie. Raman cu parerea de rau ca nu i-am cunoscut mai indeaproape, dar din cate mai aud in targ partea de promovare nu numai ca n-au luat-o in seama, ci au respins-o categoric cand li s-a propus. Castigatorii de pe piata romaneasca (de orice) sunt in general cei mai buni vanzatori de baliverne, putini reusesc doar prin calitate, pentru ca omul nu cumpara produsul in sine, ci o imagine care i-a fost desenata in creierasul avid de povesti. Iar asta functioneaza inclusiv atunci cand torni Dornfelder in Oltenia profunda. Nu sustin ca aici s-ar fi facut niste capodopere, niste vinuri inegalabile, insa cu siguranta sunt peste medie.
    Enologul francez, mare fan viticultura biolunara, nu numai ca superviza tot ce misca in crama de la Sahateni, dar avea relatii bune acasa cu altii care impartaseau aceleasi valori, de la care a si importat cateva vinuri. Mi-au placut, asa ca am considerat ca merita un articol separat, nu numai ceva succint pe Evaluari Vinuri.

    Se vede din prima mentiunea "vii din 1935", care inseamna mult intr-o lume a globalizarii si chimicalelor, mai ales cand mai jos apare completarea "J.M. Dupre - artisan vigneron". Apelatiunea Morgon impune existenta a cel putin 85% Gamay Noir a jus blanc. Din gama destul de generoasa cantitativ si prietenoasa la pret a importurilor facute de Domeniile Franco Romane, se pare ca acesta ar fi vinul preferat al oenologului Denis Thomas. Nu sunt un mare fan Beaujolais-uri, mi se pare ca au ceva greoi, uneori chiar gretos - alea proaste, dar cele mai spalate, din vii octogenare, nu canta rau: culoare rosie rubinie stinsa dar translucida intr-o oarecare masura, nasul duce spre un Tempranillo baricat, cu alintarome: parfum de visina, vanilie si compot de prune. In gust e un vin light, aluneca armonios cu toata aciditatea vesela, pastrand prospetimea fructului dat in parg. E un vin gustos, interesant, acest gen fiind unul apreciat in lumea mare. Are echilibru, are adancime aromatica, are final, ba chiar post mediu. 12,5% alcool. 86-87 puncte. 

    Iar avem vii vechi, de data asta de doar... 74 de ani, care, cand sunt bine ingrijite dau o incomparabila calitate vinului. Problema lor ramane productivitatea, de unde dilema de a completa locurile in care plantele au disparut cu altele noi sau nu, raportul suprafata/bani, samd. 12% alcool, nefiltrat, pret decent la DFR daca m-am induplecat sa-l achizitionez (vreo 35 de lei?). Cred ca as vrea sa-l intalnesc pe Denis Thomas anul asta, din ambele perspective, odata cele ale vinului romanesc facut aici, dar si ale chestiilor frantuzesti care-i plac, pentru ca-mi plac ambele. Nas de carnaval, cu halvite din fructe de padure, dropsuri, caramel si capsuni, izvorate dintr-un lichid nitel colorat, asemenea corpului fara pectorali, fara o lungime notabila sau persistenta in partea after-party, insa cu o intensitate si savoare bine punctata in timpul de lucru. Are naivitate rurala dar si o alunecosenie de-ar fi nevoie de o pancarta galbena de avertizare, ca alea pentru podele ude: atentie la supapa, poate ramane deschisa! N-am baut Beaujolais mai bun. 86 de puncte. 

    Vin eco, agricultura bio-dinamica, care face pasi spre certificarea Demeter, producator (si de) Chateauneuf du Pape, informatii minimale pe site, cum am mai vazut in destule locuri frantuzesti. Uitati-va totusi cum arata solul!! (Cu siguranta aici nu va creste rapita sau porumb cum vad mai nou in Dealu Mare printre vii). Nasul e foarte interesant, chiar de la deschiderea sticlei, aducand doua straturi antagonice la prima vedere: ciocolata si piper. De fapt, se pot combina ideal, ajutate sa se sarute de un praf de ghimbir, cum am vazut la Luado Chocolate, in Brasov. Avem fruct, avem calcar, o tableta de glucoza, dar si niste rivanol. Creste calitativ, odata gustat, si incep sa-i inteleg preferintele lui Denis Thomas, spre vinuri aparent simple, fara muschi, dar cu personalitate si complexitate. Nuantele minerale sunt multiple, are si-un tanin moale, ciresar, care domoleaste suculenta; finalizeaza in alte multe tonuri, pe o frecventa care se stinge greu. Pe de-o parte ma bucur ca nu e asa populara crama (DFR), in preumblarile mele singuratice mai opresc si mai cumpar diferite sticle la preturi fara legatura cu valvataia comerciala a capitalei, nu-i calcata de tot felul de gunoaie alcoolice, purtate de saraca Dunare pana spre varsare, care considera ca un Soare 04 sau 05 trebuie sa fie mult mai ieftin decat ultimul model, "pentru ca s-au invechit".  Mda, noul suflu ADAR, se nasc alte generatii specialisti. Pe de alta parte cred ca DFR merita mai mult, pentru calitatea pe care o au, dar n-as vrea ca aceste doua realitati sa se atinga vreodata. Si ma bucur iar ca nu (stiu?) accepta sa mearga pe un drum atat de batatorit al promovarii de maidan, in care trebuie sa bagi un degetut o data si esti contaminat. 85 de puncte, vreo 40 de lei. La GoodWine nu-i veti gasi, cateodata vin la Vintest, cand si daca s-o mai organiza si asta, dar vinurile de import nu prea sunt oferite spre degustare.