DOC Traisental, dop de tabla, 12,5% alc, aciditate 6,6 g/l, zahar rezidual 3,4 g/l, potential de viata 2012-2022, de pe o parcela orientata spre est, predominant calcaroasa, pastrat 4 luni pe drojdii, dupa 4 ore de contact cu pielitele - from web. Culoare verde deschis cu reflexii instelate, miros aspru, mineral, de calcar ud, lime, fructe verzi necoapte, clasic pentru troken-urile austriece sau nemtesti. In gust, restul de zahar generos pentru un sec balanseaza, ba chiar inclina in favoarea sa talerul legat de stalpul orizontal pe care scrie echilibru. Nuantele sunt simple, fructate si acide, un vin pe care bine il descria cineva ca si "clean and clear". 91 pct pe Cellartracker, la fel din partea Falstaff. Din punctul meu de vedere vinul e inca prea nabadaios la aceasta frageda varsta, am baut si mai ieftine (52 de lei) si mai bune, dar asta e un brand mult prea nobil ca sa se mai preteze la vinuri ieftine. Nu zic nu! S-ar putea ca peste vreo 2 ani sa fie de exceptie, ajungand la cele 91 de puncte scontate, insa la sfarsit de iulie 2012 primeste doar 85-86. Daca e lasat sa se incalzeasca un pic - inevitabil zilele astea - mirosul devine absolut fermecator. Am fost zgarcit cu punctajul? Se prea poate.
Un review clujean AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu