Luate din Cora Budapesta, la preturi..de super-market, sub 30 de lei fiecare. Impresia cu care m-am intors din Ungaria a fost una nu prea buna: in Premier Outlet s-au inchis in numai 4-5 luni de la ultima mea vizita in jur de 30% din magazine, iar ceilalti s-au impartit in doua tabere, in functie de strategia adoptata: unii au dat de pamant cu preturile, altii le tin foarte sus. In Cora scoteau din podea 60% din casele de marcat, probabil cu scopul de a le muta in alt magazin unde e nevoie de ele, pentru ca aici, la orele 11 dimineata erau sub 20 de clienti inauntru, pe o suprafata sensibil mai mare decat magazinul din Militari. Industria si mai ales constructiile sunt pe drojdie, e grava situatia. Adevarata criza e peste gard, iar cetatenii nostri sunt invrajbiti de o crasa dezinformare venita din toate partile, de lupte politice cu o miza intangibila pentru majoritatea sustinatorilor. Scularea, bah! Si ochii spre civilizatie, ca daca vine valul care se inalta amenintator la orizont ne matura de ne intoarcem toti la sapat de vie!
Laposa Harveselu, SEC, facut de Nagy-Somloi in 2008: culoare galbuie bine, miros in zona ceai de musetel cu creta si un praf de piper sa intareasca ciudatenia. Atac la fel de ceios, aciditate inca foarte buna, se tine binisor la varsta de 4 ani, un soi interesant, nici foarte placut nici dizgratios. Doar ciudat. Bine, nici eu nu-s cu toate oile acasa cand cumpar asa ceva, stiind ca se preteaza mai degraba la a fi vinificat dulce, insa in slujba stiintei mai risipim niste lei.. 82pct.
Kekfrankos Classic Selection, facut de Meszaros Pal in 2009. Soiul pare ciudat la prima vedere, insa nu este altceva decat bine cunoscutul Burgund romanesc sau Blaufrankisch austriac/nemtesc si uite ca nu e asa rau, cu toate ca in mai multe vinuri am simtit o linie comuna de cache de sticla, si un gust "apa de la robinet" pe care mi-e greu sa-l descriu. Rubiniu-granat intunecat, miros fara prea mare expresivitate (cirese, gem de prune), ba chiar cu nuante foarte putin perceptibile pe care le asociez cu lipsa de igiena in crama, gust bun, cu foarte putina vanilie si ciocolata pe fructele zemoase - mai ales visine, astringenta la nivel optim, corp mediu-slabut, post de lungime apreciabila si de calitate. Am pierdut bonul fiscal, noroc ca au site in engleza unde am vazut un pret informativ: 4 EUR. Pentru banii astia, vinul este mai mult decat agreabil, in ton cu atitudinea pe care producatorul, proaspat proprietar al domeniului vechi de 250 de ani din Szekszárd, o are: va oferim un vin bun la un pret foarte bun de pe cele 80ha, cu preturi intre 3 si 6 EUR. Fair enough? 83 pct.
Acum glumind un pic , cine ar bea un vin cu gust de "ceai de musetel cu creta si un praf de piper"? Dar 82 de puncte..... eu zic ca esti cam generos.
RăspundețiȘtergereAcum trecand la Kefrankos, ti-a scapat porumbelul cu Burgundul (apropo mare vine de la marimea bobului sper, ca soiul e .....) si Blaufrankisch. Sincer, eu vinuri mai proaste decat din aceste soiuri nu cred ca am baut. Burgundul de Urlati, iar celalat la pahar intr-o crasma in Viena. Vad ca si la unguri este ieftin, cum si la noi burgundul este in gama low entry cam indiferent de producator.
Se tinea binisor albiciosul, poate am fost cam generos, dar nu prea am avut de unde sa-i tai. N-am inteles porumbelul. Ca n-am zis Burgund Mare?
RăspundețiȘtergereLa noi in vechile vii e cam greu de gasit un soi pur, asa ca si calitatea e mai jos, soiul nu-i foarte potent, insa un vin curat, decent e greu de facut fara o minima investitie.
Uite rose-ul Lacerta, care am auzit ca deja s-a terminat, e un exemplu ca se poate. Cel vinificat rosu nu l-am incercat inca.
Ai prins transformarea Cora in Auchan :D Probabil scoteau casele de marcat din sistemul Cora pentru a introduce sistemul noului proprietar, Auchan.
RăspundețiȘtergereBogdan is right, puteai sa alegi mai fericit, nu acel Kekfrankos :P Daca vrei ceva couleur locale, incearca Kadarka.