http://vinmagazin.ro/

Lafage Nicolas 2015

    Grenache sta bine la nivel mondial, se distreaza atat in zona Franta-Spania cat si in US sau Australia. Nu, nu si in Romania, ca noua ne place 1001 si Ananas. A dat de multe ori 100 de puncte ca monocepage, iar in cazul de fata media criticilor e in jur de 88p, mai joasa decat apreciera mea, dar dupa 24h de micro-oxigenare in frigider, altfel alcoolul de 15%+taninul inca naravache (rimeaza cu Grenache) trag in jos intregul. AOC-ul e Cotes Catalanes. 

      Nasul e de dulceturi de fructe negre de padure, de la mure si afine pana la coacaze si prune. Dar nu gemul ala uscat, cu tenta de fruct over-ripped, ci acela de (doar) anul trecut, inca proaspat si vivace. Avand in vedere recordurile de caldura din ultima vreme, l-am baut - timp de mai multe zile - mai rece decat ne-ar spune batrani somelieri romani, asa ca alcoolul n-a fost o problema de luat in seama. Gustativ e gros, fierbinte, voluminos, seamana pe alocuri cu un Tawny, deja are note de nuci verzi, pe langa cele clasice. Foarte curand Deja in oferta abilului HappyWines, care aduce niste vinuri de exceptie la preturi la fel. 

Pe afara e 50-60 de lei, iar la 92 Parker e de bine. 

90 si de la mine.

Portughezii inca nu stiu

    E ceea ce am putea numi un clasic portughez, pentru ca provine din Douro si e compus din Touriga Nacional, Touriga Franca, Tinta Roriz. Poseda 90p WE si nu trece de 40 de lei/daca stii de un' sa-l iei. Online va fi mereu simplu - zice un proverb modern. 

    E ceea ce am putea numi un vin "negru", cu nas frumos, fruct rosu - prima impresie a fost de visina strivita intre degete. Lemnul e si el in plutonul inaintas, insa ceea ce il face atragator e naturaletea. Oare lipsa ei in majoritatea vinurilor romanesti scumpe - in afara de teama oenologului ca nu-i iese - se datoreaza nevoii de a satisface excesul de zel in a enumera zeci de fructe, legume si flori din partea descriitorilor de vinuri? Mi-e ca multe vinuri sunt foarte reusite de la natura, insa le tratatam cum a spalat ala Poarta Sarutului. Ce mai are al nostru Andreza: un corp mediu, complementar astringentei frumoase, savuroase, cu taninuri rotune, coapte, dar aciditate usor sus. Suculenta, vinozitate, intensitate, complexitate aromatica, dar si un final mediu-scurt daca e usor sub temperatura, pentru ca n-are suficient combustibil la iesire (alcool 13,5) ca sa lase urme. 

    N-am eu parte de luxul asta, ca-s multe de testat/scris, dar m-ar putea bucura multe seri, indiferent de cat de pretetioasa e atmosfera. 89p. 

P.S. Ce nu stiu portughezii? Ca in RO nu ne ajunge bautura si avem nevoie de ajutor urgent. Vin bun si ieftin, ca asta de mai sus!

Tinazzi, Opera no. 3, 2005

    L-am gasit in Romania la un pret decent - in jur de 160 de lei la happywines - pentru cum arata aceasta capod- Opera. Sa ai la vanzare 2005 in sticla masiva, embosata, in care sa descoperi un vin in floarea varstei, ca un barbat de 28-30 de ani, cu aciditate, echilibru si toate cele - asta e o performanta. ["Ma delisteaza carciumile", miau, miau, sunt slab, dau spaga, nu stiu sa vand altfel - zise producatorul roman care are la mezat deja rosii 2016 pe scara larga.]

