11 noiembrie 2015

Premiile de Excelenta Vinul.ro 2015

    Am avut onoarea sa fac parte din juriul care a evaluat aproape 200 de vinuri la Premiile de Excelenta Vinul.ro, ajuns la a saptea editie. Nivelul vinului romanesc a crescut, ajutat, daca nu chiar ghiftuit, îngălat de tehnologie gratis. Nu acelasi lucru pot spune despre mentalitatea producatorului roman, generalizand usor, insa as vrea sa punctez intai partile pozitive.
    Concursul a fost cel mai serios din cate am vazut pana acum, fiecare proba a fost atent analizata de comisii, s-au discutat diferentele semnificative de punctaj, s-a revenit aupra unor vinuri cand interpretarile erau diferite. Sigur, nivelul calitativ este mult peste Bachus, insa si aici am descoperit cateva probe care nu denota altceva decat aroganta sau lipsa totala de autocunoastere a parintilor lor. Va asigur ca judecata s-a facut in context international, iar imparteala pe segmente de pret (despre care spun de vreo 5 ani ca n-are sens) a fost relativa. Dar nici sa faci o categorie unica si o singura coroana de lauri nu merge, asa ca ne-am pliat oarecum. Am intalnit insa cateva etichete care au fost evaluate foarte sus fata de notorietatea lor de pana acum si promit ca voi lua macar cateva dintre ele de pe rafturile magazinelor sa vedem daca seriozitatea a existat si din partea lor. Mi-ar placea sa fie cu adevarat niste vinuri foarte bune la preturi mici si nu ocale mici. In rest, multe confirmari, vinuri pe care le-am vazut deja de multe ori, in diferite ipostaze. 


    Am intalnit concursuri la care notarea se face electronic, dar rezultatele vin dupa 4-5 zile, timp in care se pot intampla foarte multe treburi, peste capul juriului, eventual cinstit. Aici insa, in intimitatea Tasting Room by Ethic Wine, al carui proprietar nu a putut, din pacate, fi alaturi de noi, fiind ocupat cu (re)deschiderea unei autostrazi mai speciale [multa sanatate!], contabilitatea s-a facut clasic, pe hartie, iar in momentul in care dadeai ultima fișă din mână primeai la schimb identitatea probelor. Comisia din care am facut parte a fotografiat toate notele fiecarui membru si media la final, astfel incat sa se poata confrunta oricand cu versiunea oficiala.

    Rezultate:

Mare medalie de Aur - un vin care nu (mai?) exista, felicitari ca l-ati promovat:
Merlot Private Selection Liliac 2013

Medalii de Aur:
Cuvee IX 2012, LacertA                      
Cabernet Sauvignon + Merlot 2011, Cuvee Tanc 6, WineRo
Cabernet Sauvignon 2012, Crama Răteşti
Cabernet Sauvignon Origini 2012, Budureasca
Merlot + Cabernet Sauvignon + Fetească neagră 2011, Tanc 3, WineRo
Shiraz Origini 2013, Budureasca
Origini Reserve 2013, Budureasca
La Muşat 2012, Budureasca pentru Crama Muşat
Cabernet Sauvignon 2013, Crama Răteşti
Cabernet Sauvignon 2014, Budana 2, Licorna Winehouse
Fume Premium 2014, Budureasca
Primordial Chardonnay + Sauvignon Blanc + Muscat Ottonel 2014, Domeniile Bogdan
Sauvignon Blanc Hermeziu 2014, Domeniile Lungu
Merlot + Cabernet Sauvignon + Fetească Neagră Domeniile Ostrov Grand Reserve 2011, Ostrovit
Cuvee Nicolae Red 2013, Domeniile Tohani
Noble 5 2013, Budureasca

Medalii de Argint:
Sauvignon Blanc Origini 2014, Budureasca
Blaufraenkisch 2011, Lacerta
Merlot 2013, lot 16, Crama Mennini
Merlot + Cabernet Sauvignon + Fetească neagră 2012, Tanc 11, WineRo
Sauvignon Blanc Sole 2014, Cramele Recaş
Milenium rosu 2012, Serve
Cuvee Nicolae Alb 2014, Domeniile Tohani
Merlot 2012, Tanc 42, WineRo
Sauvignon Blanc Anca Maria 2014, Domeniul Vlădoi
Experience Red 2013, Ecoferm (Grup Cris Tim)
Drăgaică Roşie 2013, Crama Oprişor
Pinot Noir 2011, Lacerta
Chardonnay + Muscat Ottonel 2014, Crama Tata si Fiul
Traminer Hermeziu 2014, Domeniile Lungu
Rusalcă Albă 2014, Crama Oprișor
Terra Romana Sauvignon Blanc +Fetească albă 2014, SERVE
Cuvee X LacertA
Milenium Alb 2014, SERVE
Chardonnay Liliac 2014, ambWine
Muscat Ottonel Tata si Fiul 2014
Cabernet Sauvignon Cervus Magnus Monte 2014, Crama Ceptura
Cabernet Sauvignon Caloian 2013, Crama Oprisor
Cabernet Sauvignon Terra Romana, SERVE
Chardonnay Hermeziu 2014, Domeniile Lungu
Red Cuvee Liliac 2014, ambWine
Muscat Ottonel Tectonic 2014, Crama Gîrboiu

Importuri

Medalii de Aur:
Cabernet Sauvignon Ecos de Rulo Bisquertt 2010, AlmaTim

Chenin Blanc Douceur d’Octobre 2011, Vinexpert
Carmenere Cuvee Misiones de Rengo 2012, Vinexpert
Carmenere Ecos de Rulo Bisquertt 2010, AlmaTim
Faustino I Gran Reserva 2001, AlmaTim
Sauvignon Blanc Rimapere 2014, Vinexpert

Medalii de Argint:
Montepulciano d’Abuzzo Unico 2013, Rifco Trading
Arrogant Frog Chardonnay + Viognier 2014, Vinexpert
Carmenere Tarapaca Gran Reserva 2013, Vinexpert
Malbec Aguaribay 2013, Vinexpert
Chateau La Verriere Rouge 2012, AlmaTim,
Cotes du Rhone E. Guigal 2011, Vinexpert
Torrontes Tamari Reserva, Vinexpert
Chateau Ksara Blanc de Blancs 2014, AlmaTim
Sauvignon Blanc Vignoble Paul Mas 2014, Vinexpert
Sauvignon Blanc Chateau La Verriere 2014, AlmaTim

Vinuri românești din soiuri autohtone, destinate HoReCa

Aur
Fetească neagră Divinitas 2013, Viile Sudului
Experience (Fetească albă + Tămâioasă românească) 2014 – Ecoferm (Grup Cris Tim)
Tămâioasă românească Colocviu la Roma 2014, Casa de Vinuri Cotnari

Argint
Busuioacă de Bohotin Hermeziu 2014, Domeniile Lungu
Fetească neagră Alira 2013, probă de tanc, WineRo
Fetească neagră Cantvs Primvs 2012, Viile Metamorfosis
Fetească regală Vine in Flames 2014, Budureasca
Fetească neagră Castel Vlădoianu 2013, Casa de Vinuri Cotnari
Busuioacă de Bohotin Colocviu la Paris 2014, Casa de Vinuri Cotnari
Fetească neagră 2014, Crama Tata şi Fiul
Fetească neagră Cotnari Domenii 2013, Casa de Vinuri Cotnari
Fetească neagră 2013, Crama Răteşti
Negru de Drăgăşani Via Marchizului 2013, Viile Metamorfosis
Şarbă Tectonic 2014, Crama Gîrboiu

Vinuri românești din soiuri autohtone, destinate marelui retail

Medalia de Aur
Busuioacă de Bohotin dulce 2012, Crama Basilescu

Medalia de Argint
Fetească neagră Domeniile Săhăteni 2013
Busuioacă de Bohotin Viţă Românească, non-vintage, Vincon Vrancea
Fetească albă Elite 2013, Domeniul Coroanei Segarcea

Cea mai bună Fetească neagră: Divinitas 2013, Viile Sudului
Cea mai bună Fetească albă: Elite 2013 Domeniul Cororanei Segarcea
Cea mai bună Fetească regală: Vine in Flames 2014, Budureasca
Cea mai bună Busuioacă de Bohotin: Basilescu dulce, 2012
Cea mai buna Tămâioasă românească: Colocviu la Roma 2014, Casa de Vinuri Cotnari


    Prin prisma celor de mai sus as imparti producatorii in trei mari categorii:

1. Cel care n-a trimis niciodata probe, sau a trimis anii trecuti dar n-a luat nimic, ori daca a luat nu s-a simtit in vanzari. Asta e cel mai "inteligent", are o viziune pana la maxim lungimea bratelor proprii. Nici nu viseaza care e comportamentul bautorului de vin roman, nu a coborat niciodata in piata sa observe ce face respectivul, nu ce zice si cum se da cunoscator la vreo degustare moca. E asa de greu sa remarci ca toata lumea cumpara etichete, iar diferenta, la raft, e o nenorocita de medalie? Tot producatorul asta spera ca de aia 50 EUR cat l-a costat participarea (nici nu stiu suma exacta), sa-i fie ridicata o statuie si medalia sa-i fie promovata pe toate gardurile din Romania, gratis, iar el sa nu piarda timpul cu alta activitate in afara de numaratul banilor rezultati. Daca va inchipuiti ca simpla lipire pe sticla e suficienta, apucati-va de vandut lalele de la primavara.

2. Categoria "mi se cuvine" n-a mai avut obraz sa se prezinte in 2015 si sper sa ramana asa. Trimite multe probe, ca are buget de promovare bun, dar vrea rezultate concrete, cunatificabile dinainte, garantate eventual si de prezenta unui reprezentant al sau in comisia in care, din intamplare, vor fi cateva vinuri care au nevoie de proptele. 
    Sau desfasurarea concursului la ei in batatura, altfel nimic. Never. Ca ei "e buni" si asa, orice degustare comparativa in orb e relativa, bla, bla, bleah. Din pacate poporul mai crede in zane albe vechi de 12 ani. 
Succesuri si grija mare la etichete, sa nu fie culoarea comunismului sau sa vorbeasca nemteste. Hint: niciunele nu-si fac banii.

3. Categoria celor care sunt cu picioarele pe pamant, gandesc lucrurile pe termen lung. Sau au buget de marketing fara numar, fara numar. Sau joaca ultima carte, de disperare. Sau au intrat acum pe piata si vor sa vada unde se pozitioneaza. Au in comun ori perseverenta ori speranta ca schimbarea e pozitiva, constructia de imagine si de fiecare data viziunea. 

    Nimeni n-are puterea sa-si faca numele cunoscut doar prin forte proprii si sa-l intretina la un nivel atractiv continuu. Daca dispare si IWCB, bloggeri noi nu mai apar, iar astia mai vechi ne-am uzat de aceleasi subiecte ani de zile, ma intreb cum va mai afla consumatorul avizat cand ati facut un vin bun, o eticheta frumoasa, o crama noua.


Cu multumiri organizatorilor pentru invitatie, pentru compania, tratatia si dialogul din serile cu program de voie.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu