10 august 2014

Un po' di Foss Marai

    Am participat recent la o (re)degustare a spumantelor Foss Marai la Tasting Room by Ethic Wine, sustinuta de Marinela Vasilica Ardelean, brand manager al companiei, care este detinatoarea trofeului cel mai bun somelier din Romania, pe langa asta fiind cea mai frumoasa aparitie din peisajul vinurilor World Wide, si Stelian Stefan - somelier Cramele Recas, excelent documentat, ca de obicei, despre frumusete nici nu mai zic :), iar ca figura centrala si-a facut prezenta insusi presedintele companiei italiene, domnul Carlo Biasiotto. Prezentarea a cuprins cateva aspecte interesante, care merita amintite. De exemplu faptul ca Glera nu se va imbunatati odata cu timpul, deci cautati sa fie fresh; am aflat ca Foss Marai nu vinde nici macar o sticla in retail, iar intre un DOC Treviso si un DOCG Valdobbiadene Conegliano e o diferenta ca de la cer la pamant. Portofoliul importatorului roman se va rotunji zilele astea cu un Cuvee, un asamblaj de Glera, Chardonnay si Sauvignon Blanc, ultimul baricat 6 luni. Se numeste Surfine. 



Un alt spumant va fi din Muscat, cu un rest de zahar de 150g/l, pe care puteti paria ca n-are mai mult de 30. Tot aici am auzit in sfarsit spunandu-se loud and clear un lucru pe care l-am demonstrat deja de cateva zeci de ori unora care prea usor iau de bun ce aud prin carciumi de la asa-zisi initiati: nu exista temperatura perfecta de plecare din frigider, pentru ca sunt prea multi factori de luat in calcul (temperatura ambientala, a paharului, cantitatea turnata, grosimea paharului, timpul de la pana la, etc.), dar pentru a fi sigur, vara, ca buzele vor avea parte de acest ideal macar o clipa, trebuie sa pleci din 4-5 grade. 

    Participarea la prezentare-degustare, in loc sa ma sature, m-a incitat, asa ca pana la sfarsitul saptamanii mi-am cumparat un set din ce e disponibil, iar in plina vara a fost cea mai buna idee a saptamanii respective. Brutul Strada di Guia 109 are 11% alcool si o sticla extrem de sexy, dupa care, mirosindu-l, dam de carcei de vita-de-vie, fructe verzi, pe un fond floral, cu o picatura de miere, care te insoteste pe tot parcursul degustarii si cateva secunde buna dupa. Fara a avea o aciditate (5,6g/l), sau o perlatie vijelioasa, alege sa vorbeasca pe un ton domol, dar consistent, se diferentiaza prin amplitudine, post-gust, echilibru aromatic si gustativ. Foss Marai mi se pare printre, daca nu cel mai bun set de Prosecco si spumante adus in Romania, la nivelul sau de pret, se simte liga superioara in care joaca. 89-90 de puncte si se califica en-fanfare in categoria personala a spumantelor care egaleaza calitatea Champagne, insa au un pret de cateva ori mai bun: sub 70 de lei la Ethic Wine. 

    La nasterea lui Roos au participat 6 soiuri rosii, care au contribuit fiecare cu ce a avut mai bun la un Brut de inalta clasa. Sarind peste culoare, care formeaza un intreg cu pliurile sticlei, dam peste un nas oarecum salbatic, dar in acelasi timp complex, de fructe rosii de padure cu tot cu padurea din jur, mai vegetala in sezonul umed, mai intens aromata cand e cald. Pe un 11,5% poti merge cu incredere si daca inca n-a apus soarele, insa raman adeptul ideii de a nu-ti distruge creierii de la 8 dimineata, chiar daca e weekend si te vezi un hedonist absolut. Si baietii aia in salopete albastre care deschid "non-stopul" la 7 dimineata cu o Saniuta tot asa au inceput. Gust: cel mai bine indeplineste functia racoritoare, neavand candy, zahar ars sau alte bombonele pe nara, tactil este prietenos, bulele dense se sparg iute de palat, este un vin "cu viteza". Rezolva totul rapid. 

    Ca si in cazul celorlalte vinuri, la Foss Marai se simte mana oenologului care are in continuarea sa nu numai un nas si-o papila de clasa, ci si know-how-ul sa aseze un spumant in pozitia ideala. Chapeau! 89pct.


8 comentarii:

  1. Ar trebui mentionat si pretul "normal" al spumantelor, care este cam jumatate prin tarile civilizate.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu vad pe wine-searcher ca preturile sunt inca mai mari afara. Dar pune un link sa ne convingi!

      Ștergere
    2. Eu vad ca trebuie sa cumpar minim 6 sticle, pentru care platesc 23 EUR, ceea ce ma duce la un pret de 55 de lei bucata. Sunt sigur ca si la Ethic sau in alta parte daca cerem oferta "la bax" obtinem un pret apropiat.
      http://www.xtrawine.com/wine-shop/shipments

      Ștergere
    3. Si daca as comanda doar 1 sticla de pe xtrawine, ar costa 35 de euro.....
      Si daca as fii bun prieten cu cei de la ethic wine sau as avea blog de vin, as primi si eu reducere....

      Si daca as fii din Timisoara, si as face o comanda de 12 sticle din ambele parti (ma indoiesc ca transportul ar fi gratis din Bucuresti), as iesi la jumatate pretul din Italia. 25 EURO / 12 sticle => 9 RON transportul, deci 47 RON sticla, cu 20 mai putin decat din RO (fara transport!!!)

      Daar, toate astea nu inseamna nimica. Singurul fapt relevant este ca pe un site in Italia sticla costa 9 EURO, si pe un site in Romania costa 14,5 EURO. Ar putea sa fie orice alt vin de pe oricare alt magazin din Romania comparat cu oricare altul din Italia, Germania, Franta, Spania, etc si adaosurile ar fi la fel de gretoase si de nejustificate la noi.

      Ștergere
  2. Si daca gramatica nu ar fi atat de grea domnule Anonim, am lua in seama ce spui...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce vrei sa spui Dany, ca asta e motivul pentru care ramane anonim? :)

      Ștergere
  3. Si domnisoara sau doamna Marinela Vasilica Ardelean este confortabila degustand vin alaturi de alti barbati? Cumva Berbecutio a cazut in mreje spunand ca este "cea mai frumoasa aparitie din peisajul vinurilor World Wide"??

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum adica "este confortabila"? Cum adica "alaturi de ALTI barbati"? Esti mai prost decat permite legea, te rog nu reveni pe acest blog, imi place sa cred ca ma adresez unor oameni cu un minim de inteligenta si logica in exprimare.

    RăspundețiȘtergere