    Primul nas e de iod, miez de nuca, apoi pluteste un strat de gem de prune, cacao, ciocolata, in ultima faza aparand iuteala tutunului, pe unde de alcool (15%). Complexitatea si mai ales rezultanta aromelor enumerate e greu de reprodus. Deschidem usa gustului si dam de un vin vioi, cu aciditate buna, in acelasi timp bogat, de volum, amplu, cu tanin si extractivitate (38!!). Asa ca tocmai s-a transformat intr-unul puternic, masiv, complet - culoare, echilibru, corp, structura, intensitate, complexitate... 

    Hai sa vedem de unde taiem, sa n-ajugem in suta: savoare 9/10, integrare alcool - not possible la 15%+..si cam atat. Ceea ce face din el un vin de vreo 93 de puncte, vrei - nu vrei. De fapt generosul Luca Maroni upgradeaza nota data in 2014 (93p) la 98, iar ultima performanta este Platinum la Decanter Asia si 95p. Powered by Corvina+Primitivo+Nero d'Avola. Opera No 3, Vinum Italicum, Tinazzi, 2005. Mare vin, apropiat intr-o oarecare masura de Amarone. 

Prosecco La Tordera, Brunei

    Crama este "adusa" in Romania de un mic importator din Timisoara, care scapa cateva sticle si pe la Bucuresti, in locuri care inteleg fenomenul si mai ales platesc la timp. L-am cunoscut pe Gabriele la Vinitaly acum cateva saptamani si am realizat ca sa te duci la un mare targ de vinuri international doar ca sa-ti faci selfie-uri pe-acolo sau sa te dai ziarist din Romania e un esec grandios, mai ales daca ti-ai inchipuit ca iti vei largi cultura despre vin si iti vei delecta papilele. Nu are nicio legatura cu vreun festival local de turnat in pahare. E B2B. Daca dai de inteles ca la sfarsitul eventualei discutii/degustari poti comanda 2 paleti aceasta poate chiar va avea loc, insa la case mari asteapta-te la orice abordare. 

    Am avut ocazia sa vad cateva zeci de crame din postura buyerului care mai si vorbeste aceeasi limba cu vanzatorul. E cu totul altceva. E adevarata experienta de targ, de business, pragmatica, directa. Recomandarile personale despre piata din Romania, despe comportamentul consumatorului de vinuri s-au concretizat in cateva noi etichete de care ne putem bucura deja sau in viitorul foarte apropiat. 

    La Tordera e un nume vestit in zona de Prosecco, detinuta de familia Vettoretti de vreo suta de ani. Brunei Brut vine din centrul zonei de Superiore, are si un pic de Bianchetta si Verdiso pe langa 85% Glera. Notele sunt de mar golden, pere tari verzi, plus un set floral minimal. Gustul e cel care se diferentiaza prin finete, cremozitate, amplitudine, echilibru, pe o solida baza de aciditate. Un Prosecco foarte bun dintr-o zona de pret pe masura - 60-65 de lei. 88 de puncte. 

Apollonio Squinzano, Mani del Sud, 2013

     Squinzano 2013 este un asamblaj nefiltrat de Negroamaro, Sangiovese si Malvasia Nera, ultimele doua in proportie de 15%. Toate provin din "bush vines" de 20 de ani vechime, fermentatie in budane, 6 luni la baric, 6 luni la tancuri mari de lemn, si inca 6 la sticla inainte de punerea pe piata. Notele de degustare date de producator se invart in jurul migdalelor, insa in opinia mea fructele rosii iau fata, pe langa gemul de pruna. E consistent, dar are aciditate, e amplu, are kick, vinozitate, tanin, persista, place. Din pacate pentru noi, fara adversar in zona ~9EUR in RO. Dar stati linistiti, vinul romanesc se vinde mai bine ca oricand. 

88 de puncte dupa 24h de micro-oxigenare. Nu ca asa am vrut sa-l tratez neaparat, ci pentru ca in prima zi, cand am baut primele doua pahare, n-am avut deloc dispozitia sa scriu ceva, doar l-am savurat. De gasit "La Musat" la pret foarte bun!

Venira americanii

    Acum vreo doua saptamani am pus la cale impreuna cu seful de restaurant de la Retro Caracal, binecunoscutul Bubu, o degustare pentru personalul bazei militare americane care asigura functionarea scutului antirachete.

    In ultima vreme am organizat foarte multe evenimente, insa despre acesta vreau sa scriu cateva randuri, pentru ca a fost la un nivel de calitate foarte ridicat:

- comunicarea cu personalul restaurantului exceptionala, atat inainte cat si in timpul degustarii;

- timing de ceas elvetian: deschiderea sticlelor fix la ora stabilita, servirea diferitelor feluri de mancare exact cu vinurile  si la ora care trebuia;

- punctualitatea invitatilor, completata si de lipsa vreunui grup de cheflii care tine personalul pana dimineata aiurea, sa mai bea niste resturi de pe mese. A, plus lipsa reclamantilor: "mi s-a pus prea putin in pahar". 

- dialogul, interactiunea si atentia lor pe parcursul prezentarii vinurilor. Toate astea vin din educatie, din bun simt. Il ai sau nu-l ai, n-ai la ce sa mai lucrezi de-acum incolo.

- uneltele folosite, de la pahare, tacamuri, platouri, comunicare wireless intre bucatarie si ospatari - ceva din viitor.

- atitudinea personalului, atat de naturala, fara a mima o slugarnicie extrema, ci facandu-l pe oaspete sa se simta confortabil intr-un mod care cred ca e modelul ideal in industria ospitalitatii. 

- ambientul - nu mai zic. Inca nu am vazut carciuma decorata "retro" atat de originala, cu atatea obiecte si publicatii autentice vechi, obiecte de arta, pana si o parte din podea de vreo.. da, 2000 de ani! Sa nu uitam ca stabilimentul are 5*****.

- deschiderea unor producatori si/sau distribuitori catre acest tip inedit de evenimente, din proprie initiativa. 

    Le-am povestit despre triunghiul noi - rusi - vin prost intr-un mod destins, fara a intra in politica prea tare, insa punctand sentimentele siberiene reciproce. Au aflat ca au venit la fix pentru un vin bun, intr-o perioada de progres a industriei, insa pentru o Rara Neagra sub pavilion (DOC) romanesc au intarziat cateva zeci de ani. 

Vinurile oferite spre degustare au fost, in ordinea servirii lor:

- spumant Domeniile Panciu Cuvee Prestige, brut, proaspat medaliat cu bronz la Decanter.

- Chardonnay Ana, Jidvei, 2016, nebaricat - ca exemplu de terroir cool, sharp, natural. Sustin ca in gamele de sus asa ceva trebuie sa existe, nu alea lucrate pana cand zeama ramane undeva in plan indepartat.

- Cramposie Avincis - surprinzator de bine primita, mult peste asteptari, chiar si in cazul unui vintage reusit - de vazut 2016!

- Pinot Grigio Halewood, Hyperion, la fel ca in cazul Ana, un vin de terroir, cu aciditate low, corpolent, rotund, floral, atragator. 

- Individo Rose, proaspat medaliat cu Aur la Bruxelles - unul din cele mai bine primite vinuri ale serii. Echilibrul si moderatia in exprimare sunt  piesele de rezistenta. 

- am schimbat usor culoarea spre Pinot Noir 2013, Avincis, usor inaintea ferestrei de consum, dar cu o buna tipicitate de soi (fertil). In zonele cu mai multe fete am vazut niste "mmm" de placere.

- cu toate ca nu asta era ordinea fireasca, am introdus Budureasca Origini Reserve 2014, baricat, complex, heavy, la care bicepsii bine dezvoltati ai americanilor (cam putine alte optiuni de petrecere a timpului deocamdata acolo) au reactionat pozitiv. E interesant de observat cum iti sorb cuvintele cand le vorbesti de daci, de origini, de mii de ani de istorie.

- Montepulciano parea un pic defavorizat, dupa Marele Maestru Origini, insa n-a fost deloc asa. A avut mai multi fani decat m-as fi asteptat, mai ales in zona romaneasca - am avut si o mica insula cu 3-4 clienti selecti, alesi de organizatorii din partea restaurantului. Pana la sfarsit a ramas rosul lor preferat. Multumim Rifco Trading.

- am retrecut Prutul cu o discutie despre Rara Neagra, industria moldoveneasca de vin, gama Individo si raportul calitate/pret foarte bun, scotand in evidenta medalia de argint primita la Berlin. Personal mi s-a parut mult mai bun decat acum cateva luni cand trecuse prima oara incoace. Vorbesc de roada 2015.

- Alira Feteasca Neagra din gama Grand Vin a fost un pic altfel primita fata de degustarile cu participanti neaosi, unde jumatate urla ca-i fruct supra-copt, iar cealalta jumatate nu se mai despart niciodata de el. Am intrebat cativa cum li se pare si au inceput prin a descrie ceea ce miros sau simt in gust, scotand la suprafata si ce le place dintre astea. Un pic mai elevat, nu?

- finalul rosu a apartinut regelui Cabernet, reprezentat de Hyperion 2012, suculent, cu aciditate mare, inca tanar pentru anii sai. Pairingul cu grasunele coaste a fost de nota 10. 

- iar la sfarsit a cantat doamna cea grasa: Busuioaca Averesti Nativa demidulce: rose+sweet+high aromas dupa inca 11 vinuri? Best seller!

    M-as simti onorat sa pot face si alte degustari/prezentari de vinuri in acest loc din orasul in care mi-am petrecut primii 18-19 ani de viata, chiar daca atunci cand ma uit pe strada, rar mai recunosc pe cineva.

    P.S. Multumesc celor care au vrut sa ne ofere si mai multe vinuri, sa-mi fie cu iertare ca alte multe care imi plac nu au avut loc aici, pentru ca am proiectat un numar limitat, pliat pe locatie-public-rezultat.

Alsacia la pas

    Ca pasionat de vinuri imi propun sa vad macar o data in viata marile vinuri si targuri de vinuri, regiunile clasice, iar Franta e din start o destinatie prioritara. De cand exista curse directe la Lyon sau Bordeaux e usor sa vedem topul, insa deocamdata am ales Alsacia, poate datorita faptului ca vinurile de acolo au aparut doar sporadic pe la noi, iar selectia celor aduse a fost facuta pe criterii mai putin legate de calitate.

    Asa ca țuști in avion, alaturi de Pop si #faraudrea cu destinatia Euroairport, la 40 de km de Colmar, unde dupa zile de cautari online nu gasisem o varianta de transfer catre pitorescul orasel. Noroc cu niste romani stabiliti in zona, [merci beaucoup!] care ne-au imbarcat in masina lor dupa doar 2 schimburi de amabilitati la coborarea din avion si ne-au lasat in fata blocului arvunit prin AirBnb. Hint: nu exista transfer direct prea des de la Euroairport la Colmar, ci din 2 bucati: autobuz 5 min pana la gara Saint Louis de unde iei tren care vine la 30 min si costa 13EUR. Cred ca era personal, ca n-a trecut de 200 km/h. Enervant. Cost avion si cazare 4 nopti: 195EUR.

    Am ales Colmarul ca loc de pus tabara primele zile pentru ca e usor de ajuns, chiar si pe jos, in cateva sate care au mai multe Grand Cru-uri si sunt printre cele mai frumoase din Franta. A patra si ultima zi am stat in Eguisheim, considerat pe buna dreptate cel mai frumos oras din Franta - in urma voturilor francezilor. In afara de asta, este un fruntas Ville Fleurie, dar si pesticide-free. De fapt 15% din viile din Alsacia sunt certificate bio, cu proiectia ca in 5 ani vor ajunge la 25%, insa exista un procent semnificativ, superior, care nu considera necesar sa plateasca o entitate autorizata sa-i certifice, chiar daca vinul este facut fara interventii de niciun fel. Ca efect, in preumblarile pe jos cu rucsacul in spinare am vazut multe vii atacate si ucise de boli, insa este un fenomen asumat, acceptat in locul folosirii substantelor considerate toxice. Ah, si alt lucru notabil: in mijlocul campului, pe sub drumurile de acces, pavate rudimentar cu pietris, exista canalizare alimentata de rigole de drenaj. Star Treck?

    Pretul de vanzare a kilogramului de struguri de la producator catre cooperativa sau negociant este de 2-4EUR, in functie de soi, calitate, parcela, etc. Majoritatea prefera sa vanda catre cooperative strugurii de calitate, la marii marketeri actuali ca Trimbach sau Leon Beyer ajungand probabil loturi de calitate inferioara, pentru ca aici am vazut cele mai slabe seturi de vinuri din toate cramele vizitate. Va puteti convinge singuri - sunt disponibile si la noi. 

    Nici la cooperative nu excelau gamele inferioare, insa din zeci de etichete, care totalizau in unele locuri 8 mil sticle, am gasit des vinuri peste medie.

    Cu 2 exceptii, unde am fost nevoiti sa scoatem din buzunar uriasa suma de 3, respetiv 5 EUR, degustarile sunt gratuite, toti desfac orice sticla vrei sa vezi, indiferent de pret. Ne-a luat o vreme sa ne invingem timiditatea, insa si cand am facut-o am spulberat toate Grand Cru-urile intalnite, care, btw, sunt in general cu rest de zahar maricel. Aici nu cred ca s-a auzit de drojdii selectionate, toata lumea produce vin cat mai aproape de natural. Vorbim de 15.000 de hectare si 1000 de proprietari, toata Alsacia.

    Satele prin care ne-am perindat au fost Turckheim, Niedermorschwihr, Ingersheim, Ribeauville si Hunawihr, pe langa Colmar si superbul Eguisheim. Am vazut si "gustat" peste 30 de crame, dintre care cateva cooperative, cativa "granzi" si multi producatori mici, unii avand vinuri de o calitate exceptionala, gen Louis Sipp, Bott Freres sau Paul Ginglinger. Si, da, pentru ei exista Riesling si restul. Pinot Noir am vazut rar la un nivel notabil, insa se pare ca deja exista un flux din ce in ce mai mare de baricuri folosite dinspre Burgundia, vor fi mici schimbari ca stil.

    In fiecare restaurant, indiferent de cat de mic e satul, programul de masa este 11:45-14 si 18:30 -21:30. Astepti sa fii invitat la masa de catre gazda, toata lumea care trece pe langa masa ta te saluta. Gastronomia la un nivel exceptional, indiferent de marimea localitatii, e un alt motiv sa te intorci in Alsace. Iar paharele specifice zonei sunt extrem de simpatice. [Le gasiti pe toate in link-ul de la sfarsitul povestii.]

    Am vazut muzee ale vinului, butoaie inca in folosinta de la 1880, printre care si pe cel mai mare din lume, de 35.000 de litri, am vazut case facute la 1530, orase intregi pastrate ca in secolele XVI-XVII si mai ales oameni cu sclipiri vii in ochi cand le intelegi si apreciezi rezultatul muncii. 

    Din pacate nu cred ca deocamdata exista o piata suficient de matura la noi, care sa inteleaga vinul alsacian cu a sa aciditate mare, de multe ori cu rest de zahar si aromatica subtila. Poate Gewurz-ul sa aiba o sansa, daca e bine plasat. Deocamdata naturaletea si echilibrul nu sunt printre atributele cele mai apreciate de un public suficient de numeros.

Toutes les photos ici.