Din selectia facuta de fiecare (cu ocazia ultimei comenzi la Decantalo) dintre cei trei prieteni care ne-am intalnit in noaptea dintre ani, am facut o noua selectie, astfel incat fiecare sa aduca trei vinuri bune. Totul a fost spaniol, dar cuvantul de ordine a fost diversitatea: ani de recolta, zone, tipuri de vin.
Fiind o seara cu stelute colorate pe cer, am inceput cu nu mai putin de trei spumante, toate ale producatorului Mas Codina: Brut Reserva 2010, Brut Nature Reserva 2010 si Gran Reserva 2009. Anii sunt specificati pe eticheta secundara, insa nu se considera vintage.
Toate cele trei sunt facute din Xarel-lo, Macabeo, Pinot Noir si Chardonnay din vii de peste 25 de ani si sunt cotate la peste 90 de puncte de nu-stiu-care revista pe care a gasit-o Decantalo recent sa-i supra-aprecieze vinurile. Primele doua n-au iesit cu nimic din randul miilor de Cava fara personalitate, fiind simple, usoare, corecte, cu o usoara asprime. Punctajele au fost intre 85 si 88, crescatoare de la Reserva Brut la Reserva Brut Nature. In schimb, la Gran Reserva Brut Nature s-a crescut la 88-90, cu un maxim din partea mea, apreciindu-se cremozitatea, finetea si superbele note de gutuie din compot.
Pana s-au mai deschis rosiile in decantoare am incercat un Chardonnay dus la pierzanie (probabil) de alcoolul prea jos, 12,5%, imbinat cu o structura moale: Pares Balta Mas Pons 2011. E inca un exemplu ca Spania sta foarte rau la capitolul Chardonnay. Generosul Decantalo da 89 de puncte, noi limitandu-ne la 80-81-82. Paradoxal, e sold-out, poate am prins chiar ultima sticla uitata intr-un colt.
A venit randul vinurilor rosii, primul pe lista de examen fiind Urbion Crianza 2008, dupa ce toate au fost degustate si s-a estimat efectul benefic al aerisirii: asamblaj de Tempranillo si Garnatcha Tinta, la pretul de 7.75 EUR, cu 13%alcool. Nas de clasa, cu o idee de Balsamico de Modena, care, surprinzator, apare si in notele de degustare de pe eticheta scundara. Tot in nas mai apar fructe de padure diferit colorate, frisca. Gust pe rodii, afine, merisor, visine aproape coapte, astringenta activa, post scurt, corp subtirel. Nu va spuneam ca Rioja exceleaza olfactiv si nu livreaza suficient gustativ? 87 de la mine, 84 si 85 de la ceilalti.
Next in line: Tilenus Crianza 2006, facut din soiul Mencia, care are arome negricioase, zici ca e un cupaj de Merlot cu Syrah, coacaze, mure, gust de cacao si cafea, fruct, corp mediu cu o structura ideala. Excelent. 91 Parker, 92 Penin, 90 de la mine, 86 si 87 de la coechipieri.
Malpaso 2008, pe care l-am sacrificat din colectia personala, a fost cel mai apreciat rosu: are o glazura fina de gemuri de fructe de padure, insa baza olfactiva e pe mineralitate, boia de ardei dulce, piper alb, syrah european. Senzatii dulcege in gust, suculenta, bitum, carnozitate, amplitudine buna, peste medie, e rotund. Post frumos, de vin tanar (2008!), condimentat, prune, coacaze blue. 93PK la 10EUR. Ei bine, da, asta e pe aproape. 90-92-89. Este un simplu Syrah.
Martinet Bru 2005: un vin la maturitate, note frumoase de sticla, fructul ramane in plan indepartat, gustativ e plin, corp peste medie, tanin cam uscat. Foarte frumos in ansamblu. 88-89-90 de la noi, 91PK, 90 Decantalo. Cupaj de Garnatcha Tinta, Cabernet si Merlot, din Priorat, regiune pe care m-am concentrat cand am facut selectia personala, asa ca voi mai reveni la acest subiect.
Nu puteam sa plecam acasa fara o dulcegarie spaniola, asa ca ultimul vin, sau mai bine zis sherry, a fost mega-cotatul Alvear 1927, facut din Pedro Ximenez in sistem Solera, invechit 5 ani in stejar american, 16% alcool, 96 de puncte Parker si doar 90 Guia Penin. Culoarea e granat-maronie, cu borduri translucide, iar nasul e intens, cu arome de smochine uscate, stafide, cacao, caramel, zahar ars si lichior de cafea. In interior aspectul este foarte concentrat, aromele sunt aceleasi dar mai vii, se simte alcoolul arzator pe obraz, iar post gustul e infinit. Nu debordeaza de complexitate, poate de aceea generosul ghid Guia Penin s-a oprit la 90pct cu evaluarea. N-am sesizat o mare diferenta intre acesta si cel adus de Recas de la Gonzales Byass, ambele fiind o alegere ideala mai ales pentru partea feminina la ceas de sarbatoare. Been there, done that. Daca ar fi sa aleg intre un Auslese dulceag si bun, un Tokaji de pe la 4-5 puttonyos in sus si asta, in mod cert n-ar fi prima mea optiune. Doar ca pretul e foarte bun - sub 11 EUR, Decantalo. Oricum, bate orice lichior de pe planeta. 90-91pct. de la mine, 93 alte voci din incapere.
Bomboana pe coliva a fost Syrah Anima 2011, despre care punctajele spun totul: 81, 82 si 84 de la cel care l-a adus. N-are pic de tipicitate, e iute, are piper, dar in ansamblu un vin slab. Are o inflexiune lemnoasa vulgara, o amareala disonanta, e mult prea slab pentru pretul cerut, in jur de 75 de lei.
Si la 3:30 eram acasa.
Nu mai puneti nimic pe Vivino?
RăspundețiȘtergereSalutare!
ȘtergereDa, am renuntat la Vivino. Si din motive tehnice - n-au mai dezvoltat aplicatia pe Blackberry, iar Androidul meu are o camera foarte slaba, dar mai ales ca nu mai am timp. Camera fiind foarte slaba de cele mai multe ori trebuia sa introduc manual toate campurile, pentru ca nu-mi recunostea eticheta. Sa nu mai ca la cele romanesti e un talmes-balmes de zone, nume, de trebuia de fiecare data sa rescriu toate datele. Asta e, ne vedem pe aici, pe Facebook...