4 decembrie 2014

Casillero Carmenere 2012

    Desi se numeste Reserva, este unul din brandurile generice ale gigantului Concha Y Toro (da, exista producatori mai mari decat Murfatlar! listati la bursa, peste 10.000ha), are 13,5% alcool, a fost vandut de Halewood cu 25 de lei la un moment dat. In primul rand trebuie remarcata complexitatea aromatica, din vegetale in ciocolata, din vanilie in fructe negre de padure, iod si lemn dulce, cu o rezultanta foarte placuta, departe de a fi vulgara, pentru ca intensitatea nu e sus. Gustativ apar si alte ingrediente (caramel?!), care insa nu contribuie la cresterea indicelui savoare, mai ales ca partea brusturoasa urca usor pe grafic. Tactil avem un vin light, fara o astringenta perceptibila, relativ echilibrat, nu foarte amplu, dar placut, in ciuda restului de zahar un milimetru peste ideal, ceea ce reflecta preferinta publicului nu numai in Romania. Se vede o crestere a calitatii pe aceasta gama - sper sa se aplice si la celelalte vinuri, desi nu e obligatoriu - lucru datorat unui an mai bun sau cresterii numarului de vintageuri scoase de producator. 85-86 de puncte de la mine, cu aur la Bruxelles, aur la IWC, commended la Decanter. Pentru 25 de lei, sau chiar 32 pret intreg, n-am obiectii, dimpotriva, e de recomandat. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu